4,707 matches
-
fiind sportiv, de divertisment. Vânătoarea în stil răsăritean se desfășoară cu unul până la trei copoi. Scopul este stârnirea vânatului, care ziua nu se mișcă, și gonirea lui spre vânătorii la pândă, la trecători. Copoiul ardelenesc nu e bun pentru vânătoarea apuseană, în haită. Rasa e adecvată la ținerea urmei fără abatere și căutarea rapidă pe întinderi mari. Copoiul ardelenesc este un câine independent: de multe ori lucrează la kilometri de stăpânul său si trebuie să rezolve anumite situații. Însă dresarea este
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
din război. Pe 27 noiembrie 1919 a fost semnat Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine. Bulgaria a pierdut aproximativ 11.000 km². Regatul Iugoslaviei a ocupat regiunile orașelor Țaribdor, Strumica, Bosilegrad ș.a. Cadrilaterul a fost reocupat de România. Tracia Apuseana a intrat în componență Greciei, iar Bulgaria a pierdut accesul la Marea Egee. Bulgaria a fost obligată să-și reducă forțele armate la maximum 20.000 de oameni, iar flotă la maxim 10 nave de război. Bulgaria a fost obligată să
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
a populației, Antanta a întreprins o serie de măsuri menite să forțeze Grecia să se alăture Aliaților și acțiunile Aliaților au dus la rezultatul dorit: Atena a declarat război Puterilor Centrale. După încetarea ostilităților, Grecia s-a retras din Tracia Apuseana și Răsăriteana. După victoria din războiul cu Turcia (Vezi și: Tratatul de la Sèvres), grecii au fost animați de ideea „Greciei Mari”. Grecii ciprioți s-au bucurat de sprijinul guvernului de la Atena în tentativele lor de unire a insulei cu Grecia
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
și a nordului Bucovinei către URSS, pe motiv că ""slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului"". Marea Britanie fiind atunci singura țară care se mai opunea încă planurilor germane și sovietice, iar Franța fiind învinsă (cele două țări apusene garantaseră frontierele României prin acordul din 13 aprilie 1939) România, confruntată cu amenințarea agresiunii militare și a ocupării sovietice, a fost silită să cedeze teritoriile râvnite de URSS. Frontiera româno-sovietică a fost fixată în iunie 1940 de către o comisie sovieto-română
Frontiera între Republica Moldova și Ucraina () [Corola-website/Science/319121_a_320450]
-
pe de-o parte și milițiile poloneze, sprijinite de armata poloneză regulată, pe de altă parte, pentru preluarea controlului asupra orașului Lwów / Lviv, aflat în ceea ce era cunoscut drept partea răsăriteană a Galiției, regiune care este acum parte a Ucrainei apusene. Luptele de la Liov au fost scânteia care a declanșat războiul polono-ucrainean, care a fost câștigat în cele din urmă de A doua Republică Poloneză. Lvivul contemporan ucrainean era numit Lwów de către polonezi, Lviv de către ucraineni și Lemberg de către austrieci. La
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
putea să ajungă cu relativă ușurință la Liov în caz de nevoie. Rada Națională Ucraineană, (un consiliu format din reprezentanții de etnie ucraineană din Parlamentul austriac și Dietele din Galiția și Bucovina) plănuiseră să proclame fondarea Republicii Populare a Ucrainei Apusene pe 3 noiembrie 1918. Acest eveniment a fost devansat cu două zile, pe 1 noiembrie, datorită informațiilor conform cărora polonezii încercau să preia controlul asupra orașului. Pe 1 noiembrie, între orele 3 și 4 dimineața, soldații ucraineni au ocupat clădirile
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
li s-au mai adăugat sute de voluntari, în special tineri cercetași și studenți. Peste 1.000 de oameni s-au alăturat forțelor poloneze în chiar prima zi a conflictului. Polonezii au reușit în scurtă vreme să recucerească unele cartiere apusene ale orașului, în timp ce cea mai mare parte a Liovului, inclusiv centrul, a rămas în mâinile ucrainenilor. Deși aveau superioritate numerică, erau bine echipați și aveau experiență de luptă, soldații ucraineni erau în marea lor majoritate săteni, nedeprinși cu războiul urban
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
asaltul polonezilor asupra gării din Liov s-a încheiat cu un succes. Cu această ocazie, polonezii au capturat două trenuri cu provizii ucrainene, reușind astfel să echilibreze situația în ceea ce privește armamentul și muniția. Până pe 5 noiembrie, ucrainenii au fost expulzați din partea apuseană a orașului, dar atacul polonez asupra centrului Liovului a fost oprtit și luptele au ajuns în impas. Combatanții nu aveau suficienți luptători pentru a forma o linie continuă a frontului. O asemenea linie de luptă a fost stabilită doar în
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
Poloneze sub comanda maiorului Wacław Stachiewicz au intrat în Przemyśl, localitate aflată la 70 km depărtare de Liov. Temându-se că aceste trupe poloneze vor încerca să atace forțele ucrainene asediatoare, colonelul Stefaniv a pregătit o ofensivă generală împotriva cartierelor apusene pe care nu le controla. În ciuda unor atacuri violente ale ucrainenilor în perioada 13 - 15 noiembrie, apărarea poloneză a rezistat. Pe 18 noiembrie a fost semnat un armistițiu între cele două tabere. După două săptămâni de lupte grele, detașamentul armatei
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
25 de femei cu obolul fiecăreia la plata dverelor. Din școala de la Laz mai semnează pe icoane de aici, Sima zugrav dar si Toma (1860, 1870). Adusă, cândva, în pronaosul bisericii, de pe vreun deal, troița de forma obișnuită în Munții Apuseni, este sculptată cu rozete, pe umerași și în centru, și cu nervuri în frînghie pe brațe, ea depunând mărturie pentru arta cioplirii lemnului cu care fusese împodobit și lăcașul din Plăișor. În preajma monumentului, restaurat ultima dată în 1967, dăinuie stâlpii
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
Radu Munteanu a inclus aceste personaje: în anul 1785 în cadrul compoziției Judecății de Apoi din Rogoz, zona Lăpușului. Totodată primele trei personificări amintite se întâlnesc și în bisericile din zona Codrului, la Corund și Orțâța. În partea inferioară a peretelui apusean pictorul a redat alți păcătoși chinuiți de diavoli: „mincinosului” i se scoate limba, iar cel care și-a ucis părinții este lovit de diavol cu o secure. Alt registru conține următoarele scene: „Gheena cea împuțită”, „Tartaru” „Scrâșnirea dinților” și „Viermi
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00265. Cercetările au coborât în veacul al XVI-lea, menționarea documentară a Belioarei, amintită fiind, alături de Poșaga și alte așezări din Munții Apuseni, într-o conscripție din 1560, a ivirilor aurifere. La origine crâng, apoi sat de sine stătător, Belioara a fost contopită în Poșaga de Sus, întreaga așezare folosind acum biserica sa de lemn, căci a Poșagăi a fost strămutată în cătunul
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
istoricul a descoperit o frescă veche în podul pridvorului bisericii, care reprezenta o urmă a picturii exterioare. El a dispus copierea întregii picturi. Printre odoarele Bisericii Coșula care se mai păstrează și astăzi menționăm o "Cruce de metal", în stil apusean, trei broderii cu caracter religios în fir de mătase cu perle, cel mai mare având și două rubine ("Acoperământul" pentru Sf. Disc, "Acoperământul" pentru Sf. Potir, "Aerul" sau văzduh pentru Sf. Vase) și un "Epitrahil", lucrate de mână și atribuite
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
Hristos și pe care o propovăduia și celor din jurul său. Vorba lui Ioan mergea la sufletul multora, mai ales a celor nevoiași, dar au fost și oameni care l-au pizmuit pentru asta. Unul dintre aceștia a fost și neguțătorul apusean Reitz, care își arată fățiș împotrivirea față de credință propovăduita de el. Se pare că aceasta ură l-a făcut pe Reitz să caute răzbunare, dorind să-l piardă pe tânărul Ioan. Așa se face că pe când Ioan era la Cetatea
Sfântul Ioan cel Nou () [Corola-website/Science/316581_a_317910]
-
au fost cu adevărat fatale ultimele două două secole și jumătate ale existenței Imperiului Bizantin. Palatul de la Blachernes a fost singurul palat descris în sec. al 11-lea de Benjamin de Tudela în descrierea făcută de el Constantinopol-ului. Primul dinast apusean de după cucerirea mișelească din 1204 a orașului(Baudouin I-ul), a locuit pentru început la Bucoleon și apoi la Blachernes și la mănăstirea Pantocrator, tot în lungul Cornului de Aur(1204-1261). Mihail al VIII-lea Paleologos(1261-1282), după recucerirea Constantinopol-ului
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
stema imperială. Theodor I se distingea prin multe calități. Mic de statură, vioi și cu o capacitate de muncă uimitoare, acest om și-a câștigat respectul tuturor. Urcând pe tron, despotul a jurat să izgonească din orașele răsăritene blestemata oaste apuseană, care a năvălit fără opreliști în Imperiul romeilor, l-a distrus și l-a devastat, precum norii de lăcuste, să oprească înaintarea oștirii latine, care pune stăpânire întotdeauna pe ceea ce e mai aproape, precum o cangrenă. Basileul se străduia să
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
nesăbuință, au ajuns să se recunoască vasali ai celui mai înverșunat dușman al grecilor-Imperiul Latin, însă lucrul acesta nu le-a adus prea mult folos. În anul 1214, basileul le-a mai răpit trapezuntinilor agresivi o parte din pământurile lor apusene. Zdrobit de turcii seldjukizi la mijlocul deceniului doi al secolului XIII, Imperiul de Trapezunt a părăsit pentru totdeauna marea politică și a dus o existență ștersă până în 1461, când a fost anexat de otomani. Thedor Lascaris, care dispunea deja după mai
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
4 femei. Sunt redate și unele aspecte din viața obștii. Pentru importanța sa, redăm mai jos pisania scrisă cu răbdare: Pictura rămasă, în absidă, ca și cea a tâmplei, constituie documente grăitoare ale înfloririi atinse de arta penelului în Munții Apuseni, a formării zugravilor locali, a păstrării cu consecvență a tradițiilor bizantine. Cele trei frize ale tâmplei, delimitate prin chenare, cuprind: o remarcabilă Răstignire, între tâlhari, pe o suită arhitecturală ce amintește decorul picturii de la Biserica Doamnei din București; în arcade
Biserica de lemn din Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/316778_a_318107]
-
de fiecare dată fără succes, fapt ce l-a convins de sacralitatea locului. Această a condus la mai multe danii din partea acestuia precum și la intervenția pe langă Papă (Pototki fiind catolic) că Sfanțul Iov să fie canonizat și de biserică Apuseana. Potocki a murit în 1782, fiind îngropat în Catedrală Adormirii a cărei construcție o finanțase. În 1604 intra în comunitatea monastica Ivan Zalizo, cunoscut mai târziu că Sfanțul Iov al Poceaevului. Ajuns egumen al așezământului, va instala în 1630 o
Lavra Poceaiv () [Corola-website/Science/316787_a_318116]
-
metri depărtare de ușa de intrare în pronaos. Programul iconografic este cel al lui Nicolae de la Lupșa Mare, dar acest fapt nu constituie un argument peremptoriu pentru stabilirea autorului. În fond, acest program este comun mai multor pictori din Munții Apuseni. Pe de altă parte, calitatea artistică mai scăzută a ansambluilui pictural de la Groșii Noi, în comparație cu prestația zugravului de la Lupșa Mare, din lucrările semnate și datate, ne face să credem că aici s-a străduit un autor cu mână mai stângace
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
est: 7. Iisus căzând sub cruce; 8. Simion Kirineul luând crucea de la Iisus; 9. Când l-au pironit; 10. Răstignirea lui Iisus (de fapt, împungerea coastei lui Iisus cu sulița); 11. Punerea în mormânt; 12. Învierea lui Iisus (în versiunea apuseană, cu Iisus în mantie roșie, deasupra mormântului, un soldat în picioare și altul șezând). În zona mediană a bolții, în fața iconostasului sunt reprezentați Cei Patru Evangheliști cu simbolurile lor. În continuare, Iisus în picioare binecuvântând cu ambele mâini, Duhul Sfânt
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
TIN...AURORA TOLCIU DIN...”. Picturile făcute direct pe lemn, afumate foarte tare, se pare că au același autor care a pictat și biserica de la Tisa, așa cum afirma Coriolan Petranu: „Pictura de la Cristești, ca și cea de la Tisa, este de factură apuseană.” În biserică se află mai multe cărți, dintre care unele cu însemnări manuscrise interesante - Octoih mic, sec.XVIII; Strastnic, Blaj, 1783, cu însemnări indescifrabile din anul 1794; Evanghelie, Blaj, 1817 (Această carte este a bisericii din Cristești cu hramul Sf.
Biserica de lemn din Cristești () [Corola-website/Science/316824_a_318153]
-
antițigănismului este faptul că unii romi practică cerșitul, acest fenomen din păcate s-a extins în toată Europa. De asemenea, viața de cerșetor poate fi aleasă de bună voie, având propria sa onoare în cazul unor ordine religioase din Europa apuseană sau din Orientul îndepărtat. Danemarca a interzis această practică la nivel național, în timp ce Norvegia a permis autorităților locale să introducă interdicții. În legislația din România, cerșetoria este definită ca "apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă
Cerșit () [Corola-website/Science/315221_a_316550]
-
Înaltul Decret nr. 260/1938 în mod excepțional la gradul de locotenent. În anul 1938 câștigă proba de schi coborâre la concursul pe brigadă. Ultima sa aplicație majoră ca vânător de munte are loc în toamna aceluiași an în Munții Apuseni. La 1 noiembrie 1938 este detașat la Institutul național de Educație Fizică, secția militară, însă nu va termina această școală deoarece se înscrisese la cursurile Școlii de Observatori aerieni, pe care le urmează în perioada 1 februarie - 31 iulie 1939
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
galerie de arcade, atinge cu marginile balustradei, tăiate în formă bulbului de floare, coama învelitorii de sita, acoperișul său fiind întrerupt printr-un mini foișor, supraînălțat de coiful piramidal. Este structura de clopotnița, creația meșterilor români, regăsita adesea în mocănimea Apusenilor, în Țară Moților, ca și în aceea a Zarandului. Acoperirea interioară a construcției a fost soluționată printr-un tavan drept peste pronaos, o bolta semicilindrica în naos, iar altarul, cu o bolta de aceeași formă, de joasă înălțime, racordata la
Biserica de lemn din Acmariu () [Corola-website/Science/318598_a_319927]