KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1749 1750 1751 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

o să aveți! Memento Constantinopole, Serenissime!" Mascalzzoni a capisco subito. S-a gălbejit și a tăcut mâlc. I-am băgat morcovul, râde el. În schimb, i-am rupt gura cu româncuțele noastre; i se scurgeau ochii după ele: "Bella!... Bellezza! Bellissima!". Parcă nu ne-am fi priceput și noi să înălțăm catedrale?! se aprinde Vlaicu. Să doarmă și domniile lor cu sabia sub căpătâi, veacuri de-a rândul; atunci să-i vedem cu ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Colac peste pupăză, se aprinde Tăutu, cu haz, Cracovia-i în fierbere: Cazimir sărbătorește tăierea buricului celei de-a unsprezece odrasle regale. Teribil bătrânul! spune admirativ Ștefan, tușind cu subînțeles. Păcat că nu-și dovedește bărbăția și pe câmpul de luptă... Parcă Laiotă Basarab îi mai breaz? Nici nu l-ai săltat bine în tron și iaca a și trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă Ștefan năduful. Toți?! Toți, în afară de bunică-su Bătrânul Mircea. ...Și de Vlaicu!... Și de Țepeș!... Parcă s-au înțeles cu toții! spune Ștefan revoltat. Toți au țâfne! Numai noi... noi, singurii care dăm totul și nu primim nimica! Mă tot îmboldesc: Fă război, că-i sfânt!" Îmi tot dau în cap cu crucea! "Fă o năvălire în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de pe vremea răposatului Aron Vodă, când a îngenuncheat Moldova închinând-o Înaltei Porți otomane... Stanciu pleacă ochii. Înghite în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Aoleooo! Pușche pe limbă! își scuipă Cupcici în sân. Isaia aista-i uns cu toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă loc. Aoleooo! Parcă pot?! Curu' meu e-o rană! se vaicăre Cupcici plângându-și de milă. Dumnezeule! Ce-am pătimit!... Să vedeți! La "Întrecerile voinicești" de răs-duminică, că Păgânu' nici Ziua Domnului n-o cinstește -, mă luptam cu spada, ca un leu mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
căscăm bine ochii, sare Negrilă înspăimântat. Chestia aiasta cu salcia mă și furnică pe șira spinării! Ține-ți-vă firea, spune Alexa cu calm. Isaia, știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se vaicăre și cobește și mai sinistru, înfiorându-i cu gânduri rău prevestitoare... Da' Isaia nu mai vine, bre? Să jurăm ce avem de jurat și să plecăm pe la cășile noastre, insistă Cupcici. Negrilă schimbă vorba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita, de parc-ar fi "Regina Lumii"... oftează cu năduf Alexa. Isaia se apropie pe alee; e înfășurat într-o pelerină neagră. Vine?! îl întreabă într-un glas, și Alexa și Negrilă. N-a mușcat. Și pe aista l-o îmbrobodit Vodă! De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
boier, și prostu' să fie prost. De pildă, Tăutu! Cine-i "Marele logofăt Tăutu"? Un prăpădit de grămătic, scârța-scârța pe hârtie -, care a buchisit câteva slove prin crâșmele Cracoviei! îl înfierează Isaia. S-o fi smintit de învățătură, completează Negrilă. Parcă Șendrea-i mai breaz? Un răzăș ajuns, un țărănoi, o hardughie cu mușchi: "Mare Hatman!... Mare Portar al Sucevei!" completează Alexa. Ferească Sfântu' când urcă scroafa-n copac! De "Marele Spătar Mihail", ce să mai vorbim?! Un coate-goale! Un sărăntoc! Un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
grecoteiul de Zamblako Comnenul, cum că niște "înțelepți din vechime" cică ședeau într-un butoi și propovăduiau că toți oamenii, ar fi chipurile egali! scuipă Isaia cu scârbă. Grecoteiul aista nu-i întreg la minte. Îl smintește și pe Vodă, parcă nu-i el smintit îndestul. Aiștea-s nebuni de legat! întărește Negrilă scuipând și el, cu sete. Boier și țăran ne bagă în aceeași oală! De-om merge tot așa, boierimea moldovană să-și cânte prohodul de îngropăciune! Să creadă el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vodă a început să se clatine. Apusul l-a lăsat ca cucu' pe cracă. Singur și-a săpat groapa, cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nouă... Să se sfârșească cu "Mușatinii blăstămați"! rostește Negrilă. Să le piară sămânța neamului blăstămat. Mulțumescu-ți ție, Doamne! De câți ani aștept clipa aiasta! se închină Alexa. Dă Doamne să ne bată turcii! întărește Negrilă ruga cu o cruce mare. Parcă poți să știi ce mai clocește Diavolul și... și, Doamne-ferește, "cade ca mâța, tot în picioare", îngână Alexa cu îngrijorare. Când vrea ceva Vodă, nimeni și nimic nu-i stă în cale. De aceea, să nu zicem hop până n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în cale. De aceea, să nu zicem hop până n-am sărit! spune Isaia frământat de un gând. De aceea, bine ar fi să "netezim căile Domnului", dar să nu uităm că și Alexandru e tot stirpe blestemată de Mușatin. Parcă poți știi ce venin de năpârcă zace și-n gușa aistuia... Ne-am fript în ciorbă, suflăm și-n iaurt"... Oricum, ne-a fost învățătură. Ochii pe el! Alexa înfierbântat, ia cuvântul: Mă bate un gând nebun. Adică, nebun n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase arse, bombăne el sarcastic. Și turcaleții ce s-au bucurat de milosârdia Măriei mele... Să și-i ia, destul mi-au împuțit temnițele și mi-au mâncat păsatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
milosârdia Măriei mele... Să și-i ia, destul mi-au împuțit temnițele și mi-au mâncat păsatul! Altceva! Ce mai pohtește Prealuminatul?! "Să fie înturnați tinerii talieni din Caffa, fugarii pripășiți în Moldova!" De unde să-i iau?! I-am slobozit! Parcă nu știe!? Poate... poate câțiva oploșiți la câte un sân de moldovancă... Rău îmi pare... Primim! Altceva?! Cere: "Să fie înturnată și comoara hrăpită de pe corabie!" Comoara?! Ce comoară?! Care comoară?! Aia era "Comoară"?! Și-apoi, era jefuită de la neguțătorii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai rău, în loc să plângă râdeau. Da, râdeau! Și, deodată, parcă li se ușura povara de pe suflet... Avem și noi destule poveri, destule belele, moartea-i pe noi... Deci, să râdem! Să râdem! Ha! Ha! se căznește el să râdă, dar nu-i vine. Ha! Ha! râde forțat, dar nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui -, amărât-amărât, se lasă moale pe o buturugă din fața cârciumii. Lasă, moș Dumitre, îl consolează Niculai. Ț-a ajunge... Ți-ai făcut datoria, cu vârf și îndesat. Du-te cu baba la codru. Mergem împreună. Ce să facem? oftează el. Parcă eu n-aș vrea? spune cu tristețe și flutură mâneca goală. Mi-a luat coifu'! se căinează Dumitru. Muierea dracului! Fără coif nu se poate! Să-mi fi lăsat osmanlâu', la Podul Înalt, măcar să-mi fi lăsat dreapta... îngână Niculai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își flencăne mâneca goală pe dreapta. Haide! Mergem la codru! Savastița își șterge lacrimile, își face cruce: Ocrotească-l Mântuitorul și Sfânta Fecioară Maria! N-ai ce-i face! Mitrică al meu îi un viteaz

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
duhul și încet, răgușit, întreabă: Ei, acu că mi s-a zburătăcit oștirea, ce-i de făcut, boieri dumneavoastră? V-ați înghițit limba? îi întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă eu știu? Tace și el, privește și el pământul, pe gânduri... O ciocănitoare bate parcă le-ar toca creierii. Acu, șezum și plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de făcut, boieri dumneavoastră? V-ați înghițit limba? îi întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă eu știu? Tace și el, privește și el pământul, pe gânduri... O ciocănitoare bate parcă le-ar toca creierii. Acu, șezum și plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii. Fie ce-o fi!!... Îți mulțumesc Stanciule... Vă mulțumesc, vouă, tuturor... Om face ce-om

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fie numele! Popii se adună, muierile se adună, țăranii îi așteptăm să se adune... Dar Mateiaș?... Unde-i falnica armie juruită să se adune? Unde ne sunt "tovarășii de luptă?" întreabă Stanciu cu palma streașină la ochi, cătând în jur. Parcă nu s-ar prea vedea în zare. Când am ajuns dincolo de trecătoare, la Brețcu, se adunaseră câteva sute, spune Duma încrâncenat. Noi ne dădeam de ceasul morții, iar ei n-aveau habar. Benchetuiau! Nu-i prea trage inima... zice Vlaicu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la Turda! Știți când?!... Hăt pe 25 iulie, aruncă Duma bomba care explodează. Când?!?!... Pe 25 iulie?!?!... Pe 25 iulie!! Ești nebun?!?!... Sunt nebuni?!?!... sare Luca Arbore. Mahomed e aici! Și... și ei?! Hăt pe 25 iulie?!?! Tocmai la Turda?! Parcă vorbeau de Brețcu! În trecătoare! Degeaba mai vin... Ce grabă? Șăzi ghinișor că nu dau turșii?! Nu îndrăzneam să vă spun, ia cuvântul Ștefan, întunecat de o mânie surdă. Teamă mi-i să nu fie o "grabă bine calculată". Se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu te lași... Dacă lupți... și lupți... Termopile, șoptește Țamblac. Ce tot spui? Mă gândeam... Ștefan duce mâna la falcă, o freacă ușor... Măseaua?... Iar?... Te doare?... S-o ia naiba! Acu și-a găsit! De ce n-o scoți? Parc-am avut timp? Cu turcii aiștea... Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să dorm... Somn ușor... Țamblac pleacă. Ștefan a rămas singur. Se apropie de masă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cei dragi, n-am nici o știre; sunt, poate, descăpățânați au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și... și, poate, în Scaunul Moldovei se lăfăie "omul turcilor" Alexandru Aron, stirpea ucigașului meu tată!... Pentru câte sacrificii am făcut, parcă n-am meritat aiastă vitregă Soartă!... Dacă nu ne trădau! se dezlănțuie Ștefan. Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am luptat singuri... Am murit singuri... Turcii fac istoria veacului nostru. Aș vrea să fiu profet mincinos, dar teamă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe piept... ce-o să mai râd!... Parcă am fost blăstămați să n-avem și noi parte de puțină tihnă... Mult chinuit a mai fost și pământul ista al Moldovei... Să nu-i fie dat omului cât poate să pătimească. -Totdeauna am fost singuri, spune Ștefan cu durere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]