4,636 matches
-
pe doamna... O văzui. Mergea În urma sicriului cu Încă două femei alături. Trecui În spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pămînt, Începu slujba, la care asistai descoperit În lumina molatică a după-amiezii. La sfîrșit sicriul fu coborît În mormînt și se fixă crucea În pămîntul afînat. Alături mai era Încă, scorojită, parte putrezită, crucea fiicei, pe care se mai putea citi, vag: I.N.R.I. iar dedesubt, abia vizibil, numai unele litere, rămase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
după-amiaza aceea unică... ... de neînchipuit. „Cine se gîndește la moarte cînd are numai optsprezece ani?” notasem Într-un jurnal ce-l țineam sporadic. Intrasem În casă cu o senzație de gol. Cui să spun? Soții Pavel dormeau, era somnul de după-amiază sau poate nu erau acasă. Luai fotografia lui Keti, pe care o pusesem cu o zi Înainte În ultima carte aflată În partea dreaptă a primului raft al bibliotecii (mai tîrziu aveam s-o păstrez Într-un sertar al biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doamnei fosta lui soție, dar și după actul desprinderii de solul natal, ce dovedea mobilitatea care-l caracteriza și pe care o transmisese fiicei sub forma nonconformismului, ca un alt mod al aventurii existențiale. Mă gîndii la Keti... Dar În după-amiaza aceea, cînd umbrele invadară Încăperea, Keti se ivi din nou lîngă mine. - „Răsfoiam cartea aceasta, vorbii, care e ca un album, mă gîndeam că tatăl tău a văzut toate aceste minunății, sînt sigur că le-a văzut... nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ce om a fost și tatăl tău!” Ea se uită În ochii mei cu mirare de parcă m-ar fi văzut Întîia dată. - „SÎntem În iunie, Îmi spuse, mîine se Împlinesc șapte ani de cînd am murit. M-ai așteptat În după-amiaza acelei zile pînă tîrziu, erai neliniștit și Încă mă așteptai. La ora aceea cu gîndul la tine, dar nevrînd să-ți dau de știre În nici un fel, Închideam ochii asupra acestei lumi cu fruntea lipită de brațul mamei, deschizîndu-mi-i În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cînd eram student În București, pe la mijlocul studenției mele), dar n-am oprit-o, mi-a fost teamă. Se Întîmplă uneori lucruri ciudate și eu n-am oprit-o s-o Întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tresări. O asemenea vorbire nu mai auzise pînă atunci și se Întrebă, aproape Înspăimîntată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gîndi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gîndurilor, dar căldura după-amiezii de vară Îi moleșea, voința că rămase Întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă cu pledul de mătase verde-Închis și două perne multicolore, rezemate de peretele cu tapete florale dominînd În roșu. Tapetele erau de pe vremea părinților, căci locuia În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, În camera de lîngă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curînd și canapeaua joasă cu cuvertură lînoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părînd a ființa dincolo de evenimentele și politica vremii. Se aflau Însă la curent cu Întîmplările cîte erau, cu știrile oficiale și zvonurile circulînd prin oraș, mai ales zvonurile, spre care vădeau o sete nativă mărită aici de fabulația tradițională a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
apropiere și distanțare față de elevele ei, pentru a realiza „o anume - gîndea ea - mitologie a catedrei”. - Iată, ați venit să vorbim...Mă Întrerupse: - Să uitați c-am venit... sau mai bine să v-aduceți aminte, să nu uitați niciodată această după-amiază cînd nu mi-ați putut spune dacă ați iubit vreodată ori nu. Îmi veni să zîmbesc dar mă simții tulburat. Ea se ridică din fotoliu, Îmi Întinse mîna: „Asta e viața, domnule judecător: o lungă tăcere asupra substanței”. Apoi plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și pe strada principală, strada „Republicii” cum Îi spunea acum, obișnuită și În după-amiezile mai blînde ale neîndurătoarei părți a anului. Înainte de pensionarea soțului, doamna Pavel veghea singură diminețile, mai venea cîte o vecină „În trecere”, afară de obișnuitele Întîlniri de după-amiază, de două ori pe lună, cu femeile care-i veneau În vizită cu regularitatea cu care-și Învîrtea, la același timp, orologiul din sufragerie. Acum domnul Pavel era la pensie. Viața Înainta cenușiu, Începuseră prăbușirile, speranțele, cîte mai erau sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Încredere În nimeni, un lent proces de disoluție, totul părea să fi fost În urmă cu o mie de ani, parcă se scria, se rescria, cu alt alfabet, istoria Evului Mediu, cu care eram acum contemporani. În una din acele după-amiezi, la o oră sau două după ceasul prînzului, cînd sosii acasă, domnul Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era Înveselit, - părea numai, În realitate era trist, o nostalgie stîrnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
purta, și dezvelindu-i umerii Într-o mișcare ce nu Întîmpină nici o rezistență, draperiile timpului căzură peste noi. 27. Eram acum singur. Trecuseră cîteva luni; mă plimbam cu mîinile la spate În camera În care ferestrele - era o oră de după-amiază - nu aduceau nici un zgomot. Mă aflam În fața oglinzii dreptunghiulare, care-mi reflecta docilă prezența. Pentru cine și de ce? Eram tînăr, bărbat la intersecția decadelor de vîrste, ce se refuzau neantului devorator ce Începuse și continua... În 1945 Încetase războiul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ele dovedeau o inexplicabilă inapetență pentru asemenea „Înălțimi” cum constata mîhnit Însuși vorbitorul, stăpîn al casei. „Așa-s femeile!” conchidea În sine, Înțelegător și resemnat. În felul acesta, timpul trecea - pentru femeile acelea - neobservat În substanța lui tragică. Era o după-amiază de duminică, prin august; m-am ivit printre ele tocmai cînd domnul Pavel perora cu mare curaj - mă Întrebam de unde luat, căci nu era al lui - despre uitata sărbătoare a zilei de 10 mai, Încoronarea primului rege; femeile erau atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la perorările doamnei Pavel despre avantajele estetice ale acestei camere așezate cu deschiderea ferestrelor spre micul bulevard, căci prin fereastra din curte se vedea și-o parte a bulevardului, invadat acum de mireasma salcîmilor plantați pe marginea trotuarelor largi. În după-amiaza acelei zile merserăm - așa cum aranjasem - la doctor care ne primi la policlinică (vechiul lui cabinet de cu douăzeci de ani În urmă fusese naționalizat, odată cu interzicerea firmelor particulare). Ne primi cu jovială politețe, dar consultul, căruia Ana - În prezența mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În somn m-am visat cu tine, mergînd Împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum mergeam era să dea peste noi o mașină ce venea dinspre Roma, eram veselă că te găsisem, se făcea că era o după-amiază de vară; spre amurg, nu știu cum, ne urcarăm În Turnul din Pisa - tu cred că-l știi din ilustrate - priveam de sus, din turnul Înclinat, oamenii se vedeau mici cum nici unul din ei nu putea să-și Închipuie, poate era mărimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pavel) va trebui o dată, nimeni nu știe cînd... Adevărul - mai toți au pierdut speranța -, Își va arăta fața, - lucrurile nu se pot termina așa. Ar fi oribil, dar mai ales fără sens; nu se poate. El zîmbea mai departe, În după-amiaza zilei următoare fu Îngropat, vîntul bătea cu furie, tăios, uscat. Pe crucea de piatră, Înălțată de mult, era scris numele și anul nașterii „1884” cel al morții va fi Încrustat peste trei zile prin Îngrijirea doamnei Pavel și a Margăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
naște teama de a li se pierde substanța, iar substanța aceea poate să fie un adevăr colosal ca scripeții ce eventual susțin universul. Zilele acelui timp treceau mohorîte, rareori aduse la lumină de Înșelătoare Învieri. Se iscau În acest răstimp după-amiezi În care mă retrăgeam În compania doamnei Pavel și atunci - așa cum nu se Întîmplase nicicînd Înainte - găsea În mine pe cel mai docil, dar cu timpul și cel mai devotat și uimit ascultător al povestirilor ei, deoarece abia În acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În care mă retrăgeam În compania doamnei Pavel și atunci - așa cum nu se Întîmplase nicicînd Înainte - găsea În mine pe cel mai docil, dar cu timpul și cel mai devotat și uimit ascultător al povestirilor ei, deoarece abia În acele după-amiezi și Înserări, darul ce-l avea al confabulării, atît Încît să-mi anime uimirea, Îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca Înainte plăsmuirile (cuvînt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre Împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de Întîmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ei, cînd păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și În adevăr niciodată nu se Întîmpla ca domnul Pavel să o contrazică. Se treceau astfel după-amiezi fără noimă; se adăugau Însă potrivit imaginației mele livrești bărbați - haiduci armați cu pistoale și cingători aurite, ori cutreierători ai cîrciumilor de periferie, stîlpi de cafenea, liota marilor Îndrăzneți pentru care Închipuiam fotolii de lene, apoi pașale trăgînd din narghilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-i palidă asemeni. Era cum Îl știam, nimic schimbat În Înfățișarea lui, Între mîndrie și umilință, de om al cîmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, cînd amurgul aluneca În camera altădată plină de rîsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumînarea de datină veghea ușor tremurîndă somnul nedrept al Învățătorului; la căpătîiul lui plîngea ca un copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Keti. La venire, ca și la Întoarcere, aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era lumea ei, ideația În care a străbătut timpul dintre cele două războaie, din vremea României Mari și a tinereții ei, și vremea de-acum, după ultimul război. Luminat pe umeri de ultimele raze ale apusului, el se ivi În după-amiaza aceea lîngă mine. Prezența lui născu o mare plăcere, amintind bucurii trecute. - Adu-ți aminte, vorbii, cînd stăteam pe banca din curtea casei părinților mei - avem 18 ani - ți-aduci aminte? „Mon enfant, ma soeur...” Recitam În lumina stelelor sticlind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți ocrotitoarea mînă pe umărul drept: ultima dovadă a prezenței lui În seara aceea. 4. Într-o după-amiază dinspre mijlocul toamnei acelui an, venind acasă și văzînd toate luminile aprinse În apartamentul doamnei Pavel, mă abătui pe la ea. Mă bucurai; avea În vizită pe nepoată, Marga Popescu, tînăra profesoară de altădată. Era acum În vîrstă, dar o anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
profesoara Marga Popescu, aflată În București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd trenul Își mișcă roțile nu mai avu cui să mai fluture batista ei albastră. 5. Era moină; zi posomorîtă, și În după-amiaza aceea, cînd mă Întorceam de la tribunal, În timp ce adăstam În fața vitrinei unei librării, Închise la ora aceea, un bărbat În vîrstă, cu părul alb, corect Îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape ostentativ de „pus la punct” - cu Îngrijire studiată ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi, dispuse perfect simetric. În aerul după-amiezii de primăvară se răspândeau fumul și mireasma cărnii fripte. Știam că ne vom întâlni aici. Sau, cel puțin, așa speram. Antonius Primus își îmbrățișă fratele. — Am aflat ce ți s-a întâmplat. Îl îndepărtă puțin pe Valerius, ca să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
calul, Calvia veni la grajduri. — Banii fac revoluțiile, zise, punându-i o mână pe braț. Banii, mai mult decât curajul. Eu am mulți bani. Contează pe mine când vei dota armatele care vor distruge puterea lui Vitellius. 25 Era o după-amiază târzie când Antonius ajunse în micul oraș Pietas Iulia, situat în punctul extrem al Peninsulei Histria și mărginit la miazănoapte de marea a cărei coastă, spre deosebire de cea care se vedea în față, de partea cealaltă a Adriaticii, era dantelată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]