5,558 matches
-
cumpere cel puțin o găină. într-o zi, dorința lui Dănuț de a avea și el o pasăre s-a îndeplinit cum nici nu se aștepta : a găsit pe aleea care ducea spre gunoi un pui de vrabie. Căzuse din cuib și, oricît se chinuia, nu se putea ridica de la pămînt decît cu vreo două palme. După ce l-a prins, Dănuț a stat cîtva timp pe gînduri. știa de la școală povestiri cu pionieri care construiesc cuiburi de păsări sau care urcă
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pui de vrabie. Căzuse din cuib și, oricît se chinuia, nu se putea ridica de la pămînt decît cu vreo două palme. După ce l-a prins, Dănuț a stat cîtva timp pe gînduri. știa de la școală povestiri cu pionieri care construiesc cuiburi de păsări sau care urcă în copac puii căzuți. Parcă vedea dese nul din cartea de citire în care un băiat, suit pe scară, fixa o căsuță pentru păsări și o fată îi întindea un pui să-l pună înăuntru
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în care un băiat, suit pe scară, fixa o căsuță pentru păsări și o fată îi întindea un pui să-l pună înăuntru. Ei făceau fapte bune. Dănuț n-avea de unde să facă rost de o căsuță din aceea. Nici cuibul de unde căzuse puiul nu se vedea, copacii erau destul de înalți. Apoi, îi lipsea lucrul principal : scara. În cele din urmă, nu fără o mică bucurie, Dănuț s-a resemnat și s-a hotărît să meargă cu puiul acasă. Îl va
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
fiert, și Dănuț făcea bobițe din gălbenuș, le înfigea în vîrful unui creion ascuțit și i le întindea. Puiul cerceta puțin gămălia galbenă, apoi o ciugulea repede. Mînca, astfel, destul de mult. Ce noroc căzuse pe capul lui ! Frații săi din cuib poate mai fac din cînd în cînd și foamea... Puiul lui Dănuț, cu siguranță, se va face mult mai mare și mai puternic decît celelalte vrăbii. Cu puțin efort, poate să iasă cît un porumbel mai mic. și, bineînțeles, îi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
foarte vioi și făcea mai tot timpul exerciții de zbor. Deocamdată însă, nu reușea să sară peste pereții cutiei de carton. „Lasă că în scurt timp vei învăța tu să zbori !“ - îi zicea Dănuț cu mîndrie. „Vei trece pe lîngă cuibul cu frații tăi ca avionu’ și să vezi ce ciudă le va fi.“ Puiul îl privea cu cîte un ochi și parcă îl înțelegea. Rămînea așa, pier dut, uitîndu-se la Dănuț, și probabil se gîndea și el la vremurile care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
țeluri pentru familia rămasă fără stâlpul ei de susținere, mama și soția. După doi ani de la cumplitul eveniment, în timpul studenției, copiii și-au întemeiat propriile familii, iar după absolvire și-a aflat fiecare locul în profesie și în societate, părăsind cuibul părintesc. Pentru Dumitru Dascălu începe calvarul singurătății, pe care îl acceptă ca pe un dat al sorții. Se consacră activității profesionale și nu precupețește eforturile de a-și ajuta copiii, aflați la început de carieră și de viață familială. După
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
aspru și de vijelios ar fi fost timpul (iernile din epoca aceea erau mult mai grele decât cele de azi, iar înzăpezirile pe linii și întreruperile în circulația trenurilor, mult mai frecvente decât acum). Legat cum mă simțeam încă de cuibul părăsit, plecările și întoarcerile aceste la începutul și la terminarea vacanțelor școlare îmi dădeau cele mai intense emoții, de bucurie la plecare, fără-ndoială, de tristețe și amărăciune la întoarcere. O tristețe amară, profundă, copleșitoare, pe care n-am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
manifestul care a precedat nașterea partidului "conservator-democrat", a cărui existență o justifică astfel: "Nu amorul meu propriu rănit a determinat acțiunea mea. E convingerea că, pentru a-mi sluji țara, îmi trebuie toată libertatea de spirit, și că în acel cuib de intrigi, în acea luptă neîncetată pe care o simțeam la spatele meu, libertatea aceasta n-aș mai fi putut-o avea... Astfel nu persoana mea era ținta atacurilor, ci ideea pe care o reprezintam: ideea modernizării partidului conservator, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și detronato de pe piedestalul pe care o ridicase. Televiziunea a dat, televiziunea a luat, fie numele televiziunii binecuvântat! (2006) Cazul Bleonț Lam văzut pentru prima oară pe Claudiu Bleonț pe scenă în montarea lui Horea Popescu după Zbor deasupra unui cuib de cuci, unde juca rolul tânărului aceluia bâlbâit, Billy Bibbit, care se sinucide spre final. Asta se întâmpla pe vremea lui Ceaușescu, iar Bleonț era foarte tânăr și foarte bun. Apoi lam văzut în multe roluri care pot fi considerate
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Gide, Ménalque. Regrete, remușcări sînt bucurii de odinioară văzute din spate, continuă el, și nu-mi place să privesc În urmă, abandonez depărtării trecutul meu cum pasărea pentru a zbura Își părăsește umbra. Orice bucurie ne așteaptă vrea sa găsească cuibul gol, să fie singură. Menalque repetă astfel filosofia lui Tezeu. El confundă a nu mai fi cu a nu fi fost niciodată și Își Închipuie că amintindu-și Împiedică viitorul să sosească. În chiar argumentele sale apare vizibilă Înfrîngerea lor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
asemăna cu apa izvorului Ameles care nu se putea păstra În nici un vas e, negreșit, o recunoaștere plină de tristețe. N-are rost să ne amăgim că În felul acesta vom lăsa loc viitorului să Înflorească iar bucuria va găsi cuibul gol. Ulise a Înțeles, se pare, că amnezia nu este numai o boală a trecutului, ci și a viitorului. Ea ne golește nu numai de trecut, de amintiri, cum credem În mod obișnuit, ci În egală măsură și de viitor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
depinde de noi să obținem și să avem o evlavie din ce în ce mai mare, o iubire intensă, lacrimi și nici o altă consolare spirituală, ci că totul este dar și har de la Dumnezeu, Domnul nostru; și, șde asemenea,ț ca să nu ne facem cuib în lucru străin, ridicându-ne înțelegerea până la vreo trufie sau slavă deșartă, atribuindu-ne nouă înșine evlavia sau celelalte părți ale consolării spirituale. 323. A zecea regulă. Cine se află în consolare să se gândească cum se va afla în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
nu putea fi comparat cu ceva mai frumos din această lume. Dragostea ei de mamă depășea toate granițele, toate bogățiile pământești și avea un preț incalculabil. Căută din nou cu înfrigurare piciorușele mici și atât de fragede abia ieșite din cuibul matern ce urmau a fi puse într-un ghips rece și tare. I se păru o aberație și din nou lacrimile ajunseseră cu repeziciune pe obrajii ei palizi ce păreau ai unei mame învinse. - Doamne, oare nu ți-a fost
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așteptat Valentin la ore târzii îi părea un obiect lipsit de valoare sentimentală. Numai cerul rămăsese același. Trebuia să treacă și peste zbuciumatele amintiri și chinuitoarele iluzii. A. Cenușiul dezamăgirii Relația dintre ea și Valentin se răcise. În locul dragostei, în cuibul de nebunii se instalase indiferența și ura. Tot ce fusese frumos între ei, înfiripat cu migală în zeci de zile și nopți se topise ca o figură de ceară, rămânând fumul fitilului ars. Ajuns depresiv, intoxicat de medicamente și mirosind
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mișcare toate posibilitățile necesare unui profit existențial. Viața o privea ca pe o lumină divină fără să-i privească și latura întunecată. De multe ori anotimpul îi părea același, dar știa cu siguranță ce anotimp era atunci când rândunelele își faceau cuib în fisura unei clădiri. Sângele îi clocotea în vene când își amintea că nici concetățenii ei nu erau într-o perioadă bună și nici societatea în care trăiau. Revoluția avusese loc în anul 1989, aproape de Crăciun. Tranziția se preconiza a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mult și mai frumos ca el. Se auzi vocea lui șoptită: - Hai intră, prințeso! Apoi, închizând ușa în urma lor adăugă: - Nimeni nu mai are voie să intre aici atât timp cât suntem noi doi. Își găsiseră locul ca două păsărele într-un cuib numai al lor. O privi cu surâsul său caracteristic, uimit și temător de atâta frmusețe, trecându-i prin gând că era potrivită să-i devină soție peste timp. Dragostea pe care o simțea era ca o călătorie plăcută, plină de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vadă chipul și sufletul ciopârțite fără vină. Murise femeia din ea. Toate iluziile, toate visele păreau pe un teren minat, greu de trecut. Sperase să se întâlnească într-o formă de zile mari. Pasărea iubirii nu va mai locui în cuibul său. Va locui de acum în singurătate. Simțise din capul locului că îl pierduse. De ce? Fusese urmărită de ghinion?! Depărtarea dintre ei distrusese toate legăturile sentimentale. Nu mai avea în ce spera, în cine să mai creadă. Cine îi va
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-o ca într-o vârtelniță. Era omul căruia nu îi puteai ascunde nimic. Îți putea urmări fiecare gând, numai după mimica feței în timp ce Alin afișa o discretă stare de totală liniște. Privirea lui îi rămase în suflet, ca într-un cuib, așezându-se lin ca un fulg. - Mamă!, reluă el discuția, la început nu prea înțelegeam de ce unii conaționali se comportau ciudat cu mine. Unii chiar voiau să mă înlăture. Într-un moment greu din viața mea am întâlnit o călugăriță
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
peste cei trei, care strîng din umeri. Ai văzut? mă întreabă Luchian, așa-i. De ce ții dumneata să scrii despre cei în mijlocul cărora trăiești și muncești?! Știi dumneata că dihorul nu mănîncă niciodată pui din curtea în care își are cuibul ? Ia exemplu de la el. Sau ia exemplu de la noi, care sîntem cu vreo zece ani mai mari și-avem mai multă experiență. Noi vrem să trăim liniștiți, în pace, pace sufletească, bineînțeles. Vrem să nu deranjăm și să nu fim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vrut să rămîn o mîrțoagă la cheremul lor..." Și croncăne-o cioră văzduhul umplîndu-l", am început eu să-i citesc într-o seară din revista literară cu care venisem sub braț, fericit nevoie mare că debutasem. "Palatul prințesei e azi cuib de ciori", mi-a șoptit ea și m-a rugat să refac poemul, amune pentru noi doi. Nu mai țin minte ce-am scris: Doamna Ana stătea pe genunchii mei și-mi tot dădea să beau din sticla cu coniac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Wilson, unde locuiau ma ma și fiica, aflăm din corespondența de față. Monica Lovinescu a fost mândria și bucuria mamei ei, care a reușit să-i ofere, în ciuda relativei austerități financiare în care tră iau, o viață de alint, un cuib cald și o înțelegere care adu cea - cel puțin în ochii tatălui - cu o adevărată complicitate: Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu i-a dăruit Monicăi un inel cu un mic diamant pe când aceasta încă purta părul împletit în două codițe, i-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
locuim în ea) și a spus: „În așa o casă mi-ar plăcea să locuiesc“. Iată-mă cu doi copii. Îți închipui acum de ce mă simt străină; mi se pare că m’au furat; mi s’a schimbat puiul din cuib. După masă, Maria; spune că are passeportul, că unchiul Mirei va avea același grad ca Georges T., și de faptul acesta leagă iluzii și planuri. Am vorbit mult împreună; pretinde că venind [ea] la Paris, tu nu vei duce lipsă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără egal pe lume. Îmi petrec toate serile scriindu ți; afară de zilele de la Slat[ina] și de cele câteva zile de griji prin care am trecut, ți am scris în fiecare seară. Uite, Lina a venit să mă gonească din cuibul cald și bun care mai păstrează căldura sticlei cu apă fierbinte de azinoapte (soluție minunată), fiindcă Dan are să vină azi la dejun. Ți-am scris ieri, dar am profitat de faptul că i-am scris lui Georges și adaug la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca soț, pe care să-l iei și să-l lași? 3 noiembrie [1948], miercuri dimineață Scumpa mea, ce fericit a fost cursul vieții mele de când bunul Dumnezeu te-a așezat în brațele mele arzând de dorința să devină un cuib matern. Și bunul Dumnezeu a ales atât de bine bebelușul pe care aș fi vrut să-l am: era așa de drăgălaș, îmbrăcat frumușel și curat în alb, cu cărarea într-o parte, cu ochii încă tulburi, deschiși lacom asupra
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aș vrea să-ți poată insufla curaj, încredere. Aș vrea să te știu sănătoasă - asta e cel mai important, iubito. Să sperăm că, dacă are să fie nevoie, am să găsesc o cameră frumoasă; am să mă apuc să refac un cuib vechi, doar pentru mine, unde să pot lucra ca să-mi fac datoria, cu atâta confort cât sunt în stare să-mi procur, cu lucruri simple. Dar destul cu asta, da? Suntem, amândouă, ființe viteze. [...] Draga mea, sunt mișcată până la lacrimi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]