5,281 matches
-
Mișu din primul episod, dar și armonicele sentimentaloide ale marșului Margareta fluierat mai puțin talentat de către Mișu. Oroa- rea și comicul se întâlnesc în acest hybris care este motorul spectacolului pe care farsa îl deghizează abil. Fluierarea unui marș face aluzie la ariile de operetă debitate de o întreagă pleiadă de innamorati, dar și la caracterul aven- turos și militar al înfruntării. Sadismul farsei este deliberat, cruzimea constituie sarea și piperul ei, iar consecințele nu sunt asumate decât prin insistența prefăcută
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
presupune redimensionarea întregului la scara grandorii mitologice. Cei o mie care-l însoțesc pe Garibaldi amintesc prin minimalismul cifrei în raport cu întreprinderea eroică de cei 300 de la Termopile cu care regele Leonidas a oprit armata lui Xerxes, fapt la care face aluzie și numele bravului republican. Tot în registrul pre- lu crării grandorii, dar și al onorabilității într-un sens al sensibilității burgheze dilatate emoțional stă și „cumetria” cu Papa căruia Garibaldi îi botează un copil. Măreția a basculat în grotesc, exagerarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
presupune o inversiune. Tocmai „princi- piile moderne” limitează accesul la violență, chiar și vio- lența legiferată. Există un singur loc permis al violenței legiferate în spațiul public, - exceptând starea de război - și anume cel al execuției capitale la care face aluzie Lache referindu-se la ghilotină. Mache reușește să suspende polemica lui Lache cu Sache Protopopescu la rândul lui înarmat „cu un formidabil bagaj de argumente științifice”. Însă discursul continuă luându-l ca martor pe Mache. Fragmentul este relevant : „Cum ?... Care va să zică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
străini. Ce vedem noi ? Noi vedem clădiri noi, splendide, Arenele Romane, Cetatea lui Vlad Țepeș, Palatul Artelor și alte asemenea edificii care ne vor uimi în viitor.” Sensul distopiei devine acum mai clar prin acest scurt reflex al utopiei, fină aluzie la impetuozitatea edilitară a liderului maxim, Nicolae Ceaușescu. Comen- tariul lumpenului constituie amortizarea brutală a oricărei încercări de a străpunge obscuritatea locului destinat tutu- ror prăbușirilor și niciunei forme de elevație. Încă o dată, aceasta nu este lumea lui Caragiale, chiar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scandalul de la București în care fuseseră implicați conducerea și artiștii cu montarea "Revizorului" lui Gogol, spectacol suspendat după numai trei reprezentații la solicitarea expresă a ambasadei URSS și din dispoziția la fel de expresă a conducerii de partid. Capul de acuzare erau "aluziile" la realitățile contemporane sovietice, dar și de la noi. Au urmat ședințe de partid, cu destituirea "împricinaților", sancțiuni de partid și administrative, așa că săracii erau cam speriați și și-au mai descărcat of-ul la un pahar de vin sau de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
gata să ajute prietenii ajunși în 1840 la direcția Teatrului Național din Iași, adică pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, contribuind prin comedii la îmbogățirea repertoriului încă atât de sărac la vremea aceea. Când a supărat ocârmuirea prin aluzii destul de transparente puse în gura personajelor din Provincialul la Teatrul Național sau Jignicerul Vadră, Alecu Russo a fost trimis în exil la Soveja. Aici a cunoscut una din cele mai autentice regiuni românești, cu un folclor deosebit. Din Soveja, Alecu
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Începeau să iasă la iveală. Actorii voiau să știe mai ales „când se mai iese afară, să ne aerisim și noi“. Noua conducere a Ministerului Culturii, după plecarea lui Pleșu, Încerca să provoace un curent de opinie defavorabil mie, prin aluzii insidioase la contabilizarea benzinei pe care o consumam conducând mașina teatrului până la Buftea, unde fusesem cazat, sau reproșuri că factura Romtelecom era prea pipărată din pricina faxurilor internaționale prin care mențineam legătura cu actorii și restul colectivului când nu eram În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe drum - a fost o naștere grea, fiind un copil dificil). Blazonul Rukavișnikovilor este mai modest, dar și mai puțin convențional decât cel al Nabokovilor. Șildul este o versiune stilizată a unui domna (cuptor de cuvă primitivă), fără Îndoială o aluzie la topirea minereurilor din Ural descoperite de aventuroșii mei strămoși. Doresc să remarc că acești Rukavișnikovi - pionieri siberieni, prospectori de aur și ingineri minieri - nu sunt Înrudiți, după cum au presupus din neglijență unii biografi, cu negustorii mai puțin avuți din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ceea ce s-a dovedit a fi ultimul număr al unui săptămânal ieftin ce conținea o relatare senzațională a provocării la duel lansate de tata, cu comentarii stupide asupra ofertei făcute de el adversarului, de a-și alege armele. Se făceau aluzii ironice la faptul că reînvia un vechi obicei feudal pe care-l criticase În scrierile lui. Se vorbea de asemenea foarte mult despre numărul servitorilor și al costumelor lui de haine. Am aflat că Își alesese ca secund pe cumnatul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oficial Începând din 1843... Sedusă la vârsta de zece sau doisprezece ani de stăpânul ei, de fiii lui sau de unul din servitorii lui, orfana sfârșește invariabil În P.“ - și așa mai departe, toate acestea adâncind misterul, În loc să elucideze sobru aluziile la amorul de curtezană pe care l-am Întâlnit În primele mele contacte cu Cehov sau Andreev. Vânătoarea de fluturi și diverse sporturi Îmi ocupau orele Însorite, dar oricâte exerciții fizice aș fi practicat, nu scăpam de neliniștea care mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară sau masca mortuară a unui poet. Terenul de tenis era o regiune a marilor lacuri. Dincolo de parc, deasupra câmpiilor aburinde, se ivea curcubeul; câmpiile se sfârșeau În marginea Întunecată și crestată a unei păduri de brazi Îndepărtate; o parte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fr. În orig.) . Cine iubește cu foc pedepsește cu foc (În fr. În orig.). . Amestec de obiecte diverse (În fr. În orig.). . Economist francez (1847-1932). În lucrările sale de economie politică este adeptul principiului corporatist. (n.r.) . „Boala și suferința aureliene“. Aluzie la ambiția Împăratului roman Aurelian (270-275) care s-a proclamat dominus și deus. . „Atacați! Împingeți!“ (În fr. În orig.) . Aluzie la momentul arestării regelui Ludovic XVII, la 22 iunie 1791, În Varennes-en-Argoune, pe când Își plănuia fuga În străinătate. (n.r.) . Moment
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În orig.). . Economist francez (1847-1932). În lucrările sale de economie politică este adeptul principiului corporatist. (n.r.) . „Boala și suferința aureliene“. Aluzie la ambiția Împăratului roman Aurelian (270-275) care s-a proclamat dominus și deus. . „Atacați! Împingeți!“ (În fr. În orig.) . Aluzie la momentul arestării regelui Ludovic XVII, la 22 iunie 1791, În Varennes-en-Argoune, pe când Își plănuia fuga În străinătate. (n.r.) . Moment culminant al Războiului Ruso-Japonez (1904-1905), când flota rusă a fost spulberată În apele arhipelagului Tsuchima, de japonezii comandați de amiralul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
proprii germanei și englezei) creată În 1879 de pastorul german Johann Schleyer. . Amor nebun (În fr. În orig.) . Languros și visător (În fr. În orig.) . Muntele și falnicul stejar (În fr. În orig.). . Oraș În Turcia. . Joc englezesc cu mingea. Aluzie la primii cinci ani, considerați buni, ai domniei lui Nero (Împărat roman 54-68). . Terenuri din spatele Colegiilor de la Cambridge, situate de-a lungul râului Cam, vestite pentru frumusețea lor. . Puțin retușată (În germ. În orig.). . Aluzie la Freud. . Squares (În engl.
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Turcia. . Joc englezesc cu mingea. Aluzie la primii cinci ani, considerați buni, ai domniei lui Nero (Împărat roman 54-68). . Terenuri din spatele Colegiilor de la Cambridge, situate de-a lungul râului Cam, vestite pentru frumusețea lor. . Puțin retușată (În germ. În orig.). . Aluzie la Freud. . Squares (În engl. În orig.). * În alcătuirea Indexului s-a ținut cont de indexul, riguros selectiv și al ediției princeps care imprimă memoriilor lui Vladimir Nabokov semnificația unui Binlungsroman. De aici aparentul amalgam de nume proprii (dar și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fină. Într-o seară (locuia, temporar, la noi), la culcare - se afla deja în pat - mi-a spus cu acea cochetărie amuzat-amenințătoare de care femeile fac, uneori, uz în relațiile cu copiii: „nu vrei să dormi cu mine?” Am înțeles „aluzia” și m-am rușinat. Tanti Tony nu numai că nu a mai vrut să se mărite, dar nici n-a mai vrut să audă de bărbați. A trăit, după căsnicia ratată, într-o castitate desăvârșită, ca o călugăriță. Economicos, sobru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Cazoni, scriitorii, se știe, n-au prea fost niciodată. Un coleg de la tehnoredacție, minunatul domn Mircea Popescu (care nu se mai află de mult printre cei vii) ne-a spus în acele zile îngândurat: „Nu suntem bine așezați în pagină”. Aluzie la situația noastră geopolitică și deformație profesională! Într-o seară, aflându-ne câțiva prieteni într-un băruleț din Piața Amzei (transformat ulterior într-o agenție CEC), Marcel Mihalaș, cel mai milităros dintre noi, a rostit una din replicile sale memorabile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai ales la noi, zeci și zeci de nopți pe când se aflau în țară și pe care i-am invitat nu o dată la Snagov, vara. „Frații R.”, cum îi numea Marin Preda, n-au făcut însă nici cea mai mică aluzie la posibilitatea de a dormi (și atât) două-trei nopți la ei. Ne-a salvat, în cele din urmă, un cunoscut poet și critic literar ce conducea Centrul cultural român de la Paris și care, după ce a dat un telefon, ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și de apă, necesară dizolvării tabletelor. Lângă divanul de pe care, în chinuri, se prăbușise, s-a găsit o cratiță pe jumătate goală. Încălzea de mult la sân șarpele gândului sinuciderii. „Mor cei cu ochi albaștri”, mi-a spus el, făcând aluzie la Nichita Stănescu, care a murit tot într-un 13 decembrie, în 1983, și la Sorin Titel, trecut la cele veșnice în 17 ianuarie 1985 - și, desigur, la sine. Avea ochi albaștri. Ca nenorocirea să fie completă, mai mureau însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-un car cu fân, dar care totuși se desfășoară la dubla tensiune a nădejdii / deznădejdii, alcătuind scena de cea mai largă respirație și mai patetică a filmului. Căința e o operă barocă, în care inadvertențele și anacronismele voite însoțesc aluzia istorică precisă, precum călăreții medievali însoțesc automobilul lui Varlam Aravidze, o operă încărcată de surprize - care smulg spectatorului prelungi „țipete” de uimire, asemenea celor pe care le emite Guliko Aravidze, văzând cadavrul socrului ei deshumat - și totodată, prin ceea ce vrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o ilustrare perfectă a ceea ce scriam în După-amiaza de sâmbătă, la p. 316: „Un simplu capriciu al lui, sau subconștientul nostru știe mai mult decât noi”, mă întrebam cu câțiva ani în urmă, când mai mult nu puteam spune. Dar aluzii puteam face și aluzia de aici este una din cele mai transparente. Ceea ce subconștientul nostru de ființe adamice știe în plus față de noi este că vom învia, că nu vom muri de tot. * Început de noiembrie cald, primăvăratic (1990). Frunzele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceea ce scriam în După-amiaza de sâmbătă, la p. 316: „Un simplu capriciu al lui, sau subconștientul nostru știe mai mult decât noi”, mă întrebam cu câțiva ani în urmă, când mai mult nu puteam spune. Dar aluzii puteam face și aluzia de aici este una din cele mai transparente. Ceea ce subconștientul nostru de ființe adamice știe în plus față de noi este că vom învia, că nu vom muri de tot. * Început de noiembrie cald, primăvăratic (1990). Frunzele, mari cât palma, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a lui Mazilu, plină de vervă, e adevărat, ca aproape toate textele sale, prietena noastră Xenia, lângă care stăteam, râdea, literalmente, la orice replică, la orice cuvânt. Vroia să arate că nu-i scapă nici o nuanță, că îi descifrează orice aluzie. Se transformase într-un hohot continuu, exagera, evident, încât soțul ei, mai înțelept, deși el însuși un mare admirator al lui Mazilu, i-a făcut semn să se potolească. * Pe stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
plină de gutui. Acest fapt a trezit gelozia tatălui nostru; care era ebenist și nu se gândise niciodată să ne facă din mâinile lui o asemenea trăsură-bancă pentru a citi liniștiți și a desena sub arbori. Îl numea „Broscarul”, făcând aluzie la obiceiul italian (și francez) de a mânca „delicatețe” italiană. Pentru prima oară am luat cunoștință de discriminarea făcută la adresa unui străin pe care-l consideram zeul nostru cel bun. Într-o seară a venit la noi cealaltă soră a
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
știam că numele „Roma” citit în oglindă înseamnă AMOR. Acest cuvânt mă atingea în mod special: René jubila de fericire și făcuse un plan inteligent ca să mă „kidnapeze” pentru totdeauna. Colegii mei au înțeles totul și făceau tot felul de aluzii, vorbind pe la spatele meu, tracasându-mă cu glume grosolane. Numai domnul profesor Papu nu spunea nimic și nu râdea gregar cu alții. I-am povestit eu însămi toată istoria, și el a pus mâna lui frumoasă peste mâinile mele spunând
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]