95,170 matches
-
neprevăzute. Însă, în primul rând, unde erau solzii?... Parcă ar fi fost pretutindeni în jur, dar nu se lăsau găsiți prea curând... Am ajuns în vale, unde am găsit un lac. Era absolut limpede, strălucitor... aproape că-mi amintea de privirea Iasomiei... Am alegat spre apă cu toții, pentru că aveam sticle de umplut... În timp ce umpleam sticlele cu apa răcoroasă, a apărut o umbră pe deasupra lacului, niște aripi imense... era o pasăre uriașă, un dinozaur zburător, cu aripi de oțel lucind în lumina
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
am impresia că ne vor găsi ei pe noi, le-am zis eu privind spre lacul care părea acum aproape ireal. Ai dreptate, a vorbit Iasomia intervenind în discuție, și ochii ei aveau acea perdea pe care o ascundea în privire, când se gândea la ceva ce nu reușeam să ghicesc. Haideți să nu stăm aici, ne-a avertizat și a luat-o înainte, fără grabă, însă cu o hotărâre pe care nu avea de gând s-o explice. Am înțeles
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
întocmai ceva obișnuit, era aproape imaterial, ireal, plutea pe deasupra apei sclipind ca un curcubeu de raze. Ne-am oprit în fața podului. Eu nu pot să merg mai departe cu tine, m-a anunțat Iasomia, privindu-mă ca de la cine știe ce distanță. Privirea ei nu-mi mai amintea acum de căldura verii, sau de infinitul senin, sau de lumina absolută a zorilor... era doar ceva indescifrabil, opac și îndepărtat, și fără vreun înțeles anume. Era ceva care nu-mi spunea nimic. M-am
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Am mers direct spre clădirea principală, și imediat ce am intrat pe ușă, în holul răcoros, am auzit glasuri înăuntru. În sală era ședință, tocmai bine pentru a le arăta tuturor ce găsisem noi. Am intrat, iar ei au rămas cu privirile ațintite asupra noastră. Iasomia era acolo, ceea ce m-a surprins ca întotdeauna, zăpăcindu mă pentru o clipă, însă m-am dezmeticit imediat, mai repede ca alte dăți. A zâmbit oarecum la vederea noastră, ceva în ochii ei îmi reamintea de
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
uitat expediția, însă eu bănuiam deja că era o încercare de a evita să dezvăluie adevărul, ca să nu afle oamenii că ar fi fost mai mult decât o persoană obișnuită. M-am uitat la ea, iar ea și-a ferit privirea în primul moment, apoi ochii ei m-au privit direct, cu o lucire rece, aproape necruțătoare, avertizându-mă, de parcă m-ar fi ținut la distanță, pe mine și percepția mea care o transforma în zeiță... atitudinea ei decisă și rezervată
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
de alți istorici, culminând cu monumentala „Istoria Imperiului Otoman” a savantului Nicolae Iorga. Las pe cititori să tragă concluziile necesare, în legătură cu conținutul acestui studiu istoric. Prof. Nicolae Mavrodin EPILOG În acest studiu nu mi-am propus aprofundarea temei, ci o privire de ansamblu asupra societății europene, în perioada expansiunii turcești, începând cu jumătatea secolului al XIV-lea. Nu m-am referit la toți conducătorii Imperiului Otoman, ci la câțiva mai reprezentativi, care au influențat destinul acestui „uriaș cu picioarele de lut
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
Cartea anului 2010, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru volumul Senin ca-n ou. alb ucigaș e frig în poem și în cântec răcoare, ascultă vântoasa cum sughite în gânduri, e o iarnă pe cinste, cascada ninsorii astupă gâtlejul, privirea e bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă, perete sticlos, nici cer, nici pământ, glaciala lumină în cuptoare stinse dospește, se umflă, lucește ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
deapănă tâlcul. tot ce ajunge la mine sunt zvonuri și ecouri prelungi ce mă cutreieră de nebune, din pace mă scot, mă înseamnă cu vagi rune. de încerc să citesc din povestea în grabă-ngropată, mi se face a somn, a privire ce-ngheață opacă, mi se face a foame și a sete nemăsurată, mi se face a frică mușcătoare ca a fiarei ce hrana-și devoră, terorizată că alta nu-i mai e dată vreodată. vocea ta vocea ta e miere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
goli cu totul între somn și trezia mea? îmi voi regăsi intactă greutatea trupului? din ea lipsi-va visul sau doar coaja lui? pe cine voi găsi la marginea treziei? ce dureri neștiute îmi vor modela trupul? de unde voi pescui privirea mea cea oarbă? voi încerca marea sărată din creier cu degetul ce-mi va arpegia în vis cântecele miraculoase cu trup de fum? cui voi întinde mâinile mele tăiate din rădăcină ca pălămida netrebuitoare? cine-mi va susura în urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
meu, zdrobit în bătăliile mărunte, n-aș vrea să treci în neființă, până când nu înțelegi, cât de sacră e lumina ce destramă umbra din cuvânt. floarea soarelui ce iubire mută și oarbă dinspre tine spre mine venea? fără vorbe, fără priviri, în neliniștea sticloasă din sânge, ca un năvod se întindea. la început, am crezut că e o capcană. am dat să fug, dar ochiul tău m-a tăiat în mărunte sclipiri înfipte dureros undeva sub osul stern, în mijlocul florii soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mierii ca de salcie, ascultă cum tandru trosnesc, se eliberează din trunchi, ca dintr-o platoșă strâmtă, să-și risipească în jur polenuri descântate, aproape vrăjite. e atâta putere în stropul de soare care pupila îmi violează că, pe loc, privirea mea stinsă arde totul în jur ca un acid, purificată de tenta putridă. ce se întâmplă în aer, în mine și în pământ, câtă vreme în cer se primenesc anotimpuri, nu-i timp de răsuflet, doar grabă, chicotit gâfâit, despletiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și foc. miezul pietrei are sămânță de lună, sămânță de soare. uneori, e verde și doare, neliniștit, adună în sine misterul marelui bum din care ea vine, tot vine și nu se trădează. miezul pietrei e un ochi treaz, cu privirea întoarsă, un vaier, un hohot de râs, un suflet ce visează, o lumină nevăzută, nestinsă, o bucurie închisă cu lacăte, răsucite ca melcul, de timpi ce-au trecut peste ea, cum umbra păsării-n zbor peste stânci coșcovite. umbra, grațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
gânduri curate. soarele toamnei îl storc între degete, mustul lui auriu îl degust cu nesaț. în mine se rânduiesc drojdii mai vechi, sub transparența lui de aramă topită. două pumnale ciobite, ochii mi se înfig în departe, în sternul seninului, privirea mi se încovoaie, cu neliniștea ei îl mânjesc. ca apa, seninul se-nchide peste spinii privirii și-i preschimbă-n sidef. nepoftita fiară când nu pot să scriu, ce tulbure pastă îmi gâlgâie în vene, ce păsări de plumb îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mine se rânduiesc drojdii mai vechi, sub transparența lui de aramă topită. două pumnale ciobite, ochii mi se înfig în departe, în sternul seninului, privirea mi se încovoaie, cu neliniștea ei îl mânjesc. ca apa, seninul se-nchide peste spinii privirii și-i preschimbă-n sidef. nepoftita fiară când nu pot să scriu, ce tulbure pastă îmi gâlgâie în vene, ce păsări de plumb îmi întunecă auzul! când nu pot să scriu, ce strâmb se reflectă lumea-n oglinzi, tremurată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mintea mi-e un zer ce dă în stricare, firul nevăzut ce mă anină de cer se umple de noduri, unul câte unul înghit, parcă aș hrăni nepoftita fiară ce-mi mușcă disperată lăuntrul. chirurgie cruzimea de bisturiu a fiecărei priviri, zecile de operații incomplete prin care luăm lumea în stăpânire. privind, deformăm, suprimăm, adăugăm, mistificăm, ucidem, nesfârșitele crime care ne împovărează zilele cu mormane de cadavre. această lume trunchiată, atlantidă ce ne conține și pe noi, ne scufundă în neînțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
cu capul în mâini, oferindu-l cerului, ninsorii de flori și fluturilor îmbătați de verde. nicicând pielea mea ignorantă nu va mai hohoti la atingerea lunii, aievea apelor ce-și plâng sarea pierdută. nicicând nu voi mai vedea lumea cu privirea biciuită de ploile acide ale nerăbdării. nicicând nu voi mai fi grăuntele abia încolțit ce-și leapădă învelișul, golaș și imberb înfruntând, fără frică, durerea. arhanghelul gabriel în visul dinspre dimineață arhanghelul gabriel mi-a rostit numele. ședea la capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
din copilărie vin pe înseratul vieții, în trap tandru, îmi dau ocol, răscolesc țărâna curții, de rămâne-n urma lor semnul unui tâlc ascuns ce-i înscris adânc în mine chiar de pasul lor domol. hrană dulce-amară ce frumos cu privirea mă alini, cât senin e în înaltul din iris, ce soare lichid îți curge prin gândul ce-l trimiți către mine, fiule drag. mângâietor ca o melodie, printre gânduri îmi scapi, ești locul din vis la care revin obstinat, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
pe care l-am putea avea. * Către sinceritatea deplină te împing mai cu seamă puseurile de răutate - încă o sugestie obscură care îți lasă pentru o clipă certitudinea libertății. Numai așa poți escamota culpabilitățile binelui, această satisfacție teoretică și nesigură. Privirile mieroase ale preoților nu ne-ar manipula cu atâta vigoare iezuită dacă nu ar purta în ele argumentul viclean al infernului, temei de nezdruncinat în această teo logie a binelui care nu-ți lasă nici o șansă. Dacă destinul îi favorizează
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
care nu a vrut să se nască aici, preferând lumina și plăcerea de a te arăta cu degetul... * Omul nu visează câtuși de puțin la transfigurare ori să creeze în sine un om „nou“... Cu un entuziasm plin de credință, privirile îi sunt îndreptate către un alt fel de lume, în care să nu mai fie amenințat de absurd, de timp, de moarte... „Moartea unui entuziast, notează cu amărăciune Jean Meslier la finele veacului al XVII-lea, nu dovedește nimic altceva
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
a cuvintelor. * În ochii bărbaților de pe stradă filmul scenelor de dragoste pe care ei le trăiesc, bucurându-se în sine, cu unele dintre femeile trecătoare. Nimic nu egalează resemnarea sau oftatul acestor despărțiri. Altminteri, o femeie suspicioasă, întorcându-și ofensată privirile de la bărbatul care o fixează, este o ființă care nu cunoaște știința vindecării de frică. Iată de ce, în atitudinea acelei femei, bărbatul joacă inconștient rolul neantului. Singurătatea lui pare neajutorată - singurătatea ei mulțumită, hrănită de fru musețe, pare jignită. Și
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
printre oameni ca printr-o grădină zoologică a gândirii, marionetă a unui paradis de primăvară, când te simți singur, infinit de singur, într-adevăr astfel ocrotit. * „Gloria dinaintea poporului, iată la ce trebuie să năzuiești. Nimic nu va egala vreodată privirea umedă a cârnățăresei care te-a văzut la televizor.“ Baudrillard. * Groaza de sărăcie face cultura marilor metropole. „Nevroza fundamentală“ a individului, cum ar fi zis Freud, nu își mai suge sevele din obsesia morții. Sărăcia este de departe factorul existențial
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pompe funebre de vizavi. În stânga mea un alcoolic tânăr, nervos, exasperat și cu un chip foarte expresiv. Întotdeauna mi-am spus că un bărbat nu trebuie să fie frumos, ci expresiv. Se ridică, își golește paharul, meditează câteva minute cu privirea în gol, apoi iese. Îl văd cum dispare pe o străduță în dreapta, imensa lui dezolare transmite însă mersului său aroganța. Gândurile mele sunt atât de neclare, încât simt necesitatea beției. Deodată îmi văd personajul venind apatic spre firma de pompe
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
spirituală. Nu mai ai ce să investești în naivitatea care face posibilă deschiderea viitorului. O luciditate malignă se instalează în ființă refuzând să își exercite comerțul cu lumea. Viața rămâne închisă în trup ca o bătrână sleită care vegetează cu privirea în gol; alături, bătăile pendulei o împiedică să mai iasă din casă, cuprinsă de lehamite. Înapoi, în trecut, o lume așteaptă să fie iarăși consumată: această furie care ți-a mai rămas. În tine, un imaginar mort, o substanță putredă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
se apleacă cu răbdare și interes asupra conținutului unei cărți îi poate descoperi înțelesurile și foloasele. Înțelepciune Înțelepciunea nu crește ca buruienele pe oriunde și nici nu se vinde la piață. Înțelept Înțeleptul întâi gândește și numai după aceea vorbește. Priviri De multe ori privirile spun mai mult decât vorbele. Situație fericită Atunci când ucenicul își depășește meșterul în practicarea meseriei, se întâlnesc două situații fericite: meșterul a avut de modelat un material uman de bună calitate iar ucenicul a avut ce
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
și interes asupra conținutului unei cărți îi poate descoperi înțelesurile și foloasele. Înțelepciune Înțelepciunea nu crește ca buruienele pe oriunde și nici nu se vinde la piață. Înțelept Înțeleptul întâi gândește și numai după aceea vorbește. Priviri De multe ori privirile spun mai mult decât vorbele. Situație fericită Atunci când ucenicul își depășește meșterul în practicarea meseriei, se întâlnesc două situații fericite: meșterul a avut de modelat un material uman de bună calitate iar ucenicul a avut ce și de la cine învăța
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]