7,971 matches
-
Ungaria, sau Întoarcerea În primăvară, pe mare și pe Dunăre. Alexandru Își amintise de toate acestea privind apropierea de cheul vămii. Distingea deja Palatul Dogilor și Rivo dei Schiavoni. Vedea gondolele, parcă părăsite, legănându-se leneș pe valurile lagunei. Corabia alunecă Încet spre chei și, curând, aruncă ancora. Alexandru Își luă din cabină sacul de drum și păși pe puntea de lemn. Puse piciorul pe dalele de piatră ale țărmului venețian cu o emoție pe care abia acum o simțea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Moldova Focurile se aprinseră, unele după altele, pe culmi. Veneau dinspre valea Bârladului, unde ajunseseră dinspre Vaslui, și acolo veniseră dinspre cetatea Tighina, sau dinspre cetatea Orhei, sau și mai de la miazănoapte, dinspre cetatea Soroca. Ștefan privi focurile simțind că alunecă Într-un abis. Cei aproape treizeci de mii de oșteni ai Moldovei abia intraseră În dispozitivul de luptă care Încerca oprirea invaziei, fie și pentru câteva zile, pe un aliniament strategic desfășurat Între Trotuș și Bârlad. Nu putea fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În linii și culori, ci și ca stare de spirit. Lumea Creației nu putea fi altfel decât imensă, variată, atotcuprinzătoare. Fără zâmbetul Erinei, lumea Creației nu mai era la fel. Ceva se schimba În echilibrul ei precar, fragil, infinitezimal. Ceva aluneca, imperceptibil, spre tristețe. Sau spre nefiresc. Prezența Erinei alături de el era firească până la un hotar și devenea nefirească odată ce acel hotar era depășit. Privind focurile care incendiau malul stâng al Prutului, căpitanul Oană se gândea că amândoi depășiseră acel hotar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unei lupte neînțelese Încetă, ca respirația unui muribund care ar vrea să spună că pleacă, dar știe că e deja plecat. 18 iulie 1476, Murgeni. Apusul soarelui. Din marginea pădurii, casa familiei Litovoi se vedea Într-o lumină roșiatică, ce aluneca Încet spre violet. Erau ultimele raze ale soarelui, strecurate prin răcoarea codrilor și prin căldura strivitoare a verii. Micul cortegiu plecase din fața porții și mersese până dincolo de herghelie, pe malul unui pârâu căruia nimeni nu se ostenise să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
furtuni n-ar fi putut să-l ajungă. Din depărtare, marinarul de cart din vârful catargului le semnalizase că o flotă imensă se apropie de gurile Dunării. Apoi, pe malul mării se așternuse liniștea. Acea liniște alcătuită din murmurul valurilor alunecând molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fericire și de așteptare. Nu știa ce așteaptă. Dar i se părea că se Încheiase o viață și că ceva ar trebui să Înceapă. Nimic nu mai era cum fusese. Își spuse că Începe să Îmbătrânească și că tinerețile ei alunecaseră pe nesimțite Într-un amestec de fericire și suferință, Într-o succesiune de stări confuze care nu păreau a se deschide spre nimic. Decât, poate, spre Încă o dimineață În care se trezea alături de Cosmin și asta Îi ajungea, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate. 10. De aceea, fraților, căutați cu atît mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, căci dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. 11. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Hristos. 12. De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85049_a_85836]
-
sui în finic, și-i voi apuca crăcile!" Atunci țîțele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor. 9. Și gura ta toarnă un vin ales, care curge lin ca răspuns la dezmierdările mele, și alunecă pe buzele noastre cînd dormim! 10. Eu sunt a iubitului meu, și el dorește de mine. 11. Vino, iubitule, haidem să ieșim pe cîmp, să rămînem noaptea în sate! 12. Dis de dimineață ne vom duce la vii, să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
2007 urări de Anul Nou și felicitări cu prilejul zilei onomastice. Pentru cei ce nu știu, port numele marelui mucenic Vasile, nume cu adânci și semnificative rezonanțe religioase și istorice. Somnul a venit la puține ore după secunda zero. Am alunecat în lumea viselor cu privirile în ecranul televizorului și cu gândurile strecurându-se insidios spre vremurile de altă dată când Revelionul era o mare sărbătoare și un prilej de bucurie și de petrecere pentru familia mea, atunci întreagă și unită
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
de mâncare, de sudoare stătută și apă de trandafiri se amestecă, biruite de un altul mai ascuțit, amărui. Încă o dată, mâna Amritei se întinde spre cutia mică de medicamente, din lemn de santal. Își privește mâna ca pe un șarpe alunecând pe lespezile pavajului, cu detașare și o undă de repulsie. Da, este mâna ei, însă numai acum și numai pentru o clipă. Amrita știe că nu e trupul ei. Mâna, acest obiect asemănător unui crab, întinzându-se alene după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și pure ca laptele. Poartă haine europene și e ud până la piele. I le scoate. Bărbatul pare neajutorat, își ridică brațele ca să-i dea jos cămașa mai ușor, apoi se sprijină de umărul ei, lăsându-și șortul kaki să-i alunece la picioare. Rămâne gol și, cu toate că pare neajutorat, este un bărbat foarte frumos. Amrita îi urmărește cu privirea șoldurile, triunghiul de păr care coboară sub pântece. Încet, foarte încet, el începe să-i răspundă cu mângâieri și curând se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
atât de ascuțită, atât de aproape de ureche, podeaua atât de nesigură, cu toată grija sa de a se depărta de zona în care se află cada. Abia are el însuși curajul să execute această operație. Uneori, își imaginează că-i alunecă mâna și lama aparatului de ras se îndreaptă amenințător și incontrolabil spre gât. Imediat ce se conturează acest gând, îi trebuie o voință de fier să-și continue bărbieritul. Cu puțin înainte de izbucnirea războiului, rezolvase această problemă devenită psihoză pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor este exact stimulul de care are nevoie maiorului pentru a-și termina treaba și culminează cu un urlet care-ți îngheață sângele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de umărul mairoului, iar profilul ascuțit al lui Firoz amenință să-i perforeze maxilarul puternic, în timp ce însuși Privett-Clampe pare să aibă nasul așa umflat, de parcă ar fi un balon gata să explodeze. Pran mai avansează cațiva pași în încăpere, aproape alunecând pe niște articole de lenjerie feminină, aruncate pe podea, care i se încurcă printre picioare. Trebuie să se apuce de un scaun, să se îndrepte. Scaunul se lovește de un altul învecinat și Pran tresare, cu inima bătându-i puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să intre în vreun bucluc. În întunericul acelei ore dinaintea ivirii zorilor, nababul, cu ochii cârpiți, dă ordine șoferului să pregătească mașina. Își urcă necazurile în compartimentul din spate acoperit de draperie și este purtat pe un drum cu gropi, alunecând dintr-o parte în alta pe bancheta de piele. Confuzia de la Fatehpur se depune în straturi, un foitaj plin de vinovății, și încă de mulți ani de zile. Un fost nabab a cheltuit prea mult într-o vară și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-a mai văzut-o undeva, pe stradă. Când acul gramofonului alunecă spre centru, doamna Pereira îl ridică și pune un alt disc greu, din șelac, pe suport. Ecoul unui instrument se trezește din nou la viață prin pâlnia de alamă și grupul începe al doilea cântec. „Spirite vesele, spirite înțelepte, arătați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca acela cu Virginia și mătușa Dorothy, sunt rare și deja consumate. Odată, un inspector de fisc, născut la țară, se aplecă spre el și-l întreabă: ești indian, nu? Dar în rest, Bobby este liber să se reinventeze, să alunece într-o nouă gamă de indentități, de parcă ar proba sacourile lui Shahid Khan. La început, este mai stângaci, dar curând află că felul în care arată și accentul, nu sunt de ajuns. Mai este și problema mirosului, de exemplu. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
despre afacerile pe care le-au încheiat, despre cum i-au păcălit pe localnici, cum jocul a mai slăbit și cum noaptea e încă tânără. Bobby reușește o lovitură dificilă și Philips îl bate ușor pe spate, iar mâna îi alunecă așa, ca din întâmplare, pe fesele lui. Bobby se întoarce și observă un rânjet prefăcut pe chipul acestuia. — Îmi pare bine că te-am întâlnit, tinere. Bobby încuviințează în tăcere și-i întinde tacul. Câștigă primul tur și Bobby se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așeze la una din mesele de marmură. Își neglijează slujbele și dă cu totul uitării îndatoririle față de Elspeth Macfarlane. Pentru a compensa banii pierduți, lucrează ca ghid în port, conducând turiștii dincolo de golf, la insula Elephanta. Așteaptă liniștit în timp ce vasul alunecă printre ramurile încurcate ale manglierilor de pe insulă și la acostare îi îndepărtează pe pretinșii ghizi, ajutându-i pe turiști să urce treptele șerpuitoare de piatră. Vorbește doar când începe să le arate peșterile. După ce se termină urcatul, figurile monumentale, cioplite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
văzut odată discutând cu doamna Macfarlane? Înainte să plece, doamna Pereira îi arată ultima ei invenție, un buton ascuns sub covor, care declanșează o muzică celestă de la un gramofon aflat în dormitor. Încă nu funcționează perfect. Acul are tedința să alunece, dar va avea mare succes cu el. Bobby îi spune că va fi foarte bine, apoi că se va întoarce în câteva zile. Nu este o muncă grea. Când se întoarce, este în măsură să-i spună că fratele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
călărească, să vâneze și să facă un cocteil excelent din gin și tonic, dar nu știa să scrie și să citească. Asta nu l-a deranjat pe tatăl lui. Știința de carte, credea el, fusese cauza morții soției sale, care alunecase pe o pagină din revista Blackwood, aruncată din neatenție pe treptele de la intrare. În acele momente, când era capabil de un comportament normal, energiile domnului Bridgeman senior erau orientate spre un proiect îndrăzneț, de a obține un fel nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Bobby, luând o înghițitură din bidonul de la șold. Femeile par impresionate de acest ton familiar. Pretty Bobby e atât de agreabil încât și europeanul îl consideră unul de-al lui. Ia o înghițitură mică, de formă, simțind cum lichidul îi alunecă pe gât. Îi vine în minte un gând cam neplăcut. Nu cumva asta este, nu? — O, nu, râde Bridgeman. Old Malt Tisky? Nu, n-a mai fost produs de mulți ani. Asta este rețeta mea. Bobby nu e prea sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
După tot ce i-a făcut ceaiul tatălui lui... O tragedie. De la ceai i s-a tras... —Indiscutabil! Îmi cer scuze. Doctorul Noble resimte vizita mătușii la fel de greu ca și Jonathan. În afară de mirosul greoi, mai sunt acele vocale indisciplinate care alunecă pe palatinul ei aproape nestăvilite, ca și obiceiul ciudat de a-și foșni fustele aspre și de a le face să troznească sub șezutul ei când se foiește în scaun. Deși femeie, nu are nimic de floare, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Este a tatălui meu. Cred că nici n-a observat că lipsește. — Ce vrei să faci? — Ce-ai zice de-o plimbare la Londra? Și așa, înfofoliți cu căciuli și fulare, o pornesc. Mâinile lui Gertler, cu mănuși de lână, alunecă pe volanul unui unui autoturism Wolseley, dinaintea războiului, spațios și impozant. I-a plătit unuia de la Service o guinee să-i țină mașina acolo, iar acum omul îi privește cum pleacă, cu brațele încrucișate și cu un chip greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îi privește cum pleacă, cu brațele încrucișate și cu un chip greu de descifrat. Farurile luminează două discuri care balansează pe suprafața înghețată a drumului. Altfel, doar întuneric. Este o călătorie memorabilă, plină de evenimente. Odată, chiar ies de pe șosea, alunecând ușor la un colț și oprindu-se într-un gard. Undeva, pe lângă Colchester, se pornește o ninsoare. Când începe să se ivească Londra, sunt deja înfrigurați și obosiți, lăsând să treacă pe lângă ei fără nici un comentariu, casele joase de cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]