5,749 matches
-
o făcea din motive complet egoiste, la fel ca mama ei. El pierduse o grămadă de bani și se bizuiau pe Emma să le poarte de grijă la bătrânețe. Iar dacă se mărita cu mine, nu mai puteau trage mari nădejdi În direcția asta. — Da, dar Îndrăznesc să spun că și mama ta a vărsat o lacrimă când te-ai Însurat. — Maman? spuse Du Maurier, vizibil amuzat de idee. Bătrâna n-avea sentimentalisme din astea. Știi, În timp ce eu mă Îmbolnăveam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
restul romanului părea să fie Împins inexorabil spre țărmurile ucigașe ale poveștilor romanțioase. Eroul filozofa puțin cam mult, Împărtășind prejudecățile creatorului său cu privire la religia practicată. Dar Henry nu consideră a fi de datoria lui să arunce cu apă rece asupra nădejdilor autorului. Ajunse la un punct În care Îi spuse: — Nu-mi mai arăta. Acum trebuie să Îți găsești singur drumul. Dă-mi-l să-l citesc după ce Îl publici - căci sunt sigur că va fi publicat. Spusese aceasta În parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
instalată În vagonul restaurant), a Îndrăznit să mă sfideze la poker, față În față. Era atât de dornic să se măsoare cu mine, Încât a respins, cu o surprinzătoare obstinație, propunerea baronesei și a colonelului să jucăm În patru. Desigur, nădejdile lui Goliadkin au primit o lovitură puternică. Căci eu, În calitate de clubman la Salon Doré, nu mi-am dezamăgit publicul. La Început, cărțile n-au fost de partea mea, dar apoi, În pofida dojenilor mele părintești, Goliadkin și-a pierdut toți gologanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de toată bucătăria asta științifică; el are misiunea să Înalțe, cărămidă cu cărămidă, o construcție trainică și sveltă. Dar mă opresc aici: păstrez pentru viitor clipa anticipării și dăltuirii În piatră a indiciilor pe care le-am cules. — Cu neostoita nădejde că În viitorul domniei voastre se va crăpa odată și-odată de ziuă, a intervenit Shu T’ung, reînnod aici firul umilei mele istorisiri. Când Tai An a dat buzna teafăr și nevătămat În casa din strada Deán Funes, vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
evantai au ocupatără hotărât bolta cerească. P-ăștia i-a măturat o brânzică proaspătă dă vaci, care fața ei dă burete s-a pus pă tot ceru. Potolu a rămas țapăn ca o bască peste lume, iar io am tras nădejde că o să fie al nost pentru vecii vecilor, cum iera mai nainte stelele și azuru. Da peste un moment, nici urmă n-a rămas din toată rotiseria. Vai de inema mea, nici adio nu mi-am luat dă la don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
plugul și parafează ogorul! Pensula, dalta gravorului, estompa și aparatul de fotografiat au răspândit efigia lui Paladión; poate că cei care Îl cunoaștem personal disprețuim pe nedrept o iconografie atât de bogată, care nu exprimă Întotdeauna autoritatea și bărbăția de nădejde pe care maestrul o răspândea ca pe o lumină constantă și liniștită, neorbitoare. În 1909, César Paladión Îndeplinea la Geneva funcția de consul al Republicii Argentina; acolo și-a publicat primul tom, Parcurile lăsate de izbeliște. Autorul a corectat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lucrări proprii În ospitalierele pagini ale publicației Noi; Îmi amintesc neliniștea cu care noi discipolii, toți numai tinerețe și entuziasm, ne-am Înghesuit În librăria lui Lahouane, ca să savurăm primii Între primii acea friandise promisă de maestru. De fiecare dată, nădejdea ne-a fost Înșelată. Cineva a lansat chiar ipoteza unui pseudonim (semnătura Evaristo Carriego a trezit numeroase suspiciuni); unul bănuia că ar fi fost vorba de-o glumă; altul, de-o șmecherie destinată să țină piept legitimei noastre curiozități sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
afla la câțiva centimetri de el, dar mâinile Îi tremurau neîncetat, nu putea ține nimic. În cele din urmă observă găicile de la nivelul taliei, ce serveau la agățarea instrumentelor. Reuși să se prindă de una din ele și trase cu nădejde. Își vârî un picior În costum, apoi pe celălalt. — Norman! Se Întinse după cască. Aceasta răpăi un staccato pe peretele sasului până când reuși s-o desprindă de pe cârlig și să și-o pună pe cap. O răsuci până auzi declicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Un dor ascuns la timpul trecut Poate iubirea pe-o rază revine Să-mi aprindă un nou început Cu ochii de suflet prin inima mea Urc poteci de vreme uitate Mai sper să găsesc o sclipire de stea Balsam pe nădejdi nesperate
Decembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83260_a_84585]
-
e cel ce întrebă și tot el, cel ce răspunde, bunul ca și răul, deșteptul și idiotul, frumos și urît în egală măsură. El însuși, ca fiecare, divizat din naștere spre a muri și în moarte spre a-i lumina nădejdea învierii. Da, tinere, nu că mă apăr dar am fost, conștient sau nu, în fiecare moment și judecător și judecat; verdictele s-au amestecat în mine și de aceea nu-mi dau seama dacă eu sau întreaga lume e condamnată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care se aruncă pe plajă. Am văzut odată un cîine sărind pe fereastra din camera sa de cercetări, de frica bisturiului, iar Aristotel vorbește despre disperarea unui cal incestuos. Căci totul ține de o anumită calitatea a vieții care permite nădejdea. Nu speranța de ceva ci, nădejdea în sine. Știu, să trăiești, e părelnic, doar moartea-i siguranță. Dar pînă acum frica din mine a privit atît viața ca sfîrșit, cît și iminența proprie cuvîntului. Moartea. Și-i invidiam pe stoici
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
văzut odată un cîine sărind pe fereastra din camera sa de cercetări, de frica bisturiului, iar Aristotel vorbește despre disperarea unui cal incestuos. Căci totul ține de o anumită calitatea a vieții care permite nădejdea. Nu speranța de ceva ci, nădejdea în sine. Știu, să trăiești, e părelnic, doar moartea-i siguranță. Dar pînă acum frica din mine a privit atît viața ca sfîrșit, cît și iminența proprie cuvîntului. Moartea. Și-i invidiam pe stoici, calmi că li se va închide
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tînăr reapare. Și el pare că s-a aruncat în fluviu, să înoate acolo. Prinț trist. Fuiorul fluviului te poartă ca pe un nimic, furtuna cerului înlocuiește puținul aer respirabil cu o ploaie rece și tu te zbați punîndu-ți toată nădejdea în singurătatea ta ca înecații în crengile plutitoare. De ce ți-e silă de Don Juan? El se rănește pas cu pas exersîndu-și deopotrivă speranța ca și sexul. Cu toții ne zbatem între murdărie și puritate, obsedați de păcatul originar, de ochii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în memorie istoria simplei sale căderi nu reușește să descopere rotița viciată, eroarea prin care gîndul îi violentează instinctul și intră în capcana blocajului total. Caută soluții, căi de urmat prin care s-ar putea salva și descoperă că însăși nădejdea a pierit în el. „-La ce să sper?”-își spune. „-Moartea e atît de absurdă pentru mine cel viu că nu poate fi interesantă; și nici viața n-are sens. Iar mîntuirea... Ce mîntuire? De ce să mă scutească? Ce dragoste
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în alta. Nu înțeleg nimic. Cu atît mai puțin pe Doctor. Ce fericire trebuie să-l cuprindă că poate mîntui pe alții și încă ce adîncă disperare. Că oricît sar ruga, pentru sine însuși nu se mai poate face nimic. Nădejdea i-a rămas numai în rugăciune. Dar nu lasă să se vadă, totuși, nimic din toate astea. Cumva, mai straniu și mai deformat, același lucru se petrece și cu mine. Știu de ce s-a supărat. I s-a părut că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Nu vreau să cred în ideile tale înfiorătoare. Ești doar un exaltat ce a născut tenebre. Tu nu-ți dai seama că ajungem la psihoză? Ce-o să ne facem dacă dezastrul teluric și durerea vor pune stăpînire pînă și pe nădejdea noastră?” Îl ascult și-l simt totodată în mine pe cel îndepărtat. Devin, odată cu el, lovit și îndurerat. Privirile îmi ard o flacără neagră căci orbitele sînt umplute cu antimoniu. În jurul viscerelor apar vase din aur născute din neant și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și consumă-ți repede nemurirea. Ți-au mai rămas doar două ceasuri de trăit!?” Doctorul își ridică privirea din foi, consternat, în timp ce eu continui: „-În clipa aia se spulberă toate: legi, convingeri, încăpățînări. Vise de slavă. Rămîne, dacă o ai, nădejdea care te salvează. Ca să-ți simți sufletul că-i e aproape Dumnezeu. Ora își pierde sensul, dispare odată cu respirația ta precum un șarpe care, mușcîndu-și coada, se înghite cu totul. Ai urlat? Ai sfidat? Fîs! Te-ai chinuit, doar, aievea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
amară revine ciclic în memorie. „-Viața?”-întreb. „-Nu știu. Nu rîd de tine. Nu rîd de nimeni. Toți caută mîngîierea în poeme, arțagul în pace și liniștea în mijlocul războiului. Năuc și neliniștit, așa-s și eu. Un șoarece beat căutînd nădejde.” Nu-mi mai urmez vorbele căci ele au ieșit nu din mine ci dintr-o instanță superioară. Poate că e însuși Judecătorul cel care mi le-a șoptit. Tresar reamintindu-mi gîndurile. Viața e-n timp. Există prin carne în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și tace. Și înțeleg acum că, de fapt, nimic nu-i hidos cît timp are șansa frumuseții. Dreptatea spune că albu-i alb și negrul, negru, luîndu-i astfel șansa de a se curăți. A avea dreptate înseamnă a ne distruge efectiv nădejdea și a rămîne pigmei așa cum singuri ne-am afurisit. „-Poate că e adevărat cum mi-ai spus tu, cu șansa ce încă există”-rostesc cu voce tare. „-După o viață în care analiza duce la disperare, speranța-i spune minții
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
producă vătămare. Un altul, văzîndu-mă ar crede că am trecut un prag. Că Judecătorul din mine, privindumi căderile și eșecurile suferite s-a trezit și renunțînd la speranțele strălucitoare, dorește să mă salveze și mă împinge spre o ultimă, supremă nădejde. O amnistie. Viziunile fetide ale propriei descompuneri persistă încă ieșind insinuant din vîrsta mea tînără, acum acoperită de praf. Mă dor și mă întristează întocmai ca amintirea cutremurului. Dar nu mai declanșează nici o alarmă; nici nu mă mai împing spre
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rîd cînd văd că nici măcar umbră nu putem face singuri. Pentru că noi deschidem ochii în fața oglinzii trezindu-ne la “eu” mult prea devreme. Și abia suferința reușește să-l alunge pe îndărătnic. Abia crîncena speranță și abandonul ei schimbat în nădejde. Dar, dac-am fi fost de la început alături de Dumnezeu, am fi fost îngeri și carnea noastră nu și-ar avea rostul. Cîteodată mi-e rușine să mai privesc în jur. Lumea mi se pare limpede cu toată violența sa iar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a putea desluși, cum se cuvine, lumina. V. scriitorul caut să nu mă lupt cu răul. Îmi umplu inima, într-o respirație continuă și concentrată, cu bine și grozăvia, nemaiîncăpînd, fuge. Mă plimb pe străzi și cred. Mă îmbib de nădejde. Pentru că a crede înseamnă a reuși să te eliberezi de încercarea chinului. Golindu-ți mintea de tot și de toate... Iată cît e de simplu: să nu crezi în tine și nici în univers. Nici în lumini de îngeri sau
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
E numai desconsiderare și mă simt unealtă. Primesc șocul acolo unde orice om, oricît de tare, s-ar clătina. În poligonul de sprijin pe care ne adăpostim pentru a ne odihni de lupta cu lumea și a ne încărca de nădejde; în căldura cuibului. Dispare orice posibilitate de a-mi împărtăși durerea sau bucuria. Și singurătatea care invadează totul mă înnebunește. Inima trupului meu din spital se oprește și cu greu doctorii reușesc s-o facă să bată din nou. V.
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
erau în luptă, ce ocupații aveau oamenii în străvechi timpuri, cum trăiesc cei de pe alte continente, cum arată o junglă, un deșert etc. Dar câte n-am văzut! Câte lucruri interesante! Și, totuși, cartea rămâne pentru mine un prieten de nădejde pentru că, asemenea unui prieten, te însoțește oriunde. În vacanță iau cărți cu mine oriunde și le pot citi și la iarbă verde, pot citi în autobuz sau în tren și oriunde doresc eu. Și nu mă dor ochii așa cum mi
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
oameni care-au scăpat, dezvoltînd o idiosincrazie de mult așteptată față de cîștig, pentru că sînt deja bogați, un limbaj și o mișcare filmică noi, cu cît mai puține compromisuri, Încercînd să creeze o breșă În Întunericul de fum al Terminatorilor, singura nădejde a cinefilului din lumea-ntreagă că tornada dezlănțuită de bani va fi Încetinită pînă la obținerea acelui efect de lumină, a acelui echilibru care a existat Între anii ’50 și ’70 Între filmul comercial și filmul de artă. Era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]