4,790 matches
-
oară. „O s-o vând, într-adevăr, cu o mie, dar după ce-o curăț, o încleiez și-i fac tapițeria. Toată treaba te-ar costa șapte sute. Trei sute și cu șapte fac fix o mie. Cu trei sute însă îți cumperi o canapea nouă.“ „Are dreptate șmecherul -i-a zis domnul Bouleanu soției fluturând cei trei sute de EURO -, acum zău că mă simt nițel vinovat.“ „De ce să te simți vinovat?“, l-a consolat, fericită că avea un bărbat deștept, doamna Bouleanu. A luat omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bată Dumnezeu.“ „Ce, parcă Dumnezeu umblă cu valută“, a zis doamna Bouleanu uimită de cât de corect putea să fie uneori soțul ei. „Și, în plus, tot ce-i pe lângă biserică se iartă.“ În drum spre magazinul de paturi și canapele de comandă, domnul Bouleanu a trecut prin fața atelierului de recondiționat mobilier de epocă. În vitrină ce să vezi?! Canapeaua babei. Aproape să n-o mai recunoască. De fapt, mai întâi, nici n-a recunoscut-o. Și-a adus aminte că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fie uneori soțul ei. „Și, în plus, tot ce-i pe lângă biserică se iartă.“ În drum spre magazinul de paturi și canapele de comandă, domnul Bouleanu a trecut prin fața atelierului de recondiționat mobilier de epocă. În vitrină ce să vezi?! Canapeaua babei. Aproape să n-o mai recunoască. De fapt, mai întâi, nici n-a recunoscut-o. Și-a adus aminte că văzuse ceva asemănător într-o carte cu prinți. Cât despre prețul canapelei, să înnebunești, nu alta: trei mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de epocă. În vitrină ce să vezi?! Canapeaua babei. Aproape să n-o mai recunoască. De fapt, mai întâi, nici n-a recunoscut-o. Și-a adus aminte că văzuse ceva asemănător într-o carte cu prinți. Cât despre prețul canapelei, să înnebunești, nu alta: trei mii de EURO. Domnul Bouleanu a intrat în atelier hotărât să-l strângă de gât pe meșter. „Care-i problema?“, a întrebat acesta la fel de mohorât ca în ziua în care făcuseră tranzacția. „Ce, nu cunoști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e numai al meu, tu mergi la fetele și băieții. Acum bem bere.“ Și l-a luat în birou la el, unde s-au îmbătat și au discutat despre bătrânețe până dimineața, când i-a găsit secretara dormind îmbrățișați pe canapeaua de piele. Muhamad, care împlinise de curând cincizeci de ani, i s-a destăinuit lui Butucel că el, având patru neveste, nu reușea să le fie fidel și că se trata de bătrânețe cu fetele de la computere. „Tu numai o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
apoi să mă duc la tine mai devreme ca de-obicei. Ideea că voi fi nevoit să te aștept nu mă speria defel. Tu știai doar că trebuie să vin. Voi lua negreșit o carte și mă voi întinde pe canapea... La un moment dat însă sosi Aranjuez. Zicea că este în trecere și nu intrase la mine decât pentru a mai afla ultimele noutăți. Eu însă nu prea aveam ce să-i ofer în acest domeniu, în afară poate de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Titlul s-ar traduce în limba română aproximativ cu Abia apărut, deja vândut. Seamănă mult cu Anunțul telefonic din România și nu prea, pentru că în interior se găsesc mult mai multe anunțuri directe de genul "Vând aparat foto Sony și canapea piele bej" specifice pentru o societate bogată, care reciclează mult, se plictisește repede de obiecte etc. Dar ceea ce mi-a atras atenția sunt anunțurile matrimoniale. Cum altfel! Cea mai bună cotă o au rusoaicele, prezentate ca "femei simple, autentice, care
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Cînd s-a terminat piesa, am întrebat-o, candid : „Să fac patul ?“. Era vreo cinci după-amiaza și nici măcar nu se înserase. Tipa a încuviințat și eu am scos așter nuturile apretate (avusesem grijă să le schimb de dinainte), am desfăcut canapeaua, am întins cear șaful cu migală, am pus pernele și pătura. în timp ce făceam patul și stăteam cu spatele la ea, Ioana s-a dezbrăcat și, cînd am terminat, a zbughit-o sub pătură doar în cămașă și chiloți. Era cam penibilă situația
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
voia să profite de situație. într-un tîrziu, îmbrățișările slăbeau treptat, dar asta nu însemna că Daniel era liber : bunica îi ținea o mînă între mîinile ei și, după ce i-o săruta îndelung, îl conducea în sufragerie ; îl punea pe canapea, se așeza lîngă el și, ținîndu-i în continuare mîna strîns, dar de data asta punîndu-i-o în poală, începea să-i istorisească pentru a nu știu cîta oară episoadele din viața zbuciumată pe care o dusese. Acesta era, de fapt, modul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mîndrie, îl sorbea din ochi și își lua și ea un răgaz pentru a duce la bun sfîrșit lucrul pe care îl începuse. Se foia puțin, pentru a-și face loc mai bine, și își freca picioarele unul de altul. Canapeaua amortiza orice mișcare și tremura de fiecare dată aproape imperceptibil, ca o pînză de păianjen la adierea vîntului. Cînd vorbea din nou, bunica o lua de unde rămăsese. Într-un fel, mai mult îl admira, pentru că ținea la prestigiul lui de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
sufragerie, în schimb, întîlneai o oază de liniște. Cîte o muscă mai bîzîia din cînd în cînd și trecea în grabă printre cei doi, dar nu era deloc luată în seamă. Firele de praf se așterneau implacabil peste mobile, iar canapeaua mai vibra uneori, aproape imperceptibil, cînd bunica se așeza mai bine sau își freca picioarele. Despre bunica Bunica (mama maică-mii ; mama lui taică-meu era „buna“ din Ardeal și cu ea e altă poveste - s-a sinucis) a fost
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vor fi mulțumiți. Ia te uită, dragă, la ce le stă gândul! Zici că sunt oameni mari, nu alta! Și dă-i cu aplauze și râsete, inițiate de animatorii de public din platou, dar sincere la cei care urmăresc de pe canapea, la televizor. Copilul a învățat bine lecția de acasă („Vezi, mamă, să nu uiți să spui despre iubita aia a ta, cu care vrei să te căsătorești, nu?“). Oricum, dacă uită, îi amintește Virgil, care are întotdeauna pregătit setul de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
asta era... Chiar voiam să divorțăm! Prin ceața care-i învăluia mintea încerca parcă săși vadă viitorul sumbru. Ea era capabilă să treacă cu gândul într-o altă formă chiar dincolo de ziua de mâine. Valentin se lăsă să cadă pe canapeaua din sufragerie, iar când pernele se lăsară sub greutatea lui își dădu seama unde se așezase de fapt. Zâmbi cu mai mult curaj decât se credea în stare adăugând pe un ton ce-i trăda nervozitatea: - Nu te gândești la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de așteptat să fie agitație în jurul lor. Începuse o ploaie măruntă, un fel de burniță destul de rece pentru începutul unei toamne. Amândoi erau sumar îmbrăcați pentru acea vreme. Confortul care îi lipsise atâtea nopți de când născuse îl găsea acum pe canapeaua de clasa întâi din tren. Era mulțumită în sine de hotărârea luată, de a fugi din spital, schițând un zâmbet și se bucură. Un grup de tineri ce păreau a fi studenți navetiști mergeau în aceeași direcție cu ea. Grupul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
direcție cu ea. Grupul de tineri făcea destulă gălăgie. Erau prinși într-un joc de cărți. Răsunau din când în când hohote de râs. Carlina ar fi vrut ca în acel moment tinerii să tacă, dar era imposibil. Vis-a-vis, pe canapea erau doi bătrâni, soț și soție care o priveau foarte curioși văzându-i așa cum erau, niște fugari. În clipa aceea ar fi vrut să doarmă dar ochii îi rămăseseră închiși doar câteva minute ca apoi deodată, să fie larg deschiși
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gust amar care nu-i era pe plac. Leon la rândul lui, împins de dorință, începu să bea primul pahar după care și-l turnă pe al doilea așezându-se cât mai aproape de ea. Carlina stătea pe un colț de canapea, gânditoare, strângând la piept o pernuță. Lăsase șampania nebăută, iar simțurile încetară să-i mai funcționeze la parametri normali. Leon o luase prin surprindere, o strânse ușor la piept, având intenția să o sărute când un fulger însoțit urmat de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
birou mare jos, la mijloc, comandate de mine la fabrica de mobilă, care vor îmbrăca un perete întreg al garsonierei de la blocul-turn, de lîngă parc, unde mă voi muta săptămîna viitoare, cel mai tîrziu. Lîngă peretele celălalt voi pune o canapea, iar mai spre fereastră, două fotolii lîngă o măsuță joasă. Aproape întreaga suprafață a camerei va fi acoperită de covorul de lînă, țesut de mama, cu frumoase motive populare stilizate. Plafoniera, perdeaua de nylon și draperiile plușate le am deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pe perete, deasupra biroului, în spațiul lăsat de rafturile inegale, voi pune portretul mamei, sub care, ca o candelă, va sta tot timpul o glastră alungită, din porțelan alb, chinezesc, cu o floare în ea. Pentru peretele celălalt, de deasupra canapelei, voi cumpăra două-trei tablouri de la pictorii de-aici din oraș, ale căror expoziții mi-au plăcut mult. În special, voi încerca să cumpăr "Pasărea măiastră", sau măcar o copie a acesteia, de amicul meu, pictorul Cetină, iar pe spatele ușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Oprișan, gîndesc eu. Unde am mai auzit numele ăsta?" Salt din umeri, zicîndu-mi că-l știu, evident, de pe undeva de la combinat, mai bat de două ori, și pentru că nu mi se răspunde, apăs încet pe clanță și întredeschid ușa. Pe canapeaua nedesfăcută, rezemată de o pernă, Fulvia doarme îmbrăcată, așa cum era cînd am întîlnit-o; doar băscuța de mohair și-a scos-o și a pus-o pe cuierul de lîngă ușă, lăsîndu-și părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele ei, lăsate la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la marginea patului, sînt pline de noroi: noroi pe cizme, noroi pe pantalonii lăsați peste cizmulițe. Un radiocasetofon rusesc transmite o muzică nocturnă. O bibliotecă din cîteva corpuri pline cu cărți, o măsuță și o masă de bucătărie la capătul canapelei, dincolo de bucățica de perete care vrea să însemne, în mintea proiectanților, despărțitură între cameră și locul unde se poate pregăti mîncarea. Oricum, chiar și-n acest spațiu de confort cinci, mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
locul unde se poate pregăti mîncarea. Oricum, chiar și-n acest spațiu de confort cinci, mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-au purtat pașii, descopăr un interior frumos; modest și frumos, pe măsura Fulviei. Pe lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-o prind de umăr: Fulvia... Fulvia tresare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Fulvia tresare și se uită speriată la mine. Mă recunoaște, își amintește că m-a invitat la o cafea și surîde: Scuză-mă !... Am zis că stau puțin, pînă fierbe apa... Se ridică precipitată și merge lîngă masa de la capătul canapelei, pe care stă o plită electrică. Se uită în ibricul de pe plită și pufnește în rîs: Săraca apă, de cînd s-a evaporat! Toarnă două cești cu apă în ibric, ferindu-se să n-o atingă vreunul din stropii care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Delavrancea, ca și cum m-aș întoarce din altă lume. Nu mi-aș fi putut închipui că sunt în stare să trăiască așa. O cocioabă strălucitoare. Cocioabă, din cauza neîngrijirii, strălucitoare, datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți descriu amănunțit acea înspăimântătoare dezordine, acele canapele și divanele desfundate, covoarele uzate sau scoase, parchetul ascuns sub un strat de praf și, în același timp, acea inexplicabilă eleganță care domina totul, în ciuda bietelor lor rochii pătate, greșit în cheiate și de o curățenie îndo ielnică. Nu știu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ușa și strig vesel „bună!“. Nu primesc nici un răspuns, așa că deschid ușa de la sufrageria noastră multifuncțională. La radio Madonna cântă cât o țin băierile, televizorul e pe MTV, iar câinele robot cel nou al lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e prăbușit peste mașina lui de cusut, într-un nor de mătase aurie, și doarme dus. — Danny? zic ușor panicată. Hei, trezește-te! Danny tresare, se ridică și începe să se frece la ochi. Are cârlionții turtiți, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
știu. A luat ceva timp până când dulăpiorul de cocktail a ajuns la noi în apartament, pe scări. Sinceră să fiu, e puțin mai mare decât mi-l aminteam, și nu sunt sigură că o să încapă în nișa aia micuță din spatele canapelei, unde mă gândisem să-l pun. Dar, totuși, arată fantastic! Stă mândru în mijlocul camerei și deja l-am pus în funcțiune. Imediat ce l-am primit, Danny s-a dus până sus la el și a dat iama în barul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]