KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...175 176 177 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

George dăduse buzna în cameră, înarmat cu ciocanul, gustând cu anticipație opera de distrugere. Dar pervazul alb era gol. Se uitase prin cameră, deschisese sertarele: nimic. Micul cârd de omuleți și animale din fildeș dispăruse. Probabil că Stella, prevăzându-i furia, venise pe furiș și le luase. Le prețuia mult, ca semne de afecțiune din partea tatălui ei. George se simțise străpuns de un junghi de gelozie și frustrare. Se îndreptase spre masa de toaletă și măturase cu mâna, răsturnând pe podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de metal, bine strâns în jurul taliei subțiri. Simți în nări mireasma pudrei ei. Se cutremură când ajunse în dreptul lui John Robert și acesta închise ușa în urma lui. În stradă, George se simți devorat de ură, gelozie, suferință, remușcare, teamă și furie. Emoțiile îi întunecau cerul și-i sfâșiau măruntaiele, ca niște vulturi. O clipă se gândi să-și scoată pantoful și să spargă geamul cu el. Fața îi era însă impasibilă; până și încruntarea se spulberase. Se îndepărtă de casă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
forță un genunchi ferm printre bare. Emma își așeză un picior pe genunchiul lui, reuși să se agațe cu mâinile de marginea de sus a unei bare și sări îndărăt, în libertate. Aplauze și ovații îi salutară salvarea. Vânăt de furie, Emma se și îndreptase spre ieșire. Tom alergă după el; — Hei, ți-ai uitat umbrela înăuntru! Să mă duc să ți-o iau? Emma înainta într-o tăcere îndârjită, iar Tom îl urma, râzând cu poftă. — Crezi în Dumnezeu? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
la felul în care-l ținea în șah pe bietul Hector, în timp ce ea era îndrăgostită, fără răspuns, de Joey Tanner, un coleg de la Universitatea din York, unde studia istoria. Brian McCaffrey gândea în sinea lui: „Când stau și văd câtă furie și ciudă și răutate și gelozie și invidie și dorință carnală vinovată port în mine, cum mai pot blama pe oricare altul, pentru orice ar fi?“. Cercetă cu atenție o gâză, invizibilă ca un punctuleț, care se plimba pe dosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
înseamnă pentru dumneta a face parte din ordinele sfinte? Fraza sună deplasat și pompos și impresionant pe buzele lui John Robert. Cum mai poți merge înainte? Părintele Bernard simți brusc că i se face greață, îi venea să vomite de furie; o vomă neagră de ură pe care o resimți subit pentru Rozanov era gata să i se reverse din gură peste covor. O înghiți și răspunse cu efort: — Uite că pot. Bine, bună ziua. Se îndreptă spre ușă și o deschise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
treci mai departe. „Cât e de cumplit, gândi părintele Bernard, că această judecată feroce și aceste cuvinte crunte s-au ivit spontan în mintea lui John Robert când el, preotul, voise să-i vorbească despre George. Părintele Bernard simți o furie aprigă, aproape un val de ură împotriva filozofului, amestecându-se cu emoțiile lugubre și exaltate iscate de crâncenele cuvinte ale marelui poet. — Crezi în infern, domnișoară Meynell? — Vă rog să-mi spuneți Hattie. Mă numesc Harriet - dar mi se spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Emma, încetează, nu trebuie să ne certăm din pricina asta. Ți-am spus că am să mă duc s-o văd. De ce nu? Mi s-a părut că-i distractiv. Distractiv? De ce nu? Hai să mergem, nu sta să-ți verși furia aici! Porniră mai departe. Ar fi trebuit să-i spui nu, pur și simplu. De ce? Pentru că nu poți să ai intenția de a te căsători cu o fată de șaptesprezece ani pe care n-ai văzut-o în viața ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
uita în zori pe fereastră și vedea grădina Belmont, care devenise uriașă, cu un lac și o priveliște a unor codri îndepărtați, plină de oameni străini, care se învârteau de colo-colo cu un anumit scop. Și simțea în vis o furie neputincioasă, și îngrijorare, și frică. Acum, ascultând trilurile mierlei și privind pe fereastra salonului, în care încă nu aprinsese luminile, se simți străpunsă de un junghi de frică, asemănătoare cu cea din vis, văzând o siluetă nemișcată, plantată în mijlocul pajiștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
te speria, sunt eu! Pot să intru? Hattie îl privi fix o clipă, apoi trase storul cu un gest violent. Tom, țopăind în fața altei ferestre, striga de zor: Nu-i vina mea! Nu eu i-am adus! Hattie trase cu furie și celălalt stor și îl propti cu o bară de lemn. Rămase locului privind în ochii pictați ai etern tânărului frate al lui Alex. Pe urmă, începu să plângă. Cu toate storurile lăsate, pajiștea se cufundă în întuneric, tocmai când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
albe, foarte scurte. Arăta ca o școlăriță, mlădioasă, plăpândă, și totuși avea o ținută demnă, șocată și combativă, așa cum stătea cu bărbia în sus. Tenul ei lăptos era ușor bronzat, dar foarte palid, iar buzele i se țuguiaseră cu o furie care răspundea provocării din privirea de pisică a lui George. Expresia aceasta mânioasă i-l evocă brusc lui George pe bunicul ei. Bună seara, îi spuse George. Cum ai intrat în casă? Sper că nu sunt inoportun. Ba ești inoportun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
a făcut greață când am citit. Dar știți bine ce sunt rubricile de cancan. Totul e numai minciună... Așa să fie? Tom stătea cu spatele la fereastră, iar Rozanov se rezema de ușa închisă. Băiatul își dădea seama că filozoful tremura de furie și că în colțurile gurii i se adunaseră bășicuțe de spumă. Trase adânc aer în piept. Începuse și el să tremure. Stați o clipă, așteptați, am să vă spun exact ce s-a întâmplat, a fost un lucru perfect inofensiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
n-ar trebui s-o afecteze... e ceva trecător... John Robert întinse o mână, apucă o statuetă de porțelan și zvârli cu ea în grătarul căminului, făcând-o țăndări. Cioburile se împrăștiară pe podea. Rosti cu o voce gâtuită de furie: — Ai citit cele două articole? De fapt, Tom nu văzuse articolul din The Swimmer, iar pe cel din Ennistone Gazette nu-l citise cu prea multă atenție. Îl parcursese în grabă, cu scârbă și indignare, apoif rupsese ziarul, ca nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu o credea, dar pe care cu toții o repetau. Întreaga zi de miercuri și parte din ziua de joi, John Robert rămase baricadat în casă, fără să răspundă la sonerie. Ședea singur, luptându-se cu colosala sa mândrie rănită, cu furia lui împotriva lui George și împotriva sorții, care le includea oarecum și pe cele două fete. Se gândea cu mâhnâre la Ennistone, căminul copilăriei sale, locul lui sacru în care avusese atâta încredere și care, acum fusese profanat, pângărit, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
era silă să încerce a afla „ce se întâmplase cu adevărat“. Nu-l descususe pe Tom, în parte pentru că era prea mâniat pe el, în parte fiindcă pornise de la ideea preconcepută că Tom va îndruga numai minciuni ca să se apere. Furia lui împotriva lui Tom era amplificată de cunoașterea faptului că propria lui politică imbecilă îl introdusese pe băiat în scenă. Turbarea lui împotriva lui George, ca și convingerea că George stătea la originea tuturor păcătoșiilor, provenea din surse mai vechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
patul în care dormise în copilărie. Nu îndrăznea să coboare la parter, de teamă că cineva ar putea să se uite la el pe fereastră. Și timp de aproape două zile după discuția cu Tom, își rumegă și își cloci furia. Știa că fetele nu vor face nici o mișcare până nu se va arăta el. Și nu-i trecu nici un moment prin minte că era o cruzime din partea lui să le lase să aștepte. Vanitatea rănită declanșează răzbunare: reafirmarea propriei tale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
implora ajutorul. Iar el se gândea: „E atât de tânără, atât de tânără!“. Se deșteptase după miezul nopții, cu sufletul răvășit, și până dimineața se zvârcolise în pat, într-un paroxism de tristețe, remușcare, resentimente și frică. Resentimentul, frizând aproape furia constituia elementul cel mai demonic din boala mentală a lui Tom. Era atât de neobișnuit, atât de nefiresc pentru el să se simtă „furios“ pe cineva. Acum era supărat foc pe John Robert, pe Hattie, pe George, pe Emmma, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
începuse oarecum să simtă că „isprăvise“ cu George și cu Tom, de parcă i-ar fi omorât pe amândoi. Nu venise cu ideea de „a institui o anchetă“, dar acum, desigur, își dăduse seama că așa ceva era necesar și vechea nedomolită furie începu iar să mocnească sub spuză. Vreau să spun... ceea ce ai citit în ziar... era adevărat? Nu, de la sine înțeles că nu! Jurnalism murdar, josnic - ne-a mâhnit profund. — Deci George McCaffrey nu a fost aici, în casă? — Mă rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în Ennistone. I-ați cerut să...? Dar vreau să-l văd! Hattie începu brusc să gâfâie de emoție, să-și despletească, inconștient, coada împletită și să-și descheie nasturii de la gât, mutându-și, frenetic, privirea de la fața mare, boțită de furie și de amărăciune a lui John Robert, la cea înghețată, cu privirea împietrită, a lui Pearl. Pearl refuza să se uite la ea. Ești un copil. Îi spuse John Robert și se pare că nu-ți dai seama de răul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
orice cuvânt al lui John Robert drept un semn de comunicare sau de încurajare nu cunoștea limite, totuși în fața acestei scrisori rămase total neputincioasă. Era obișnuit cu răceala filozofului, cu sarcasmul și agasarea lui. Dar acest puhoi, aproape incoerent, de furie și de ură îl lăsă pe George, la început, doborât și înfrânt, de parcă n-ar fi putut supraviețui într-o lume în care spiritul feroce al lui John Robert exista doar ca să-l insulte în asemenea hal. Pentru prima dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
unei Hattie rebelă, care să apere cauza lui Pearl, nu era decât o ficțiune, visul unei dorințe? Când Pearl se gândea cât de loială fusese ea, cum se dăruise cu trup și suflet acestor doi oameni, se simțea cuprinsă de furie împotriva lui Rozanov, ceea ce-i mai domolea un pic durerea. Totuși, durerea era zdrobitoare. Dragostea pe care i-o purta monstrului se zbătea ca o fiară în inima ei și cu cât îi repeta în gând cusururile, cu atât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
și-l luă pe genunchi. Atunci sări și Adam, urmându-l pe Zet, și se așeză pe podea, lângă picioarele lui George. George izbucni în râs. — Poftim! făcu Alex. — Tu... tu îi vrăjești... pe toți, bâigui Brian, înecându-se de furie. — Nu cred că George dorește să fie o persoană obișnuită, spuse Tom. — N-am vrut să spun asta... se apără Gabriel din nou. Și... n-am făcut... ceea ce a spus Brian. — George, se porni iarăși Brian, dă-mi voie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Așa. Relaxează-te. Lasă mutra asta nenorocită. Doar n-ai de gând să plângi? Nu cred că ai săvârșit vreodată un lucru îngrozitor sau că vei săvârși vreunul. Singura persoană pe care o chinuiești ești tu. Mintea ta clocotește de furie și de remușcare și amărăciune și suferință neagră. Alungă toate astea din tine. Lasă miracolul iertării și păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe care-ți închipui că ți-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cu atâta vreme în urmă, într-o eră anterioară, când fusese tânăr și fericit și inocent și liber! Își trânti lucrurile claie peste grămadă în valiză și după aceea nu mai reuși s-o închidă. Îi venea să urle de furie. Împinse într-un colț valiza cu capacul semideschis și începu în grabă să deretice prin dezordinea din jurul patului. Se strădui să netezească așternutul, și în cele din urmă îl lăsă cum era. Coborî în camera de zi. — Judy, ai ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fost posibil să se ivească brusc Rozanov în persoană, și să-l vadă în loja iluminată, să se uite la el prin peretele de sticlă și să-l imobilizeze acolo, lipindu-și de geam fața distorsionată de ură și de furie. Tom se afla în acea stare de energie nervoasă, obsesivă, care-i împinge pe oameni să se amestece și să-și vâre nasul peste tot atunci când sunt prea proști ca să gândească limpede și prea speriați ca să pornească la o acțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]