13,186 matches
-
Absolut nimic. — Bine ! Bate cu degetul în ceasul de la mână. Fiindcă aproape e timpul ! Pare că întreaga planetă a descins în casa familiei Geiger. Când mă aventurez să ies pe ușa de la intrare împreună cu Hilary și doi PR manageri, pe alee se află sute de persoane. Un șir de aparate de filmat se focalizează imediat asupra mea, în spatele lor e o mulțime de reporteri și fotografi, și locul e împânzit de asistenți de PR de la Carter Spink, care sunt cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prietenă cu Samantha Sweeting și Guy Ashby. Și amândoi mi-au recomandat să aplic pentru angajare la Carter Spink. Nu-mi pot reprima zâmbetul. Are megatupeu fata asta. — Samantha. Ridic ochii și-l văd pe Nathaniel apropiindu-se pe pietrișul aleii. E puțin cam mohorât la față și are privirea încordată. Cum merge ? — Păi... bine. Mă uit la el câteva secunde. Știi cum e. Destul de aiurea. Îi simt mâna strângându-mi-o pe-a mea și-mi strecor degetele printre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de mine. Însă Nathaniel nu se vede nicăieri. Unde s-o fi dus ? — Lipește-ți buzele... îmi cere machioza, scoțând o pensulă de buze. Nu pot să vorbesc. Nu pot să mă mișc. Ochii îmi fug panicați în jurul mulțimii de pe alee, în căutarea lui Nathaniel. Am nevoie de el. Am nevoie să vorbesc cu el înainte să înceapă conferința asta de presă. Am o singură viață. Oare asta e ceea ce vreau să fac cu ea ? M-am gândit suficient de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să ajungem cu autobuzul din Islington pînă În Clerkenwell. Lissy mă conduce pe un drum pustiu, din apropierea pieții Smithfield, plin de depozite și clădiri de birouri, vacante. După care dăm colțul, apoi Încă unul, pînă cînd ajungem Într-o mică alee. — Așa, spune Lissy, stînd sub un felinar stradal și consultînd o bucățică de hîrtie. E ascuns, pe undeva pe aici. — Dar nu e nici o tăbliță, ceva ? — Nu. Toată ideea e ca nimeni, În afara membrilor, să nu știe unde se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
megaselecte. Totul e mult mai firesc. Și mai distractiv. — Deci, spune Jack În timp ce ne Îndreptăm spre bulevard. O seară În oraș, stil Emma. — Absolut ! Ridic mîna, opresc un taxi și dau numele străzii din Clerkenwell din care se face mica alee. — Avem voie sper să intrăm cu taxiul aici, nu ? spune Jack cu blîndețe cînd urcăm În mașină. Ești sigură că nu trebuie să așteptăm un autobuz ? — E o favoare specială pe care ți-o fac, spun cu severitate jucată. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mult, mult mai cool, nu ? Un club secret ! Și, cine știe, poate că În seara asta o să fie acolo și Madonna ! Douăzeci de minute mai tîrziu ajungem la Clerkenwell. Insist să plătesc eu taxiul și Îl conduc pe Jack pe alee. — Foarte interesant, spune, privind În jur. Unde mergem ? Așteaptă puțin, spun enigmatică. Mă Îndrept spre ușă, apăs pe butonul interfonului și scot cheia lui Lissy din buzunar, cu un mic fior de Încîntare. O să fie superimpresionat. O să cadă pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să nu mă panichez. Care din ele o fi fost ? Ce să fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt spre cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de ferestre acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fac, să sun la toate soneriile de pe strada asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt spre cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de ferestre acoperite. Inima Începe să-mi bată accelerat. Ce să fac ? Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
asta ? Fac cîțiva pași pe trotuar, Încercînd din răsputeri să-mi aduc aminte. Și atunci zăresc, dincolo de o arcadă, o alee aproape identică cu asta. Simt că mă pălește spaima. Oare măcar aleea e cea bună ? Mă avînt spre cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de ferestre acoperite. Inima Începe să-mi bată accelerat. Ce să fac ? Nu pot să sun la fiecare ușă de pe fiecare alee din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cealaltă alee și mă uit bine la ea. E absolut identică cu prima. Aceleași șiruri identice de uși și de ferestre acoperite. Inima Începe să-mi bată accelerat. Ce să fac ? Nu pot să sun la fiecare ușă de pe fiecare alee din zonă. Nu mi-a trecut nici măcar o secundă prin minte că s-ar putea Întîmpla așa ceva. Nici măcar o dată. Nici măcar nu m-am gîndit să... OK, hai că mă port prostește. Am s-o sun pe Lissy ! Și ea o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sun acasă, dar intră automat robotul. — Bună, Lissy, eu sînt, zic, Încercînd să-mi iau un ton relaxat și firesc. Am o mică problemă, și anume nu mai știu exact la ce ușă se află clubul. Și nici... care e aleea exact. Așa că, dacă asculți mesajul ăsta, vrei te rog să mă suni ? Mersi ! Mă uit la Jack și văd că mă privește. — Toate bune și frumoase ? — E o mică problemă, spun și rîd relaxată. Undeva pe aici se află un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
coborâseră pe un pâlc de arbuști cu boabe roșii, comestibile. Se bănuia că papagalii aceștia erau descendenții unei perechi care scăpase dintr‑o colivie; Își clădiseră cuiburi lunguiețe, ca niște saci, În parcul de pe faleza lacului și mai târziu colonizaseră aleile. În adăposturile păsărești care atârnau de stâlpii de electricitate, locuiau sute de exemplare. - La ce ne uităm? m‑a Întrebat Ravelstein Întorcându‑și spre mine ochii rotunzi, dilatați. - La papagali. - Bineînțeles, niciodată n‑aș fi crezut că o să văd asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Întorcându‑și spre mine ochii rotunzi, dilatați. - La papagali. - Bineînțeles, niciodată n‑aș fi crezut că o să văd asemenea spectacol. Și ce gălăgie fac! - Mă rog, pe aici nu erau Înainte decât șobolani, șoareci și veverițe cenușii - acum găsești prin alei ratoni și chiar oposumi - o nouă ecologie generată de gunoaiele marilor orașe... - Vrei să spui că jungla citadină a Încetat să mai fie o metaforă? Îmi râcâie nervii păsările astea verzi, gălăgioase, de la tropice. Zăpada nu le dă gata? - Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
gândul la casele de pe coasta de est, i‑am spus. - Hai să‑i cerem lui Nikki să facem un tur cu mașina, să‑i vedem. Unde‑i cartierul lor general? - În Jackson Park. Dar există o colonie mare Într‑o alee de pe Fifty‑fourth street. Dar până la urmă nu ne‑am mai dus să vedem așezările papagalilor, tuburile acelea legănătoare, stratificate, În care se cuibăreau. Pentru că data următoare când l‑am mai Întâlnit, Ravelstein m‑a anunțat că el și Nikki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
boare de zăpadă timpurie s‑a lăsat peste arbuștii Înalți, aceiași arbuști În care‑și făcuseră adăpost un imens pâlc de papagali - cei proveniți din perechea scăpată din colivie, și care acum Își clădiseră cuiburile lungi ca niște săculețe prin aleile laterale. Se hrănesc cu boabe roșii. Ravelstein se uită la mine, râzând cu plăcere și uimire, gesticulând pentru că În larma păsărilor nu se face auzit. Nu poți renunța cu ușurință la un om ca Ravelstein, nu‑l poți ceda morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
electronic anunță ora exactă. Fă, dă-te mai încolo să-ți gâcesc de bărbat. Ia lasă nu te mai preface că te știu io cum ești. Și geometria se reașează ușor-ușurel peste parcul Plumbuita care se înfățișează din nou cu aleile sale rectilinii, un parc atât de trebuincios și cuminte. Un țânc smotocit într-un cărucior violet cu flori verzi e împins cu mândrie de mămica lui, soție de agent comercial la Ana Electronics și posesoare a unei mașini de spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tot. ─ Băiatul mamii! Pui-pui-pui! se îngrijorează femeia îmblănită, începând să hâțâne căruciorul. Hai-hai-hai, na-ni, na! Na-ni-no! Se teme de străini, ce vreți! îi spune ea d-lui Costache, încercând totuși să zâmbească. În același timp, împinge căruțul înainte pe alee. Afurisit boșorog, mormăie, depășindu-l. Sticletele zărind firimiturile de Joe, pornește glonț. Tocmai atunci dă și el cu ochii de serafim, fâlfâind în soare pe stâlpul de ceas, păzind Babilonul. Sticletele își strânge aripioarele și cade cu capul în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
impresioneze? Să fie oare el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se face și se desface orașul până departe. Dinspre miazănoapte, odată cu trenurile personale de la Simeria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care trăncănește verzi și uscate. S-a desfăcut la șireturi ca să-și destindă picioarele și s-a apucat să citească un număr vechi de-o lună al ziarului Sunday Tribune din Chicago. Trei chipeși ofițeri SS au trecut țanțoși pe aleea care ne despărțea. După ce s-au îndepărtat, omul a pus deoparte ziarul și mi s-a adresat în engleza nazală vorbită la Chicago. — Frumoși bărbați! exclamă el. — Cam așa, am zis eu. — Înțelegeți engleza? întrebă el. — Da, am răspuns eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
acestei mărețe zile în viața noastră națională, dar nu-mi vine nimic în minte. — Nimic? se miră ea. — Sunt la fel de nelămurit ca și tine, am recunoscut eu. Aș putea foarte bine să fiu cine știe ce prinț din Cambodgia. Un negru mătura aleea din fața unui bloc cu apartamente. Uniforma lui albastru cu auriu avea o asemănare izbitoare cu uniforma C.A.L., până la un ultim detaliu: o vipușcă lavand deschis pe cusătura exterioară a pantalonilor. Numele clădirii era prins de buzunarul lui de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și-a inaugurat atelierul a venit și ea, cu Irimia. Petrecuseră până dimineața. În zori, a plecat acasă și i-a lăsat acolo. Ține mine și acum cum, traversând parcul, se oprise chiar la intrarea dinspre Bulevard și privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tocmai ieșea pe poartă în gipul său nou, pătrund în altar și scormonesc undeva sub pristol, dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
drumul și zoreau în neștire spre niciunde. Cu bidineaua Ramurile, dese, ale castanilor înalți, dinspre bisericuța de lemn, triau, parcă, razele soarelui. Le lăsau să cadă molșeșite, lipsite de dogoarea vipiei, chiar peste cele cinci cabine ale toaletelor ecologice de pe aleea ducând spre capătul celălalt al părculețului, spre stația autobuzelor pentru stadion. De pe banca pe care se așezaseră, singura mai ferită de duhoarea răzbind dinspre cabinele acelea, urmăreau cum vidanjorul își desfășura ustensilele. O întreagă aparatură pentru golirea haznalelor, printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
am trezit sub avizierul blocului meu, pe la patru dimineața. Noroc că nu pot dormi bine de la băutură. M-am târât în apartament, și bine am făcut că uitasem ușa descuiată, pentru că pierdusem cheile. Le-am regăsit a doua zi, pe alee. Asta îmi dădea forțe noi. Veneam la școală cu trei reviste de integrame și rezolvam, în medie, cam opt careuri pe oră. La sfârșitul zilei, le aruncam la gunoi și cumpăram altele. Fiindcă timp de o săptămână, nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]