26,366 matches
-
nu reușeam să scăpăm din acest tărâm blestemat. -Bine, fie cum doriți voi dar eu nu sunt decât un biet fiu de țăran, prietenul vostru. Cum vorbeau ei, Căiță a simțit cum Stup nemaiavând timp să deschidă gura, l-a apucat de pantaloni pentru a-i face semn să se uite către intrarea în castel. Tot grupul a înțeles semnalul și când au aruncat privirea, ce să le vadă ochii? La intrarea în castel a apărut o ființă deosebit de frumoasă. -Fata
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
subteran în care trăia. După disiparea fumului, trupului i se adăuga o coadă solzoasă care se mișca în continuu, în toate părțile, distrugea tot ce întâlnea în cale. În locul mâinilor apăreau două gheare deosebit de ascuțite cu ajutorul cărora sfărâma tot ce apuca. În locul picioarelor apăreau două copite având forma rotundă. Pe umeri răsărea un gât puternic, solzos și o formă bizară de cap dotat cu două ventuze în loc de urechi. În loc de ochi avea două deschizături iar în loc de nas scutura o trompă scurtă pe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Tânărul simțind cum părul de pe cap îl chinuie, a țipat animalic de nervi combinată cu durerea insuportabilă, a dat drumul Adelei și a prins șerhacul cu putere, deși sângele îi curgea din mâini șiroaie. Angela a slobozit șerhacul și a apucat-o pe Adela ajutând-o să urce pe calul ei, a dat bice calului pentru a scăpa de la încăierare. -Blestemată fie-ți sămânța, sălbatecule! a zis Verona care a venit să dea ajutor Adelei și Angelei apoi împreună în goana
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu semăna nici pe departe cu zeița. În partea posterioară avea o coadă acoperită în întregime cu solzi și se mișca continuu în toate părțile. În loc de mâini avea două gheare deosebit de ascuțite și de lucitoare cu care sfărâma tot ce apuca. În locul picioarelor avea două copite de formă rotundă. Pe umeri purta un gât puternic acoperit de asemenea cu solzi pe care se învârtea un cap de formă bizară dotat cu două ventuze pe post de urechi, iar în loc de ochi avea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care nu-l cunoști! mi-a răspuns mirată mama. -Eu nu am de unde să știu ce fel de om este, dar unii dintre copii asta spun. Poate că așa zic părinții lor. -Nu, mamă, nu este nebun, dar n-a apucat să se însoare de tânăr și a rămas singur pe viață; asta nu înseamnă că este nebun. -Dar neamuri nu are? am mai întrebat-o pe mama. -Are, dar neamurile lui sunt cu treburile lor iar el este sortit să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
unei „povestiri“ de o coală și jumătate de tipar, pe care cere 300 de ruble de la o revistă. Se afla În cea de‑a doua sa călătorie În străinătate, jucase la ruletă și pierduse. Banii Îi primește, dar nu mai apucă să scrie „povestirea“. Va scrie mai tîrziu un roman, În condiții ce merită descrise. Deci, la 18 septembrie 1863, Într‑o scrisoare către un prieten datele principale ale viitorului roman (conceput deocamdată ca o povestire mai amplă) sînt : „Subiectul povestirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
nu prea sigur pentru edituri și reviste. Deși unele din aceste amănunte sînt savuroase, credem că mai importantă este explicația pe care o dă Strahov : „Feodor Mihailovici Își amîna mereu munca pînă la termenul extrem, pînă la ultima posibilitate ; se apuca de un lucru numai atunci cînd Îi mai rămînea exact atîta timp cît Îi trebuia să‑l facă muncind intens. Era o lene Împinsă uneori pînă la extrem, dar nu o lene obișnuită, ci una aparte, scriitoricească, pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
Prima parte a studiului său dedicat relației dintre cremațiune și religia creștină, publicat în numărul inaugural a revistei Flacăra Sacră, făcea ca Glasul Monahilor să-l "taxeze" în termeni radicali. Șerboianu era considerat un "derbedeu", un "amărât", care s-a apucat, "pentru parale", "să facă teorie", adică să arate că "religia creștină nu poate fi împotriva cremațiunii"203. Glasul Monahilor îl amenda prompt, considerându-l "un sâmbraș al Satanei", care nu ar fi meritat atenția dacă nu ar fi invocate onoarea
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
muncă pentru biserică și satul lor; preoți, cari, când ți-au spus un cuvânt e sfânt, pentru toți, ascultat și respectat. Din zbuciumul acesta între stat și biserică, multă lume și-a pierdut cumpătul și a rătăcit de la dreapta credință, apucând drumuri greșite. Așa unii, care-și zic "Socialiști" nici nu vor să știe de preoți, ori de biserică. Copiii lor sunt cei mai destrăbălați și din ei ies pungași și omorâtori de oameni care au îngrozit mai ales Parisul. Să
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Fariseii însă, și toți Iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile după datina bătrânilor. Și când se-ntorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le țină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor și a paturilor. Și Fariseii și Cărturarii l-au întrebat: "Pentru ce nu țin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?" Și Iisus le-a răspuns
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
oaste mare, foarte mare la număr" (Ezechiel Cap. 37 v. 9-11). Dar după cele trei zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei (cei morți), și s-au ridicat în picioare și o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut" (Apocalips Cap. 11 v.11). "Să învieze, dar morții Tăi, dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
o manieră de a se simți și de a se încerca pe sine. Acum, "a se întoarce împotriva" nu desemnează întâi de toate un scop, o intenție aflată în ek-staza unei viziuni, o considerare, aceea a ceva la care ne apucăm să medităm, să ne gândim, despre care emitem o judecată, pozitivă sau negativă, negativă în cazul care ne preocupă. A se întoarce împotriva vieții, în calitate de un anumit mod de viață, mai cu seamă cel care este modul de viață galilean
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pune este tocmai aceea de a desemna ceea ce trebuie reținut din el cu titlul de caracter esențial ce definește obiectul cercetării, tema acestei științe. Numai atunci când aceste caractere vor fi fost circumscrise și așezate în relație de unitate ne putem apuca să reperăm legile sau formele dispunerii lor, înainte de a le supune tratării matematice despre care se crede că este proprie oricărei științe. În cazul obiectului științelor umane, obiectivarea vieții transcendentale sub forma unei semnificații ideale atașate fenomenului și făcând din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
savurând dinainte spectacolul, fiindcă dacă don Francisco de Quevedo, chiar abțiguit fiind, era un spadasin de temut, intervenția lui Diego Alatriste ca partener de dans nu lăsa umbră de Îndoială asupra rezultatului. Se puneau rămășaguri câte lovituri de spadă vor apuca să dea străinii, care nu știau cu cine au de-a face. Prin urmare, căpitanul, deja În picioare, mai bău o gură de vin, se uită la necunoscuți În semn de scuză că lucrurile merseseră prea departe și făcu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sale. Alatriste nu mai spusese nimic, nici nu mă Încurajase să urmez calea aceea a penei, hârtiei și cernelii. Dar am citit aprobare În ochii lui liniștiți când m-a văzut așezându-mă lângă ușă ca să exersez caligrafia. M-am apucat să copiez câteva versuri din Lope pe care le auzisem recitate de mai multe ori de căpitan În nopțile când rănile de la Fleurus Îl chinuiau mai abitir: Încă n-a venit mojicul care lat o să rămână, ca pe-o cinste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
palmei. Câteva picături de vin Îi căzuseră pe crucea de Santiago cusută În relief pe pieptul hainei lui negre. Cred, zise, că Marele Filip se șterge la cur cu el. — E și asta o onoare, sugeră Licențiatul Calzas. Don Francisco apucă altă carafă. — În orice caz - făcu o pauză ca să bea -, onoarea e pentru regescu-i cur. Hârtia era clasa Întâia, de juma’ de ducat topul. Cu cel mai frumos scris al meu. Era destul de posac, fiindcă timpurile nu-i erau favorabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fiecare prins În curele de crupa calului. Ascuns În umbra unui portic, Diego Alatriste privi fanarul pe care el și colegul lui Îl așezaseră strategic la un cot al drumului, astfel ca să-i lumineze pe străini Înainte ca aceștia să apuce să-i vadă pe ei. Drumeagul acela, care cotea În unghi drept, pornea din strada Barquillo, de lângă palatul contelui de Guadalmedina și, după ce mergea paralel cu gardul de piatră al grădinii Mănăstirii Carmeliților Desculți, se sfârșea În fața Casei cu Șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
câteva insulte schimbate Între ei, și junele - de nici douăzeci de ani - căzu orbește În cursă, schițând gestul fatal de a-și duce mâna la spadă. Totul se petrecuse cât ai clipi; și, Înainte ca vreunul din cei prezenți să apuce să reacționeze, căpitanul Alatriste și cei doi ciraci care Îi acopereau spatele se făcuseră nevăzuți, lăsându-l pe micul marchiz zăcând pe spate și sângerând abundent sub privirile Îngrozite ale doamnelor și Însoțitorilor lor. Afacerea făcu ceva vâlvă; Însă influențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bătut În cap sau englez ca să strigi așa ceva pe o străduță Întunecoasă din Madrid unde plouă cu pumnale. Și atunci, din nou, englezul făcu ceva ciudat. În loc să ceară Îndurare pentru sine sau - era clar că era un băiat viteaz - să apuce micul jungher inutil pe care Îl purta la cingătoare, Îi aruncă o privire disperată celuilalt tânăr, care abia se mai apăra trântit la pământ și, arătându-i-l lui Diego Alatriste, strigă iar: — Cruțați-l pe camaradul meu! Căpitanul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
puteau veni să-l caute În bârlogul lui de pe Strada Archebuzei, unde la ora aceea eu dormeam adânc și neștiutor. Dar mie nimeni n-avea de ce să-mi facă rău; pe când lui Îi putea reteza cineva beregata Înainte de-a apuca să ducă mâna la spadă. Exista o posibilitate de a găsi un adăpost În noaptea aceea și sprijin pentru ce avea să urmeze; totodată, de a-i ajuta pe englezi, aflând cu aceeași ocazie mai multe despre ei și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
zis. — Thomas Smith, așa, pur și simplu. — Întocmai. Guadalmedina se oprise din nou dinaintea lui. — Thomas Smith pe dracu’, mormăi În sfârșit, nerăbdător. Cel În haine gri se numește George Villiers. Îți spune ceva numele ăsta?... Cu un gest brusc apucă de pe masă paharul neatins de Alatriste și Îl goli dintr-o sorbitură. Mai cunoscut În Europa prin titlul lui englez: marchiz de Buckingham. Cineva mai slab de Înger decât Diego Alatriste y Tenorio, fost soldat al regimentelor tercios din Flandra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
avut fii acolo! -, a descris de mai multe ori, ajutându-se cu bucăți de pâine și cu căni de vin de pe masa Tavernei Turcului, Înfrângerea suferită de spanioli. El, tatăl meu și Diego Alatriste făcuseră parte din fericiții care au apucat să vadă Înserarea acelei zile cumplite; ceea ce nu se poate spune despre cei 5000 de compatrioți ai noștri, inclusiv 150 de șefi și căpitani, care și-au vândut scump pielea În fața olandezilor, englezilor și francezilor. Aceștia, deși obișnuiau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de Împușcătura mea, fiindcă Îl auzeam gemând Încet și cerând spovedanie și Împărtășanie. Nu, conchise italianul. Cred că ai dreptate domnia ta. În noaptea asta nu-mi convine. Dădu să plece, și În aceeași clipă Își jucă În mâna stângă pumnalul apucându-l de vârf și aruncându-l În căpitan cu o iuțeală și o precizie greu de imaginat. Alatriste scăpă ca prin farmec. — Ticălosule, șuieră căpitanul. — Ei na, răspunse celălalt. Că doar nu te-așteptai să-ți cer voie. Apoi rămaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a rezolvat În doi timpi și trei mișcări la căderea nopții, În clinchet de oțeluri, În spatele Îngrăditurii călugărilor Recoleți, de o asemenea manieră Încât atât presupusul Încornorat cât și amicul lui, după ce și-au vindecat tăieturile primite imparțial, s-au apucat de citit proză și n-au mai pus mâna pe un sonet În tot restul vieții lor. În dimineața aceea, pe treptele de la San Felipe, tema conversației generale era principele de Wales. Și infanta. Pălăvrăgeala curtenească era pigmentată cu știrile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
față, Alquézar dădea impresia că Înghițea fiere cu toptanul. Strâmbătura Îngrozitoare care Îi crispa gura pretindea a fi un zâmbet. — De bună seamă, Îngăimă. Ridicând un deget, ca și când Își adusese aminte brusc de ceva, ministrul scotoci printre hârtiile de pe masă, apucă un document și i-l Întinse secretarului regal. — Poate că ne-am simți cu toții mai liniștiți dacă Însuți domnia ta ai da curs acestui beneficiu care poartă semnătura lui don Ambrosio de Spínola În persoană, recomandând să i se dea patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]