6,653 matches
-
și spune ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-ar trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi locotenentul roșind. Mai întîi patria... ― Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător. Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două răspunsuri! Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, și mai ales curajul lui Bologa. În sfârșit, zise șovăitor: ― Există o lege pentru toți și o singură datorie, care ne
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai gura și mai cu seamă buza de jos, umflată puțin, încît de-abia se mai cunoștea că e dublă. Glasul notarului suna atât de triumfător și de încrezut, parcă ar fi împărțit când palme, când mustrări, când laude... Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieșu, palid la față ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Își mușcă buzele, învinețindu-și-le și murmură foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rușinat: "Iartă-mă"... Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine, îngînă câteva vorbe neînțelese, până ce-și veni în fire, și apoi continuă povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori și ocolind privirile lui întrebătoare, care o tulburau cumplit și parcă o mustrau. În sfârșit se întrerupse în mijlocul unei fraze și zise brusc, foarte blând și cu ochii muiați într-un zâmbet ciudat: ― De aceea te chinuiești și te topești, dargul mamei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi vrut să-și verse tot sufletul în niște vorbe care altfel n-ar însemna nimic. Cum te-ai ascuns de nici nu te-ai mai arătat de aseară? ― Mi-e frică de d-ta, murmură fata plecând ochii și ocolindu-l. ― Șireato, șireato! făcu Apostol, fericit de răspunsul ei. Dar eu tot te-am văzut adineaori, din cancelarie... Veneai de undeva și erai mânioasă, și-ți ședea bine... Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dezbaterile Curții și nici să călăuzesc brațul justiției... Nu cer decât dreptate severă și fără milă! Atâta, și nimic mai mult! Generalul tuși și tăcu. Apostol se uita în ochii lui cu o strălucire fixă. ― Ai înțeles? întrebă generalul, ocolindu-i instinctiv privirea. Apostol Bologa, cu buzele strânse, plecă fruntea. ― Atunci, înainte! strigă generalul și-i întinse mâna. Țigara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar purta veșnic chibrituri, se repezi, politicos și fericit, să aprindă țigara generalului... 10
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
undeva la oră fixă. Și era cald și toată căldura i se grămădea în inimă. Trecu pe lângă gara cu coperișul roșu și ieși din sat. Unde se încrucișează șoseaua cu calea ferată își aduse aminte că, la întoarcere, Klapka a ocolit pădurea spânzuraților. O luă printre șinele care luceau stins ca două săbii nesfârșit de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de un fior de mulțumire și recunoștință, iar buzele murmurau frânturi de rugăciuni fără cuvinte. Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucurie. Peste câțiva pași se împiedică într-un trunchi putred, răsturnat parcă dinadins de-a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită între tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardul de sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită între tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardul de sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga. Făcu vreo treizeci de pași și găsi loc de trecere. Dincolo de sârmă porni la dreapta și înainte, să se întoarcă la cărare. Nu mai dădu de ea. Merse totuși înainte și nimeri iar într-un gard de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele râpei găsi altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și acolo să coboare în vale, să-și piarză urmele. În pădure ar putea chiar aștepta să se facă ziuă... ferit și adăpostit... Totuși, își continuă drumul ca și cum gândul de întoarcere ar fi privit pe altcineva, nu pe el. Cărarea ocoli iar un picior de stâncă și Apostol Bologa se ciocni piept în piept cu un om care, sărind brusc înapoi, strigă înfundat: ― Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n turme Prin cărările de codru, pe de frunze-uscate urme, Vin rupând verzile crenge cu talangele de gât; Și în mijlocul pădurii ocolesc stejarul mare Pîn-din el o-mpărăteasă iese albă, zâmbitoare, Pe-umăr gol doniță albă - stemă-n părul aurit. Din copaci ies zâne mândre, de-mpărat frumoase fete, Ținând donițe pe umeri, gingașe, nalt-mlădiete, Albe trec prin umbra verde, la cerboaice
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
glanda fericirii ni s-a atrofiat? Numai arta, credința și iubirea pot genera inefabila fericire. Am impresia că fericire nici Dumnezeu nu mai are de unde să ne mai dea. Fericirea poate fi și un inventar al nenorocirilor care ne-au ocolit. Fericirea e ca și orgasmul. Dacă ține mult, înseamnă că ceva nu e în regulă. Fericirea rămâne totuși o chestiune homeopatică. Omul a descifrat scrierile maya și cuneiformă. Nu și tainele fericirii. Unora li se pare că fericirea înseamnă doar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să fericească doar câte un singur bărbat. Lingourile de aur par niște sicrie miniaturale ale visurilor noastre. Există femei care nu au tăria să contrazică nici un bărbat. Parvenitul se instalează în frunte. Chiar dacă are pantalonii rupți în fund. O femeie ocolită de bârfă nu se mai poate considera frumoasă. Dama joacă tare ! Vrea mutarea în plic. Dacă nu miști din urechi, medicul strâmbă din nas. Unii nu se spală cu lunile. Norocul celor din jur e că vodca miroase mai frumos
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ratare. Important e să nu-l alegi pe cel mai scurt. Greșim când noi, când drumul. Fiecare își regizează propria năruire. Se pare că noi, românii, am fost stopați prematur din fierbere. Când crezi în înfrângere, nu o mai poți ocoli. La eșec și la furie, numai neghiobii își insultă sfinții. Gândul neîmpărtășit e lipsit de ventilație. Psihiatru acest bulibașă al nebunilor. Zeul nebunilor își da, probabil, aere de psihiatru. Resemnarea nu intră în sfera înțelepciunii. Pentru ca sensul vieții rămâne zbaterea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de sicriu. Scârba de viață mai anesteziază puțin frica de moarte. La înmormântare, cei foarte apropiați se grăbesc să încheie ceremonia, rudele trag speranța, iar ceilalți bârfesc. Și teluricul face parte din muzica sferelor. Morții aceste cariatide orizontale ale pământului. Ocoliți cât puteți moartea! Că ea nu are cum. Când se zărește marginea lumii de aici, începi să-ți razemi speranțele de cealaltă. Martirii găsesc și morții un sens. Până la moartea noastră, cei dragi sunt în noi. Apoi, pășim ușor spre
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în stînci. 7. Urlă printre stufișuri și se adună sub mărăcini. 8. Ființe mîrșave și disprețuite, sunt izgoniți din țară. 9. Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor; am ajuns de batjocura lor. 10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. 11. Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au nici un frîu înaintea mea. 12. Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
nou prilej de bucurie artistică. În mod sigur vor veni și altele, de care - surprinși sau nu - ne vom bucura împreună. Între puținele bucurii pe care le mai avem astăzi, cartea este una din cele mai temeinice. Să nu o ocolim! Să nu-mi spui că m-ai uitat, vere! Surprins, mă opresc și privesc cu luare aminte la omul din fața mea, care poartă pe chip un zâmbet larg. Când mă dumiresc cine-i, exclam cu bucurie: Uita-te-ar relele
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
o luăm apostolește către cele case ale noastre, care ne-or primi cu brațele deschise. Ne-or primi încă, fiindcă - cu vremea - lipsa noastră de acasă se va resimți și riscul de a mânca doar hrană rece nu ne va ocoli. Avem lângă noi ființe dragi, care s-au călit încă de pe vremea când am colindat ulițele Iașilor. La început au fost suspicioase și pe drept cuvânt: „Adică unde umblă dumnealor cât îi ziulica de lungă?” Când au văzut însă că
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Duca-Vodă și pe alți boieri, pre toți dezbrăcându-i i-au lăsat în pieile goale... Ș-au dus pe Duca-Vodă în Țara Leșască. Și acolo a murit” - cum ne spune Ion Neculce în “Letopisețul Țării Moldovei”. Ai uitat sau ai ocolit ceea ce a avut de suferit până în Țara Leșască. N-am uitat: “Și cându-l duce pe drum, îl pusesă într-o sanie cu doi cai, unul albu și unul negru, și cu hamuri de teiu, ca vai de dânsul. Ocări, și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Florile nu mă împacă, sunt o tirană înșelătoare Le spulber și visele și speranțele sunt moarte. Vise cu tine am când vreau să te uit o clipă Și nu-mi doresc ca să revii, te ascund într-o ispită Neputința mă ocolește, sunt puternică și te prind De sub ziduri dărâmate, sfâșiate de un colind. Iarna îngheață tot pământul doar inima mea e caldă Văd în spate o lumină care lucește într-o cascadă Mă dau la o parte dar în suflet îl
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
mici Fiecare dintre ele vor să îți aparțină Ce păcat că ești rece ca și iarna când e ger Și nu înțelegi câtă nevoie am de lumină. De ce nu vrei sa fim iar doi copii sărmani, Ce caută iubirea, Mă ocolești, te faci că nu mă vezi, Dar înspre mine ți-e privirea. Când lumea îți va spune, povești nemuritoare Despre o fată care, a iubit prea mult Poate îi vei scrie și ei o scrisoare De mulțumire. Oare, vei scrie
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
și Kemy îl îndemna, dar mamă-sa nici nu a vrut s-audă, - Tu cu plămânii tăi imediat te poți îmbolnăvi! și astfel a pierdut ultima șansa să devină un posibil viitor mare solist în muzica de cameră! Gloria îl ocolea dar nu-i păsa, din clasa X-a va scăpa de muzică și desen! Era mulțumit și așa nu avea nici un talent! Mergeau cu profesorul la teatrul din parc, în sala de spectacol le preda orele de cultură muzicală; teoria
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
însă abia s-a despărțit și ar vrea din nou s-o revadă.. Se uită în lighean, e foarte mulțumit de rezultat, schimbă apa și le lasă cu detergent pentru finalitate, mașinii de spălat. Se întinde în pat, somnul îl ocolește... grijile nu îi dau pace, i se schimbă iar dispoziția Este un mare nimeni ! Casă n-are, bani la fel... perspective, într-un viitor foarte îndepărtat și incert ! Adoarme plângând cu lacrimile șiroind pe pernă... Anii mei apocaliptici Roman umoristic
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mult. Tot de lai lumini am văzut calea ferată lucindu-și șinele și m-am prins ca trenul urma să facă o curbă în dreapta, așa că, dacă o luam din locul în care eram prin cocenii de porumb pe care-i ocolisem lai venire, puteam să-i tai calea și aveam o șansă în plus să-mi reocup locul și să-l umplu de ocară pe controlorul care-mi spusese că s-ar putea să nu se mai miște de acolo până
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
borcanul de muștar, destul de plin încă, încît să nu fi fost spălat și avansat la gradul de pahar. Mă ridic, e timpul să plec la munte, am întîinire cu băieții în gară, îi mai arăt o dată degetul, știi tu Militarului, ocolesc cu grijă bășinile scurse din pat în timpul nopții ca nu cumva să calc pe ele, cum spunea Pelicanul în fiecare dimineață, după ce trăgea câte una: "Hai, băi băieți, ce dracu', care v-ați lăsat bășinile pe aici de am călcat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]