7,296 matches
-
el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercînd în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic "da" când portarul m-a întrebat: "ai priceput cum se ajunge la administrație?" și am pornit-o pe coridoare, grăbit să rezolv cât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: ― Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțîndu-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. ― Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care tapisau pereții. Și ridică din umeri pentru a mă lămuri că n-avea ce face, trebuia să suporte praful din hârtii ca pe o fatalitate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
normal că Tuberculosul care bolea cam toată vremea, iar noaptea tușea aproape continuu, împiedicîndu-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. "Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât. Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă să răcească, nu-i era frică de moarte. Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem. Vină când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și, în plus, să fac și figurație în film. Avionul zbura peste păduri necunoscute când, deodată, se auzi un horcăit suspect la motor. Pilotul înjură groaznic văzând că aparatul pierdea din viteză și din înălțime, în ciuda faptului că el se chinuia din toate puterile să-l redreseze. Între timp se făcuse noapte. Toți priveam îngroziți cum pata neagră de jos se apropia amenințător. Așteptam din moment în moment să ne zdrobim de ceva. Câteva hurducături violente ne-au anunțat că aparatul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul se chinuia să repare aparatul de radio-emisie, am pornit prin pădure; crezând că voi da peste o urmă omenească. Nu mersesem prea mult, când m-a înțepat ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Apoi se trezi cocoțat în postul de director de închisoare, unde s-a hotărât să se răzbune pentru toți anii în care trebuise să îndure viața printre flori. Cu o șiretenie diabolică născocea tot felul de metode pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trăgând de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos ismenele, rămânând cu halatul pe el, și s-a vârât între picioarele Laurei. Parcă era un vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicîndu-i: "Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: "Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți". Dar îmi era frică. Erau atât de întărîtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși. O pălmuiau, o chinuiau, se răzbunau cum puteau. Își dăduseră toți jos ismenele și halatele, rămăseseră îmbrăcați numai în cămășile de la pijamale și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai frică și m-am făcut mic în spatele mărăcinelui ca să nu mă simtă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în ciuda asigurărilor mele, ei doreau să creadă că Bătrânul exista în sala cu oglinzi. Nu se puteau dispensa de el, de fascinația și de teama pe care le-o inspira imaginea lui. Era Dumnezeul lor, un Dumnezeu bolnav, șchiop, îmbătrînit, chinuit de gută și maniac, cu toate atributele unui idol local, unui vraci de care aveau nevoie și pe care vroiau să-l știe la locul lui, chiar fără să-l vadă, cu atât mai de temut cu cât era mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care să-mi îngăduie să mă lămuresc. Într-un târziu, am înțeles că pata de întuneric mai compact din fața mea nu era altceva decât icoana de deasupra perdelelor din casa Martei... Mi-a venit să râd. Vasăzică... Probabil, Marta se chinuise să mă târască în pat după ce mă îmbătasem. "Frumos din partea ei", m-am gândit cu recunoștință. M-am răsucit s-o mângâi, s-o trezesc, să-i jur că n-o voi mai supăra niciodată, dar locul de lângă mine era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se uita cu neliniște la Rieux, care stătea mut. ― Domnule doctor, spune ea, ce este ? ― Poate să fie orice. Dar deocamdată nu e nimic sigur. Până diseară regim și un depurativ. Să bea multe lichide. Portarul și era, de altfel, chinuit de sete. Întors acasă, Rieux îi telefonă confratelui său Richard, unul dintre medicii cei mai importanți ai orașului. ― Nu, spunea Richard, n-am văzut nimic extraordinar. ― N-ai găsit febră cu inflamații locale ? ― A, ba da, totuși, două cazuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de femei, compuneau un climat de neînlocuit pentru ei. Pentru a vorbi în sfârșit în mod mai precis despre îndrăgostiți, care sunt cei mai interesanți și despre care naratorului îi este poate mai la îndemână să vorbească, ei mai erau chinuiți și de alte neliniști, printre care trebuie semnalată remușcarea. Această situație le permitea, într-adevăr, să-și scruteze sentimentul cu un fel de obiectivitate febrilă. Și rar se întâmpla ca, în aceste ocazii, slăbiciunile să nu le apară cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o nobilă misiune de îndeplinit - aceea de a ține trează conștiința maselor de cetățeni, care îi vor citi scrisul și-i vor prețui mesajul de om al cetății. Pe 2 octombrie am o problemă deosebită privind sănătatea mea. M-am chinuit aproape toată noaptea. Cu un taxi am ajuns direct la spital - la urgență. Sunt trimis la camera de Urgență minoră, fapt care m-a bucurat oricum în privința gravității situației. Mi se face o injecție, care-mi rezolvă favorabil problema, merg
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mai departe, încât vrând să necăjească o bună profesoară din școală, îi dă telefon, pițigăindu-și vocea, făcând-o de tot râsul, ajungând până acolo încât, în final, se adresează profesoarei spunându-i: „Ești o vacă care nu știe decât să chinuie elevii și să facă bine să nu-i mai facă observații în fața clasei”. Din câte am înțeles eu, băiatul buclucaș telefona de la secretariatul școlii, în lipsa temporară a secretarei. Profesoara respectivă, având unele indicii asupra celui ce o ofensa, părăsește imediat
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cu prietenii din sat și „îi văd, îi revăd. Ne strângem de mâini/ Copiii de ieri, azi oameni bătrâni.” Câtă duioasă nostalgie a trecutului, după atâția ani! Iar când „într-o noapte/ Duba i-a ridicat pe toți/ I-au chinuit ca pe hoți” autorul gândind profund la viitorul poporului afirmă indubitabil: „Stau așa și prind puteri/ Să pot scăpa de poveri/ S-arunc din spinare/ Stafia adusă din Soare-Răsare.” Când vremea și oamenii regimului s-au încrâncenat și mai mult
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
literaturii și limbii noastre române, demn model de urmat pentru cei ce trudesc în acest domeniu. Cu cele mai sincere sentimente și aleasă prețuire, de la un fan al scrisului dvs. Prof. A. M. 25 octombrie 2010. Spre orele dimineții m-a chinuit un coșmar barbar. Mă aflam în fața unei clase de elevi pe care nu-i puteam stăpâni, în fața cărora nu am putut să impun disciplina, mă aflam în incapacitate totală de a lega două cuvinte... și mă jenam și sufeream că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
peste noapte, spoliind statul român. Sa creat astfel o situație paradoxală, divizând națiunea în două grupe diametral opuse: un nucleu de îmbogățiți rapid prin jefuirea statului, în opoziție cu majoritatea societății sărace, spoliate, ce astăzi, în condiții de criză, se chinuie să supraviețuiască. Pe plan extern, în Belarus Lukașenko este reales și persecută aprig adversarii politici, instaurând un regim politic de tip stalinist. Presa și radioteleviziunea pune accent pe mișcarea revoluționară din 22 decembrie 1989 și lovitura de stat de după această
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
la Paris, într-un anumit moment mi-a scris cele ce urmează: 20 decembrie 2010 Stimate domnule Mânăstireanu, în inocența noastră, de copii, fiecare dintre noi (cred) avem momente când spunem fără să înțelegem prea bine de ce, lucruri care-i chinuiesc și câteodată sperie pe cei mari, pe părinții noștri. Într-unul din aceste momente, fără nici o legătură cu timpul și spațiul în care trăiam (România comunistă), i-am spus mamei mele că mi-aș dori să vorbesc toată viața mea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cutremura din cauza valurilor de oameni care năvăleau în muzeu, și, ignorând această primă sală de expoziție, căutau noi trofee în alte părți. Se izbeau de cei nerăbdători să iasă, cărându-și prăzile neprețuite în cărucioare, roabe și pe biciclete, ori chinuindu-se sub greutatea cutiilor de plastic sau de carton. Salam îl recunoscu pe un prieten al tatălui său ieșind cu pași mari, cu fața transpirată și buzunarele atârnându-i. Pulsul lui Salam se accelerase. În toți cei cincisprezece ani ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
afundă într-o gaură îngustă, dar adâncă. Acum simți ceva dur; rece la atingere. Era o cutie de oțel. În sfârșit: bani! Trebui să se culce la pământ, cu obrazul lipit de piatră, ca să poată pătrunde destul de adânc. Degetele se chinuiau să-și apuce prada. Cutia era greu de ridicat, dar, în cele din urmă, o trase afară. Era încuiată; însă conținutul făcea prea puțin zgomot ca să fie vorba de monede și era prea ușor ca să fie vorba de bancnote. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lut, pe care erau gravate niște mâzgăleli haotice, ca atâtea altele pe care le văzuse în acea seară, multe din ele zdrobite de pământ. Salam era pe punctul de-a o arunca, dar ezită. Dacă un tip de la muzeu se chinuise atâta să ascundă bucata asta de lut, poate valora ceva. Salam urcă în goană scările până când zări lumina lunii. Ajunsese în partea din spate a muzeului, unde putea să vadă o nouă ceată de tâlhari care intra cu forța. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Îmi cer iertare. Nu, nu, zise Maggie aproape în șoaptă. Apoi adăugă mecanic: —Vine și soția ta? Schiță un zâmbet ciudat. —O să apară în curând. Maggie îl conduse în camera de consultații. —Spuneai că e un fel de urgență. Se chinuia să-și amintească de cazul lui, să-și amintească dacă făcea parte din cei câțiva clienți cărora le spusese că o pot căuta și în afara programului. Da. Problema mea e că nu reușesc să mă adaptez. —La ce? La viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era blocată, pe ambele părți erau parcate mașini cu roțile din spate urcate pe trotuar. Era un cartier cu reputație bună, Maggie putea să-și dea seama de atâta lucru: copacii erau înfrunziți, mașinile - BMW-uri și Mercedesuri. Șoferul se chinuia să treacă, în ciuda discretului steguleț american ce flutura pe capotă. Vremea se răcise la DC. Aici era cald chiar și seara târziu; copacii răspândeau un miros dulceag, lipicios. Aleea din fața clădirii era plină de lume până la ușa de la intrare. Strecurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai demult în oliță la Jaffa să vină aici și să ceară o vilă la Tel Aviv. Și bineînțeles, hai să împărțim Ierusalimul în două. Știi de câte ori e menționat Ierusalimul în Coran? Spune-mi, știi? Uri se uita în tavan, chinuindu-se să-și ascundă frustrarea. Maggie vorbi în locul lui. — Serios, chiar nu suntem aici... —Zero. Formă cifra cu degetul mare și arătătorul. Un zero mare și gras. Noi ne rugăm pentru întoarcerea în Ierusalim de trei ori pe zi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]