8,708 matches
-
de Urgență București s- a înființat în anii ’50, fiind prima secție cu acest profil din România. Dezvoltarea acestei secții a fost simultană cu cea a specialității la nivel european. Deși istoria medicinei consemnează utilizarea unor substanțe anestezice încă din antichitate - frunzele de coca, opiumul, curarele, alcoolul, rădăcina de mătrăgună etc., abia la jumătatea secolului al XIX-lea apar și se dezvoltă tehnicile anestezice. Se poate vorbi însă de nașterea acestei ramuri a medicinei abia la mijlocul secolului XX, odată cu apariția posibilităților
Asistența urgențelor chirurgicale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
redirecționate și de sport, traume de război, catastrofe naturale. Istoria medicinei este bogată în mărturii despre leziunile pe care omul le-a suferit încă de la începutul existenței sale; însuși cuvântul traumă îl aflăm formulat (în sens de leziune) încă din antichitate, iar prima înregistrare istorică a unei leziuni traumatice îngrijită medical, este și mai veche. Războaiele, pe care noi le dezavuăm, au determinat pe chirurgi să realizeze mai rapid mijloacele eficiente, sisteme din ce în ce mai perfecționate în conduita față de pacientul traumatizat. Sistemul civil
Asistența urgențelor chirurgicale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
ar desacraliza într-o formă ultimă, iar taina cununiei ar deveni o vorbă fără rost. În cele din urmă am ajunge (și) la o tristă disoluție a demnității femeii și, în genere, a feminității. Suntem departe în timp de templele antichității și de ritualurile mistico-erotice orientale unde prostituția era o artă sacră și avea, prin urmare, o justificare socială și o valoare soteriologică. În concluzie, acestea ar putea fi o parte din riscurile legalizării prostituției. Sunt însă și importante avantaje. Specialiștii
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
reflexii, respectiv stări și trăiri individuale. Individul folosește aceste mișcări ale corpului, în special cele ale feței și ale brațelor, pentru a-și însufleți vorbele, pentru a sublinia, slăbi, întări, înlocui sau chiar contrazice lucrurile spuse verbal"47. Încă din Antichitate, filozofii au arătat cum putem folosi gesturile pentru a convinge mai ușor pe cineva. Aristotel a scris chiar Retorica, în care a arătat că limbajul non-verbal este cel puțin la fel de eficace ca cel verbal, deoarece se adresează unui nivel foarte
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
niște oameni care nu au cum să se apere... După ce îl bat pe deținut după "meci" -, au pretenția ca cei doi parteneri să se comporte ca doi boxeri care nu trebuie să-și poarte ranchiună... Mascatul este urmașul călăului din Antichitate și Evul Mediu."94 Îndoctrinarea presupune o pervertire a limbajului. Gardianul spune adesea că el nu pedepsește, ci face ordine sau execută ordinele superiorilor. Pe deținutul pe care tocmai l-a bătut de fapt l-a operat, iar pe cel
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Tratat despre populație) din 1756, care punea problema "resorturilor civilizației" și a "luxului unei civilizații false". De la apariția lui în epoca modernă, termenul de civilizație a fost însoțit de unul mult mai vechi cel de cultură. Cicero afirmase încă din antichitate: "Cultura animi philosophia est". Immanuel Kant a fost primul care a definit raportul dintre cultură și civilizație: "Sîntem în mare măsură cultivați prin artă și știință și sîntem civilizați pînă la saturație prin tot felul de politeți și onorabilități sociale
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
a individului, multe componente ale ei dispărînd și apărînd altele noi, în funcție de modul de înțelegere a pedepsei și a dreptății. Sute de ani pedeapsa cu închisoarea nu a fost stipulată prin lege, aplicîndu-se în funcție de dispozițiile autorităților locale sau statale. În Antichitate și în Evul Mediu timpuriu pușcăria era locul în care indivizii erau ținuți pînă la executarea sentinței, avînd funcția pe care o au azi casele de arest preventiv. Detenția era de scurtă durată cîteva zile, deseori doar cîteva ore -, pînă
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
social, un anumit nivel, pe care nu este imposibil să-l fixăm... Orice societate care are puterea de a judeca va utiliza inevitabil puterea de a pedepsi"270. Modernitatea a impus închisoarea drept cea mai importantă instituție de pedeapsă, așa cum Antichitatea a impus munca sclavilor, iar feudalismul supliciile, pedepsele corporale. Încă de la nașterea ei, închisoarea a fost supusă la numeroase critici multe din ele prezentate în lucrarea de față. De la teoriile privind inutilitatea ei (nu reeducă, nu individualizează pedepsele, dezvoltă o
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
spre cer. Mă simțeam parcă alt om. Undeva, mai departe, păștea o turmă de oi, ciobanul cânta la fluier. Se auzea atât de bine, încât aveam senzația plăcută că îmi cântă la ureche. Mi-am amintit atunci de păstorii din antichitate, de Dafnis și Cloe, de vechea Eladă... Teodora pășea ușor, aluneca parcă. Matei vroia să știe ce se întâmplă cu ea, dar nu îndrăznea să se apropie, îi era teamă să o atingă. Cât timp am stat acolo, continua el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Ca element publicitar este folosit pentru a determina cumpărarea unui produs sau inducerea unei idei. Sunt adesea utilizate în domeniul publicitar, ca elemente de propagandă. Posterul are o istorie îndelungată. O primă formă de existență a acestuia se găsește în Antichitate: frescele în care se laudă meritele unor oameni politici sau anunțurile luptelor cu gladiatori. în Evul Mediu anunțurile se fac pe cale oral-verbală prin strigarea lor în locuri publice. Dar în 1539, Francisc I decretează ca legile să fie scrise de
Posterul - între istoria artei şi practica didactică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Pavel-Bărbăcuţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1354]
-
fumegă un altar". Pe insulă sunt mai multe locuri legate de mitul zeiței, iar legendele despre Afrodita sunt și mai multe. În Cipru, Afrodita a fost nu numai un mit, ea având un rol important și în viața religioasă din antichitate. Pafosul era centrul principal al cultului Afroditei, unde se aflau cele mai multe și mai importante altare închinate zeiței. Într-un festival de primăvară, spre exemplu, prin jocuri, întreceri și ceremonii de purificare și sacrificii de sânge, se completau ceremoniile dedicate ieșirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
deci prin trei caracteristici : comediile sunt menite să-i înveselească pe cititori sau pe spectatori, înfățișează personaje inferioare (în privința însușirilor morale, a capacităților intelectuale, a poziției sociale), iar acțiunea se încheie cu un final fericit. Comedia a apărut încă din antichitate și e analizată, de obicei, în opoziție cu cealaltă specie dramatică fundamentală a epocii, tragedia. în funcție de aspectul tematic dominant există mai multe tipuri de comedie : comedie de situații sau de intrigă, comedie de moravuri, comedie de caractere. în raport cu atmosfera dominantă
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
în care evoluează personajele, la interpretarea actoricească, la mișcarea scenică, la diversele combinații cu efecte audio vizuale. Drama - specie dramatică tipică pentru perioada modernă. Drama își conturează individualitatea într-un proces îndelungat de renunțare treptată la sistemul normativ provenit din antichitate care prescria regulile creației teatrale. Drama înfățișează subiecte grave, din contemporaneitate sau din trecutul istoric. Dramaturgie - disciplina care are ca obiect de reflecție principiile și regulile de compoziție ale textului dramatic sau ale spectacolului teatral. Genul dramatic - unul dintre genurile
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
fără scop prealabil, să reconstituie legăturile între fapte, să găsească firul evoluției, nu să întinză firul de la început și să lipească faptele de el"50. Interesat îndeosebi de istoria economică și socială a Europei medievale de Sud-Est, "cu extinderi către antichitate și eopca modernă"51, Gheorghe Brătianu era convins că în istorie acționează anumite constanțe, "permanențe sau forțe profunde ale duratei, diferite de legile evidențiate de caracterul repetitiv al fenomenelor"52. În realitate, Gheorghe Brătianu a pus istoria în raport nemijlocit
Partidul Național Liberal. Gheorghe I. Brătianu by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
a operei scrise, cât mai ales a unei lecturi particulare a acesteia, determinate istoric, social și ideologic, încât se poate ajunge la așanumitul fetișism textual ce duce la sterilizarea artei. Rădăcinile acestei teorii sunt vechi, datând, am putea spune, din antichitate, când actorul, după ce a fost ovaționat în timpul vieții, dispărea ca orice muritor, pe când opera interpretată supraviețuiește până astăzi în nesfârșite posibilități de interpretare și de judecare artistică, încât încă de pe atunci avea întâietate în prețuire. Prioritatea textului a reprezentat, de-
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
gradul său de stilizare și de încărcare simbolică. Gesturile și atitudinile corporale au, așadar, mari valențe expresive, ele putând fi exagerate, pe scenă, pentru comunicarea unei idei sau a unui sentiment. De aici și originea expresiei „gest teatral”. încă din Antichitate există un cod de gesturi la care teatrul recurge din plin: mâna dusă la inimă înseamnă sinceritate, capul ținut în palme înseamnă suferință sau perplexitate, un deget îndreptat spre cineva exprimă, în general, o acuză etc. De cele mai multe ori, gestul
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
stadiul de marionetă absurdă. Element vizual extrem de important în limbajul teatral, costumul este încărcat de sens. în primul rând, el este un indicator istoric în funcție de care putem identifica ușor epoca în care se petrece acțiunea piesei. Astfel, o togă sugerează Antichitatea, pe când jaboul și peruca, secolul al XVII-lea. Unor regizori le place, însă, și să creeze anacronisme, pentru a sugera, de fapt, că dincolo de forme (costume), temele și mesajul operei sunt eterne. Astfel, în Antigone de Jean Anouilh, personajele poartă
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
place, însă, și să creeze anacronisme, pentru a sugera, de fapt, că dincolo de forme (costume), temele și mesajul operei sunt eterne. Astfel, în Antigone de Jean Anouilh, personajele poartă haine de secol al XXlea, deși joacă într-o tragedie aparținând Antichității. Se sugerează astfel, vizual, că tirania statului și conflictul lege-dreptate sunt teme la fel de actuale ca și în vremea lui Sofocle. în alte piese, costumul poate marca frontiera dintre natural și supranatural, dintre real și ireal, dintre cotidian și feeric, cum
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
citind în strană cu glas cântat și solemn. Gelu și cu mine ne așezam întotdeauna unul lângă altul, mână în mână și lipiți unul de celălalt, cu pulpele picioarelor presându-se cât puteam, pereche cum trebuie să fi fost în Antichitate, statuie repetată pe întinsul stăpânit de greci, Harmodios și Aristogeiton. Ca și fratele său, Gelu a fost un elev și un student sclipitor, a intrat în Ministerul de Externe, iar când comuniștii l-au dat afară, s-a făcut balerin
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
stăpân” (du Rèau, 1995, 18). Referindu-se la greci, Herodot arată că aceștia împart pământul în trei părți: Europa, Asia și Libia (Africa de azi). El fixează limitele estice ale Europei pe Tanais (Don). Conturându-se la primul istoric al Antichității, dimensiunea geografică va căpăta o descriere din ce în ce mai complexă la Strabon, Plinius cel Bătrân și Ptolemeu, care vor preciza cu acuratețe frontierele sudice și vestice ale continentului, mai puțin cele estice și nord-estice care rămân, multă vreme, obiect de controversă. Însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
va căpăta o descriere din ce în ce mai complexă la Strabon, Plinius cel Bătrân și Ptolemeu, care vor preciza cu acuratețe frontierele sudice și vestice ale continentului, mai puțin cele estice și nord-estice care rămân, multă vreme, obiect de controversă. Însă treptat, din Antichitate și până în epoca modernă, au fost determinate limitele exacte ale continentului nostru, ajungându-se la cele pe care le are astăzi Kilometrul 1777 al transsiberianului, care marchează la est direcția Asiei și la vest pe cea a Europei. Munții Urali
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
model de întreaga lume. Englezii au pus bazele primei societăți europene care a realizat trecerea de la un stil de viață agricol și aristocratic la un stil de viață industrial și democratic, izbutind să extindă sistemul democratic al orașului-stat din epoca Antichității la scară națională. Aici se află, în opinia marelui istoric englez Arnold Toynbee, originalitatea structurilor politico-juridice pe care le-a construit Anglia în epoca modernă și care au devenit o particularitate specifică a Europei (Toynbee, 1997, 324), lăsată moștenire întregii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Europa medievală creștină se desăvârșește în jurul secolului al X-lea și-și afirmă propria identitate în lupta cu Islamul. Creștinismul a îndeplinit un rol esențial în transmiterea valorilor culturale civilizatoare romane către Occidentul și Orientul medieval. Europa occidentală conservă moștenirea Antichității romane, prin intermediul instituțiilor creștinismului, la care se adaugă apoi influențele germanice și ulterior bizantine și islamice. Vechea legătură juridică proprie Romei se substituie unei legături religioase, la fel de puternică. Trecerea de la Republica Romană la Respublica Christiana a fost favorizată de două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
că, dincolo de disputele politice și religioase, a existat un spațiu european comun pe plan cultural. În sânul comunităților creștine medievale, cultura clericală își reînnoiește sursele și formele odată cu afirmarea orașelor medievale (secolele XII-XIII), prin înglobarea tot mai largă a valorilor Antichității. Dezvoltarea remarcabilă a arhitecturii romanice și apoi gotice, precum și difuzarea modelelor în întreaga Europă latină ilustrează circulația ideilor și a reprezentărilor tehnice în interiorul aceleiași arii culturale. Astfel, „arta, arhitectura, sculptura, pictura au fost elementele de bază ale fondului spiritual comun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
și a reprezentărilor tehnice în interiorul aceleiași arii culturale. Astfel, „arta, arhitectura, sculptura, pictura au fost elementele de bază ale fondului spiritual comun al creștinătății europene” (Duroselle, 1990, 232-233). Mănăstirile au jucat apoi un rol important în transmiterea moștenirii culturale a Antichității. Ele cuprindeau laolaltă locuitorii din diverse părți ale Europei, monarhismul oferind un tip de cultură comună. Unele dintre universitățile medievale își au originea în școlile mănăstirești și episcopale. Universitățile s-au constituit sub formă corporatistă, grupând totalitatea (universitas) profesorilor (magistrilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]