5,553 matches
-
deghizamente. Există o „ignoranță“ a inimii, o învârtoșare care anulează spontaneitatea și frăgezimea afectelor, și există sărăcia mentală, care nu știe să separe accesoriul de esențial, aparențele de realitate. Există torpoarea discernământului, acțiunea nereflectată, nerăbdarea opțiunii facile, obnubilarea comunicării cu semenii, inadecvarea, prostia, prostia pură și simplă, anticameră privilegiată și îngrășământ optim al răutății. Viciul e proasta utilizare a propriei persoane și a lumii. ți se dă o bicicletă și o folosești la tăiat lemne. Ești invitat să adulmeci o pajiște
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) și se socotesc în dreptățiți, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sunt siguri de mântuirea lor și privesc condescendent spre semenii lor mai puțin norocoși. Evident, credința care nu devine și un mod de a fi, care nu-și practică premisele, care nu participă la viața comunitară nu depășește nivelul speculației intelectuale și al „gratuității“ estetizante. Dar credința care se epuizează
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu poți lucra de unul singur asupra lutului propriu. Că ai răspunderi și dincolo de desăvârșirea ta. Că desăvârșirea ta e de neobținut fără grija de celălalt. Că, mai mult, măsura desăvârșirii tale e modul cum înțelegi să te porți cu semenii tăi. Că e musai ca, în timp ce te ocupi de perfecționarea de sine, să te lași sculptat și de ceilalți, să îngădui celorlalți să-și lase în tine urma lor. În sfârșit, că dalta cu care îți netezești portretul ar fi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
e „încremenire“ în negativitate. Iar o asemenea înclinație nu depinde de provocările lumii exterioare. Relele din afară sunt doar pretextul declanșator al unui rău lăuntric. Mânia e o reacție mecanică, monotonă și inadecvată la disfuncțiile curente ale comunității și ale semenilor. E, în ciuda chel tuielii de energie pe care o presupune, un afect paralizant, steril. Românii nu schimbă nimic în bine, pentru că se enervează prea ușor și se defulează în înjurătură. Mânia evacuează reflexia și înlocuiește corectura prin anatemă. Mâniosul reacționează
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
alții, nu. Libertatea se poate intona greșit. Am cunoscut destui inși cărora le place subordonarea: vor să aibă pe cine firitisi, vor să se gudure, să se execute, să slugărească. Nu e vorba de înclinația nobilă de a-ți sluji semenii, ci de voluptatea perversă de a-ți răzgâia superiorii, de a te lăsa confiscat de țanțoșa lor suficiență. Cu alte cuvinte, de îndată ce ai o picătură de libertate, te grăbești s-o amanetezi, să o delegi unui șef, unei iluzii, unui
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
că ea este, preponderent, viciul altora. Dar repet: în fapt, nu scapă nimeni de ea. Sau aproape nimeni. O vom simți, pe pielea noastră, pe 9 decembrie. Și după. Despre vorbitul în public Una din cele mai perfide agresiuni împotriva semenilor noștri este proasta administrare a discursului public. Totul, în viața culturală curentă, e mai ușor de suportat decât oratoria incontinentă, verbiajul torențial, limbuția încântată de sine. Cunosc foarte puțini oameni capabili să-și dozeze cuviincios exercițiile retorice. Cei mai mulți se lăfă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de a practica morala Morala, moralitatea, moralismul, moralizarea sunt, de vreo douăzeci de ani, cuvinte-vedetă ale lumii românești. Toată lumea se simte îndreptățită să ju dece pe toată lumea, toată lumea e foarte exigentă și foarte competentă, când e vorba să-și pună semenii în insectarul derapajului etic. Pe de altă parte, nimeni nu suportă să fie privit cu binoclul întors, să devină obiect al verdictului moralizator. Cei mai feroci dintre judecători sar ca arși dacă cineva îndrăznește să le pună la îndoială virginitatea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să intre în dialog cu nimeni. Infailibilul, atotștiutorul, vanitosul, parvenitul, pe scurt, prostul, prostul fudul, sigur de sine și fericit de sine nu trebuie inclus în nici o întreprindere dialogică; e pierdere de vreme. 2. Când ești înclinat să arunci asupra semenului tău o judecată morală definitivă. Simțul etic nu lucrează cu intransigențe, ci cu nenumărate pogorăminte, cu răbdare, precauție și iertare. Chiar așa? Chiar și când vorbim de criminali, hoți și lichele? Da, chiar așa! și chiar dacă a contempla dilematic asemenea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cu accent pe școală și educație, ca formă de emancipare a ființei umane 78, ca și spre noua idee de sociabilitate, vehiculată de gânditorii Luminilor, care exprima încrederea deplină în aptitudinea omului, ca individ, de a trăi în societate; compania semenilor săi având menirea de a aduce fericirea individului. Pornind de la aceste idei, filozofi ca Baumeister sau Herder 79 au relevat în scrierile lor necesitatea realizării unui concordat între aspirațiile individuale și cele de obște, dată fiind inseparabilitatea fericirii și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
opinia lor, discul de lemn pe care și-l inserează în buza inferioară, străpunsă cum se cuvine, conferă autoritate vorbirii lor, în timp ce discurile pe care le poartă prinse în lobii urechilor îi fac capabili să înțeleagă și să asimileze vorbirea semenilor. Asemenea concepții fac inutilă distincția dintre bijuterie și amuletă. Cele mai vechi podoabe cunoscute în Europa provin din situri preistorice care datează de treizeci sau patruzeci de mii de ani : dinți de animale găuriți sau în care s-a săpat
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
dar între ele există o analogie frapantă. Poate că unii vor protesta împotriva acestei paralele. Totuși, ce diferență esențială există între calea orală și cea sangvină, între ingerare și injectare, pentru a introduce într-un organism un pic din substanța semenului ? Unii vor spune că pofta bestială de carne omenească face canibalismul să fie oribil. Ei vor trebui atunci să restrîngă această condamnare la cîteva cazuri extreme și să scoată din definiția canibalismului alte cazuri atestate în care el se impune
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
umane a unor părți sau substanțe care provin din corpul altor ființe umane. Exorcizată astfel, noțiunea de canibalism va părea de acum înainte destul de banală. JeanJacques Rousseau vedea originea vieții sociale în sentimentul ce ne îndeamnă să ne identificăm cu semenul nostru. La urma urmei, mijlocul cel mai simplu de a-l identifica pe semenul nostru cu noi înșine este tot să-l mîncăm. În fond, cei care au călătorit în ținuturi îndepărtate s-au înclinat cu ușurință, și nu fără
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
astfel, noțiunea de canibalism va părea de acum înainte destul de banală. JeanJacques Rousseau vedea originea vieții sociale în sentimentul ce ne îndeamnă să ne identificăm cu semenul nostru. La urma urmei, mijlocul cel mai simplu de a-l identifica pe semenul nostru cu noi înșine este tot să-l mîncăm. În fond, cei care au călătorit în ținuturi îndepărtate s-au înclinat cu ușurință, și nu fără mulțumire, în fața evidenței canibalismului tocmai pentru că, sub această formă generalizată care ne permite singură
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Ceresc se va și milostivi de neamul acesta, care a dat atâția martiri, în pofida numeroaselor păcate la care ne-am făcut părtași de-a lungul veacurilor. „Noi n-am avut tinerețe” ne arată conștientizarea, dar și asumarea unei vieți dedicate semenilor și unor principii, fără compromisuri. În „Vecinul care a murit”, poetul ne trimite cu gândul la răsplata cu care, totuși, Iisus îi așteaptă pe cei ce au suferit aici pe pământ: Ne-așteaptă-n luceafăr Iisus, cu lapte cald și prescură Și-
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
o nouă experiență de viață, foarte dureroasă, dar înțeleasă ca fiind hărăzită de sus ca o piatră a credinței”. Părintele-poet arată că înțelege perfect motivația condamnării sale, ca unul dintre ostașii înrolați în ceata lui Dumnezeu, pentru a-și ajuta semenii în drumul lor spre Mântuire, spre deosebire de mulți tineri, care nu au reușit mult timp să înțeleagă rostul aruncării lor în temnițele comuniste. Apoi ne arată că-și înțelege și menirea de urmaș al Mântuitorului, dar și motivația suferinței, tot ca
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
de o - câtă perfidie! - caricatură din veacul trecut Înfățișând caii de poștă constrânși, În urma introducerii tracțiunii mecanice, la a-și câștiga existența dând cele mai neverosimile reprezentații de bâlci... De-a lungul evoluției societății sale omul a putut abandona sclavia semenului, Înlocuindu-l cu animalul - necuvântător, deci neaspirând la libertate. Noii sclavi au fost Însă nu animale adevărate, ci unele pervertite. Și, pe măsură ce a găsit Înlocuitori - mașini - i-a abandonat. A se vedea, În paranteză, că evoluția, spiritualizarea stăpânului Înseamnă despiritualizarea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
la doza de risc păstrată pentru sine, omul a „descoperit“ luptele de câini ori cocoși. Toate ca toate, dar ca să exacerbezi prin selecție porția de agresivitate a câinelui, firească pentru un ancestral vânător, dar devenită nefirească căci e Îndreptată Împotriva semenului, În detrimentul restului caracterelor: fidelitate, frumusețe, afecțiune, proprii aceluiași animal, doar pentru a avea ocazia unui pariu, deci a câștiga, nu un loc În rai, cât bani, adică „ochiul dracului“, e prea de tot. Asta ca să dau un singur exemplu de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pot fi element de echilibru; pot, cel mult, să distrugă Întreaga vegetație, precum capra În Grecia; În antiteză, carnivorul controlează animalele, ierbivore și carnivore deopotrivă, salvând și vegetația. Lupul În special, căci practică eutanasia chiar Împotriva lui Însuși, aplicând și semenilor proverbul cu oaia. Și atunci, războaiele lupului dacic cu lupoaica romană Îmi apar, În alt plan, o dispută de familie nedecisă, o echilibrare internă doar; lupul dacic a ajuns la loc de cinste pe chiar friza monumentului triumfal de la Adamclisi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
asigură mineralele pentru viitor. Ce ucigașă perfidă... Cine știe, totuși? S’ar putea să nu cunoaștem chiar totul... Dar, chiar și așa, găsesc scuzabil feleșagul plantelor: n’au creier, nici măcar sistem nervos. Ceea ce are omul, care Însă până și pe semen - caz unic În lumea animală - Îl ucide, Încă cu toată ferocitatea, reală nu doar aparentă. Doar un exemplu: un condamnat pus la zid, cu un pluton de execuție În față, cu un grefier care-i citește sentința; ba chiar fumându
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
chipului și asemănării“ divinității - disecțiilor; motiv pentru care abia secolul al XVII-lea avea să lămurească circulația sanguină, deși aceasta era de două milenii o preocupare constantă a medicinii... Deh! Era bine de cunoscut căci, spre deosebire de animal, omul lovește În semen, sângerându-l... după care Îi cinstește, excesiv chiar, hoitul... Dar nu bigotului, fie termenul cu ghilimele căci ideea de dogmă e deopotrivă cunoscută și de știință, mă adresez; oricum, acela nici nu mă asultă. À propos de audiență, și mărturisesc
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
să se poată face mutageneză, selecție, multiplicare, mai mult, În condiții controlate, comparația - strict necesară - Între variante fiind scoasă de sub acțiunea divirgentă, ce Împinge spre eroare, a factorilor pedoclimatici. Dar omul păcătuiește și prin umanism. Dorința de a-și ajuta semenul căzut pradă vreunei boli, În momentul respectiv incurabile, Îl face pe om să dezvolte tehnici decavante, precum crioconservarea, În speranța găsirii În viitor a unui remediu, a unui leac. Or tehnicile in vitro permit atât apropierea momentului găsirii unui remediu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
iar exploatarea pădurii s’o facă un specialist, fie el plătit cu un salariu? Dau aparența unui comunist? Răspund: Proprietatea a Îmbrăcat mulțime de „haine“, Într’o evoluție firească, devenind tot mai socializată pe măsura curgerii timpului: de la proprietatea asupra semenului, la aceea asupra lucrurilor, apoi a ideilor... Revin: Dacă (foștii) proprietari vor - astăzi - (doar) păduri, ce-ar fi dacă ar cere, În numele aceleiași sacrosancte proprietăți, restitutio in integrum spun ei, și sclavii pe care Îi aveau strămoșii lor de acum
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu, doriți un spațiu steril. Adică lipsit de oricare altcineva. Ați spune că orașul e doar al vostru. Și ajung la marele vostru păcat, cu care v’am zgârâiat deunăzi: al proprietății. Păcat? Da. Pentru că ați instituționalizat-o chiar asupra semenilor. Iar democrații de americani s’au dezbărat de asta abia acum un secol și jumătate. Cât privește proprietatea În genere... Și mai aveți un păcat, intrat și În folclor: „hoțul neprins e negustor cinstit“. Pe dracu’! Orașul vostru, ca și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
om trăiesc În același mod și din aceleași expediente. Adică În stradă, scotocind prin gunoaie și cerșind. Dar chiar ați uitat solidaritatea de specie, care vă obligă să dirijați un surplus, de fapt o bucățică ruptă de la gură, spre ajutorarea semenilor iar nu a intrușilor străini de specie? Miroase a sinucidere, câtă vreme n’aveți mijloace pentru a vă Îndestula. De acord cu tine, Moti. À propos: voi, pisicile, nu ieșiți În drum la cerșit... Iar treaba se complică căci, chiar dacă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mai nou prin SIDA... Știi că eu le spun „factori limitativi“. Iar unii sunt de-a dreptul insidioși. De ce nu m’ai crede că deturnarea atenției de la semeni spre alții - la modă, că nu degeaba se străfoacă Brigitte Bardot -, neglijarea semenului aflat În nevoie și atenția exagerată acordată unui parazit - câinele vagabond, de ce nu și ciorii ori șobolanului - nu e o altă cale de control - discret - al Naturii? Păi așa mărim numărul câinilor dar Îl reducem pe al nostru. Folosind pentru
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]