5,177 matches
-
Doamna Ruxandra și cei 8 fii (4 băieți și 4 fete). În exterior, biserica n-a avut pictură exterioară, fiind acoperită cu un strat de tencuială. Printre odoarele de preț de care dispune Mănăstirea Slatina menționăm următoarele: În urma intervenției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Teologul a fost readusă la 12 februarie 2001 la Mănăstirea Slatina. Ea s-a aflat timp de 10 zile în biserica Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, de unde a fost
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
Ierusalimului, fără știrea episcopului său, deși era iregular, autovătămat, datorită faptului că se castrase. În acele biserici din Cezareea Palestinei și din Ierusalim nu existau canoane care să interzică preoțirea celor castrați. Reîntors la Alexandria, a fost judecat de către un sinod, fiind găsit vinovat de încălcarea canoanelor bisericești privitoare la hirotonire. A fost înlăturat de la școala alexandrină și exilat, iar apoi a fost depus din preoție, fapt comunicat tuturor bisericilor și, mai cu seamă, Bisericii din Roma. În anul 232, "Biserica
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
în care a fost atras și a plecat grăbit în țara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a raliat 10 episcopi nemulțumiți de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh și pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii și de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat și de aceea a fost destituit. Patriarhul a fost rechemat
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
două luni. Spre sfârșitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paștelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paște și exilat după Rusalii, la 20 iunie
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paștelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paște și exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în "Armenia
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
a fost reeditată în 1819, la Sankt Petersburg, apoi la Buzău, în 1854-1856, precum și de Mitropolitul Andrei Șaguna, între anii 1856-1858, la Sibiu. În 1914 apare "Biblia, adică Dumnnezeeasca Scriptură a Legii Vechi și a celei Nouă", ediție a Sfântului Sinod. Înaintea "Bibliei de la București" s-au realizat alte traduceri parțiale precum: "Tetraevanghelul slavo-român" (1551), "Tetraevanghelul" lui Coresi (1561), "Psaltirea" de la Brașov (1570), "Palia" de la Orăștie (1582), "Noul Testament" de la Alba Iulia (1648). Un traducător merituos a fost și Mitropolitul Dosoftei. În
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
nouă traducere a "Sfintei Scripturi", realizată de Mitropolitul Nicodim al Moldovei, Gala Galaction și Vasile Radu. Traducerea s-a efectuat după textul grecesc al "Septuagintei", confruntat cu cel ebraic. Textul revizuit al acestei ediții va fi reeeditat sub auspiciile Sfântului Sinod până în zilele noastre. În 1938 apare "Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament". Noua traducere, efectuată de Vasile Radu și Gala Galaction, urmează pentru Vechiul Testament textele originale ebraice. În prezent sunt folosite trei traduceri principale. Bisericile ortodoxe
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament". Noua traducere, efectuată de Vasile Radu și Gala Galaction, urmează pentru Vechiul Testament textele originale ebraice. În prezent sunt folosite trei traduceri principale. Bisericile ortodoxe românești folosesc versiunea "Biblia Sinodală" (sau "Biblia Sfântului Sinod"), traducerea standard a Bisericii Ortodoxe Române, publicată cu binecuvântarea Patriarhului, în timp ce denominațiunile protestante folosesc în principal traducerea larg răspândită a diaconului ortodox Dumitru Cornilescu, publicată pentru prima oară în 1921. În 1989 a apărut "Biblia Cornilescu revizuită", o traducere care
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
a apărut "Biblia Cornilescu revizuită", o traducere care urmărește să fie cât mai apropiată de manuscrisele originale, într-o formă gramaticală corectată și adaptată evoluției limbii române moderne. În anul 2001, Mitropolitul Bartolomeu Anania publică o ediție jubiliară a Sfântului Sinod, într-o nouă versiune „diortosită” după Septuaginta.<br> În 2013, în Biserica Romano-Catolică din România, a fost scoasă de sub tipar traducerea Bibliei, pornindu-se de la textele originale, în limba română. Traducători au fost doi preoți romano-catolici, Alois Budai și Eduard
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
unită cu Roma prin Uniunea de la Brest din anul 1596. Din 2011 întâistătător al acestei biserici este arhiepiscopul Sviatoslav Șevciuc, unul din cei patru arhiepiscopi majori ai Bisericii Catolice. În 1596, ierarhia bisericească ucraineană hotărăște "Unirea cu Roma", proclamând în "sinodul de la Brest" "comuniunea oficială" între Kiev și Roma. În 1946, la ordinul lui Stalin, a fost suprimată, episcopii greco-catolici ucraineni fuseseră arestați simultan, la 11 aprilie 1945 și condamnați la muncă silnică, sub pretextul că ar fi colaborat cu forțele
Biserica Greco-Catolică Ucraineană () [Corola-website/Science/302552_a_303881]
-
data de 28 iunie 1773, pentru a înlocui termenul de „graeco uniți” și a asigura astfel egalitatea formală de denumire între catolicii de riț bizantin și cei de riț latin (romano-catolicii). În anul 1773 a avut loc la Viena un sinod al episcopilor uniți din Imperiul Austriac, care spre deosebire de episcopii neuniți (ortodocși), nu aveau dreptul de a-și alege propriul mitropolit. Cei cinci delegați români prezenți la sinod au înaintat un protest contra denumirii de „greco-uniți”, pe motiv că aceasta denumire
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
de riț latin (romano-catolicii). În anul 1773 a avut loc la Viena un sinod al episcopilor uniți din Imperiul Austriac, care spre deosebire de episcopii neuniți (ortodocși), nu aveau dreptul de a-și alege propriul mitropolit. Cei cinci delegați români prezenți la sinod au înaintat un protest contra denumirii de „greco-uniți”, pe motiv că aceasta denumire nu-i delimitează suficient față de „greco-neuniți”, socotiți drept „schismatici”. Drept răspuns, împărăteasa Maria Terezia a ordonat folosirea denumirii de „graeco catholici” pentru episcopiile de riț grec unite
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine"". De asemenea Biserica Răsăriteană face apel și la gestul papei Leon al III-lea, de la începutul secolului al IX-lea, de respingere a hotărârii sinodului de la Aachen de a adăuga Filioque la Simbolul credinței, marcând această decizie prin gravarea celor două plăci de argint. Pe de altă parte, în liturghia latină se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: ""qui
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune și împărtășire a Dumnezeirii, a ființei eterne. "Filioque" este, astfel, o întărire a poziției "homoousiene" și o lovitură dată ereziei ariene. Retroversiuena corectă a latinescului "processio" în limba greacă a sinoadelor ecumenice și a Sfinților Părinți ar fi "το προιεναι". Dovada istorică a bunelor intenții și a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuși corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul "Credo"-ului
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
trasate legile fundamentale ale unanimității, fraternității și comuniunii. De-a lungul secolelor astfel de întruniri au luat forme diferite, nu ușor de clasificat. Totuși, pragmatismul și analiza juriștilor canoniști au sfârșit prin a identifica unele categorii de concilii și de sinoade bazate mai ales pe dimensiunile și reprezentarea Bisericii. Astfel sunt: concilii diecezane, particulare, regionale, mitropolitane, generale, universale, plenare și, în sfârșit, ecumenice. Calificativul de „ecumenic” ușor-ușor a ajuns să deosebească acele întruniri a căror valoare și autoritate principală sunt recunoscute
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
Acestea au influențat durabil spiritualitatea și cultura europeană. În 1800 și-n 1900 Conciliile Ecumenice, ținute la Vatican, au înfruntat problemele din unghiuri și cu stiluri diferite au reflectat asupra Bisericii și a raportului între credința creștină și lumea contemporană. Sinodul ecumenic constituie autoritatea supremă în Biserica Ortodoxă. Din el fac parte episcopii, mitropoliții Bisericii Ortodoxe. Este condus de către Patriarh. Se întrunește periodic pentru rezolvarea unor probleme de administrație bisericească.
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
octombrie 1698 este unul dintre cele trei documente care legitimizează unirea cu Biserica Romei a clerului român și a credincioșilor ortodocși din Transilvania. Celelalte două documente sunt declarația din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil și a altor participanți la un sinod ținut în Alba Iulia și așa-numitul Act al Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie și de participanții de la sinodul din 4 septembrie 1700, ținut la Alba Iulia. Actul este format din trei file (șase pagini), primele două formate dintr-o
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
credincioșilor ortodocși din Transilvania. Celelalte două documente sunt declarația din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil și a altor participanți la un sinod ținut în Alba Iulia și așa-numitul Act al Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie și de participanții de la sinodul din 4 septembrie 1700, ținut la Alba Iulia. Actul este format din trei file (șase pagini), primele două formate dintr-o coală unică îndoită în două iar a treia filă lipită ulterior. ""Noi mai în gios scriși, vlădica, protopopii și
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
sfârșitul secolului XIX de marele istoric greco-catolic Nicolae Densușianu. Printre motivele care a determinat un număr de istorici să recunoască falsitatea originalului acestui act sunt: lipsa semnăturii mitropolitului, fără care actul este lovit de nulitate dintru început; nemenționarea așa-zisului sinod în nici un document de epocă; nemenționarea așa-zisului sinod nici în plângerile și nici în răspunsurile din corespondența purtată de ortodocși cu autoritățile în anii 1698-1711; nerespectarea normelor procedurale sinodale referitoare la redactarea de documente (totdeauna hotărârile se redactau pe
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
Printre motivele care a determinat un număr de istorici să recunoască falsitatea originalului acestui act sunt: lipsa semnăturii mitropolitului, fără care actul este lovit de nulitate dintru început; nemenționarea așa-zisului sinod în nici un document de epocă; nemenționarea așa-zisului sinod nici în plângerile și nici în răspunsurile din corespondența purtată de ortodocși cu autoritățile în anii 1698-1711; nerespectarea normelor procedurale sinodale referitoare la redactarea de documente (totdeauna hotărârile se redactau pe pagini întregi, neîndoite, textul fiind urmat, după un spațiu
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
primul prezintă o unire formală, fără nicio abdicare canonică "din obiceiul Besericii noastre a Răsăritului"; textul latinesc prezintă o unire totală); menționarea în traducerea latină a diplomei leopoldine dată în 16/28 februarie 1699, deci la câteva luni ulterior pretinsului sinod.
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
făcut neuniți”. Istoricul Silviu Dragomir afirmă că „revoluția declanșată de Visarion deschide seria revoluțiilor național-bisericești, ce vor mistui pacea și liniștea stăpânitorilor Ardealului românesc, de-a lungul întregului secol al XVIII-lea”. În ședința sa din 28 februarie 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți de neam român, între care: Calinic de la Cernica, mitropoliții Ilie Iorest și Sava Brancovici ai Transilvaniei, Ioan Valahul, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliște. Ieromonahul Visarion
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
sfințenie sprijinită pe umerii uriași ai credinței Bisericii întregi, sunt valuri de lumină din marea tălăzuire a valurilor de credință ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credincioșilor români din Ardeal”. Hotărârea Bisericii Ortodoxe Române a fost însușită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, la 14 iunie 1962. Prăznuirea sa are loc la data de 21 octombrie, conform calendarului iulian.
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
dezvoltat o intensă activitate religioasă, făcând numeroase vizite canonice și înălțând biserici și capele în multe parohii. S-a ocupat cu aceeași grijă de "educația tineretului", pentru care a înființat o fundație de 5.250 florini la internatul diecezan. În sinodul electoral întrunit la 9 luni după moartea mitropolitului Vancea, episcopul Mihali a fost ales cu majoritate de voturi (16 aprilie 1893). Împăratul Francisc Iosif I l-a confirmat, în 9 noiembrie 1894, iar papa Leon al XIII-lea l-a
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]
-
16 aprilie 1893). Împăratul Francisc Iosif I l-a confirmat, în 9 noiembrie 1894, iar papa Leon al XIII-lea l-a numit în 18 martie 1895. În administrarea mitropoliei, noul ales a mers pe urmele predecesorului său, convocând "două sinoade arhidiecezane" (1896 și 1899) și un "Conciliu provincial" (17-26 septembrie 1900), care a celebrat cu mare solemnitate 200 de ani de la Unire, fiind prezenți toți episcopii, mult cler și popor.În vederea acestei comemorări, s-a tipărit la Blaj, sub conducerea
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]