6,113 matches
-
pentru că nu știa nici măcar de ce anume era acuzată. Unii senatori au încercat să intervină, însă Augustus le-a răspuns că fiica și nepoții săi îi distrugeau viața. Atunci mama, neputând niciodată să-i vorbească între patru ochi, i-a scris, disperată, că Maștera voia să-i distrugă familia ca să-l aducă la putere pe Tiberius. N-a primit răspuns. A aflat însă că scrisoarea ei încăpuse pe mâna Mașterei și că, pe când Augustus se odihnea în mica lor grădină, aceasta i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asemenea sacrificii pentru cei care și-au trădat familia. Poporul a ieșit în stradă, urlând: „Julia liberă!“ Augustus i-a trimis pe pretorieni să împrăștie mulțimea. În cele din urmă, a fost nevoit s-o ia pe mama din singurătatea disperată a insulei și s-o trimită pe continent, la Rhegium. Însă ea n-a putut niciodată să ne scrie, n-am putut s-o vedem - numai câteva mesaje transmise prin glasul vreunui prieten de încredere... Au anunțat-o numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
am mai văzut-o; e izolată acolo și în ziua de azi... Și nu poți face nimic. Tiberius a prefăcut insulele acelea în niște închisori unde e cu neputință să ajungi. Poți doar să te duci acolo în fiecare dimineață, disperat, cu gândul. Își înghiți din nou lacrimile. Mi-a fost greu să îndur zilele acelea. Eram foarte tânără și singură. Dar de toate astea a venit să mă salveze tatăl tău. Nu ne-am despărțit niciodată. Numai în timpul călătoriei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de odinioară, n-a găsit în toată Roma nici un avocat care să-l apere. Disperat și terorizat, în noaptea asta, înainte de rostirea sentinței, și-a tăiat gâtul.“ Gajus puse jos codexul. Puterea care-i ucisese pe tatăl său și pe toate rudele pe care nu le cunoscuse era o fiară neagră, pitită într-un ungher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcea să tresară; zorii erau momentul arestărilor neșteptate, iar soarele aducea noutățile polițienești de peste noapte. Abia se luminase de ziuă, când își făcu apariția cavalerul Tatius Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua triumphus-ului lui Germanicus - și-i anunță, disperat, că se instruia un proces împotriva lui Cremutius Cordo, cel mai drag prieten al lui, blândul istoric cu care discutase toată viața plimbându-se pe sub porticurile din Foruri. Nero întrebă ce scrieri criminale i se atribuiau. — A preamărit, spun ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să creadă că nu merită“. În mintea lui nu mai încăpeau acum gândurile copilăriei. Își zise: „N-o să fac greșeli“. Se întoarse și întrebă: — Unde sunt scrierile lui Cremutius? — Tiberius le-a poruncit edililor să le ardă în public, răspunse disperat Sabinus. Treizeci și cinci de ani de cercetări! Iar Cremutius - știți cât e de timid, a trăit toată viața printre cărțile lui - stătea în picioare în fața lui Tiberius și știa că nu există speranțe pentru el. Cu toate acestea, a vorbit, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Germania și din Răsărit, facțiunea de populares îi considerau pe fiii lui Germanicus viitorii și mult îndrăgiții moștenitori ai imperiului. Pe când el se gândea cum să scape de acel obstacol care-i stătea în cale, cineva o preveni pe Agrippina. Disperată, ea le strigă fiilor săi: — Păziți-vă de Sejanus, pentru că nimeni nu-l cunoaște cu adevărat! Însă Drusus scrise disprețuitor: „E ridicol ca un om ca Sejanus să aspire la conducerea imperiului...“ Iar Nero, optimist, impulsiv și dispus să riște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intrarea casei. S-a început instruirea procesului, încet, solemn, niște pregătiri pe măsura victimelor. În seara dinaintea procesului, casa devenise dintr-odată prea mare. Gajus și mama sa nu aveau vești de la Drusus. Dacă vor să-l aresteze, spuse Agrippina disperată, îl vor găsi. Glasul i se frânse, neliniștea o sufoca. — Nimeni n-a ieșit de-aici fără să fie urmărit de spionii lui Tiberius... — Drusus e isteț, nu știm pe ce drum a apucat-o, minți băiatul ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndată ce îi văzu în fundul atriului, se gândi că avea să moară. O clipă, i se păru ușor. Le ieși în întâmpinare tăcut, lăsând în urmă, una după alta, încăperile goale. Servitorii, liberții care îl slujiseră pe tatăl său îl priveau disperați. Însă ofițerul îl informă riguros și respectuos că, date fiind faptul că era minor, moartea tatălui său, pierderea drepturilor civile de către mama sa și confiscarea tuturor proprietăților, senatorii deliberaseră ca tutela lui să-i fie încredințată Liviei, augusta văduvă, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai confuze profeții, care ajungeau aici din toate colțurile pământului. În cele din urmă, divinul Augustus s-a săturat și a poruncit să fie distruse toate. Eu însumi am numărat peste cinci sute de volumina aruncate în foc. Romanii erau disperați: cum vom afla viitorul? Augustus a descoperit că se păstrase o copie a Cărților Sibiline și a închis-o sub statuia lui Apollo. Poate că în ele este scris și numele tău, spuse ambiguu. Gajus se gândi - un gând arzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augustus. Fu cuprins de o emoție puternică, de parcă acea umbră imensă ar fi intrat în sală. Îi auzise pe oameni vorbind despre el cu respect, cu mândrie, cu o admirație fără margini, dar, pe de altă parte, și cu ranchiuna disperată, dureroasă a rudelor. Fu la fel ca atunci când, împreună cu tatăl său, văzuse la Alexandria, în apa tulbure, capul tăiat al lui Marcus Antonius, din bazalt negru. Se duse repede să-l cheme pe bătrânul Julius Iginus, iar acesta, stăpân a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
i se taie răsuflarea. Era o elegie intitulată Pontica, iar copia aceea îi fusese dedicată tatălui său, Germanicus. Ce anume se ascundea în spatele exilului de neînțeles al lui Ovidius, dulcele poet, al implorărilor sale inutile către Augustus, al morții sale disperate și solitare pe melancolicul țărm al Pontus-ului? De ce copia aceea a cărții se afla în biblioteca imperială? Ce anume se întâmplase și ei nu aveau să afle niciodată? Neliniștit, începu să-l răsfoiască; simți o umbră în spatele său. Astfel, scrisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
voia să se desprindă, până când se desfăcu odată cu un alt strigăt, iar Gajus fugi în noapte, pe cheiul micului port, în vreme ce o parte din el, primul lui fiu, murea sufocat în pântecele ei. Nu-i mai simt inima, îi șopti disperat medicul care, cu un instrument lipit de abdomenul ei umflat, ascultase pulsul vieții aceleia noi, egoiste, care încerca să se elibereze. Ea muri în timp ce Gajus privea cum noaptea aluneca încet din cer în mare: în acea clipă, acea animula a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
distra cu băiețandrii aceia. „Face baie cu peștișorii lui“, rânjeau curtenii. Unii îndulceau cu ipocrizie povestirile, zicând că așa se comportaseră și Socrates, iar apoi Plato, și Alcibiades, și Alexandros. Se spunea că Tiberius era acum un pedofil bătrân și disperat, incapabil să se elibereze altfel de trecutul lui tulbure. Trupul lui decădea tot mai mult; în viciu devenea contemplativ, cerebral; cu o exasperare aflată la limita spaimei, căuta cu ochii și cu mintea stimuli care să-i alunge singurătatea inertă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cameră în alta, așa cum vorbești cu morții: regrete fără leac, întrebări fără răspuns. „Ai reușit să afli cumva că eram în viață? Știai că ceilalți fii erau unul la Pontia, iar celălalt îngropat în temnița Palatinum? Îți amintești cât de disperat era Germanicus al tău, tatăl nostru, că ne părăsește, pe când otrava care-l ardea pe dinăuntru îi lăsa întreagă mintea? E posibil ca voi să vă fi întâlnit acolo unde, dacă este ceva, nu sunt decât umbre? Simți, știi, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci să se ridice ancora. Hotărî în sinea lui să construiască, pe malul care se îndepărta treptat, un monument închinat prizonieratului mamei sale. Ordonă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
colinei și deodată, printre tufișuri, la picioarele lor se înșirară Capitoliul, Via Sacra, strălucitoarea întindere a Forurilor, coloanele, bazilicile, templele. Împăratul se gândi: „Din exil, Ovidius a spus că Palatinus este culmea acelui mundus immensus. E adevărat. Însă versurile lui disperate nu i-au atras compasiunea celorlalți“. Ochii săi parcurseră orizontul dimineții. În stânga, departe, se ridica sacrul Capitolium acoperit de marmură. Pe urmă se zăreau acoperișurile de pe mons Quirinalis, iar apoi o altă colină, mons Esquilius, și o mică vale. Deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adevărat. Adesea, oamenii se plâng de micile probleme materiale, însă pentru un vis nou, mai ales dacă pare cu neputință de atins, pot să meargă până la capătul pământului“, gândi Împăratul. Macro văzu că Împăratul nu-l asculta și-l amenință disperat: Dacă vom continua așa, ne vor omorî. Știi ce a spus senatorul Asiaticus când a ieșit din Curie? Împăratul se întoarse să-l privească și se gândi că ignorantul Sertorius Macro avea o părere prea bună despre sine, dacă îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
căderea nopții, întreaga Romă vorbea despre corăbiile de aur din grădinile imperiale. Dar puternica familie de sacerdotes publici, Quattuor Amplissima Collegia, importantul Collegium Pontificum, acei augures ce prevedeau viitorul studiind zborul și cântecul păsărilor, Quindecemviri Sacris Faciundis care, în situațiile disperate, consultau Cărțile Sibiline, toți aceștia, care priviseră nemulțumiți enigmaticul templu isiac de pe Campus Martius, considerându-i o serioasă concurență, afirmau că la Roma se petreceau lucruri ciudate: „O vrajă egipteană ține la suprafața apei corăbiile de marmură“. Neliniștea lor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l salva, nu-l poți lăsa viu, insistă, mai puternic decât ceilalți, Sertorius Macro. Mulți se întrebară însă de ce tânărul se apărase atât de prost. Nu știau că cineva îl vizitase în închisoare și îi dusese - lui, care era înspăimântat, disperat și înfrigurat - niște fructe splendide și o pătură. Respectivul îi șoptise și că se ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe toți deodată, dar dacă le spui tuturor povestea, dacă toată Roma o va ști, viața lor publică s-a sfârșit. Împăratul se hotărî. Decizia lui ireparabilă a intrat în cărțile de istorie printr-o singură frază, de o ingenuitate disperată: Oderint dum metuant, să asculte și să știe, ca să le fie frică. Îi convocă pe senatori. Așteptă ca, după sosirea lui și salutul ritual, să se așeze cu toții. Se vedea că erau neliniștiți, pentru că circulaseră tot felul de informații stranii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puterea, și ceilalți nu e o relație între niște ființe umane.“ Care tiran mergea travestit pe străzi și prin taverne, ca să afle ce credeau cu adevărat oamenii despre el? Își îngropă fața în pernă. „Puterea e un tigru“, își spuse disperat, „care stă ghemuit singur pe o stâncă, în timp ce o haită de dulăi latră în juru-i“. Cu ochii închiși, căută întunericul unde dispăruse umbra tatălui său. Vorbea cu el, sau își închipuia că gândurile sale ajung undeva, dincolo de moarte. „Câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fără speranță în patul său gol. În seara următoare, de îndată ce servitorii tăcuți își făceau apariția în minunatele lui camere, aprinzând candelabrele și lămpile, se gândea la ce urma să facă în ceasurile acelea cufundate în beznă și, cu un surâs disperat și ambiguu, întreba: „Ce idei aveți pentru noaptea asta?“ Știa că zeci de băieți și fete frumoase abia așteptau să-i propună jocuri noi, lipsite de pudoare. Anestezia aceea sinistră funcționa câteva ore, iar el se cufunda în ea așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de apărare. Asiaticus încerca să le transmită ordinul de a nu face uz de violență: „Să nu curgă sânge, să nu fie morți“ - fiindcă, într-o clipă, furia gloatei se putea preface în insurecție. Unii deja aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lacului dacă, după ce rupea o ramură de aur dintr-un copac sacru, se lupta și câștiga un duel sângeros. Părea o poveste crudă și lipsită de temei logic, însă legenda duelului avea probabil la bază o serie de răzmerițe vechi, disperate ale sclavilor. Dar la sfârșitul perioadei imperiale și pe durata întregului Ev Mediu, lacul, cu cele două corăbii scufundate, a rămas în amintirea populară. Nimeni nu cunoștea povestea lor; se știa doar că rămășițele zăceau acolo jos, fiindcă plasele pescarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]