6,141 matches
-
ca și cei doi care nu mai reușeau să parcurgă ultimul pas până în dreptul ei. Vera intră înapoi, în institut, coloanele porniră, se primeau deja instrucțiuni : cine duce steagurile, când se strigă lozinca. Manole în dreapta, Ortansa în spate, așa că durase destul până au ajuns în dreptul parcului și s-au putut furișa la o bancă retrasă. — Ultima întâlnire cu ea a fost acum două săptămâni, spuse Lucian. Două săptămâni, interval atunci semnificativ, acum nu mai însemnau nimic, aliniate unui trecut compact, totul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trucând imaginile. Câmpul alb al patului... Fiul aplecat asupra muribundei, s-o revadă. Trăsăturile s-au stins sub asaltul bolii și glasul a amuțit. Mișcări lente, răni cicatrizate, solzi reci, urmele vârstelor de-o clipă, pe care nu le urâm destul. Camera scundă, ca o cutie : pacea unei după-amiezi de vineri, în care moartea torcea, răbdătoare, iar cel rămas viu se naște, târziu, prin brutalitatea acestei separări, bărbat, în sfârșit bărbat. Abia acum, maturitatea... ce-o fi asta ? Un plus de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Informatoare, da, da, asta-i, chiar dacă își urăște chinul. De fapt, nu sunt cu toții decât funcționari cuminți, grupuri dinamizate prin muncă. Ceea ce gândesc, când găsesc timp pentru a ieși din mica logică specializată, n-are vreo importanță, se șterge repede : destul să câștige echipa preferată la fotbal sau să se dea carne la măcelărie sau să se lipească de vreo fustă sau acaparați de neastâmpărul progeniturilor. Se așază pe scaun ; privește în gol, pe fereastră, atentă la zgomotul ușii. Numai Mitu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pantalonii, cămașa. Rămâne într-un slip subțire, își sprijină spatele de marginea patului metalic, cu genunchii ridicați, de pe care caietul verde lunecă pe cearceaf. Oră gri, azurul mai păstrează flacăra zilei : limbile ei roz și vinete înfășoară norii din fereastră. Destul o clipă de neatenție, ca să recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
așeză pe scaun. Strecură la loc, în sertar, borcanul negru MOCA și borcanul alb ZAHĂR. Își aprinse țigara. Sorbiră cafeaua rece, plăcută, reconfortantă. Fumară țigara cancer până la capătul care ardea degetele. Striviră mucul, se aplecară fiecare pe mușuroiul lui. Durase destul. Usturimea cuprinse toate degetele și călcâiul lui A.P. Nu mai suporta, se trezi deodată în picioare : colega se afla în picioare, în fața sa. Buzele umezite, crăpate peste dunga dinților albi, ascuțiți. Ochii veseli, la pândă. O apucase mai sus de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vedere se bazează pe documentare. Așa au spus, temeinică. Chiar excesivă. Ce-o fi excesiv în documentare ? Mă rog, au citit, au ascultat. Au fost obligați să se pronunțe. Ce conținea știți. L-am arătat, cred, fiecăruia. V-am plictisit destul, dar de ce să ascultăm de niște nepricepuți ? Nu mă amestec în chestiunea proporției acestui obiectiv industrial. N-o fi treaba, nici specialitatea mea. Dar amplasamentul unei construcții atât de importante ? Trebuie ales cu prudență. E prea târziu pentru asemenea considerente
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Câteva nopți nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată, ca să mulțumească pe Klap-ka. În liniștea nopților, tulburată doar rareori de vreun foc de pușcă speriat, avu răgaz destul să-și judece, precum obișnuia, credința cea nouă, convins că numai însuflețirea care rezistă pe cântarul minții e vrednică să locuiască trainic în sufletul omului. Și se bucura simțind că primenirea lui sufletească, oricum o răsucea, îi încălzea inima, pe când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a vorbit despre noi cu generalul, urmă Varga. Ba zice, pe onoarea lui, că generalul ar dori să ne vadă, și mai cu seamă pe tine, nu știu de ce... În definitiv, n-ar fi decât natural, că doar am sângerat destul pentru patrie... De altfel, Gross a călătorit cu generalul în interes de serviciu, așa că... Lui Bologa îi era scârbă de toți, cu Gross în frunte. Din pricina aceasta nici nu s-a amestecat printre ei, și cu pionierul de-abia a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ce bine, părinte? strigă Apostol serios. Nu te gândești că așa, mîine-poimîne, rămâi fără parohie? ― Cam așa-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit, zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere și nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol apăsat, cu înțeles. ― Idealul nostru e Dumnezeu, răspunse preotul cu o sfială în care-și ascundea o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frământat numai de dorința de-a auzi glasul fetei. Răspunsurile în doi peri nu descurajau deloc pe gropar, ba dimpotrivă, îl întărîtau. Din una, din alta, începu să spuie că el e om cu stare, cu toate că e gropar. Are pământ destul și bunișor, măcar de l-ar putea munci cumsecade în vremurile astea grele. Gropar s-a făcut numai de când i-a murit nevasta, fie iertată, adică de vreo unsprezece ani, de l-a lăsat amărât și cu doi copilași. Altfel
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi așteptat și ar fi priceput mai dinainte cuvintele ei, răspunse cu mare ușurare în glas și de asemenea zîmbind: ― Când mă gândesc ce am suferit și am pătimit în viața mea, deși scurtă, mi se pare că am trăit destul și că mâine aș putea muri fără nici o părere de rău! Unii oameni trăiesc zeci și zeci de ani și totuși, când închid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viață sau spectatori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Fiindcă Bologa era scump la vorbă, sublocotenentul începu să-i înșire diferite "cazuri de dezertare". ― Am avut chiar în regimentul nostru unul, nu de mult... acum vreo patru luni... Un stegar, polonez de origine... băiat bun... Cine știe ce i-a venit, destul că l-au prins, iar el a mărturisit cavalerește că "da, am vrut să dezertez..." Și totuși a fost numai împușcat!... Vezi?... Căci dezertarea simplă se pedepsește cu moartea prin glonț, adică o moarte oarecum onorabilă... militară... În fond, între
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca apostol al iubirii! se înfurie iarăși căpitanul, adăugînd: Să știi că, de vei continua tot așa, o să te declar nebun în fața Curții și tot am să te scap! ― Criminal? zise blând Bologa. Orice mormânt e lăcaș de iubire, fiindcă... ― Destul, încetează, Bologa! făcu Klapka, indignat. Nu mai vreau să-ți ascult balivernele! Am venit să te salvez, nu să ascult nerozii... Astea să le spui pe urmă, după ce va fi trecut primejdia! ― Crezi că o viață smulsă prin minciună ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din priviri, mă smulsese categoric din brațele iubitului ei. - Nu, nu se poate! Dar eu sunt vie, adevarată, îndrăgostită nebunește de omul acesta!...Am iesit iarăși afară... Yon mă privea cu subînțeles, satisfăcut parcă de neliniștea și suferința mea. Înțelesese destul, mai mult chiar decật ar fi trebuit să înțeleagă. Nu eram încă pregătită pentru dragostea lui. Am rămas singură la bucătărie, încercậnd să-l alint măcar pe Codiță, pisoiul de rasă, foarte atașat de Yon, care nu pierdea nici o ocazie
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ei nu conta... Păreau mai degrabă niște jucători de poker, trișori josnici. Cu capetele aplecate, nici unul nu avea curajul să mă privească în ochi. Le-am spus vorbe dure, dar nu regret, regret că n-am avut suficientă inspirație și destul aplomb că să le spun unele și mai dure. - Joci tare, adăugase cel mic. Joc viața moșilor și strămoșilor mei, dar vouă ce vă pasă? Voi nu vedeți decật bani în fața voastră, voi naveți suflet, n-aveți inimă; dar ce
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
își nesocotesc aproapele, pentru a-și afișa sậmbetele țoalele lor noi, ideile lor prostești, mașinile lor scumpe și prostia care nu doare încă... De asemenea oameni eu nu mă leg sufletește, chiar dacă-mi sunt frați trupește, iar mama a înțeles destul pe patul morții și a răsuflat ușurată cậnd le-am aruncat bezmeticilor acelora tărușii din bătătura casei și mi-a spus: - Bine, mamă, că i-ai pus la punct! Se săturase pậnă peste cap de ei, posesivi și iscoditori, bătậnd
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
m-au “ars” parcă doi ochi aflați în goana unui Cielo și m-am oprit, și ochii aceia au privit înapoi, în spațiu și în timp, dar eu am mers nepăsătoare înainte. Mă aștepta editorul, nu puteam să întậrzii ! Întậrziasem destul cu publicarea cărților mele și mi se părea că timpul nu mai avea răbdare...Ce jalnică e viața uneori! Din toată povestea noastră de dragoste, mai rețin cật se poate de vag doar tristețea crepusculară a unui mai pierdut de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cật putea: “Doamne, cum să mi se întậmple mie asta, doar sunt americancă!” Ca și cum, Dumnezeu ar fi fost cetățean american, iar ei, camarazii lui de golf... Uneori, suntem tentați să ne bucurăm tacit de nenorocirile altora... Pe mine mă afectase destul soarta acelei femei sinistate, dar nu reușisem să-i “traduc” mesajul. Îmi ziceam în gậnd: Ori suntem noi un popor de tậmpiți, ori ăștia sunt mai tậmpiți decật noi, altfel cum să judeci simplist omul, creația mậinilor dumnezeiești, punậndu-te tu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
nu cerceta aceste legi dacă nu poți să le-nțelegi. Nu la cinste mă refeream eu, ci la... cinste - Gicu mărește ochii, nu-nțelege nimic -, la băutura pe moca... Nu mai merge, trebuie să plătim toți nemțește. Românește am plătit destul, acu’ apelăm și la spiritul germanic, că ați văzut unde i-a dus... Frate, frate, brânza este pe bani, zic și eu ca Voronin, când cu demonstrațiile de la Chișinău. Făcea și ăla pe interesantul În relația cu România, fac și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pe Gicu după umeri și amândoi Îngână făcând pe pioșii: Un’ te duci tu de sub ochișorii noștri, Sănducule, cui lași tu Tămâioasa, unde găsești tu cârciumă pe lumea ailaltă? Sandu varsă sucul și cere un tirbușon. Dacă beau, să beau destul, dacă mor să mor sătul!!! 30.05.2009 Parabolica Când eram În vremea mea, șapte mândre mă ținea, șapte mândre din trei sate și mi le iubeam pe toaaaate... Lăutăreștile de fiecare zi răsar din cele două boxe, iar mușterii
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de mușterii. Ziua votului pentru europarlamentare s-a Încheiat de vreo jumătate de oră, dar ziua chefliilor nu, fiindcă, după cum spune Sandu Șpriț de câte ori are prilejul, nu s-a născut cârciumarul care să mi Închidă mie ușa-n nas. Cotizez destul aici, așa că dacă vrem stăm și până dimineața. Clientul nostru, stăpânul nostru! La vot, e altceva, acolo e cu program. De la ora haș la ora haș, nu se poate nici mai devreme, nici mai târziu, ordine și disciplină, pe-aici
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
poze compromițătoare, cu sticla-n față și ochii tulburi... Voi nu vă dați seama cum arăt eu atunci când sunt matol, fiindcă sunteți mai beți decât mine, dar a mea numai o astfel de fotografie nu ar vrea să vadă, e destul că Îmi deschide ușa și mă Întreabă unde ai băut, Sandule? Iar eu Îi răspund serios că În gură, mami... Gore, să n-am parte de facturi dacă nu mă ridic și solicit oficial și imperativ excluderea ta din această
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fost Împreună la femei În perioada adolescentină când foamea sexuală făcea ravagii. Doi la mână - aș Înclina să-i dau un vot peste ochi lui Băsescu, Însă Încă cinci ani cu el la timonă Îmi provoacă rău de mare anticipat. Destul că mă clatin de la băutură, nu trebuie să mă clatin de la ruliul și tangajul Cotrocenilor. Trei la mână - combinația Ciuhandu - Crin - Geoană - Johannis poate fi, la o adică, o soluție. O soluție viabilă, care nu moare și nu dă ochii
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Mă atragi, mami, da’ nu poți să mă ții!!! Să vezi ce-l boscorodește pe Nice... Bă, Sandule, iar ne-ai luat tare, mare Nice ăsta, păcat că nu l-ai invitat și pe-aci... Hai să bem, că filozofarăm destul și mi s-a uscat filozofia pe esofag... 05.01.2010 Energii negative Sandu Șpriț Își scoate hanoracul maroniu, se așază la masă, Între Gore și Gicu, aruncă pachetul de Dunhill negru, superlong printre pahare și oftează. Apoi apucă din
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]