5,756 matches
-
cu anii. Am jurat că n-aveam s-o mai văd, că n-aveam să-i mai pomenesc numele sau să-mi mai amintesc de timpul pe care Îl pierdusem alături de ea. Prin cine știe ce stranie rațiune, m-am simțit Împăcat. MÎnia care mă scosese din casă se evaporase. M-am temut să nu revină, cu o Îndîrjire reînnoită, a doua zi. M-am temut că gelozia și rușinea aveau să mă consume lent, odată ce piesele celor trăite În acea noapte aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tata s-a mărginit să Încuviințeze În tăcere. M-am lăsat să cad Într-unul din scaunele din sufragerie. Privirea Îmi căzu În pămînt. — Îmi spui pe unde ai fost? — Am umblat. — Am tras o spaimă de moarte. Nu era mînie În glasul lui, nici măcar reproș, doar oboseală. — Știu. Și-mi pare rău, am răspuns. — Ce-ai pățit la față? — Am alunecat prin ploaie și am căzut. — Ploaia aia trebuie că avea o lovitură de dreapta zdravănă. Pune-ți ceva. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tristă. — Am Înțeles că El Ferrol e un oraș fascinant. Plin de viață. Iar fructele de mare se spune că-s ceva de vis, mai ales crustaceele. Bea oftă, clătinînd din cap. Mi se păru că voia să plîngă de mînie, Însă era prea mîndră. RÎse liniștită. — Zece ani, și tot nu ți-a pierit pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum Îți vine mai bine. E vina mea, fiindcă am crezut că, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe pereți, pe ușile tuturor camerelor și pe tavan. CÎnd Sophie l-a găsit semănînd cu cruci dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat și, cu lacrimi În ochi, l-a Întrebat dacă nu cumva Înnebunise. El, orb de mînie, s-a răsucit și i-a ars o scatoalcă. „O tîrfă, la fel ca toate celelalte“, scuipă el azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
toate aparențele un străin. Pălărierul Îl anunță că foarte cu greu avea să ajungă cioplitor În piatră. Avu atunci certitudinea că fiul său era, pur și simplu, nerod. Adesea, neizbutind să adoarmă, Antoni Fortuny se tot răsucea În pat de mînie și de frustrare. În adîncul inimii, Îl iubea pe băiatul acela, Își spunea el. Și, cu toate că nu merita, o iubea și pe femeiușca aia care Îl trădase Încă din prima zi. Îi iubea din tot sufletul, Însă În felul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mie...loc de trei dughene...iarăși pre Ulița Strîmbă”. Îmi place că cei doi frați s-au înțeles atât de bine. Mai sunt și frați buni, care se dușmănesc. Asta se întâmplă uneori și între copii și părinți. Și asta mânie pe Dumnezeu...Așa se face că cele ce se petrec pe lumea asta nu toate sunt frumoase și la locul lor. Mulți se poartă fără să știe de vreo lege. Așa a făcut și Vasilie Geanalău, care tocmai când împotriva
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ce faci și îmi pui dinainte o faptă nepotrivită pentru o față bisericească... Îmi cer iertare, părinte. Vina o poartă chiar acele fețe bisericești, care nu-și văd de menirea lor, ci fac lucruri nepotrivite fără să se teamă de mânia lui Dumnezeu... Acum te rog să-ți ascuți auzul și să-mi spui dacă în rezumatul după zapisul din 14 mai 1750 (7258) găsești ceva deosebit. Nici n-am să răsuflu, părinte! Îi vorba de o casă cu tot locul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
și că am dat și liceul... cu var, pe pereți Auzind cum l-a șfichiuit, câțiva amărâți de pe geamblacul sondei au pufnit într-un râs cu suspine, drept pentru care mi s-a părut că Pamfil Duran a gemut de mânie mare, pe care și-a înghițit-o, ca pe o otravă amară Braiu, cel tinerel, însă, făcându-se că nu-l aude, a cumpănit altfel de vorbe, încunoștiințându-ne: uncheșul, care a căzut prizonier de război, spune că românul ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să nu umbli cu amăgeli, cum ne amăgesc de sute de ani ciocoii și ai lor mișei, ci acum, pe loc, să faci la fiecare porția dreaptă, că dacă nu, îți mănânc eu carnea și sângele Și nemairăbdând numai zvâcnetul mâniei și iuțimea cuvintelor, s-a repezit în patru labe mergând pe puntea geamblacului sondei, unde era Enea Căpută și apucând de baiera traistei, unde numai nu începură amândoi a se lupta, ca niște urieși, unul încercând să o țină, altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe toți, jos în Apa cea rece și câinoasă, care atâta aștepta Iar Daniel Mărăcinescu, cel ce stârnise această periculoasă sfădălie și el știa că de la el li se trage astfel se alătură celor doi încăierați, din care țâșnea focul mâniei și al nepăsării de rușinea celor din jur Și pe dată, am văzut scăpărând, în mâna lui, tăiș alb de cuțit, al cărui fulger ne-a împietrit de grozăvia celor ce urma să se întâmple Deci Daniel Mărăcinescu odată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care, deși oameni din popor, țineau ca gaia mațul aceleași cuvântări lipsite de orizont și împănate cu elogii ale capitalului. În consecință, o privea chiorâș pe Venera. Și asta din ce în ce mai frecvent! Ba, într-un rând, persecutată de un acces de mânie, cu adevărat de sorginte proletară, izbucni: Fă, Venerico, nu mai leorbăi atâtea tâmpenii, de parcă ai fi sora geamănă a lui Ilici! De unde aia a 'mă-sii o să găsim atâtea pietre de caldarâm pentru clădit baricade, în veacul ăsta anapoda, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a lui Ilici! De unde aia a 'mă-sii o să găsim atâtea pietre de caldarâm pentru clădit baricade, în veacul ăsta anapoda, când străzile nu se mai pietruiesc decât cu un strat de asfalt, care se macină într-o iarnă? De mânie și pentru a-și sublinia neîncrederea în viitorul revoluționar al omenirii, cu iluzorii baricade revoluționare, ridicate din pietre de caldarâm, slobozi un vânt asurzitor, prin care termina dialogul și care curmă în mod neașteptat și abrupt pledoariile politice premonițiale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de jus etalau, cu sutele, acele vaci vegetale ale furnicilor, care, atârnate de tavan, își așteptau mușteriii. Însoțit de o tânără furnică, având ochi înguști, de cobalt albastru (o raritate la aceste vietăți din Ordinul himenopterelor), greierele-viorist porni, fierbând de mânie, în căutarea fugarilor. Luându-se după dâra de țigări scumpe, fumate numai pe jumătate de cosașii-verzi și aruncate pe caldarâmul spălat de cu seară, depistă destul de rapid trupa hoinară. Pierdu însă o mulțime de timp pentru a-i convinge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
părăsești stăpânul? Pe dată, greierele-viorist o repezi cu semeție: Care stăpân, subțiratico? Eu mi-s, însumi, stăpânul, așa să știi! Atunci să știi și tu, amice, următoarele: ai un prost stăpân! îl avertiză furnica. Luând seama, însă, la sclipirile de mânie din privirea greierului-viorist, își drese insolența, emițând o placidă observație: Stimate oaspete, suntem datori ascultare, așa e rânduiala. Ascultare, zici? Destule sunt anotimpurile aspre, când ceasurile ard în noaptea friguroasă și noi răbdăm prinși în eterica încleștare a gerurilor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dă-l dracu, n-am judecat, și atunci am văzut că se adeverește impresia mea despre oameni - că ei prețuiesc mai mult bunurile decât persoana lor proprie - și atunci m-am dezlănțuit, să spun așa. Am dat de ură, din mânie. Am luat cam o sută de milioane în ’97, în total a fost estimată captura (eu cred că doar cincizeci de milioane - ei pun un casetofon la preț de shop). Trebuia să discutăm, nu puteam unele lucruri să le împarțim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
acolo unde eu ar fi trebuit să am ce învăța, unde eu trebuia să mă formez ca om. Dar în acel zbuciumat cămin am cunoscut doar frica, ura și minciuna. Eram constrâns tot timpul la minciună, minciună care izbucnea la mânia unui tată cu creierii făcuți piftie, creieri zdruncinați tocmai din marea sa dragoste: BOXUL. După meciuri și antrenamente, noi, cei din familie, eu, Mama, un frate și o soră, eram adversari pentru el. Chiar dacă gongul încetase pentru tatăl meu meciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. 5. De aceea, omorîți mădularele voastre care sunt pe pămînt: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. 6. Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7. Din numărul lor erați și voi odinioară, cînd trăiați în aceste păcate. 8. Dar acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mînie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85075_a_85862]
-
care este o închinare la idoli. 6. Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7. Din numărul lor erați și voi odinioară, cînd trăiați în aceste păcate. 8. Dar acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mînie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură. 9. Nu vă mințiți unii pe alții, întrucît v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, 10. și v-ați îmbrăcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85075_a_85862]
-
nemulțumirea tuturor, cu excepția lui Takamori. Cea mai afectată dintre toți a fost Tomoe. Nasul, barometrul perfect al stării ei de spirit, era vânăt de furie. Îl săgeta cu privirea pe Takamori, gata-gata să dea toată vina pe el. De fapt, mânia ei nu era pe de-a-ntregul nejustificată. Nenorocirile cu Gaston începuseră chiar din ziua sosirii. După ce au părăsit vaporul, Tomoe a consimțit să plătească taxiul, deși deloc încântată de faptul că trebuie să scoată iar o groază de bani din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în camera ei. Pe birou erau împrăștiate reviste de cinema în care căutase fotografii de actori care au jucat rolul lui Napoleon. Privirea melancolică a lui Daniel Gelin, care o scruta dintr-una din reviste, îi spori și mai mult mânia. — Aceasta-i camera ta... îl auzi pe Takamori explicându-i și arătându-i casa. Te rog, simte-te ca acasă. „Nu-i nici o glumă“, îi venea lui Tomoe să țipe cât o ținea gura. Gândindu-se că e obosit după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și a studiat hârtia. Kobayashi i-a explicat ceva, cu un zâmbet servil pe chipul lui de șobolan. Lui Gaston i s-a părut totul foarte ciudat. Știa ce înseamnă Kobayashi pentru Endō. Îi văzuse ochii plini de ură și mânie când, pe șantierul acela, îi dezvăluise motivul pentru care pleca la Yamagata. Cum se explică atunci faptul că cei doi bărbați stăteau acum aplecați deasupra aceleiași bucăți de hârtie, râzând și discutând pașnic, de parcă erau prieteni vechi? Ploaia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
văzut bisericile turcilor? - Moscheile? Da, mai sunt pe-acolo, prin Dobrogea. - Parcă ești pe altă lume... Nepotu-meu, pifanu’, era să fie tăiat de niște tătari, s-a dat la una de-a lor. Abia a scăpat... Sunt cam iuți de mânie pe-acolo. Acum câteva luni i-au bătut măr la Topraisar pe niște soldați de-ai noștri care se pregăteau să plece în Afganistan. S-au ascuns ăia în bodega din comună, au venit de la unitate să-i scoată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
straniu, iar acum trebuia să-i țin de urât acestui puști ce părea apăsat de o mare dilemă. Într-un fel, eram conștient că așa ceva n-aș fi putut experimenta dacă aș fi lucrat În continuare printre calculatoare și faxuri. Mânia mi s-a topit puțin și cred că Monkey a simțit asta, pentru că s-a uitat la mine și mi-a zâmbit. — Dar nu am pe nimeni cu care să pot vorbi. Nu mă deranjează să te ascult, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un fel de energie ce-o copleșea, era gata să-mi arunce În față orice-i trecea prin cap, În cuvinte oricât de Înțepătoare. Nu știam cum să reacționez: Își vărsa focul pe mine chiar dacă tăceam, iar dacă Îi răspundeam, mânia ei se revărsa asupra mea de două ori mai puternică. Oricare din cele două situații mă obosea teribil. Probabil că era mai Înțelept din partea mea să rabd În tăcere și să evit certurile cărora nu le puteam face față prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un geamăt slab. Tremuram de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți din mine împotriva căreia mă luptasem de la o vreme mereu și care mă îngenunchease mereu: "Ai vrut să sari în beregata mea, fiară, ei bine, am sărit eu în beregata ta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]