5,450 matches
-
tulburelului... Încă din vremea lui Matei Vodă toată negustorimea aleasă, ba chiar și boierii căftăniți, intrau la cafeneaua lui Hamie, ienicerul măriei sale împăratului de la Stambul. Ținea Hamie cafenea mare, cu felurite odăi, unele mari cu mai multe măsuțe, altele mici, tainice, cu tavanele lucrate meșteșugit din lemn de cireș și păr, frumos cioplit și rânduit după moda de la Constantinopol, ca să placă ochiului atât îmbinarea măiestrită a grinzilor cât și cea a culorilor delicate ale celor două esențe de lemn. Meșter mare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Iași un capugiu dusese firmanul de mazilire a lui Constantin Duca, cu porunca expresă chipurile din partea sultanului ca: „beiul Constantin al Moldovei să fie adus la Edirneîn lanțuri împreună cu fruntașii țării sale, asupra lor apăsând bănuiala că au avut legături tainice cu muscalii”. Abia acum, când vedea cu câtă autoritate vorbește beizadeaua, își dădea seama de proporțiile victoriei repurtate de Constantin bei la Edirne. A plătit, ce este drept, victoria a costat mult aur, dar orice război ar fi fost mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a fost greu să las capul să zacă un an în prepeleac, în fața ochilor tușii Anca, sora tatii, intrată prin cuscrie în neamul Bălăcenilor. Nu-l judecam aspru pe aga Constantin. În mintea mea rămăsese credincios înțelegerii noastre, sfatului aceluia tainic la care ne chemase Șerban Vodă, fără să se gândească cum folosiseră alții crezurile sale. La Odrii, când am descurcat ițele și am aflat dedesubturile încercării prin care am trecut, i-am aflat pe Bălăceni credincioși nouă și pe cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a cărnii nu o mai simt. Când termini cu așchiile din picioarele mele, încearcă să-i liniștești durerile lui Constantin, coconul meu. Pe urmă să pui să mă ridice cu jilț cu tot și să mă ducă într-o odaie tainică, am să-ți încredințez suferințele cugetului meu... De dormit, nu pot dormi decât tot în jilț, pentru că după cum vezi m-au ars cu flacără și pe piept și pe spinare și nu mă prea pot culca. Atunci a intrat în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de aproape patru-cinci veacuri actele, scrise pe pergament, cu peceți de ceară roșie, atârnate de șnururi, fuseseră păstrate cu sfințenie și transmise din generație În generație, de la bunici la nepoți, În familiile răzeșilor din Grajduri. Bine protejate, ascunse În locuri tainice, uneori chiar Îngropate În vremuri de răstriște, asemenea documente erau bunul cel mai de preț al obștei răzeșești, dovada juridica a proprietății Într-o moșie stăpânită În devălmășie În primele generații de după beneficiarul actului, de regulă un credincios al domniei
INTERDISCIPLINARITAEA ÎN PREDAREA ISTORIEI ROMÂNILOR LA CLASELE I – IV by Ana Maria PINZARU () [Corola-publishinghouse/Science/1233_a_2313]
-
o ranchiună împotriva scriitorilor, al doilea însă, domnul Pavel, venea cu o enigmă, se învăluia într-o tăcere pe care n-o înțelegeam. De ce credea el că Dumitru Corbea era un mare poet? Nu auzisem de Dumitru Corbea, singurul nume tainic care îi scăpase din gură. - Și-a dat paltonul și căciula, zise soția lui, de aia umblă așa. O să facă într-o zi o meningită. Era alături de el, dar era îngrijorată. Iar eu eram nedumerit: înțelegeam, și-a dat căciula
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pacea și să se facă tăcere. Ultimele stele ale constelațiilor căzură în ciorchini, mai jos, pe cerul deșertului, și încremeniră. Atunci, lină și chinuitoare, apa nopții începu s-o umple pe Janine, înecă frigul, urcă încetul cu încetul din străfundurile tainice ale ființei sale, și se revărsă în valuri neîntrerupte până la gura-i plină cu gemete. O clipă mai târziu, răsturnată pe pământul înghețat, primea deasupra cerul întreg. Când Janine se întoarse, ferindu-se cu aceeași grijă, Marcel nu se trezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând cum urcă în el valul unei bucurii fără nume, tainice și nerăbdătoare. Când stăpânii colibei sosiră, îl găsiră pe d'Arrast în picioare, cu spatele rezemat de perete, cu ochii închiși. În mijlocul încăperii, pe locul unde fusese focul, se afla biatra, pe jumătate îngropată, plină de cenușă și de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
păzitori! Stare 8 Îmi caut lacrimile de-o viață; le găsesc perle într-un ocean, închise într-o scoică, născută dintr-o liniște adâncă... Stare 9 Aud tic-tac-ul inimii precum o toacă anunțând începerea liturghiei... Îmbrăcat în haine de sărbatoare, tainicul meu gând îmi cântă o melodie de iubire. Stare 10 Uneori poposim în dreptul unei ferestre să privim înăuntrul ei, curioși. Ne vedem chiar pe noi, deformați, în oglinda ei. Dacă ne străduim să vedem dincolo de ea, putem asista la răstignirea
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
roșii, în creștere, până devin ale unui elefant, uriașe, indolente, încărcate de misterioase primejdii, fluturând de o parte și de alta a capului, atingându-mi gâtul moale și umed. În oglindă, imaginez libertatea, smulg fantoma ei din adâncul cel mai tainic, unde a tot scâncit, ascunsă de ochiul supraveghetorilor. Fereastra aduce același colț aburit de cer, triunghiul de tablă verde de pe acoperișul magaziei vecine, un coș pătrat și gros, din cărămidă afumată. Sunt într-un tren. E frig, murdărie și ceață
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră de părere de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i se îmblînzi. Cervenko era om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică. Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest și descoperise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor la un liceu din Stanislau. În fața ofițerilor trecea ca un fel de menonit, fiindcă în doi ani de război niciodată nu pusese
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Liniștea lui Apostol însă nu avu viață lungă. În aceeași seară, retrăgîndu-se îndată după cină, ca să evite alte discuții cu doamna Bologa, fu cuprins de îndoieli din toate părțile. Acuma își dădu seama că toată ziua gândurile lui cele mai tainice au alergat mereu departe, ca și cum acolo ar fi căutat sprijin. Oare dacă n-ar fi fost Ilona în inima lui, s-ar mai fi grăbit să înapoieze Martei inelul de logodnă? Nu s-a revoltat că Marta a venit însoțită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sălbatic, i se prelingea în suflet prin toți porii, îi alina toți nervii. Și în aceeași vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, puțin cărnoase, roșii-închise și umede, care se mișcau convulsiv, îndîrjite și cu un fel de imputare tainică. Când tăcu Ilona, Bologa se zgudui, ca și cum i s-ar fi rupt ceva în inimă. Îi întîlni ochii și zări acolo înfricoșarea ce se încuibase brusc și în sufletul lui. Apoi în tăcerea dintre ei căzu, ca o izbăvire, un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să treacă el prin pata de soare fără s-o tulbure. Și, tot gîndindu-se, se pomeni c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite și se opri buimăcit, fiindcă și fata se apropiase, ca și cum ar fi ademenit-o cine știe ce putere tainică. Buzele ei se mai mișcau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. Șopti răgușit: ― Mulțumesc... Ilona... pentru că... O privea și se vedea în ochii ei ca într-o oglindă. Ridică brațul puțin, parc-ar fi dorit să-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, părea neagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferință și exaltare și umilință, ca niște tainice respirații sufletești. Bologa se opri la vreo trei pași de pat, dar bolnavul nu întoarse privirea spre dânsul, parcă n-ar fi auzit nimic din ce se petrece pe lumea aceasta. De-abia când îi rosti numele, ochii lui Cervenko
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voi pune! murmură pretorul, fără să-l privească și continuând cercetarea "pieselor de convingere". Apostol, cuprins deodată de o dorință violentă de a-și descărca inima, răspundea grăbit, de-abia stăpînindu-și limba, încercînd la fiecare întrebare să explice pretorului îndemnurile tainice, adânc sufletești. Pretorul însă îl întrerupea mereu cu întrebări noi, uimitoare, adăugând că pe el îl interesează numai faptele precise, clare, nu explicațiile. Vorbind, Apostol se încălzi și i se aprinse fața, iar în ochi i se ivi o strălucire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șapte spânzurați împreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizații de spioni și trădători, cuibăriți în inima diviziei din pricina indolenței generalului care nu l-a ascultat pe dânsul. Firește că asemenea grupare criminală nu putea lucra atât de tainic fără o conducere deosebit de iscusită. Cei prinși nu-și mărturiseau nici în fața ștreangului vinovăția, o dovadă minunată de soliditate a organizației. Ambiția lui secretă a fost, de la început, să pună gheara pe șeful bandei. Aceasta poate că i-ar dobândi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să mă cuprindă încet-încet. Mi se părea că răspậndeam în jur tente de o gravitate melancolică, uitậnd că tot ce nu e cu putință omului e cu putință lui Dumnezeu. N-am să pricep niciodată cum și prin ce forță tainică a Universului, din automobilul acela negru s-au putut ivi ochii aceia mari, mai negri decật bezna biblicului “ Și s-a făcut lumină !”. Știu doar atật că începusem să-mi simt ființa plenar și continuu; un văl inefabil mă înălța
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mele tremurau...Așteptarea clipei unice, a revederii, îmi dădea fiori.Toamna se așternu curậnd covor de frunze galbene, roșii, verzui. Satul îmi lipsea din ce în ce mai mult. Nu mai era de acum un sat în spațiu, ci unul în timp, măsurậnd orele tainice care mă despărțeau de Yon. În același timp, preocupările mele păreau a-l exclude pentru totdeauna pe cel cu care speram să beau din pocalul înspumat al plăcerilor vieții. Mi-am spus atunci discret: Dacă mi-aș pierde idealurile, aș
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
interioară erau luminate acum de același soare neputincios al toamnei plăpậnde. Aș fi vrut să îmi notez impresii agreabile, dar tristețea și melancolia nu-mi dădeau voie, căci satul meu era în mine cu tot cu Yon al lui, iar drumul cel tainic ducea acum mai mult spre interior. Yon era deacum însăși ființa mea, inima nu mă înșela, devenise adevărata mea identitate, centrul unic al existenței mele, lumea satului meu, omul din mine. Îmi este foarte greu acum să redau sunetele bucuriei
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pentru el. Exista însă, dincolo de ceea ce nu puteam noi percepe, o nu știu ce forță inexplicabilă mediatoare acestei legături. Numai o pasiune oarbă, unică și neinvincibilă dă prețul adevăratei vieți. Yon întelesese asta înaintea mea și descoperise în alt context calea cea tainică care duce spre interior și absența femeii iubite îi sporea și mai mult dragostea neîmplinită. Pentru un bărbat preocupat de multele griji ale vieții cotidiene de la țară, este foarte greu să o rupă deodată cu un amor îndelung. Făcuse deci
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mereu cuvintele lui: - Dacă nu acuma, cậnd? I-aș fi răspuns: acum, Yoane, acum! Era deja prea tậrziu, fiecare dintre noi avea probemele lui. N-am rezistat însa tentației de a-i săruta obrazul proaspăt bărbierit, în care am deslușit tainic semnele virilității. M-am rușinat puțin de gestul meu necugetat, izvorật parcă din disperarea apropiatei despărțiri, dar n-aș fi găsit niciodată, oricật de talentată aș fi fost, cuvậntul acela magic prin care să-i pot dărui măcar un singur
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
eu m-am refugiat din nou în străfundul sufletului, considerậnd că cea mai mare admirație se manifestă prin tăcere. Între noi s-a așternut brusc tăcerea. De atunci însă, tot ceea ce vibrează, se mișcă și tremură în jurul meu se asociază tainic cu numele Yon, pentru că el nu seamănă cu niciunul din miile de ioni, simbolizậnd evenimentele excepționale, trăirile unice și eterne. Voisem întotdeauna să ajung nemuritoare creậnd oameni. Îi căutam pretutindeni cu înfrigurare, cu grandoare, dar nu-i găseam nicăieri. Credeam
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]