4,882 matches
-
și transmiteți-i întreaga mea recunoștință. ȘȘNu uitați textul de la Marburg pentru Hșistory ofț Rșeligionsț! Al dvs. foarte fericit! MirceaȚȚ** XLIXtc "XLIX" WIKANDER către ELIADEtc "WIKANDER către ELIADE" Uppsala, 18 decembrie 1960 Dragă Mircea, Cu cel mai mare regret - și uimire! - am aflat din ultima dvs. scrisoare cum vă atacă bolile cele mai imprevizibile. Să fie de vină clima aspră de la Chicago, prea violentă pentru bieții români? Căci (familia) Ringgren ne scrie că iarna se suportă foarte bine, cu condiția să
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
singur, separat de familia mea și nu cunoșteam pe nimeni. De plictiseală, am împrumutat Saxo în ediția lui Holder, de la biblioteca Columbia. M-am închis în camera mea de la Butler Hotel cu un cotlet și un whisky. Am citit cu uimire frumoasele istorii ale lui Saxo, cu adevărat unul dintre cei mai mari povestitori ai Evului Mediu, nu, ai tuturor timpurilor și locurilor. Dar când am ajuns la povestirea Bravallensis pugna, am avut o comoție - recunoșteam această povestire, o mai citisem
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
renaștere și de maturizare a romanului. Căci nimeni nu va tăgădui: abia născut, romanul românesc a atins o maturitate surprinzătoare și, dacă voiți, consolatoare. În zece ani, romancierii noștri au recuperat un veac pierdut. (...) Viitorul istoric literar va privi, cu uimire, abisul dintre anii dinaintea războiului, cu rubrica romanului deșartă, și dintre fecunda epocă actuală; fecundă prin numărul romanelor, prin problemele sociale și psihologice înfruntate cutezător, prin diversitatea de temperamente, de optică, de realizări". Plin de "o tinerească energie creatoare", cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
foloase personale, gen "șantajul și etajul", aflat în exil, se transformă într-un participant la istorie și un moralist al ei, un gazetar-conștiință, cum îl definește, în prefața amintită, Nicolae Florescu. Directorul de la "Curentul" constată, ușor sceptic și nu fără uimire, schimbările produse în timp asupra gîndirii personale; el notează: "Recitind, după o trecere de ani, ceea ce am scris, sîntem surprinși să constatăm schimbările ce s-au produs în felul nostru de a gîndi, cîte dintre certitudinile noastre au fost sfărîmate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
față de bani nu putea fi bănuit, să exclame: "Oricît de mare ar fi rolul banului în viață, el nu trebuie să devină o obsesie, nu trebuie să ne subordoneze toate gîndurile, să ne altereze întreaga viziune a vieții". Tristețea și uimirea pamfletarului de la "Hiena" față de marele poet Tudor Arghezi, cel pe care l-a cunoscut și admirat pentru poezia lui, înainte de a-l cunoaște personal, sînt nemărginite. Citind 1907, este nevoit să constate că a fost scrisă "în cea mai ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
construcție, criticul: Între cuvînt și libertate nu există spațiu de meditație. Cuvîntul într-o veșnică metamorfoză de semnificații și sugestii din cauza inițiativelor libertății care-l numește, numindu-se pe sine. Inițiativa libertății așază cuvîntul într-o stare particulară de netulburată uimire față de propriile lui posibilități, și starea aceasta e prima vamă a realității poetice. O a doua, apare odată cu rînduiala semnelor și sensului în această paradoxală numire care confundă începutul cu sfîrșitul, problema cu taina. Mai departe, spre alte vămi, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
au permis apariția unor opere importante. [Convorbiri literare, nr. 5(77), mai 2002] DESPRE UN PROCES CARE N-A MAI AVUT LOC În Diagonalele Monicăi Lovinescu, apărută anul trecut în colecția "Procesul comunismului" a Editurii Humanitas, aflăm o carte a uimirilor și indignărilor ce ar trebui să ne aparțină tuturor. Din nefericire, uimirile și indignările relativ accentuate și nu de puține ori vehemente în primii ani de după '89, s-au estompat, s-au surdinizat; cei puțini care n-au abandonat par
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
2002] DESPRE UN PROCES CARE N-A MAI AVUT LOC În Diagonalele Monicăi Lovinescu, apărută anul trecut în colecția "Procesul comunismului" a Editurii Humanitas, aflăm o carte a uimirilor și indignărilor ce ar trebui să ne aparțină tuturor. Din nefericire, uimirile și indignările relativ accentuate și nu de puține ori vehemente în primii ani de după '89, s-au estompat, s-au surdinizat; cei puțini care n-au abandonat par nefirești, în contra curentului, tulburători ai păcii civice, ai unei societăți în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vede compensată de o vigilență, de o concentrare extremă a atenției asupra a tot ceea ce a fost în relație cu nazismul, cu Vichy, sau astăzi cu ideile perverse din unele grupuscule de extremă dreaptă". Este considerată firească de către Monica Lovinescu uimirea unui observator occidental, străin de opresiunea comunistă, că aceasta nu se află pe banca acuzării, dar rămîne o enigmă "că în țările ce au avut de suferit direct de pe urma unui astfel de sistem timp de șaptezeci de ani, pentru Rusia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pînă la nivelul unui fel de institut de arhivare și clasare a dosarelor fostei Securități; Legea Lustrației continuă să dormiteze după votarea în Camera Deputaților, acum mai bine de doi ani, în vechiul Legislativ, și nu trebuie să fie o uimire, teamă îmi este că nici actualul Legislativ nu se va trezi din amorțire, nici în anul cînd marcăm două decenii de la căderea comunismului, o Lege care ar fi trebuit să intre pe rol încă din 1990. La Praga, participanții la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Eu cred că așa a fost să fie și nimic mai mult. Să lăsăm povestea frumoasă exact cum s-a întâmplat. Să n-o facem nici mai mică, nici mai mare. Și ochii ei sclipeau. Buzele le avea întredeschise de uimire, respira încet și încerca cu greu să-și stăpânească emoțiile. Atunci Cristi s-a aplecat spre ea și a sărutat-o. Cei doi și-au închis ochii și s-au pierdut în acel sărut, când soarele cald ce anunța începutul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
venea, a fost șters din clasoarele familiei Hohenzollern, Însă a pregătit și a trăit triumful nesperat, formidabil, al acestor „țărănuși”, trăitori de secole În marginea și sub călcâiul brutal și indiferent a trei mari imperii, care s-au regăsit cu uimire În oglinda noii istorii ca o nație unică, vorbind o limbă ce curgea dintr-o uriașă cultură și civilizație, stăpânind „de pe o zi pe alta” o țară care poseda o rară bogăție de forme de relief și de resurse! Cincizeci
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
reprezenta și „pintenul” capitalismului, aspru criticată și calomniată, Înjurată adeseori În era stalinistă; iar felul În care te raportai la ea, În discursurile publice, era Întotdeauna semnul sigur al gradului de „atașament neabătut față de partid și clasa muncitoare”! Or, spre uimirea mea - care intrasem Întâmplător În acea sală, Încă nu publicasem nimic -, tânărul, vioiul, negriciosul activist care se servea cu dezinvoltură de o corectă limbă română, uimitor de bogată ca vocabular și semantică, povestea dezinvolt despre contactele pe care le avusese
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se luptă. Reflexele mele de atunci m-au urmărit până azi și mi-au pregătit un confortabil pat de suferință În care a bolit lunga mea pubertate și adolescență. Am spus „confortabil” deoarece reacțiile mele mi se păreau firești, spre uimirea celor din jurul meu - mereu alții, dar toți la fel de bine pregătiți pentru ceea ce se numește viață, care de fapt nu există!, și care, amabili, voiau să mă scoată din starea de confuzie și eroare Încăpățânată În care mă aducea mereu instinctivitatea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spuneam, Îndrăgostiții pe care Îi cântă Rilke fără oboseală, Încercând să le descifreze „misterul”, poeții - când sunt credincioși temelor lor obsesive care le fracturează memoria! - și nebunii, care nu rareori se „zidesc” total În acest Prezent și ne privesc cu uimire când Încercăm să-i chemăm Înapoi. Nebunii care nu au nevoie de moarte pentru a fugi de noi! Acel Prezent despre care, cum spuneam, nici Grecii isteți și inventivi nu aveau o reprezentare clară, dar... Dionysos - puțin rudă cu Osiris
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne rămâne - vorbesc de categorii Întregi, și nu de cazuri izolate! - decât soluția adaptării! De a Încerca să supraviețuim; și Însăși această „supraviețuire” a avut, În timpul acestei jumătăți de secol, mai multe „fețe”. La Început, imediat după ’45, au fost uimirea, stupefacția, amestecate cu falsele speranțe, pe care vechii noștri aliați, Francezii, Englezii și Americanii, cu o ușurătate În care orgoliul victoriei se amesteca cu cinismul „elegant”, ni le aruncau pe unde prin posturile lor de radio, tot mai ascultate. Apoi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În centrul economiei noastre slăbite de un lung război, spoliindu-ne de singurele noastre certe valori - de la petrol, cărbune și aur, la grâu, porumb și radiu. Dar adevărata nenorocire nici nu a fost cea de natură „fizică”, oricât de dureroasă, ci uimirea, stupefacția păturilor intelectuale, dar și a celor largi, că va trebui să ne schimbăm structura statală În mod radical și profund reacționar față de tradiția și credințele noastre care ne-au format și clădit; că vor trebui „revizuite”, adică anulate și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mult, am făcut din ele axul propriei noastre judecăți și o bună parte a elitei intelectuale, În frunte Încă o dată cu G.D.S.-ul, a Început să atace violent Însăși realitatea acestei revoluții, chiar și cuvântul care o desemna. Și-atunci, spre uimirea mea, a fost dat un „cuvânt de ordine”, un fel de „parolă” - cum se făcea pe vremuri În cabinetele c.c.-ului! - după care erau judecați, extrem de aspru uneori, cei care continuau să creadă că a existat o Revoluție Română
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai sus, ca fiind ieșite din acea „mai-mult-decât-bucurie” a unei „uniri”, de fapt a „descoperirii” formidabile a unei rudenii de limbă și de sânge și, mai ales, a unei istorii, a unei origini milenare, „nobile”! O „mai-mult-decât-o-bucurie”, de fapt o uimire, un fel de fericită, aproape neîncrezătoare, stupefacție, comparabilă cu aceea a unui om oropsit, disprețuit, dar și aproape uitat de toți cei care „Învârt cu adevărat treburile lumii” și care se trezește ca „dintr-un vis”, dureros de lung și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu o mai mică sau mai amplă energie, În forme care mai de care mai variate, mai „exotice”, În loc să emitem țipete de disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între uimire, neîncredere, poate chiar stupefacție, colorate apoi, mai iute sau mai greoi, de un fel de uimire, da, dar o altfel de uimire! Una de tip admirativ, o formă a „stuporii poetice” dacă pot s-o numesc astfel, acea bucurie Încă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai „exotice”, În loc să emitem țipete de disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între uimire, neîncredere, poate chiar stupefacție, colorate apoi, mai iute sau mai greoi, de un fel de uimire, da, dar o altfel de uimire! Una de tip admirativ, o formă a „stuporii poetice” dacă pot s-o numesc astfel, acea bucurie Încă „gângavă”, dar insistentă a copiilor retardați, a marilor poeți sau a sfinților, cei care mulțumesc forțelor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între uimire, neîncredere, poate chiar stupefacție, colorate apoi, mai iute sau mai greoi, de un fel de uimire, da, dar o altfel de uimire! Una de tip admirativ, o formă a „stuporii poetice” dacă pot s-o numesc astfel, acea bucurie Încă „gângavă”, dar insistentă a copiilor retardați, a marilor poeți sau a sfinților, cei care mulțumesc forțelor invizibile pentru darul sau darurile care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aplicate În psihiatrie. Acea nebunie În care zac grăunțele viitoarelor mari descoperiri științifice sau ale unor ciudate și tulburătoare viziuni artistice, cele care, după ce Înfrică și consternează una sau două generații, adapatate unor alte canoane, zise „clascie”, Îi umplu de uimire și de entuziasm pe urmașii lor; care nu, nu sunt mai „inteligenți”, mai puțin „mediocri” decât Înaintașii lor, dar care au avantajul timpului de partea lor, acea uzură splendidă a timpului, care uneori ne apropie mai bine adevărul, ca un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aibe loc și să se organizeze sub dictatură, așa cum s-a Întâmplat În țările vecine nouă, de la Nord! - era practic nulă, iar corifeii „anti-comuniști” s-au descoperit În pripă, la noi, abia În zilele revoluției. Sigur, indignarea lor - poate și uimirea lor! - era meritată, observând că tot vechii tovarăși, unii dintre ei, pregătesc formele noi ale conducerii armatei, ministerelor, serviciile de informații, finanțelor etc. Puterea, pe scurt! Dar, nu numai că Într-un fel era firesc și previzibil, nu numai natura
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care În fiecare din cazurile de mai sus lua o altă, adâncă formă umană. Încât, după o jumătate de secol de stridente și false „victorii și eroi” cu duiumul, noi, Românii, să constatăm cu o stupoare ce se Învecinează cu uimirea tembel-infantilă că cei care au păstrat cu adevărat demnitatea umană și națională au fost aceste „figuri În zeghe”, aceși foști demnitari sau scriitori mărunți, inși aflați la vârste cărora li se prezic toate hatârurile existenței și cărora zeii le fac
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]