4,863 matches
-
s-o țină. Apoi Inna i-a spus Bilhei să-i ia locul Rahelei, pentru ca Rahela să poată prinde copilul; poate că sângele nașterii avea să facă ca pântecul Rahelei să se umple din nou. Și așa Rahela s-a scăldat în râul dădător de viață. Lea a răcnit și a născut. Era așa de mare, că a fost nevoie și de Rahela și de Inna ca să-l prindă și a început să plângă încă înainte de a-l ridica cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
privit drept în ochi și fără urmă de frică, de mâinie sau de vreo altă emoție, i-a spus: - Eu le-am luat, Tată. Am luat tot altarul, toți idolii. Sunt aici. Am stat pe ei. Terafim-ul familiei noastre se scaldă acum în sângele meu lunar, din cauza căruia zeii tăi sunt murdăriți fără putință de salvare. Poți să-i iei așa, dacă vrei, a continuat Rahela la fel de calmă, ca și cum ar fi vorbit despre niște fleacuri. O să-i caut și chiar o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu asta, doar că lipsită de moarte și eternă. În acea noapte, am visat-o pe Meryt și m-am trezit râzând de ceva ce spusese. În noaptea următoare, am visat-o pe Bilha și m-am trezit cu obrajii scăldați în lacrimi care miroseau ca mirodeniile pe care le punea mătușa mea în mâncare. Într-o altă noapte, Zilpa m-a întâmpinat și am zburat împreună prin cerul nopții, două șoimărițe. Când soarele a apus din nou, am știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am știut că o să mă întâlnesc cu Rahela. Era la fel de frumoasă cum mi-o aminteam. Am alergat printr-o ploaie caldă care m-a curățat până am rămas ca un bebeluș și m-am trezit mirosind ca și cum m-aș fi scăldat în apă de izvor. Așteptam cu nerăbdare visul cu Lea, dar n-a apărut în acea noapte și nici în cealaltă. De-abia în noaptea întunecată fără lună am fost vizitată de mama mea de sânge. A fost prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sau păr de câine, care-i provocau crize lui Dinu, ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și înalt, care își bomba pieptul când stătea pe scaun. Fugisem de lumea care jelea, nu-mi plăcea să văd lacrimi și mă furișasem în grădină. Printre merii și prunii de-acolo moartea nu mai exista; în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de o lumină orbitoare și rece. Senzație necunoscută, stranie, care pur și simplu m-a amețit. Cum s-o explic? Să-și închipuie oricine. La stânga, la dreapta, sus, jos, în față, la ceafă, peste tot ești privit, examinat, măsurat, cântărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Între pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sunt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-l încînta însă niciodată numai prada. Drumuri plăcute au fost cele pe marea lungă și albastră căreia i se zicea de către unii Marea dintre Pământuri, din care se putea trece într-o mare cu apele de culoarea vinului, ce scălda țărmul unei insule lungi locuită de un popor iute și harnic, cu pielea albă și cu mintea înclinată spre negoț. Acolo era obiceiul de a se clădi palate largi cu multe odăi în care te puteai lesne rătăci. În marea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe pământ, cele două femei se simțiră mai bine. Apa era îmbietoare, valurile calde se legănau sub vântul ușor. Pământenii se aruncară în apă, lepădîndu-și veșmintele; în apă, Mehituasehet își uită teama de zei. Fiindcă străinii nu îndrăzneau să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai repede și îmbrăcîndu-se veni lângă cei doi prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scrierile și emiți judecăți la adresa lor, ar fi de nesuportat. — Dar nu promit că n-am să te urmez la Florența, zise el. Doar sonoritatea cuvântului „Florența“ În Londra Întunecată și cețoasă mă face... mă face să tânjesc după zidurile scăldate În soare, după plimbările la umbră, prin Cascine. Desigur că am să mă bucur să te văd acolo. Dar ce-o să spună Alice? Zâmbi În timp ce Îi adresa Întrebarea, dar În privirea calmă, neclintită, se citea o provocare. — Nimic nepotrivit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sa, nu reuși să o găsească pe cea În care Îi declara că cele mai bune scrieri ale ei nu erau demne nici să atingă poala celor mai proaste ale lui, căci i-ar fi făcut plăcere să se mai scalde o dată În laudele delicioase, pline de umilință. Ori o pierduse, ori o lăsase la Boston. Păstră scrisoarea de la Du Maurier, pe care o primise pe când se afla la Veneția, dar nu răspunse comentariilor referitoare la Une vie, a lui Maupassant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
consultărilor cu privire la costume și decoruri Îi dădea de acum fiori incontestabili de plăcere. Și apoi, emoția la vederea piesei jucate În fața publicului, râsul și aplauzele... Ajuns În punctul acesta cu gândurile, de cele mai multe ori Începea să viseze cu ochii deschiși, scăldat În lumina aurie a reflectoarelor, În care el, impecabil În ținuta de seară, era smuls pe jumătate Împotriva voinței sale din culise și dus pe scenă, printre strigătele răsunătoare ale sălii: Autorul la rampă! Autorul la rampă! Și acolo făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nr. 17, care avea, de asemenea, lumină electrică, dar părea aproape Întunecată prin comparație. Află de la Emma că, la Început, Kiki fusese Încântat de prezența electricității, cu atât mai mult cu cât vederea nu-l mai ajuta, și ținuse casa scăldată Într-o lumină orbitoare până venise prima factură, după care, În ciuda sumei substanțiale pe care Îi Încasa de pe urma lui Trilby, ceruse să se stingă o parte din candelabre. Era o casă masivă și bine Împărțită, care, din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
al conștiinței“, acumulare amplificată și cizelată de faptul de a fi artist: „Într-un cuvânt, conștiința și privilegiul artistic Însele sunt acelea care strălucesc ca scufundate În fântâna ființării. În fântâna aceasta, cu o adâncime cu neputință de măsurat, se scaldă spiritul nostru - cu efectul de a se simți, qua imaginație și aspirație, Înmiresmat de surse universale. Ce este aceasta oare, dacă nu o aventură a personalității noastre și cum mai putem, În urma ei, să mai credem În detașarea totală?“ Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lucru era cert și nu vroia să plece: acel parfum. Scăpai și de el, chiar dacă cu greu. Și câteva zile rămasei în ceață. Începui să iau lecții de scrimă o îndeletnicire nobilă. Nu dădeam atenție nimănui în jurul meu. În după-amiezi, scăldată în lumină, eram numai eu, sabia și partenerul. Plăcute erau mișcările, plăcută era puterea și grația de a mânui astfel o sabie. Foarte curând mă făcui remarcată. Și chiar câștigai câteva concursuri. Eram doar eu cu scena și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de raze trasate insesizabil în jurul intrărilor, noii sosiți, cu mutre de ucigași sau de pariori, clipeau des, pentru a se descotorosi de șocul optic în care îi azvârlise orbecăiala. Pe ecran apărură - de parcă ochii destrămați ai tuturor ar fi fost scăldați în apă fermecată și vindecați - pete alburii, strîngîndu-se, 23 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
balneară și toropitoare revistă de cultură din Capitală... Pe revistă o chema Contemporanul, n-o poți silabisi, adoarme musca, iar pezevenghiului nostru atâta osândă i s-a pus: el să-i scrie revistei vocalele. Și vine altul din urmă, mai scăldat la dantură, da' tot băiat bun, Lavrentie Ulici, de-i adaugă revistei consoanele. Își zic unul altuia proști și se sparg de râs... Ei, ai priceput acum, puturosule, că nu amorul, girafa ori săpăturile, ci Poezia are cea mai grozavă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu ostenea nici să pârțâie din buze, nici să profereze ocări împotriva Numelui Preasfânt. Observând, mai apoi, că aleasa mânecii sale era Gabriela P. Mocanu. Învăluind-o pe Gabriela într-un tambur gros de noroi, și pornind, astfel, cu ea, scăldat în strigătele ei de durere, către capătul labirintului de cămăruțe și coridoare. Acolo unde Genel, după ce încălcase o oră și jumătate o hotărâre de guvern, ținând, mult peste ora 22, braseria restaurantului Mărul de Aur deschisă, sosise înapoi în strada
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acum un pahar. Poftim! Bea-l de-aici! - Spune și dumneata, i-am bălmăjit pe limba lui, dacă lumea aceasta mai recunoaște vreun merit?! Dumneata trebuia să te naști vreun cântăreț, vreun artist. Să stai acasă cu Dina, să te scalzi în belșug și să-i scrii povestiri de un milion de dolari. Dacă se apucă să slăbească, să nu-ți pese. Să pui mâna pe ea, să-i întorci mâna la spate și să-i torni vreun copil. - Ne simțim
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un colț al altuia al cabinetului, c-o nemaipomenită nervozitate și repeziciune, tropăind. Îmi zice: Răspunde dumneata Predolene, spală-te pe cap, că-i resortul tău. Ridică receptorul și, prin oricâte căldări cu zoaie și suldămi de mumă te-o scălda, pentru numele lui Dumnezeu, dumneata îmbunează-l și răspunde-i că da..." Era prea emoționat că păstrează legătura cu capul sectorului și părea că, în curând, o să moară de inimă. Mie-mi transpiraseră palmele. Apuc receptorul. "Tovarășe responsabil - bubui, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Gemetele ei, gemetele Elfridei. Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care-i dădea un mic plus în frumusețe în fața contesei, dar în același timp tânjea ca libertatea simțurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
simt că aveți nevoie de o îmbrățișare. Și pentru că nu m-ați certat cum ar fi făcut altcineva dacă ar fi fost în locul dumneavoastră. Și i-a dat voie să o îmbrățișeze. O strângere delicată, caldă, emoționantă. Ochii Karinei se scăldau în lacrimi, în lacrimile de care avea atâta nevoie. Ochii aceia mari, de un turcoaz sfidător, nu îndrăzniră să o mai privească. Se rușinară parcă de faptul că îndrăznise să-i ceară un lucru atât de intim. A zbughit-o
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
CloanțaCotoroanța! Nasul ei lung mă enervează cumplit (azi mai mult ca oricând!): o trompă scârboasă, cojită pe alocuri. De fapt, Întreaga ei făptură e Înspăimântătoare: ochi bulbucați, de broască năucă, buze șterse, obraji scorțoși, plini de pete și păr. Mă scald În privirea ei cu nerușinare. Hârca are un aer buimac. În cele din urmă, se trage un pas Înapoi, Îmi fixează o secundă sexul, care spânzură dizgrațios, ca o mare omidă, se Întoarce și aleargă cu mâinile ridicate, acoperindu-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dedică aripilor nevăzute ale Mirelei, Doi Îngeri se Îndreaptă să-l caute pe vrăjmaș drept spre colibă și acolo Îl găsesc. J. Milton- Paradisul pierdut Locuiesc la parterul unui bloc vechi, cu patru etaje. Oaza de vegetație sănătoasă, care-mi scaldă vecinătatea, Îmi oferă un sentiment deplin de liniște. Cei din bloc sunt oameni respectuoși (mă Întâmpină de fiecare dată cu un "să trăiți" sau "vă salut" ori "hai noroc, vecine"). Unii dintre ei, Însă, cu grija lor obositoare În a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]