KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...174 175 176 ...218 >

5,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

continuat furtuna, tot mai feroce, pe măsură ce se apropia miezul nopții. De data asta, nu mai aveam pretextul că mă duc după o carte; nici că mi-era prea cald sau nu mă simțeam bine. Probabil că aș fi putut să zac acolo, ascultând răpăitul ploii pe geam și din când în când câte un tunet și mai curând sau mai târziu aș fi ațipit. Dar la numai o jumătate de oră după ce am fost sigur că toată lumea se culcase, am ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
așa, uitându-ne la el, ore-n șir, abia rostind o vorbă. Am asociat întotdeauna televiziunea cu boala. Nu cu boala sufletului, cum și-ar dori unii comentatori, ci cu boala trupului. Probabil că se trage de pe vremea când tata zăcea în spital, în urma infarctului care avea să-l omoare în două sau trei săptămâni, la numai șaizeci și unu de ani. Sosisem de la Londra îndată ce aflasem vestea și pentru prima dată de mulți ani stăteam sub acoperișul părintesc. Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
alături partidului Ba’ath sau să accepți să te alături aripii neagreate a partidului Ba’ath. Știa despre condițiile inimaginabile din Departamentul de Securitate Publică al Bagdadului, unde deținuții erau ținuți în celule izolate luni de zile sau lăsați să zacă pe pardoseala unei celule alături de cincizeci, șaizeci alții, ascultând răcnetele înregistrate ale victimelor torturii noaptea și urletele reale ziua. Știa și despre aceste torturi: știa cum bărbați și femei erau biciuiți, arși, bătuți și sodmizați cu bastoane de cauciuc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fost suficient: mai mult de-atât n-a putut. Dar zgomotul atrăsese atenție unui grup de trecători beți care au reușit să forțeze ușile și să scoată mașina în stradă. Unul dintre ei a alergat la o cabină telefonică. Graham zăcea pe pavaj, înconjurat de necunoscuți. Se afla într-o ambulanță. Luminile clipeau și avea o mască pe față. Se afla într-un spital. Era foarte frig. Big Ben bătea miezul nopții. Ianuarie 1991 Am luat cănile și le-am dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un duș, dar am ales până la urmă două cești de cafea tare. Perspectiva de a aștepta încă trei ore mă înspăimânta. M-am gândit la mama și la felul în care se străduia să-și umple zilele pustii când tata zăcea în spital. Erau o mulțime de ziare vechi în apartament, așa că le-am adunat și m-am apucat să dezleg cuvinte încrucișate. Am dezlegat rapid șase careuri și pe urmă m-am împotmolit într-un imens careu criptic care cerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
lichide o perfuzie pentru antibiotice o grămadă de sârme și tuburi și pompe și console și suporturi și benzi și corzi, toate conectate la o mașinărie ca o cutie acoperită cu mânere și cadrane. Fiona fusese puternic sedată și acum zăcea paralizată. Avea ochii deschiși, dar nu prea era conștientă. Am întrebat-o dacă mă aude. Am zărit o mișcare în spatele ochilor; sau poate mă înșelam. Am spus: — Nu trebuie să-ți faci griji, Fiona. Doctor Gillam mi-a explicat totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ușa și m-a condus în cinematograf. Era foarte liniște. Restul publicului părea că doarme. Am urmat fascicolul lanternei ei și m-am așezat pe primele locuri. Apoi a plecat. Imaginea de pe ecran nu se schimbase. Era tot femeia, Fiona, zăcând acolo înconjurată de tuburi, dispozitive și perfuzii. Privea fix în față, nemișcată. Și așezat lângă era era Michael, iubitul și prietenul ei, sau cum îi plăcea lui să se considere. O ținea de mână. Nici unul nu spuse nimic mult timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
unei funii căzând spre ea: un pachet compus - deși nu va ști niciodată - din toare ziarele la care avusese rubrică permanentă în ultimii șase ani. Dar înainte de a bănui ce o lovise, Hilary era moartă: strivită de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
găsi stând în ușă în spatele lui, cu o expresie stranie pe față. — Repede, spuse el. Trebuie să intrăm în camera lui Roddy. — Prea târziu. Tocmai vin de acolo. Îi tremura glasul. Vino să vezi. Nu era o priveliște plăcută. Roddy zăcea în vârful patului, gol și nemișcat. Fusese acoperit din creștet până în tălpi cu vopsea aurie și era probabil mort de două, trei ore. — Presupun că s-a sufocat, spuse Phoebe. Vopsit până a murit: era de bănuit. Se încruntă. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
fostului ei patron și îi luă foarte puțin timp să constate că cel puțin o siringă lipsa din cutia ei. Dar când se întoarse să-l informeze pe Michael, o așteptă o surpriză. Corpul gol al lui Roddy încă mai zăcea pe pat, dar în rest, nu mai era nimeni în cameră. Michael dispăruse. Instinctul, mai mult decât orice, îl atrăsese spre sofisticata oglindă cu ramă aurită de pe peretele dormitorului. O oglindă era o poartă spre infern: Michael aflase deja asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

dar faptul că eram Întrebată unde plec ori de câte ori ieșeam pe ușă - sau unde am fost ori de câte ori mă Întorceam - a Început foarte rapid să mă calce pe nervi. Am sunat-o pe Lily și am Întrebat-o dacă pot veni să zac o vreme pe canapeaua din garsoniera ei minusculă din Harlem. Din bunătatea inimii, m-a primit. M-am trezit În garsonieruța aceea din Harlem scăldată În sudoare. Capul Îmi plesnea, stomacul Îmi bolborosea, fiecare nerv din corp Îmi pulsa - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Îngrozită. Paraziții Își croiseră din nou drum În trupul meu și eram sortită veșnicei suferințe! Dar dacă era ceva mai rău? Poate contactasem cu Întârziere o formă rară de friguri tropicale contagioase? Sau malarie? Poate chiar ucigătorul virus Ebola? Am zăcut așa, În tăcere, Încercând să mă obișnuiesc cu ideea iminentului meu deces, când seara din ajun a Început să-mi revină În minte În scurte secvențe. Un bar Înecat În fum undeva În East Village. Ceva care se chema jazz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
la o noapte de chef (deși, dacă stau să mă gândesc bine acum, au reprezentat o garanție destul de bună pentru a fi angajată la o revistă de modăă. M-am smuls plină de curaj de pe canapeaua de suferință pe care zăceam de vreo săptămână și am depus mari eforturi să nu vomit. Readaptarea la America - la mâncare, la modul de viață, la dușul divin - nu fusese prea dificilă, dar chestia asta cu locuitul la altcineva acasă a Început destul de repede să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
maro, din cele pe care le găsești la magazinele alimentare de modă veche, pe care transpăreau deja niște delicioase pete de grăsime. Și am realizat brus că mi-e o foame de lup. — Nu se poate! De unde ai știut că zac În clipa asta aici și mă chinuiesc să găsesc voința necesară ca să fac rost de ceva de mâncare? Tocmai eram pe cale să mă las păgubașă. Atunci, treci Încoace și mănâncă! A părut mulțumit și a deschis punga, dar nu aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
recepționer și, dat fiind că celularul meu nu putea realiza convorbiri internaționale, trebuia să găsesc un telefon care putea. Am dus la bucătărie farfuria cu clătitele care se răciseră Între timp și am deșertat-o În coșul de gunoi. Lily zăcea din nou pe canapea și moțăia. Am Îmbrățișat-o de rămas-bun și m-am grăbit să plec, să fluier după taxi care să mă ducă la birou. — Și cum rămâne cu ziua de azi? s-a plâns ea. Am Președintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
bancnotă de zece dolari pentru un mic dejun care valora trei dolari și nouăzeci și nouă de cenți și am pornit-o spre etaj. Vorbea la telefon când am intrat În birou, iar haina ei Gucci din piele de șarpe zăcea azvârlită pe biroul meu. Mi s-a urcat sângele la cap. Chiar ar muri dacă ar face Încă doi pași până la dulap, l-ar deschide și și-ar agăța haina acolo? Am pus jos cafeaua latte, am aruncat o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
să se spele singură sub duș, după ce am dezbrăcat-o. Am arătat spre pat și m-am uitat cum se prăbușește pe el cu fața În jos și cum genunchii i s-au izbit de marginea metalică. Am privit-o zăcând În stare de inconștiență și m-a cuprins nostalgia după anii de studenție, după toate câte le făcusem Împreună. Și acum ne distram, sigur, dar niciodată nu mai aveam să fim atât de lipsite de griji ca atunci. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și care se potrivea perfect cu blezerul funky Katayone Adelie, cu model floral. — Și hainele astea... sunt toate pentru mine? am Întrebat În speranța că tonul meu pare surescitat, nu ofensat. — Da, nu e mare lucru. Doar câteva articole care zac de o veșnicie prin Dulap. Or fi fost poate folosite unele dintre ele pentru vreo ședință foto, dar nici unul nu a fost returnat firmei de unde a fost trimis. La fiecare câteva luni fac ordine prin Dulap și dau cadou toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
neplăcut În afara patului confortabil. Am reușit să ridic telefonul exact Înainte de a Înceta să sune. — Alo? Eram mândră că vocea mea sunase puternic și limpede, de parcă aș fi petrecut ultimele câteva ore muncind din greu la ceva respectabil, și nu zăcând Într-o stare de inconștiență atât de profundă și de intensă, Încât nu putea indica nimic bun relativ la starea sănătății mele. Neața, scumpo! Mă bucur că te-ai sculat. Voiam doar să-ți spun că suntem la intersecța dintre 60

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Închipuirea că avea să recupereze oarece odihnă, se bazase pe ideea că avea să reducă din așa-numita „carență de somn“ despre care Învățasem la cursul de psihologie, dar l-am smuls brutal din pat. O mică grămăjoară de haine zăcea lângă pat, singurele obiecte pe care nu le Împachetasem Încă, În afară de periuța de dinți. Am tras pe mine pantalonii Adidas de fâș, puloverul maro cu glugă și perechea de teniși cenușii și murdari New Balance, care mă Însoțiseră prin Întreaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
mă Împac cu imaginea micuței hippie Lily, Încolțită Într‑o celulă Îmbâcsită de urină de o lesbiană furioasă și posesivă. — Unde dracu’ a fost Băiatul‑Cu‑Inel‑În‑Limbă În toată povestea asta? Te‑a lăsat pur și simplu să zaci În pușcărie? Dar, chiar Înainte ca ea să‑mi poată răspunde, mi‑a răsărit În minte o altă Întrebare: unde dracu’ fusesem eu În toată povestea asta? Șii de ce nu mă sunase Lily? — El a fost nemaipomenit, a... — Lily, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
cum nu Îi vine lui să creadă că am bătut atâta cale până În Brooklyn așa de târziu, și Încă Într‑o zi de muncă, și că asta a fost cea mai frumoasă surpriză la care ar fi putut spera. Pe când zăceam În pat, cu capul pe locul meu preferat de pe pieptul lui, privind serialul Conan și ascultând sunetul ritmic al respirației lui În vreme ce el se juca cu părul meu, abia dacă mi‑am amintit de Christian. ↔ — Ăă, bună ziua. Aș putea vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
modul În care roșul va Înlocui negrul - e o idee Îndrăzneață, dar genială!“ exclama o alta. Câteva scrisori băteau câmpii despre o reclamă Gucci care era prea erotică, pentru că prezenta două femei care purtau pantofi cu toc cui și portjartiere zăcând laolaltă pe un pat mototolit și Își presându‑și trupurile unul de altul, iar altele descriau fotomodelele cu ochii Încercănați, chinuite de foame și sexy pe care le folosise Runway În articolul „Sănătatea pe primul loc: Cum să faci să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
aceea. În loc de asta, am pus scrisoarea În sertarul biroului meu și mi‑am jurat să găsesc un mod de a o ajuta pe Anita. Părea mai disperată decât oricine scrisese vreodată la revistă și era imposibil, cu atâtea țoale care zăceau pretutindeni pe‑aici, să nu găsesc o rochie decentă pe care să o poată purta la o Întâlnire romantică pe care speram că o va avea În curând. — Em, vreau să dau o fugă până la chioșcul de ziare din hol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
și Încordați ai gâtului. Nu era rău deloc. Dar exact când să ațipesc din nou, a sunat, cu un țârâit persistent, celularul pe care Îl adusesem cam Împotriva voinței după mine. — Alo? am zis eu energic, de parcă nu aș fi zăcut goală pe o masă, unsă cu ulei pe tot corpul și pe jumătate adormită. — Ahn‑dre‑ah. Schimbă‑mi programarea pentru coafură și machiaj cu o oră mai devreme și spune‑le celor de la Ungaro că nu pot să vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]