KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...174 175 176 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

care-și făcea Însemnări Într-un carnețel negru. Acesta avea o față gălbejită și fleșcăită, ochi obosiți și o gușă fleșcăită sub bărbie. Cei care rămăseseră pe loc și gustaseră cu lăcomie pînă la ultima picătură savoarea conversației stăteau acum tăcuți, privind neîncetat mortul cu un sentiment de proprietate, aproape fizic, sumbru, nesătul, cleios, care parcă se contopea cu obiectul pe care-l priveau. Între timp se petrecuse un lucru uluitor. Așa cum trupul mortului se strînsese și se Împuținase parcă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți, spaima și groaza ce-i vor Învălui pe toți - pentru toate acestea stăteau În fața ei tăcuți, singuri și Înspăimîntați. Apoi se Îndepliniră ultimele formalități cerute de lege și biserică, iar mortul a fost luat de sub ochii oamenilor. Sosise mașina mortuară a poliției. Doi bărbați În uniformă coborîră iute scările și intrară cu o brancardă făcută sul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
celui care a dus la bun sfîrșit o treabă și rosti ironic și apăsat: — Ei, ce ziceți, băieți? Ce mai aveți de zis? gesticulînd totodată către un alt șofer cu mîinile desfăcute. Apoi taximetriștii porniră toți spre șirul de mașini tăcute și strălucitoare, glumind, discutînd, dezaprobînd și rîzÎnd cu glasuri stridente și batjocoritoare. Și am privit din nou și am văzut cerul cel veșnic, chipul uriaș al nopții presărat de stele, și am auzit vapoarele ce pluteau atunci pe rîu. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
am cunoscut gloria, bucuria și victoria pe acest pămînt - și oare nu mă voi simți din nou ca odinioară, dacă ai să te Întorci la mine? Vino, sora mea, În ceasurile de veghe ale nopții, vino În miezul tainic și tăcut al Întunericului, vino așa cum ai venit mereu și adu-mi iarăși acea putere de neînvins, nădejdea veșnică, bucuria triumfătoare și Încrederea ce va zdrobi iarăși tăriile pămîntului. Vino, pășind peste cîmpiile nopții, prieten drag, vino pe armăsarii fratelui tău, Somnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nemuritor, pînă ce inimile tuturor celor vii se descătușează de aspra lor povară, pînă ce sufletele care s-au zbătut cîndva În ghearele spaimei sau ale trudei se tămăduiesc, se domolesc și se supun sub vraja uriașă a Somnului Întunecat, tăcut, atotcuprinzător. Somnul se lasă asupra pămîntului ca tăcerea, umple inimile a mii de oameni, se Înalță ca o vrajă peste munți și pășește precum noaptea și Întunericul peste plaiurile și rîurile pămîntului, pînă ce În adîncurile cele mai adînci ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ștergeți-o, mucoșilor! Cărați-vă din fața mea, că vă găuresc burțile! Și cei trei băieți uluiți, năuciți, copleșiți de rușine, cărora le pieriseră toată bucuria și Încrederea cu care Își construiseră planuri cu puțin timp Înainte, se Întorc și pleacă tăcuți, striviți de o umilință mocnită, cu sufletele zdruncinate și măcinate de ura brutală și acidă care este rodul războiului. Din nou o imagine a plăcerii omenești, animalică și atotputernică, despuiată pînă la esența sa brută, primitivă și nepăsătoare, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
unui cioc uriaș. Omul nu-și schimbase poziția absolut deloc și totuși tînărul sesiză de Îndată o schimbare subtilă, fatală, imposibil de precizat. Ce să fie oare? Se așeză din nou și rămase un timp cu ochii țintă la făptura tăcută, fantomatică, din fața lui. Oare mai respira? I se părea, era aproape sigur că vede ritmul respirației sale, mișcarea pieptului ros de boală, și totuși nu era sigur. Dar ceea ce vedea acum clar, În Întunericul luminat de lună, era un firicel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
reunite, toate imaginile bucuriei și tăriei și vieții pline de frenezie pe care le trăisem totdeauna și despre care nu avusesem niciodată nimic de zis. Ni s-a părut că auzim Întreaga națiune Înaintînd În pas de marș peste cîmpiile tăcute și misterioase ale nopții, că auzim pasul cadențat, blînd și răsunător a milioane de bărbați. Iar această imagine unică, măreață, a bucuriei și a unității și a forței ne dăruise tuturor o viață nouă și o speranță nouă. Tata era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
pe toți... I-am văzut venind și plecînd... Garfield, Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am rămas decît eu, zise el fără sens, și-am să mă duc și eu În curînd. Rămase o clipă tăcut. — E destul de ciudat, dacă stai să te gîndești! murmură el. Zău că da! Apoi tăcu și ne Învălui noaptea, tăcerea și misterul. Garfield, Arthur, Harrison și Hayes - vremuri din vremea tatălui meu, sînge din sîngele tatălui meu, viață din viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline de o uimire profundă și mută: — În fapt de seară, stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
răsunătoare ale muntelui, ca mai apoi să fie Înghițit de imensitatea nopții pustii, a nopții ce crește și Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de mii de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
au așteptat În Întuneric, gîndindu-se: — Ah, există tărîmuri necunoscute, și dimineți, și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes, acești tineri aprigi și entuziaști, care au așteptat acolo, așa cum am așteptat și noi, pe străduța tăcută și pustie, cu buze tremurătoare, cu mîini Încremenite, cu trupul Înfiorat de teamă, de bucurie sălbatică, de visuri sfîșietoare... oare ei n-au simțit ceea ce am simțit și noi cînd au auzit În noapte șuieratul de plecare al trenului, vuietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
speranței, a fericirii necunoscute și a Împlinirii, stradă a veseliei, a căldurii și viciului, stradă a marilor hoteluri, a restaurantelor și barurilor luxoase, a luminii blînde și aurii, a luminii Împuținate și a palorii Întipărite pe mii de chipuri albe, tăcute, Însetate, din sălile aglomerate de teatru, stradă scăldată În valuri de fețe iluminate de mii de lumini, neobosite și nesătule, prinse În goana lacomă după plăceri, stradă a Îndrăgostiților cu pas lent, privindu-se pierduți În uitarea iubirii În mijlocul eternei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
și continuă să-i delecteze aruncînd spre clientul cel Înalt priviri uimite, dînd din cap cu un aer de nedumerire, și spunînd cu glas neîncrezător) Doamne! Ia te uită la ăsta! Și acum Leo, dînd din cap În semn de tăcută admirație față de istețimea clientului său, se apropie de oaspetele cel Înalt, amuzîndu-se Încă de cele petrecute, se apleacă peste tejghea și șoptește convingător: — Ăsta-i domn’ Grogan. (Parcă cerîndu-și scuze.) A băut cam mult, așa că nu lua În seamă ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
la Început, nu-i spuse nimic băiatului. După puțin timp i se adresă Însă cu glas răgușit și nepăsător, dar cu un fel de bunăvoință aspră: — Unde-ai pornit-o, băiete? spuse el. Către Marele Oraș? Băiatul dădu din cap tăcut, vrînd parcă să spună ceva, dar nu rosti nimic. — Ai mai fost pe-acolo? Întrebă bărbatul. — Nu, zise băiatul. — E prima dată cînd bați drumurile, nu? — Da, zise băiatul. — Ce-i cu tine? zise vagabondul zîmbind. Te-ai săturat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
lumina slabă a serii, dar stelele mari Începuseră să licărească deja pe cerul fără nori. De undeva, din pădure, se auzea zgomotul unei ape. De departe, abia perceptibil, ca o simplă bănuială, venea prin șine un duduit slab. Băiatul stătea tăcut, asculta și nu spunea nimic. O fată din grupul nostru Prînzul se sfîrșise și „turiștii“ - grupul de treizeci de femei, numai profesoare din școlile de stat din statele centrale - se ridicaseră de la masă și ieșiseră din restaurantul hotelului elvețian mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
dau, poate că nu. De data aceasta urmează o adevărată furtună de rîsete, iar avalanșa de glasuri batjocoritoare e mai mare ca oricînd. De cîteva minute Însă, pe cînd zarva e Încă În toi, unul din cei prezenți a rămas tăcut, pierdut În gînduri, Într-o atitudine de profundă cugetare. Iar acum se ridică și privește În jur cu un aer serios și poruncitor. — Ia stați o clipă, fraților, zice el. Nu sînt chiar așa de sigur de treaba asta. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
sau realizările, căci sufletul său este singuratic și ascuns, spiritul său nesfîrșit de curajos și de modest, a trăit singur În pustietate și a ascultat liniștea pămîntului, el știe ce știe și Încă nu și-a rostit cuvîntul. Îl găseam tăcut și anonim În scurta strălucire a evenimentelor consemnate În istorie, este prezent În armatele revoluției americane, iar, peste optzeci de ani, este prezent, tăcut și viteaz, În armatele războiului civil. Dar adevărata istorie este mult mai lungă și mai impresionantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ascultat liniștea pămîntului, el știe ce știe și Încă nu și-a rostit cuvîntul. Îl găseam tăcut și anonim În scurta strălucire a evenimentelor consemnate În istorie, este prezent În armatele revoluției americane, iar, peste optzeci de ani, este prezent, tăcut și viteaz, În armatele războiului civil. Dar adevărata istorie este mult mai lungă și mai impresionantă decît o poate evidenția vîlvătaia războiului: este istoria care se Întinde pe trei secole În perioada de Început a Americii, o istorie ciudată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914

dorește să fie salvat, la fel, în primele momente după aceea, avea să fie tratat conform regulilor și regulamentelor. Tăcerea fu întreruptă. - Desigur, fu de acord super-comandantul. Salvarea dură cam douăzeci de minute. În acest răstimp, toată lumea stătea, ciudat de tăcută, și aștepta. Oamenii păreau să privească, dar nu unul la altul, ci undeva în depărtare. Brusc, se făcu din nou auzită vocea aceea de băiat, dintr-un difuzor ascuns în tavan: - Da, vreau ca acela să fie de față. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
umilitoare, care ne înfurie și ne îmbolnăvește, față de un copil nebun care dispune de un control special asupra energiei brute. Neașteptate vorbe. Dar, pe de altă parte, nu foarte neașteptate. Predecesorii Gosseyn întâlniseră și-i observaseră pe veterani. Așa că, acum, tăcut, când auzi cuvintele pline de amărăciune, Gosseyn dădu din cap nefericit. Se gândi: "Sunt pe cale să aud o tentativă de a mă implica în politica secretă a unui grup de rezistență -- și bineânțeles că răspunsul la această discuție, conform Semanticii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
într-un rânjet când Breemeg rosti răgușit: - S.O B.-ul acela! Era un răspuns care nu lăsa nici o îndoială. Neașteptata dezvăluire a sentimentelor acestui individ ar fi trebuit să constituie un pericol de moarte pentru el - de-acum înainte. Gosseyn rămase tăcut, și așteptă o clarificare a cuvintelor care puteau explica sentimentele puternice împotriva tatălui absent al împăratului. Fără aceste informații adiționale nu era ușor să facă legătura între acest individ plin de ură și seninul, serviabilul curtean care avusese înțelepciunea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
spusese era o minciună, era cu siguranță mai bine că fusese avertizată mai înainte. Dar, chiar și așa, ea făcu ochii mari. Și se dădu un pas înapoi. După care, încurajările lui o mai liniștiră oarecum. Pentru că rămase în picioare, tăcută, în timp ce două femei și patru bărbați pășiră în cameră. Ceva tot o șocă însă: - Optsprezece mii de ani-lumină, șopti ea. Instantaneu... Gosseyn spuse: - Cum crezi că ajuns nava voastră aici? De la distanță și mai mare. Și tot instantaneu? În tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
căpătase, calități morale de copil de doisprezece ani, bine educat, care făcea diferența dintre bine și rău. În timp ce gândea astfel, băiatul spuse din nou: - Așa că dacă mergem acolo, n-o să mai găsim un loc unde se poate locui. Gosseyn privea tăcut norul de fum negru care se profila pe cer, gândind cu amărăciune: Ei bine, nu tocmai morale, în cele din urmă..." Cu voce tare spuse: - Sper că n-a fost nimeni rănit. Distrugerea clădirii din depărtare îi aduse brusc în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
Dar îi veni un gând: "Se pare domnule alter-ego, că voi fi primul Gosseyn care va merge în dormitor cu o femeie cu alt scop decât acela de a dormi." Răspunsul fu unul filozofic. Gosseyn doi îi răspunse în maniera tăcută a comunicării prin gândire: "Din întâmplare, doamna inimii mele nu și-a făcut, încă, apariția în viața mea. După cum știi, atât Leej cât și Patricia au avut, și au alt rol," Gândul continuă în aceeași manieră speculativă: "Până ce se rezolvă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]