7,693 matches
-
atletic. În dreapta lui sub vălul de ceață mândrul soare, În stînga-i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde svon de armă. Prin el cimpoiul skytic pornește dulcea-i larmă Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a-valma Se-nvîrt și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tinerețea dalbă Cu râs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blânde, ochi de foc, Ce [î]n gene li se joc Și-a lor raze luminoase Printre cale-și cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. 14. SALA-I MARE, STRĂLUCITĂ (cca 1870) Sala-i mare, strălucită Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți - Și lumina-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. 14. SALA-I MARE, STRĂLUCITĂ (cca 1870) Sala-i mare, strălucită Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți - Și lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. Icia unii stau a lene Și visează și gândesc, Colo alții chiuesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Le-urmează un cor cîntător-sunător De chipuri posace și mice. Și car după car ce-s cu toate de rând De-ți trece vederea ș-auzul văzând, Cum este-n castelele regilor rând. În căruța aurită în fine Mireasa cu oaspeții vine. Ș-aleargă cu toții acuma-n galop Să-și aleagă în sală locșorul. La-nvărtit și la valț și la veselul hop Își alege oricare odorul. Ș-acum țiue, scripcăe, sun-zurăind, Se rotesc și foșnesc, șusăesc șfîrîind, Țistăesc, poșpăesc, șopotesc, svîrîind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pogoros. Jur împrejur stă turma frumoasă culcată pe iarbă. Iată vierul cu c.... mari, plodiciosul Naumos, La-ngrășare e pus porculețul mărunt Io-Spacco Ca să fie trimis pețitorilor Penelopeii. Toate le spune pe rând divinul porcar Ve Pogoros Spre-a onora pre oaspete taie mai iute purcelul Cel mai grăsuț, cu carnea mai dulce, numit "Dospinelos". Vai, pe altu-aș tăie au zis porcarul Pogoros Dacă aici în Ithaca cea-ncunjurată de valuri Ar stăpâni stăpânul de-altdată divinul Odisseus; Zeii singuri știu dacă el mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deasupra nu prea avem liniște. Deși ne învecinăm cu Dumnezeu. Suntem creați de Dumnezeu, dar și-a băgat puțin coada și opoziția. Important e ca în fiecare suflet să pâlpâie o candelă. Îngrijește-ți sufletul! Oricând poate deveni casă de oaspeți pentru Dumnezeu. Se pare că după merite vom trăi doar după Judecata de Apoi. Desacralizarea ne îndepărtează de misterul condiției umane. Hedoniștii îl acceptă pe Dumnezeu doar ca generator de plăceri. Dumnezeu s-a ascuns întotdeauna. Dar în epoca modernă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
deși face mari ocolișuri pentru a descrie multiple personaje, el revine la Mașa și la Extraterestru, două personaje cheie într-o confruntare ideatică: pe de o parte morala sănătoasă a țăranului moștenită din moși strămoși, pe de altă parte înțelepciunea oaspetelui. Și, ca în mai toate romanele lui Nichita Danilov, fantasticul se îmbină cu realul, absurdul cu posibilul, calități proprii scrierilor Daniloviene. Remarcabile paginile despre patima alcoolismului, despre rolul femeii, dar și al bărbatului, care ar ajunge unul la câteva milioane
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93033]
-
cu ieșeanul și de promisiunea lui... Într-o bună zi, însă, dis-de-dimineață, aud bătăi în ușă. Alerg să deschid cu întrebarea pe buze: „Cine poate fi la ceasul acesta?” Răspunsul aveam să-l capăt îndată: Bună dimineața, vere! Bucuros de oaspeți? Mai încape vorbă? Bun venit! Intră că se crapă mălaiele! - îi răspund întinzându-i mâna cu bucurie... Mă gândeam că în răgazul ce și l-a luat poate că a găsit un răspuns la întrebarile care mă frământau... Ieșeanul, însă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
umeri, a răspuns cu un zâmbet de ușoară jenă pentru neștiința ei: Nu. Nu știu ce sărbătoriți. Apoi noi ți-am spune numai dacă nu te plictisești în prezența noastră. Păi... cred că nici o fată nu s-ar plictisi în preajma unor asemena oaspeți: veseli, spirituali, plini de maniere... Să nu exagerăm draga noastră hangiță. Apropo. Te supără faptul că te apelăm cu numele de Hangiță? Nu. Dar aici clienții sunt obișnuiți să ne zică ospătar sau chelner. Ei. Aici i-aici, scumpa noastră
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
smulgându-se din înlemnire. Bărbatul continuă să le vorbească, la fel de vesel: - Când am auzit-o eu, era în 1968... și tocmai la miezul nopții ceasul se oprise. Cineva a spus: - Dispăruse Joan cu aproximativ trei minute înainte? - Da. Mai mulți oaspeți ieșiră în hol ca să se uite la ceas. Cuvintele erau purtate înapoi... - Pe legea mea, s-a încheiat în 1970... Mă întreb dacă Maynard are un nou număr gravat în fiecare an... Ei, Pete, ia greutatea... Nu, eu mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
un nou număr gravat în fiecare an... Ei, Pete, ia greutatea... Nu, eu mă simt puțin cam prost de când am aflat de povestea asta... Maynard a fost întotdeauna un tip excentric... Am zis bine, nu-i așa? Mai târziu, pe măsură ce oaspeții plecau, o femeie spunea tânguitor: - Dar dacă a fost doar o glumă, de ce nu s-a mai întors Joan? O voce ștearsă răsună din întuneric, de după ușă... Soții Maynard sunt un cuplu atât de interesant, nu-i așa? --------------
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
cu care-o transmit altora. Ei înșii rămân neatinși de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conține capul lor, figurat oamenii casei sunt mult mai însemnați în rang decât oaspeții ce intră și ies și, când oaspeții iesă, se cunoaște, parecă cumcă societatea în care-au petrecut li face onoare, de-aceea tonul de demnitate cu care reapar. În genere orice cap omenesc samănă c-o odaie, numai e-ntrebarea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
rămân neatinși de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conține capul lor, figurat oamenii casei sunt mult mai însemnați în rang decât oaspeții ce intră și ies și, când oaspeții iesă, se cunoaște, parecă cumcă societatea în care-au petrecut li face onoare, de-aceea tonul de demnitate cu care reapar. În genere orice cap omenesc samănă c-o odaie, numai e-ntrebarea ce fel de odaie, ce aer și
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
capitala țării, Târgoviște și prin satele, pe unde trece, se adună lumea să-i privească. Sunt tineri, îmbrăcați elegant după portul vremii iar, dacă îi prinde înserarea, cei mai vrednici oameni din sat se bucură să le fie gazde înalților oaspeți. În seara asta i-a prins noaptea în satul Malu, la 15 km de satul Giurgiu, aflat pe malul stâng al Dunării și gazda se bucură... și nu prea! Tânărul cel mai înalt în rang a ochit-o pe fata
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
la răspântie de drumuri și furtuni, Ne-am scris istoria, cu sânge, pe scoarță de goruni. Decizia de la Praga, cu amplu sens valoric, Devine, pentru România, un nou reper istoric. Vizita președintelui american la București Un nou președinte american Este oaspete pe plai dâmbovițean. Nu-i o vizită doar de curtoazie... Onorează, de fapt, o nouă Românie. Deziluzii Marile deziluzii vin, deși e greu s-accepți, Adese de la cei care nu-te-aștepți. Cunoașterea semenilor - demers util - Se dovedește un lucru foarte dificil
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
Gellu Naum, deși nu l-am înțeles niciodată. Nu l-am frecventat nici când mulți congeneri ai mei făceau pelerinaje la Comana, din care se-ntorceau transfigurați. Ne-am intersectat de câteva ori: într-un aeroport, într-o casă de oaspeți de pe malul golfului Biscaya, într-o sală de conferințe de la Paris. Niciodată n-am avut impresia că m-a văzut cu adevărat. Contactul ochi în ochi a lipsit între noi. îl respect așa cum respect tot ce mă depășește, ce nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
la ridicarea lui. Asta-l interesa pe el. M-a mai informat că Matias Corvinul și Janos Hunyadi au fost români și că portul nostru popular e românesc și cântecele noastre (chiar și ceardașul!) sânt tot românești... Și doar era oaspetele nostru, aici, la Collegium... Tu, Mircea, și Ioana sînteți pur și simplu primii români normali pe care i-am întîlnit..." A accentuat "normali" și m-a privit ca și când mi-ar fi dat un premiu fabulos. Se aștepta acum la recunoștință
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pot trăi fără să citesc și fără să vorbesc cu oameni învățați. Poate că este un cusur greu, dar cu el m-am deprins. Dacă erai și tu negru și n-aveai arme, poate că ne-ar fi primit ca oaspeți trecători, poate însă și ca dușmani. - De ce țin atâta la tine Marele Preot și ceilalți slujitori ai zeilor? Pentru că ești învățat și înțelept? Auta ridică din umeri. - Nimeni din ei nu ține la mine, poate numai bătrânul din Piscul Sfânt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
capetele celor cu care vorbesc nu sunt la aceeași înălțime! - și abia se stăpâni să nu râdă, văzând că cei doi preoți l-au crezut. Sclavul le arătase celor cinci străini cum se alcătuiește și se împarte lumea ai căreia oaspeți erau. La început crezând că aceștia nu pricep rânduiala robiei din pricină că el încă nu știa de ajuns limba lor, își dădu seama pe urmă că adevărul era altul, fără să știe anume care. Și acum întîia oară de când îndura cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
crâmpei din ceea ce îi spunea pesemne Tefnaht Marelui Preot: "...numai să nu afle prea mult!" Întâia oară în viață mulțumit că scapă de Marele Preot, Auta se întoarse în fugă la turnul argintiu. Râdea. CAPITOLUL XVIII Auta se obișnuise cu oaspeții cerești și se obișnuiseră cu dânsul și ei. Alături de ei, se simțea din ce în ce mai bine. Cei doi preoți plecaseră de mult. Aproape că-i și uitase. Începea să nu se mai simtă rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căpătase încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea să le priceapă, dîndu-și seama de uriașa depărtare între mintea lui și mintea acestor oaspeți cerești. într-o zi, Auta fu întrebat de ei dacă nu vrea să-i însoțească într-o călătorie prin Atlantida. - Vrem să facem o călătorie scurtă în care să vedem tot ce este mai de seamă în insula asta! spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar cu aerul, după cum se vede, au început să se deprindă. Apoi își întrebară tălmaciul ce rost aveau asemenea cuvinte. Cam stânjenit, Auta îi lămuri că așa e obiceiul în această țară și în alte țări pământene, să fie întrebați oaspeții, de gazdă, cum se simt și dacă le place la ea. Atunci cârmaciul îl rugă pe Auta să tălmăcească următoarele cuvinte: - Ne-a plăcut mult palatul vostru, care e minunat de frumos. - Aveți multe asemenea palate? - Avem! răspunse Tefnaht cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
proaspăta căpetenie își dădu seama cât de greu era să facă din ei soldați adevărați în atât de puține zile. Zilele treceau în nerăbdare. Când aveau să se împlinească cincisprezece zile de la plecarea ei, luntrea văzduhului urma să se întoarcă. Oaspeții cerești veniseră cu alt plan pe pământ, iar acum planul li se știrbise. Când și-au dat seama că le pot fi robilor de folos, chiar dacă știau că acestor robi le mai trebuia și altceva decât patima răzbunării ca să poată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă, și își duse ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă locuită de neamul său, iar oaspeții se amestecară cu gazdele și după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi se încăierară între ei. Liniștindu-se, Lot le spuse celor doi ce oameni au venit să-i ceară: erau slujbași și căpetenii și erau cu ei și negustorii de robi din oraș. Când s-au revărsat zorile, cei doi oaspeți îl treziră pe Lot și Auta îl sfătui să plece din oraș cu toți ai săi: - Fugi, ca să scapi cu viață! Nu te uita îndărăt și nu te opri nicăieri în acest timp. Fugi la munte ca să nu pieri. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]