KorAP: Find »[drukola/base=blond & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...175 176 177 ...198 >

4,944 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

Voi avea satisfacția că doamna blondă se va întoarce fără marfă. Se va înfuria, va veni aici din nou și va obține, prin Brîndușa, acordul directorului general pentru cele două tone; între timp, voi vinde întregul stoc de rezervă. Doamna blondă va crăpa de ciudă. Ba poate că nici n-o să se înfurie. Pe ea n-o doare soarta celor două tone de filamente. Ea a venit aici ca s-o vadă pe Brîndușa. Cei ce vor suferi vor fi alții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
producție; nu-și vor realiza planul și vor fi penalizați la salariu. Dacă eu descarc acum mașina, cu ce fel de conștiință mă voi mai așeza la masa de scris, încercînd să fiu principial?! Vrînd să dau o palmă doamnei blonde, nu nimeresc, de fapt, în niște oameni nevinovați?! iată un subiect interesant!... Arunc indexul telefonic pe birou și-mi scot pixul, apoi iau o coală albă din fața Lilianei: Dă-mi, te rog, numărul de telefon al Cooperativei Invalizilor, unde pleacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
indexul telefonic pe birou și-mi scot pixul, apoi iau o coală albă din fața Lilianei: Dă-mi, te rog, numărul de telefon al Cooperativei Invalizilor, unde pleacă filamentele! Derutată, Liliana scoate dintr-un dosar comanda cu care a venit doamna blondă și-mi dictează numărul de telefon scris pe antet. Îl notez, împăturesc hîrtia, o bag în buzunar și plec. În urma mea o aud pe Liliana strigîndu-mi că-i fac numai încurcături; eu îmi văd de drum, gîndindu-mă că mîine la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
notez, împăturesc hîrtia, o bag în buzunar și plec. În urma mea o aud pe Liliana strigîndu-mi că-i fac numai încurcături; eu îmi văd de drum, gîndindu-mă că mîine la prima oră am s-o caut la telefon pe doamna blondă și-am să-i zic vreo două!... Din cauza ei am pierdut garsoniera de la blocul-turn. Mă uit la ceas : paisprezece fără trei minute. Încă nu-i pierdut trenul! Mai am o șansă. Intru ca o furtună în biroul șefului, mă așez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ceva nu-i în ordine!", îmi zic, trecînd în revistă tot ce mi s-a întîmplat în ultimele două ore. Brunetul a reacționat brusc la cuvîntul "inginer": l-a părăsit nevasta pentru un inginer. Dar cuvîntul "inginer" fost rostit de blond, care mi-a spus și numele complet: Mihai Vlădeanu, deși eu nu spusesem decît Vlădeanu. Apoi, șeful Spațiului locativ și-a schimbat imediat comportarea cînd mi-a auzit numele, trecînd de la "tu" la "dumneavoastră" și la "tovarășe inginer". Deci ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
interioară. Se ridică, împingînd cu piciorul scaunul în spate, își ia paltonul și iese. Trag o fugă pînă la farmacie să iau niște picături, spune din ușă, nu înainte de a-mi arunca o privire scurtă, sfredelitoare. Ciudat coleg aveți, spun blondului, cuprins de regret că nu l-am oprit pe brunet să-l întreb dacă a auzit de comportarea civilizată la locul de muncă. Nu, nu mi se pare... Dar vă rog, luați loc, mă invită blondul, întinzînd mîna spre scaun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
reacția, el fiind "administrație locală", dar acum primarul este acolo, la ședință. Nu-mi rămîne decît să plec, nu înainte de-a trece pe la grupul sanitar, să ies de-acolo mai liber și mai fericit... Totuși, zic eu, întorcîndu-mă spre blond, chiar nu știți nimic? Nici măcar nu bănuiți? Așa, să-mi dați o sugestie... Nu, surîde neputincios blondul. Scot portmoneul din buzunar și trag din el trei sute, punîndu-le pe birou, în fața lui, sperînd prostește în sufletul meu să descopăr ceva, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
meu, intenția mea de-a da mită se va afla, poate că se va afla și la combinat, numai bine să vină în sprijinul acuzațiilor ce mi le-a adus inginera-șefă. Iar dacă Brîndușa obține o hîrtie din partea doamnei blonde, ceea ce nu-i deloc greu, ținînd cont că au fost colege și dacă se mai află că am vrut să dau mită... Sînt mulți care nu mă înghit, care trăiesc cu impresia că am scris sau trăiesc cu teama că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi? o întreb. Te-ai convins doar. Cînd?! tresare capul blond, scuturîndu-se scurt, rearanjîndu-și buclele. Azi, cînd ți-am pus condiții, înainte de a-ți da filamentele, îi spun, privind-o fix. Condiții?! Alea au fost "condiții"?!... Zău, Mihai, a fost o... o joacă, dacă vrei... O glumă, aș zice... Crede-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu fața împietrită într-o expresie de răutate, care mă face să blestem într-o secundă toate femeile din lume. Dobitoc ce sînt! M-am aruncat singur în gura leului. Cum de-am putut să cred în onestitatea acestei cucoane blonde?! Sigur! acum descoperă și dînsa că, într-adevăr, comportarea mea a jignit-o. Ajungînd la ea la serviciu, mîine la prima oră, se va ocupa mai întîi de scrisoarea asta. Îi va face plăcere să o scrie, convinsă că are

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă pieptul să se arcuiască frumos femeile blonde au cei mai frumoși sîni! -, mijlocul, rotund, e strîns de bluza coborîtă puțin peste fusta neagră, iar picioarele, cu genunchii rotunzi, alăturați, stau într-o parte, lîngă pat, cu cizmele, din piele neagră, strîns lipite. Nu trebuia să-mi spui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
doamnă, repet eu, strîngînd din umeri. Degetele mele cuprind între ele cîteva fire de păr, desfăcînd în două o buclă. Cristina privește tavanul și surîde iar: Ai contrazis-o în vreo problemă tehnică... Nu. Îi alint cu toată palma bucla blondă, de deasupra urechii. A fost o studentă excelentă... O fi rămas cu impresia că ea e cea mai bună, iar tu vei fi făcut vreo propunere tehnică, ori vreo invenție, care o contrazice... Știu că în probleme de tehnică e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
propunere tehnică, ori vreo invenție, care o contrazice... Știu că în probleme de tehnică e orgolioasă... Palma mea lunecă peste ureche, ușor, ca o atingere. Se oprește un timp, acoperind urechea, apoi degetele se desfac și se pierd în părul blond, răsfirîndu-l. Buzele doamnei Cristina se subțiază într-un nou surîs: Ciudat! Ce interes a avut să-mi vorbească frumos despre tine?! Numai ca să laude combinatul?... Unde te-am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp, picioarele desfăcute, iar fusta ridicată mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele mîinii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ridică de pe pat, își trece palmele peste fustă, aranjîndu-și-o, își aranjează și bluza, oprindu-și un timp palmele pe mijloc, acolo unde a fost încleștat brațul meu, apoi merge la oglindă și-și trece de cîteva ori palmele peste buclele blonde, după care, cu un calm desăvîrșit, se întoarce spre mine, rămînînd sprijinită de marginea mesei. Vezi, Mihai, începe să rîdă doamna Cristina, mi-am dat seama că, de fapt, ținta răzbunării tale nu eram eu. Oameni sîntem, Mihai; avem și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
hotelului, oprindu-se pe etajul șase. Doamna Cristina a ieșit pe balconul din marginea vestică și-mi face semn cu mîna. Îi răspund și trag portiera, în timp ce mașina pornește în viteză, strecurîndu-se printre șirurile de mașini parcate în fața hotelului. Cam blondă cafeaua pe care ați vrut s-o beți, surîde Don Șef. Uite la ăsta cum conduce! se înfurie și apasă îndelung pe claxon, depășind un autobuz. Ce-i la combinat, ce s-a întîmplat? E mare, dom' Vlădeanu, mare cît

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Hm! surîde Don Șef. Am impresia că ați băut cafea cu coniac, nicidecum cu frișcă. Dacă sînteți cumva amețit, schimbă el tonul, devenind grav, lăsați-mă pe mine să vorbesc. N-am băut, Don Șef, nimic, zău! Nici măcar o cafea blondă? Nici. Păcat! Asta v-ar fi purtat noroc, surîde Don Șef. M-am convins. De dimineață am numai noroc. Să coborîm, spun, deschizînd portiera. Un minut! mă reține Don Șef, prinzîndu-mă de braț. Dacă sînteți întrebat, spuneți-le care e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de producție, directorul general, secretarul de partid și inginera-șefă Roman Brîndușa. Între inginera-șefă și secretarul Comitetului P.C.R. al combinatului stă secretarul cu probleme economice, de la municipiu. Dincolo de directorul general, în partea dinspre fereastră a mesei, stă un bărbat blond, suplu, cu ochelari de vedere cu rame metalice, aurite, pe deasupra cărora m-a privit în momentul intrării mele în sală. Un șef de secție, din Zona Doi, vorbește despre consumul de oxigen în condiții normale de lucru, citind cifrele de pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu rame metalice, aurite, pe deasupra cărora m-a privit în momentul intrării mele în sală. Un șef de secție, din Zona Doi, vorbește despre consumul de oxigen în condiții normale de lucru, citind cifrele de pe o coală de hîrtie. Bărbatul blond și-a dus mîna la ochelari, i-a mișcat puțin și mă privește lung prin ei. Are o privire clară, deschisă, tăioasă ca un brici, de parcă ar vrea să mă despice și să citească ce scrie în mine. "Ușor, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu fim obligați să oprim vreo secție... "Zece-douăsprezece ore de lucru normal!", rețin eu, străpuns de un fior plăcut, senzație ce-o am de obicei cînd îmi încolțește în minte rezolvarea artistică a vreunui personaj dintr-o lucrare literară. Bărbatul blond s-a uitat o clipă spre Brîndușa, apoi și-a mutat din nou privirea asupra mea. Luați loc, îmi spune, arătînd cu stiloul spre mine. Mă retrag, odată cu Don Șef, să mă așez pe un scaun, lîngă perete. Nu-nu, la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Brîndușa, apoi și-a mutat din nou privirea asupra mea. Luați loc, îmi spune, arătînd cu stiloul spre mine. Mă retrag, odată cu Don Șef, să mă așez pe un scaun, lîngă perete. Nu-nu, la masă, mai sînt locuri, precizează bărbatul blond. Mă așez pe unul din scaunele libere, de lîngă masă, îmi pun sacoșa pe genunchi și încep să-mi deschei nasturii scurtei îmblănite. Cred că știți despre ce este vorba, mi se adresează bărbatul blond, cu o voce calmă, ponderată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai sînt locuri, precizează bărbatul blond. Mă așez pe unul din scaunele libere, de lîngă masă, îmi pun sacoșa pe genunchi și încep să-mi deschei nasturii scurtei îmblănite. Cred că știți despre ce este vorba, mi se adresează bărbatul blond, cu o voce calmă, ponderată. Ați fost chemat să spuneți dacă puteți porni separatorul și în cît timp. Tovarășe prim-secretar, intervine directorul, dacă-mi permiteți, eu aș formula altfel întrebarea: de ce are nevoie ca să pornească instalația? Întîi, să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
primul sărut, ai să-l dorești și pe-al doilea, cerîndu-i: Și cu parfum de farmec adapă-mă oricît, / Ca după una blondă ce-i hăt, la miazănoapte, Să nu regret atîta, să nu suspin atît". De unde știi că-i blondă?! tresare Dinu, eliberîndu-și brațul din strînsoarea mea. Nu știu. Astea-s versuri de Esenin. Ah! exclamă el, închizînd brusc ochii, scuturînd din cap ca de friguri, ce dezgust mă apucă uneori numai gîndindu-mă!... Cum naiba reușiți voi tu și Vlad

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
relaxat. La primul stop, în marginea orașului, întoarce capul spre mine: Vă supărați dacă vă întreb ceva? Nu. Pe dumneavoastră n-am de ce mă supăra. Ei, surîde Don Șef, aruncîndu-mi o privire, nu fiți chiar așa sigur. Cine era doamna blondă, care v-a făcut semn de pe balcon, de la hotel? O delegată, venită după filamente. De ce? Don Șef tace, de parcă nici nu ar fi auzit întrebarea. Fiți sincer, îmi spune la următorul stop, ați fost sau nu în cameră la ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu în cameră la ea? Are vreo importanță? Barul de la ultimul etaj e bar de noapte, se deschide seara. Scrie și jos, la lift, pe perete. De obicei nu citesc chiar tot ce scrie pe pereți. Ce amestec are doamna blondă? Dom'le, se înfurie șeful, ați fost sau nu în cameră la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]