11,637 matches
-
fii simplu țăran aș vrea, iubite, Să-mi ari cu plugul arsă, inima, În primăvară să arunci semințe Ca-n toamnă să avem ce aduna. În iarnă, să mă culci în pat de paie, Să mă aduni ca pe un pui la piept Și dragostea ne fie o văpaie, Iar vorba ne conducă înțelept. În vară să mă treci râul pe brațe Și să te țin ușor după grumaz, Să tot asculți cum gura nu-mi mai tace, Să-ți vină
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
timpul trece în goană, dar când iubești în secret atunci secundele se scurg foarte greu și te apasă continuu. Uitasem de certurile zilnice de-acasă, de miile de reproșuri din partea tuturor, de profesori care nu vedeau în mine decât un pui de țigan afurisit, de fete care mă percepeau doar un scandalagiu nenorocit și fugeau de mine ca dracu de tămâie, uitasem și de așazișii prieteni de pahar și mă simțeam diferit. Școala întârzia să înceapă cu adevărat. Toată toamna ne
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să reprezinte ceva anume, iar poziția pe care o avea în aer nu mai părea să amenințe, fiindcă se întorsese într-o parte de parcă ar fi voit să mângâie. Mă uitam la acea palmă cu ochii mari și rotunzi ca puiul de cerb care își privește vânătorul înainte să tragă. Ce faci aici? m-a întrebat cu un glas blajin mângâindu-mi sufletul. Era vocea unui om dârz muiată de vremurile prin care trecuse. Îi simțeam puterea strunită de sufletul lui
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
aruncând din priviri săgeți albăstrii. Mârâia... Îmi părea rău că-i produsesem durere, dar în același timp am simțit că am de-a face cu o sălbăticiune. Nu era câine cum am crezut prima oară, ci aveam în față un pui de lup. Haita îl condamnase la moarte fiindcă nu mai era de niciun ajutor. Auzisem povești cum că lupii, când nu mai aveau cu ce se hrăni, se înfruptau din semenii lor cei mai slabi, cu rudele mai bătrâne, sau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
la moarte fiindcă nu mai era de niciun ajutor. Auzisem povești cum că lupii, când nu mai aveau cu ce se hrăni, se înfruptau din semenii lor cei mai slabi, cu rudele mai bătrâne, sau după caz, cu astfel de pui răniți și lipsiți de apărare. Gândul mă îngrozi. Lupii puteau fi foarte aproape iar eu nu aveam în mâini nici măcar un ciomag. Căutând cu privirea un par cu care aș fi putut să mă apăr, am zărit o umbră cu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Liliana, care nu contenea să mă uimească cu felul ei direct de a întreba. L-or mâncat lupii, pieri-le-ar nesațul! Ce căuta el la lupi mătușă? întrebă iar Liliana. Apăi maică, așa i-o fost moartea. Găsise un pui de lup lovit în pădure. Mergea zilnic cu merinde la el și se jucau în felul lor. Păreau să se fi făcut prieteni. Mai venea sângerând câte-odată din codru, dar știi cum e... când bagi mâna în gura lupului. Asta
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
urme de sânge și pantalonii erau plini de ace de brad. Mă uitam la Mătușă și ochii ei mă rugau să nu spun nimic. N-am întrebat pe unde umblase badea Vasile dar știam că-n pădure era acum un pui de lup mai puțin. Uneori poveștile noastre din viață se tot repetă de parcă ceva am avea de îndreptat. Se întâmplă să cunoaștem oameni pentru a ajuta sau pentru a fi ajutați. Nu suntem doar ființe terestre și cred tot mai
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
AICI Și ca un fel de tendă pentru ghereta de la intrare: HANAWA - SERVICIU PARTICULAR DE TAXIURI I-am Înmînat șaptezeci de yeni paznicului care Își Încolăcise picioarele În jurul hibachi-ului și pe a cărui față se citea lesne că trăsese un pui de somn. Mi-am băgat chitanța ștampilată În portofel, gîndindu-mă să nu uit s-o trec și pe ea În raport. CÎnd am privit În urmă, perdeaua cafenelei Camelia, care mi se păruse dinăuntru a fi cu găurele, astupa acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În fotoliu, cu spatele la o diagramă imensă ce conținea pe verticală numele detectivilor, iar pe orizontală datele și zilele, Îți lăsa impresia unui balon umplut cu apă. Dacă nu și-ar fi mișcat degetele pe abdomen, puteai crede că trage un pui de somn. O grămadă de cute adînci Îi brăzdau ca niște corzi bărbia moale și urme de coșuri stăteau una lîngă alta ca niște ghimpi de cactus. Fără să se miște, șeful Își miji ochii și rîse sarcastic, tunînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
e greu să mă identific. Cu restul, nu. Te invit să te gândești și pe tine ca pe un caz paradigmatic. Cum a ajuns nepotul și fiul Mircea a lui Miclea, Mircea Miclea, acest fabulos globe-trotter, specialist foarte contemporan, din puiul de țăran care, iată, îi culege un trandafir mov în Olanda prietenei sale din Balcani când ea e tristă, și i-l trimite prin e-mail. Mircea, noi vrem și putem să fim derbedei în scriitura asta. Dar suntem și profesori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cele mai vechi sunt cam astea: mă aflu în pat. E martie. Bunica are încă montat războiul și țese covoare și pânze. Salteaua miroase a fân ușor încins. La capătul patului se află o căciulă din blană merinos, plină cu pui. Câteodată ies pe salteaua mea și mă ciugulesc de degetele de la picioare. Mielul e adus în casă fiindcă mama lui nu are lapte. Suge din biberonul meu. Mie mi se spunea „Puiu’ bunii”. Nu prea înțelegeam eu că aparțin unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ciugulesc de degetele de la picioare. Mielul e adus în casă fiindcă mama lui nu are lapte. Suge din biberonul meu. Mie mi se spunea „Puiu’ bunii”. Nu prea înțelegeam eu că aparțin unei specii privilegiate, de „stăpâni”. Mă credeam un pui ca toți ceilalți, doar că vorbeam ca specia mea. Acum nu mai mănânc decât pește. Îți spun drept că într-un fel mă simt mai puțin vinovată când privesc ochii unui animal. M-a convins ecologia, dar numai fiindcă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
prunele! Tratamentul „tandru” era rezervat de bunicul animalelor, dar în cazul străbunicii domnea, cum îți spuneam, democrația biosferei: „Hai la buna să vă hrănească!” sau să vă ducă la culcare era o expresie pe care buna Măriții o folosea la adresa puilor și a mea. Eu făceam mofturi și eram monoalimentară. Acceptam să mănânc salam și liptăriță (magiun cu smântână). Ca să mă facă să mă hrănesc, buna chema alți doi copii, pe Relu (nu știu ce face el acum) și pe Ionică (știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și ceilalți deținuți politici rămași în viață. Trupele sovietice erau deja departe de noi, iar Dej își luase distanță față de planul lui Hrușciov despre diviziunea muncii în CAER. Pe atunci eu eram o fetiță de 9 ani care nu năpârlise puiul de țăran din ea și de abia își însușise româna literară. Ei bine, acea fetiță care eram și-a umflat pieptul de bucurie în burnițoasa zi de februarie în care comandantul de unitate i-a legat la gât cravata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de aceea, îmi replică el, ar trebui să te bucuri și mai mult de ziua de azi. Carpe diem e cu atât mai necesar pentru tine. Atunci nu l-am înțeles. Mă dureau toate. În mintea mea pluteau tacâmurile de pui, imaginea mea noaptea pândind gazele, bătutul discret la ușa din dos la o casă de comenzi unde aveam pile și tremuram că vine miliția economică și mă prinde în delict cu ruda de salam și patru pachete de unt, plătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mea, credeam că mi-am luat porția de suferință via totalitarism exterior. Habar n-aveam cum arată cel interior. Ea știa. Curios e că, atunci când această experiență s-a infiltrat în viața mea, Ursula m-a preluat ca pe un pui călcat de tren, imediat, fără explicații. Știa că nu o să mai am niciodată aripi și că n-am stofă să dau din gheare. Dar știa că, orice-ar fi, o să mor doar în picioare. Vezi tu, acel univers străin, o dată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
unt și o pregăteam în casă. Și tot ne simțeam norocoși și un pic rușinați. Într-una din serile acelor ajunuri, am văzut femei tinere, de vârsta mea de atunci, cu ochii strălucind de bucurie. Reușiseră să găsească tacâmuri de pui cu mai mult spate și gât decât cu gheare. Veneau spre casă, pendulând plasa și o crenguță de brad pe lângă pulpele lor încă suple pe care iarna nu le vedea nimeni. Umblam încotoșmănate cu două-trei perechi de ciorapi cu fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
el va ieși la pensie de la laboratorul CFR-ului, și striga bibliotecara la el: „Dom’ profesor, luați-l pe ăsta de-aci că se strică de cap. Să mă ardă focu’ de nu! Am stat patru ceasuri la coadă la pui, aici l-am lăsat, aici l-am găsit!”. Din păcate, iubita mea prietenă, din toată povestea asta n-a ieșit mai nimic (am publicat pe atunci două studii în Revue Roumain des Sciences Sociale - serie de Psychologie - The use of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ceruri. Și m-am uitat, ne-am uitat cu toții. Rățuștele și gâștele s-au retras în vale și și-au ascuns capul sub aripă. Zorelele s-au strâns, regina-nopții s-a deschis, floarea-soarelui se rotea, năucită. Găinile și-au adunat puii și s-au retras la culcare. În afară de ai mei și de vecini, toți erau în casă, dându-se cu capul de pământ la icoane sau privind cu ochii dilatați la televizor. Când treptele de lumină au început să crească iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Împuținate și ca oameni, și ca femei? Și nu exagerez cu nimic. Ele mănâncă ultimele, exact ce rămâne. Ce lasă stăpânul. Am colegi care mi-au spus că în satele oltenești nu e tocmai mare echitate culinară și că, din pui, de exemplu, femeile mănâncă mai ales spatele, aripile și târtița, iar bărbații, copanele și pieptul. Aferim! - La birou, îmi spune Walizada, bărbații nici nu mă bagă în seamă, ca pe o umbră. Nu mă întreabă niciodată nimic. Doar oficialii internaționali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mă sunau să le descânt copiii chiar și prin telefon. Și mergea. O sălbatică est-europeană. Asta sunt. Dar din respect pentru etica utilitaristă, mă doare în cot de lipsa de raționalitate a descântecului o dată ce copiii se linișteau și trăgeau un pui de somn. Hait! La radio se anunță marea grevă a gunoierilor în Chicago! Probabil că vor trăi câteva zile ca în București, mai specific, Berceni, Mandravela, deși le va lipsi farmecul local. Se mai anunță și că Arnold Schwarzenegger este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de cuplul Kelly - Liviu, nici cât de aptă este Kelly să devină nevastă, e însă clar că ea a intrat în etapa pe care eu o numesc de nidație: are instinct de cuib, vrea să-și facă un cuibușor și pui. Liviu are îndoieli (dar când nu le-a avut?), el nu știe, el se caută. Ea îi oferă toată capacitatea ei de a iubi (și o are, că e plină de inteligență și imaginație, bașca sensibilitate). În final am sfătuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să fie pe agenda intelectuală, după principiul „de nu s-ar povesti, nu ar fi”, și dacă absența lui nu devine self fulfilling prophecy. În final a fost clasica wine and cheese party (ceea ce înseamnă și legume, și piciorușe de pui, nu doar vin, brânză și struguri). Da’ pour la bonne bouche de-abia urmează. Conform aranjamentelor lui Jeff, după evenimentele de la universitate, Pamela, fosta decană de la Sociologie, ne-a luat pe Calhoun și pe mine și ne-a dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
inima mi se încălzea în piept nevoie mare. I-am spus că-s flămând și însetat. Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era, măi băieți, așa de rumănă și de mândră, și sprâncenele celea, măi băieți, și ochi de foc... Nu mai spun nimic; sunt treizeci de ani de atunci, iaca, treizeci de ani, în toamna asta... Aici boierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]