6,618 matches
-
pe Adriana care avea nouă luni și țipa ca din gură șarpe unde era apa de un metru și jumătate, i-a scos înotătoarele și a privit-o cum se duce la fund. Auzind această poveste pentru prima dată în adolescență, Adriana a fost îngrozită. — Stăteai și te uitai la mine cum mă înec? a întrebat-o ea pe maică-sa. — Lasă că n-a fost atât de grav — te-ai dus la fund o secundă-două. Apoi ți-ai dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
moderni, despre schema companiei sale de asigurări sociale pentru muncitorii chinezi, despre școala și universitatea din Anglia pe care le va frecventa Jim după război și, cum, dacă ar vrea, ar putea să devină doctor. Toate acestea erau elementele unei adolescențe despre care, pe cît se părea, tatăl său credea că nu va exista nicidată. Jim hotărî că nu era Înțelept să-l provoace pe tatăl său și nici să amintească de misterioasa cameră a familei Frankel din ghetoul Hongkew, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Se uită la pilot, de data asta bucuros de roiul de muște care se intercalase Între el și acest cadavru. Chipul japonezului era chiar mai copilăros decît Își amintea Jim, de parcă În moarte revenise la vîrsta lui adevărată, la Începutul adolescenței, Într-un orășel de provincie japonez. Avea buzele despărțite În jurul dinților neregulați, de parcă aștepta ca o bucățică de pește să-i fie pusă Între ele, cu bețișoarele, de către mama sa. Năucit de vederea acestui pilot mort, Jim urmări genunchii tînărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
groaznic, al lui Bitancu’, dintr-o nuvelă intercalată... Ca rezultat al demersului narativ, se creează o frescă condensată. Aceasta, fiindcă universul romanesc bogat În date, personaje, impresii este supraîncărcat cu semne și semnificații motivice În variații recurente. Trăirile copilăriei și adolescenței, ale iubirii și prieteniei sînt În mod sistematic recuperate, adîncite, reevaluate. O altă categorie de motive sînt cele istorice. Să luăm exemplul colectivizării, așa cum apare ea În cele două planuri ale romanului: „Plenara CC al PMR face bilanțul activității desfîșurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la ușă, pe furiș, să nu te vadă vecinii sau oamenii intrați Întâmplător În bloc, florile nu mai sunt pentru Gaetana, florile sunt pentru moartea unei iubiri nemărturisite. E singurul fel În care te mântui și te apropii de o adolescență pe care ai pierdut-o de atâta amar de vreme, elanul aruncării mingii de handbal În liceu e acum presat În ierbarul tinereții, acum elanul tău este estompat, e greoi, e dătător de suferință. Ce este bine? Să iubești sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iubea, cu rațiunea la care eu o obligasem primul, pentru că ea fusese, fără îndoială, mai pasională decât mine. Din dragoste, se adaptase frâielor mele. În timp ce eu, odată mort tata, dădeam înapoi. Simțeam că anumite incertitudini, anumite revolte interioare, evitate în timpul adolescenței, reapăreau intacte. Și mă așteptam ca ea, care era întreaga mea familie, să-și dea seama ce se întâmplă cu mine. Dar mamei tale, Angela, nu i-au plăcut niciodată persoanele slabe, iar eu din păcate știam, o alesesem tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
1927, la Hendaya, Pirineii de Jos, la frontiera dintre Franța și Spania. Marți 21 Terminat? Ce pripit am scris asta! Poți oare termina ceva, fie și doar un roman, despre cum se face un roman? Cu ani în urmă, în adolescență, îi auzeam pe prietenii mei wagnerieni vorbind despre melodia infinită. Nu știu bine ce-i asta, dar se vede că este ca viața și romanul ei, care nu se termină niciodată. Și ca istoria. Fiindcă azi îmi sosește un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce înseamnă asta. Jurnalul va fi publicat în engleză și în germană; va povesti despre toate câte ni s-au întâmplat cât timp am fost în ascunzătoare - toate temerile, disputele, mâncarea, părerile politice, problema evreilor, vremea, stările de spirit, problemele adolescenței, zilele de naștere, amintirile - pe scurt, totul.“ Otto Frank într-o scrisoare, 11 noiembrie 1945, citat din Viața secretă a lui Otto Frank, de Carol Ann Lee „Deși am fost bătut, nu am nici o cicatrice.“ Otto Frank într-o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
În amintirea lor, le plânge numele din vârful minaretelor și Îi invocă prin incantații cabalistice și jurăminte. Dar acum, În clipa asta, părea că nu mai rămăsese În oraș nici un suflet viu În afara lui, a șopârlei și a luminii. În adolescență, colindând pe străduțe și pe câmpuri pietroase, Își Închipuia că putea auzi și el voci. Ba chiar Încercase odată să noteze ce i se păruse că auzise. În zilele acelea mai putea mișca unele inimi, În special pe cele ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
paloarea bolnăvicioasă a pielii sale, cu smocurile ei de păr negru și colacul de grăsime din jurul taliei. Începu să-și stoarcă automat pustulele roșii de pe piept, până reuși să scoată câțiva stropi albi care Îi țâșniră pe pieptul lăsat. În adolescență avusese obrajii și fruntea pline de coșuri. Baruch Îi interzisese să le stoarcă. Odată Îi spusese lui Fima: Vor dispărea peste noapte În clipa În care vei avea o prietenă. Dacă până la ziua ta, la șaptesprezece ani, nu vei reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
voie să devenim isterici. Fu pe punctul să sune din nou la Țvi pentru a-l avertiza contra disperării și isteriei care ne pândește acum pe toți. Se simți rușinat de grosolănia sa, de faptul că Își jignise prietenul din adolescență, un erudit corect și inteligent, una din ultimele voci Încă raționale. Deși Îl Întrista puțin gândul că cercetătorul mediocru care va deveni acum șeful catedrei și se va așeza În scaunul marilor săi Înaintași nu valora nici cât degetul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din „Garda de fier“ se impuneau tot mai mult, iar firmele, mai cu seamă cele ale căror proprietari erau evrei, intraseră, conform legilor legionare, sub conducerea românilor. Călătoria de întoarcere pe Dunăre cu vaporul până la Viena avusese loc la sfârșitul adolescenței ei, într-o vreme când familia ducea încă în B. un stil de viață foarte onorabil, pe care ea nu și-l mai putuse permite decât cu ajutorul lunar al lui Onkel Rodolph, binefăcătorul rudelor sărace. Fratele Curt se angajă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încerca să-mi spună că, înainte de a muri, mama o rugase să-l ajute pe tata să aibă grijă de mine. Oferta mi-a displăcut profund așa că i-am pedepsit pe Lynn și pe tata făcându-i ca în perioada adolescenței mele să trăiască un coșmar. Nu bușind mașinile altora sau cumpărând droguri de la bărbați îmbrăcați în parpalace soioase. De pe atunci eram prea convențională ca să fac asta. Am încetat pur și simplu să mai vorbesc cu ei, așa că nu știau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Mai târziu începui să-mi cercetez chipul în oglindă. Crescusem cât tata. Fata din casă mă chema stăruitor în pivniță, iar într-una din zile făcui cunoștință cu Laura, sora bărbierului. Ne vedeam numai Duminică, la ea acasă. Intrasem în adolescență. Frizerul Marcu Fișic avea un tron de lemn, grosolan și spălăcit, de culoare nedefinită, cu un fund de pai împletit. În fața tronului atârna, bătută în piroane, o oglindă ieftină, cu rama neagră de lemn. În fundul ochiului de prăvălie, un dulap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru a-l lua pe artist sub braț și a-l duce pe sus, dacă voiau). Se mândrea fără jenă cu frumusețea lui Trixy și critica plin de cruzime defectele Sylviei, deși avusese bunăvoința de a recunoaște, pe măsură ce fata depășea adolescența, că devenise o tânără neobișnuit de atrăgătoare, cu un zâmbet ușor pieziș, care te vrăjea, și ochi imenși și cenușii, depărtați. Nu mult după aceea, pe când avea doar nouăsprezece ani, Trixy cunoscu și se logodi cu un tânăr om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Dar cred că, În mod obișnuit, oamenii nu se nasc Îmbrăcați În robe, Îi replică el sardonic. — E adevărat, dar nu se nasc nici maturi, i-o Întoarse ea. Propriile vederi estetice asupra nudului se formaseră În urma unei experiențe din adolescență. Una dintre numeroasele cariere Încercate și abandonate de fratele său William fusese cea de artist plastic. La Întoarcerea lui Henry dintr-o perioadă de studiu În Germania, În 1860, când se reunise cu familia la Newport, În Rhode Island, William
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mea care, cresuți statornic pe lacul Constance, în Nürnberg sau undeva în câmpia din nordul Germaniei, așadar aflați în deplină posesie a certificatelor școlare și a producțiilor lor timpurii, nu-mi stă la îndemână nici o moștenire din anii copilăririei și adolescenței, nu poate fi invocată decât cea mai dubioasă dintre toate martorele, doamna Memorie, o apariție umorală, suferind adeseori de migrenă și care, în plus, mai are și prostul renume de a se lăsa cumpărată, în funcție de condițiile pieței. Prin urmare, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Justițiarul visului să înțeleagă cum că răzbunarea sa nu are sens și nu schimbă cu nimic structura lumii. Îi sugerează să-și folosească puterea pentru a-și găsi alinarea. Iar Justițiarul se grăbește a-și trezi din somn iubita din adolescență. O găsește la fel cum a lăsat-o deși știa prea bine că-n viața de zi cu zi îmbătrînise și trupul i se deformase de multe nașteri. Dar el o vede frumoasă, feciorelnică și cu întreaga sa forță o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Timpul a trecut fără să mă rănească în viziunea realului, apoi s-a dus pe spumele mării neputând să se descopere pe sine pentru că sinele se vrea pe el însuși răstignit la capătul unui cuvânt ce ne biciuia odată cu privirile adolescenței ca și cum mi aduc aminte cum s-ar fi întâmplat ieri, cât de suav și pur descoperisem sensibilitatea alungită a privirilor, grăbite parcă peste ani, într-o zestre a bucuriei. Bănuiesc un întreg de idei înfometate în care am încercat să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Zâmbetul unei femei cu un soț care de cincisprezece ani tot dă cu aspiratorul. Capitolul cincitc "Capitolul cinci" Și-apoi am mers la culcare. Mi s-a părut foarte ciudat să mă culc în patul în care dormisem în anii adolescenței. Crezusem că depășisem perioada asta definitiv. Déjà vu. Dar aș fi putut trăi și fără așa ceva. Și era cam straniu ca mama să mă sărute de noapte bună în timp ce eu aveam propriul meu copil în pătuțul așezat lângă mine. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu voi mai fi în stare să înghit ceva. Nu-mi venea să cred că mi se întâmplă așa ceva. Pentru că întotdeauna avusesem un apetit foarte robust. În perioada sarcinii fusese mai mult decât robust, fusese mai curând de fier-beton. Anii adolescenței mi i-am petrecut rugându-mă să fiu anorexică. Refuzam să cred că anorexicele erau niște fete sărace, bolnave și amărâte. Mie mi se părea că erau cele mai norocoase de pe pământ, pentru că oasele bazinului le ieșeau prin piele, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Mașina de vâslit nu suscita prea mult interes pentru că eram așa de tinere încât încă nu ne dăduserăm seama că oamenilor li se îngrașă și brațele. Margaret, Rachel și cu mine ne-am petrecut cea mai mare parte din anii adolescenței așezate cu spatele în fața unor oglinzi uriașe, aproape rupându-ne gâturile în încercarea de a ne suci capetele fără să mișcăm restul ca să vedem cum ne arătau fundurile din spate. Ne întrebam una pe cealaltă îngrijorate: Cum îmi arată fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
identificat. Nu mai exista nici un dubiu. Era vorba, foarte clar, de Rușine. Mai târziu, spre seară, în timp ce stăteam întinsă pe pat și beam cidru, am primit o vizită din partea tatei. O așteptam. Așa se întâmpla de fiecare dată când, în adolescență, nu mă purtam cum trebuia. Mama descoperea indiscreția sau fărădelegea sau greșeala sau ce-o fi fost. După care trimitea artileria grea spunându-i tatei. Tata a bătut încet la ușă, apoi a băgat capul în cameră. Arăta ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am crezut și eu. Când am auzit vorbele astea primele opt sute de ori. Dar acum știam ce reprezentau ele. Erau prima frază, paragraful de deschidere din discursul tatei intitulat „Răul provocat de băutură“. Auzisem vorbele astea de atâtea ori în adolescență, că practic puteam să le recit pe de rost. E jocul cu cana, am gândit eu. E jocul cu cana, a zis tata cu tristețe. Și numai Dumnezeu știe că nu vreau să sfârșesc ca mătușa Julia. —Și numai Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vorba de o suită de Întîmplări. Și un sentiment constant. Un ton: disperarea. Fără a putea preciza exact de ce sînt disperat și nici măcar dacă mă mai simt astfel. Prima mișcare a suitei a fost dirijată de Sren Kierkegaard. Citită-n adolescență, maladia ireversibilă m-a Învățat felul de-a fi al unui singur fenomen ce avea să mă urmărească fără pauză pînă-n urmă cu trei ani: extincția. Simplă, accidentală, fără sens, implacabilă. Acompaniată la flaut de pericolul amețitor de a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]