5,649 matches
-
din Runcu. Lucrările de zidărie au fost executate de o echipă condusă de un anume Căsăndroiu din Tata. Biserică a fost ridicată pe terenul donat de Ana Nic. Anghelescu situat la marginea drumului de creastă cunoscut sub numele de Plaiul Domnesc. În rândul ctitorilor locașului mai sunt incluși: Nicolae Rujan, învățător din Brebu, Moise N. Ene, Ion Ghiță Manea, Ion Cristoiu, Spiridon Arzoiu zis Zărnescu și Grigore Grigorescu. Sfântul locaș a fost construit sub formă de navă, fiind compartimentat conform canoanelor
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
Brănești", stă scris că pe dealul Vîlcana, boierul Vâlcu din Orbeasca și feciorii lui vor să zidească o "mănăstire". Într-o carte de întărire a lui Șerban Cantacuzino Voievod, din 1687, se spune însă, "schitul" de la Vîlcana, iar în hrisoavele domnești de acordare de milă, începând cu cel din 1693, "mănăstioara" dar, mai departe predomină numele de schit. Ctitorul acestui schit este Bunea Gradișteanu, care fugind de frica turcilor veniți să-l ajute pe Constantin Basarab, varul lui Matei Basarab, sa
Comuna Brănești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301155_a_302484]
-
a amenajat și dotat loc de joacă pentru copii. Se spune că de pe vremea Cantacuzinilor (secolului al XVII-lea) localnicii practicau olăritul la curțile acestora din Mărgineni sau Filipești de Târg, făcându-se o ceramică smăltuita fină pentru nevoile curților domnești. În jurul anului 1975, Ion C Iliant a înjghebat un fel de cerc al meșterilor. În satul Mărginenii de Sus există o necropola tumulara denumită „Movila”, ce datează din epoca bronzului.
Mărginenii de Sus, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301178_a_302507]
-
din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La începutul lui 1887, comuna purta numele de "Cazaci", făcea parte din plasa Dealul-Dâmbovița și era compusă din satele Movila, Nucet, Olari, Cazaci, Brăteștii de Jos, Brăteștii de Sus, Mircea Vodă și Heleșteul Domnesc, cu o populație totală de 2572 de locuitori. În acel an, satul Mircea Vodă s-a separat și a format o comună de sine stătătoare. În comuna Cazaci funcționau două școli mixte (una la Nucet și una la Cazaci), trei
Comuna Nucet, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301181_a_302510]
-
Rău Alb de Jos și Voinești pe DN72A și valea Dâmboviței. În general, perimetrul comunei este delimitat: la nord de muntele Orlea și înălțimile adiacente, la răsărit de Plaiul Oilor, la sud de orașul Fieni și la apus de Plaiul Domnesc. Potrivit datelor din evidență primăriei, în anul 2007 Runcu avea o suprafață de 7915 ha, din care peste 4950 ha fond forestier, incluzând și masivul Leaota și munții învecinați. Suprafață neîmpădurita, care se ridică la 2670 ha, este formată din
Comuna Runcu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301188_a_302517]
-
care cu timpul și-au luat numele de Sărăcinești - primii stăpâni ai acestor locuri. Această familie a ridicat un schit care s-a numit Sărăcinești. Un pergament cu litere slave redactat la București la 22 august, 1580 menționează o întărire domneasca asupra satului, iar la 16 ianuarie, 1615 un hrisov menționează "Slobozire de sat la Sărăcinești". Despre satul Sărăcinești C. Alexandrescu menționează următoarele: "Sărăcinești - comună rurală - plaiul Cozia compusă din două cătune: Sărăcinești și Viezuri. Este situată lângă apă râului Sărăcinești
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
adâncimi. Însă din punct de vedere al factorilor de adăpostire la loc ferit de invazii și atacuri prin surprindere, acoperirile din teren, pădurile seculare, căile de circulație dosite, numai de băștinași cunoscute, depărtarea de centrele aglomerate că târguri, orașe, curți domnești, vaduri și treceri peste ape, au constituit factori favorizanți în care comunitățile mici să se poată apară de furia cotropitorilor, chiar și atunci când aveau oști puține, neorganizate și nu dispuneau de arme suficiente și cu eficacitate mare(Bucură Dumbrava). Primele
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
circulă și astăzi mai multe legende populare transmise pe cale orală din generație în generație și care au ajuns și circulă și în zilele noastre. Una din legende, spuse de bătrânii comunei, ne arată că numele de Cuca vine de la căciulă domneasca care se numea cuca. Se spune ca Petru al Rareșoaiei (Maja), în drumurile sale, când făcea negoț cu pește, a poposit prin aceste locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
făcea negoț cu pește, a poposit prin aceste locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de localitatea noastră și care poartă numele de Rareș și astăzi, și-ar fi pierdut cuca domneasca, de unde și-a luat denumirea satul care dăinuie până astăzi. O altă legendă transmisă tot din bătrâni și care este cunoscută și în unele documente din arhiva bisericii “Sf. Voievozi” din Cuca, ne spune că denumirea actuala a comunei vine
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
Iași îl cumpăra de la domnitorul Petru Șchiopul cu 6000 de aspri (moneda turcească de argint). Satul fusese „domnesc” adică proprietatea domnului și dat lui Ștefan camanarul (dregătorul care strângea „camăna”, dare pe băuturile spirtoase), dar acesta rămânând dator la Visteria domneasca cu 6000 de aspri de când a avut loc „o desetina la Soroca” (desetina era zeciuiala ce se lua pe stupi și porci).După moartea camanarului Ștefan, domnitorul a scos satul, care avea și un văd de moară în apă Prutului
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Movila, la 6 mai 1598, o întărire a stăpânirii sale. Printre moșiile amintite este și satul Sivita, pe Prut și cu loc de moară în Prut, în ținutul Covurluiului. În primele decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita, este
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita, este semnat de domnitorul Radu Mihnea la 16 august 1616. Peste doi ani, la 30 martie 1618, domnitorul Radu Mihnea întărește lui Condrea cămărașul (dregător la cămara domneasca) satul, care fusese a lui Ceacarlo Grecul și a rămas pustiu 25 ani „pentru că este la marginea țării și este în drumul păgânilor tătari”. Condrea a dat domnitorului 300 de galbeni. Din conținutul documentului reiese că înainte de 1593 Ceacarlo Grecul
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
ani „pentru că este la marginea țării și este în drumul păgânilor tătari”. Condrea a dat domnitorului 300 de galbeni. Din conținutul documentului reiese că înainte de 1593 Ceacarlo Grecul l-a cumpărat de la mănăstirea Galata său l-a primit că danie domneasca. La moartea lui Ceacarlo, neavând urmași, domnitorul Ștefan Tomsa (11 noiembrie 1611-12 noiembrie 1615) a luat satul pe seama domniei, după obiceiul țării. Devenit astfel din nou sat domnesc, Radu Mihnea l-a putut vinde lui Condrea. Pentru a repopula satul
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
l-a cumpărat de la mănăstirea Galata său l-a primit că danie domneasca. La moartea lui Ceacarlo, neavând urmași, domnitorul Ștefan Tomsa (11 noiembrie 1611-12 noiembrie 1615) a luat satul pe seama domniei, după obiceiul țării. Devenit astfel din nou sat domnesc, Radu Mihnea l-a putut vinde lui Condrea. Pentru a repopula satul, Condrea a căpătat de la domnitor un nou hrisov, la 1 aprilie 1618, prin care i se îngăduia să aducă la Sivita „oricâți oameni vor chema din alte țari
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
care vor fi scutiți vreme de cinci ani de orice dare. Ajungând, probabil, spre sfârșitul primei domnii din Moldova (iulie 1616—după 1 februarie 1619) la unele greutăți financiare, domnitorul Radu Mihnea se vede nevoit să nu mai respecte cartea domneasca de slobozenie dată lui Condrea la 1 aprilie 1618 și îl obligă pe acesta să plătească Visteriei domnești 100 de galbeni, bani pe care acesta și-i va recupera de la locuitorii satului. Măsură această a fost de ordin general, căci
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Moldova (iulie 1616—după 1 februarie 1619) la unele greutăți financiare, domnitorul Radu Mihnea se vede nevoit să nu mai respecte cartea domneasca de slobozenie dată lui Condrea la 1 aprilie 1618 și îl obligă pe acesta să plătească Visteriei domnești 100 de galbeni, bani pe care acesta și-i va recupera de la locuitorii satului. Măsură această a fost de ordin general, căci la 30 aprilie 1618, domnitorul îl silise și pe Enache postelnic să-i plătească tot 100 de galbeni
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
împotriva lui Isaico și Constantin, nepoții lui Murgoci vornicul (un vornic de sat) care calcă hotarele satului Sivita, proprietatea mănăstirii. Să nu intre dar în acest hotar și să lase „în pace gârla Rătundului”. Nu se poate preciza dacă porunca domneasca se referă la o mai veche pricina de hotar sau la o încercare obișnuită de a pescui în gârlele stăpânite de mănăstire și a paste vitele pe grindurile din baltă. Gârla Rătundului este menționată într-o hartă a Băltii Bratesului
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
Constituirea satului Sivita sub forma unei obști razasesti, care s-a aflat la originea vechilor sate românești, este, desigur, anterioară cu mult primei atestări documentare cunoscută și pe care o plasăm în a doua jumătate a secolului XV. Devenind moșie domneasca și apoi mânăstireasca, obștea razaseasca se va risipi lesne înainte de secolul XIV, atestate documentar, ulterior, hlize razasesti. Istoria satului este, deci, identică, în linii mari cu cea a oricărui sat de clacași din Moldova, împovărați de obligațiile ce decurgeau din
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
domnitorului Matei Basarab, care a înzestrat mănăstirea ridicată de el în Slobozia cu numeroase terenuri pe marginea lacului Amara. Documente scrise se pastrază din cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea (acte de schimb de terenuri, hrisoave domnești, hotărnicii, etc.). În 1864 prin secularizarea averilor mănăstirești, aceste terenuri au fost preluate de stat. Primele așezări stabile în actualul teritoriu al localității au fost consemnate în anii 1857-1859, când s-au stabilit aici grupuri de mocani veniți din părțile
Amara () [Corola-website/Science/301228_a_302557]
-
prezent. De menționat este faptul că, între anii 1818-1824, populația satului Bălțeni a fost decimata de o epidemie de ciumă, cunoscută și sub numele ,Ciumă lui Caragea”, supraviețuind doar trei bătrâni și foarte puțini copii. În 1832, sătul este domeniu domnesc, aparținând domnitorului Mihail Sturdza. Acesta a construit o fabrică de spirt pe care a dat-o în exploatare în 1836. Având nevoie de muncitori, domnitorul a adus robi, cărora li s-a dat denumirea de salahori. În anul 1864, domnitorul
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
Moldova, România. Coadă Stâncii apare cu această denumire în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În hotărnicia Mânzăteștilor se menționează satul Ocenicii ce-i zic acum și satul Coadă Stâncii. Ocenicii erau vechii țărani care lucrau aceste pământuri domnești, care s-au așezat aici, la coadă dealurilor. Se presupune că în urma unor alunecări de pămân, care au lăsat dealurile golașe și stâncoase, sătul și-ar fi luat denumirea de Coada-Stâncii. Satul a aparținut de comna Holboca până la primul război
Coada Stâncii, Iași () [Corola-website/Science/301267_a_302596]
-
se seamănă în aprilie și mai și se adună în august și septembrie. Vinurile sunt ca în Friul, pășunile perfecte și ar putea să hrănească peste 100.000 de cai.”" La 12 septembrie 1468 (6976) la Suceava, printr-un hrisov domnesc, Ștefan cel Mare confirmă lui Frâncu, Trifu, Ivan și Isaiia stăpânirea peste satul lor de baștină Frânceștii la Cârligătură, cu moara și seliștelece se țineau de ea, "„să le fie lor (...) uric și cu tot venitul lor.”"
Budăi, Iași () [Corola-website/Science/301263_a_302592]
-
la lumină urme de locuire pe valea pârâului Șerbești cu mult înainte ca satul să apară menționat pentru prima oară într-un document scris. Un document din 31 martie 1423 ce întărește panului "Șerbea de la Vaslui, "boier martor în sfatul domnesc, mai multe sate pe apa Vasluiului, ar putea reprezenta prima atestare documentară a satului Șerbești și totodată explica originea numelui. Potrivit legendei, pe vremuri vatra satului era așezată pe albia apei Vasluiului lângă drumul dintre Vaslui și Iași, drum vechi
Șerbești, Iași () [Corola-website/Science/301310_a_302639]
-
în istorie cu această poreclă, necunoscându-se cu precizie (probabil că suferea de o boală care îi îngreuna deplasarea). Mănăstirea a fost înzestrată de mulți alți domnitori, datorită poziției strategice, lăcașul de cult fiind așezat pe drumul care lega curtea domnească de la Hîrlău de Suceava, vechea capitală a Moldovei.Începutul secolului al XIX-lea, găsește mănăstirea într-o stare deplorabilă(drept exemplu al sărăcirii locului de închinăciune este prezentată cererea părintelui Ioan, starețul Mănăstirii Sângeap, care se ruga pentru primirea „vreunui
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
satului, care a înfrumusețat și dezvoltat vechea zidire creștină). La vest de Sticlărie, se află Podul de lut și Fântâna Cerbului , prilej de a ne reaminti sfârșitul dramatic al unei idile dintre fiica domnitorului Radu Mihnea, care-și stabilise Curtea domnească în târgul Hîrlău, și o slugă, eveniment consemnat de cronicarul Ion Neculce în O samă de cuvinte: „Având Radu Vodă o fată din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieșind pe o fereastră din curțile Hîrlăului. Și au
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]