KorAP: Find »[drukola/base=ghici & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...175 176 177 ...211 >

5,266 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

într-unul din dormitoare, lăsând-o în cameră numai pe Leej, Femeia Prezicător. Ea se oprise pe loc și-acum se uita direct la el. Pe fața ei destinsă, cu trăsături plăcute, se citea un ușor zâmbet. Leej, femeia care ghicise viitorul, de pe planeta Yalerta; Leej cea brunetă, care i-ar fi putut spune câte ceva despre ceea ce-i rezerva viitorul. Tocmai când el se gândea la lucrul acesta, ea-și mișcă buzele și spuse: - Se întrevede o perioadă de aproximativ douăsprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
o să mă plictisească în timp ce mănânci tu. Spunând acestea, se-ndreptă spre peretele de lângă ușa de la ieșire și dădu la o parte husa de pe un aparat strălucitor, care nu fusese acolo înainte ca ei să meargă la culcare. Era ușor de ghicit că acela era jocul video împrumutat de la hotelul unde Lyttle lucra ca paznic de noapte. Cei doi bărbați și intrușii priveau la Enin care se apropie de instrument. Băiatul cercetă din ochi piesele transparente din interior. Apoi examină butoanele computerului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

consideram și una, și alta. Nu împărtășeam gusturile simple și rudimentare ale foștilor mei colegi de facultate, care mă invitau sâmbătă seara când în Buzești, când pe Ștefan Furtună: „Hai, băi Alecule, să dăm și noi o bucă cinstită!“. Îi ghiceam trântiți prin paturi râncede, prinși în apăsarea unor corpuri aproape nevăzute, transpirând ca pachetele de carne macră în geamul măcelăriei. Păreau că se distrează, în ei pulsau toată viața și moartea vremurilor de altădată, țâșnind prin vârful sexului direct între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Facultății de Filologie curgeau identic, fără oprire. Câțiva profesori încercau totuși să ne convingă că se poate veni binedispus la cursuri și la ora opt. Le dădeai bună-ziua și simțeai aburii țâșnind din partea cealaltă a catedrei; încercai doar să le ghicești conținutul. Alții scoteau teancuri de foi galbene din sacoșe, citind rar și răspicat, până adormeai de exasperare. Despre forme și conținuturi (altele decât cele ale sucurilor gastrice) ți se vorbea mereu, la orice curs sau seminar: era melodia salvatoare, refrenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Vroiam însă să iau în posesie femeiușca imperfectă, să-i găsesc slăbiciunea, exploatând-o cu brutalitate și consumându-i naturalețea imprudentă, să acaparez naivitatea aia excitantă din gesturi și priviri și să trec dincolo de ea, căutând perversiunea pe care-o ghiceam mocnind. Sigur că nu era iubire, doar joc, dar mie-mi plăcea la nebunie să încerc, mai ales pe pielea altora. Cineva trebuia să plătească. Planul suna bine, dar mai trebuia să și meargă. Nu eram convins că aleasa mârșăviilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scrumbiile jucau în jurul meu, dar orchestra continua să cânte, ca la filmări pe Titanic“. Moartea venea scurt, ca un infarct. N-aveai timp să urli sau să-ți faci rugăciunea; uneori, nici să te trezești. PINA AICI De fiecare dată, ghiceam chichița. Iubeam s-o descopăr, concomitent cu investigatorii: parcă scăpam de nenorocire, reconstituirea ne unea plăcut și exact, calculele sobre mă făceau să mă simt puternic, relaxat, invulnerabil. Mă fascinau detaliile infinitezimale care dădeau totul peste cap, șuruburile și rozetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vioi și treaz, cu cealaltă jumătate dispusă să-l facă să toarne poezii? Oricât mă străduiam eu să-l plimb dintr-o parte într-alta, Lepidopteros nu-mi putea răspunde la întrebări. Mă simțeam ca-n documentarul științific despre Pompei, ghiceam corpurile gri, asfaltate, dar nu reușeam să le recompun povestea. Studiam cerul întunecat de gaze toxice și ploaia de piatră ponce doborând acoperișurile și plutind în bazine și-arteziene, printre corpuri. Urmăream explozia piroclastică și înțelegeam cum țesuturile moi au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Siberia și descoperă acolo un generator seismic, pe care rușii-l foloseau ca să creeze dezordine prin diferite părți ale planetei; în general, pe-aproape: Cecenia, Afganistan, Turcia. Vine Bond, găsește mecanismul undeva sub pământ și pune bombița care-l termină. Ghiciți morala...“ „Ori bomba n-a explodat cum trebuie, ori Bond a greșit locul: trebuia să aterizeze la Vrâncioaia.“ Ne-am înveselit cu toții, îi păcălisem și de data asta. Am urcat treptele (marmura arăta la fel de ciobită ca acum zece ani) și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cineva le croise costumele pe întuneric, greșiseră dulapurile sau făcuseră schimb între ei: cel mare avea mânecile doar până la cot, ziceai că îi fuseseră suflecate cu forța. Celălalt, micuțul, înota prin croială, îi atârna haina peste unghii. N-ai fi ghicit nici firma, nici culoarea, nici anul de fabricație; oricum suflai creta de pe ele. „Ne credeți proști, nu?“, s-a interesat masivul. Rânjea. Apăruse și fața: mare, osoasă, cu fruntea lată, de cal de tracțiune. Pe frunte cineva lipise trei fire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fel de expoziție?“, am insistat. „De flori. Cea mai mare expoziție de tablouri cu flori din colecțiile particulare românești. Vreo șase sute de tablouri, de la începutul secolului încoace. Toate numele mari: Tonitza, Grigorescu, Mützner, Țuculescu...“ „Și Luchian...“ „Exact. Și n-o să ghicești ce mi-a ieșit la microscop din foaia ta cu harta...“ „Ce?“ Eram surescitat, Maria zâmbea subțire, ca atunci când descoperi ceva rar și nu vrei să spui imediat. „Harta asta are-o problemă. S-au folosit două tipuri de cerneluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ambasada sovietică la el, să-și verifice Voshod-urile, când, după zece ani, rămâneau cu un minut în urmă. Alții ziceau că-ți recunoștea un Pobeda încă de la ușă, numai după miros: stăteai normal, cu brațele pe lângă corp, și el îți ghicea marca. Se uita la ceas ca la diamante, cu un fel de-ochean scurt proptit mereu în ochi. Pe urmă îl punea bine, într-un sertar căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de zarzavaturi merita toți banii: provocatoare, tuciurie, misterioasă. Acum distingeam culoarea părului, parcă fotografia completase desenul, desfăcând trăsăturile și îndepărtând impuritățile: un brunet închis, granular, coborât până pe umeri. Șuvițele se răsfiraseră, descoperind un zâmbet subțire și măsliniu, în tăietura căruia ghiceai obrăznicia rasei. Fata asta pe care nu știai dacă s-o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să sucească mințile oricui. Luchian o pictase din semi-profil, cu umbre largi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de țară. Pământ tare, ondulat, cu valuri de praf pe margini. Genul solid, rural, rămas de pe vremea lui Dromichete. L-a descris bine Alecsandri: rupeai trăsura pe el. Drumurile se întâlneau în șosea, ieșeau puțin în rampă, hoțește, nu le ghiceai capetele. Trebuia să ajungi acolo, ca să-ți dai seama ce te-așteaptă. Am mai încetinit puțin, și-atunci au apărut mașinile, frumos, ca la cinema. Așteptau de-o parte și de alta a drumului. Erau patru, nu trei, cum mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
căprării, cu tot cu bărbații sau femeile care le purtau. Deosebeam dieselul de benzina fără plumb. Dacă apărea vreo problemă la motor, nu trebuia să deschid capota. Acasă, nu mișca nimic fără știrea nasului meu: mare, dar eficient. Ca morcovul bunicului Vitalian. Ghiceam cheile folosite și depistam pantofii purtați. Puteam să pun pariu ce-i în frigider. Aflam de la ușă când trebuie schimbată apa la flori. Când Maria îmi gătea, sâmbăta sau duminica, îi explicam de pe hol ce se rumenea în cuptor. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
între Obor și Moșilor. Acolo, casa are doar două etaje, iar armura e fixată pe unul din coșuri. Cavalerul ține un buzdugan în mâna stângă, pe care îl ridică spre cer, la fel ca pe clădirea Primăriei.“ „Lasă-mă să ghicesc...“, am zis, „Fierarul nostru cu-aptitudini de-alpinist se numește Alexandru Dimitriu...“ Maria m-a aprobat cu un gest simplu, aproape umilitor. De-aia o iubeam. Și tot de-aia mă simțeam în competiție cu ea. „Și cine era acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Pajura și până la Facultatea de Litere, Maria atrăgea toate privirile. Mă trezisem ca-n filme, cu-o fustă de câteva degete ridicată pe catedră, odihnindu-se peste fișele mele despre Urmuz; sau prima oară fusese una lungă? Îmi venea să ghicesc unde-i crăpătura: față, spate sau laterală? Efortul părea oricum inutil, aveam alte lucruri mai dificile de rezolvat: picioarele se prelingeau fără jenă, genunchii îmi dădeau cu tifla (o porțiune a corpului pe nedrept neglijată de romancieri), ciorapul negru și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lui. Mai bine s-ar apuca de cultivat lalele.“ „Ușurel, Robane, că nu suntem la cenaclu. Talentul nu e-n cauză, aici. Fii atent ce zice mai departe:“ Dar uniformele continuă să se miște prin oraș și Alexandru mai mult ghicește că programul a scăpat de sub controlul creatorului său și că invazia trupelor poate produce dintr-o clipă într-alta o explozie necontrolată a tuturor poveștilor de război care să-i devoreze cortexul! De acest colonialism cerebral nu ar fi responsabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
majoritatea obositoare), dar nimeni nu-i punea la îndoială expertiza. „Uite-o bucată!“ aprecia el calm, dar categoric. Metonimia se dovedea perfectă (sau sinecdoca), așa cum urma să învățăm în facultate. După care ofta și tăcea, lăsându-ne pe noi să ghicim criteriile și procedura complicată care duseseră, în cele din urmă, la selecție. Tatăl lui Doru lucra mecanic la „Grivița“. Genul energic, complex, tandru cu uleiurile și mașinăriile de transport: dacă ar fi putut, ar fi luat locomotiva acasă cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
coapte în culoarea aia lucios-arămie a verii, care te stârnește numai când te gândești la ea și de unde pornesc toate nuanțele plăcerii: cafeniu-mat; ciocolatiu; sahara; mulatru-intens. Luminile și umbrele jucau acolo, dezvelite sau acoperite de hainele ușoare, în tonuri deschise. Ghiceam pe dedesubt porțiunile neatinse: sânii albi pe forma triunghiulară a costumului de baie (în contrast cu roșul sfârcurilor și maroul catifelat al mameloanelor); linia fundului; carnea dintre gât și lobul urechii; tălpile din saboți sau sandale (zăreai doar conturul, când călcâiul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
povestit că ăsta fusese cadoul de nuntă al bunicului Vitalian pentru bunica Aneta. Așa se nasc amintirile frumoase, neprețuite, de neuitat. Dincolo de bucuriile mele nevinovate, scrisoarea a IV-a aducea niște detalii vitale despre autorul ei, chiar dacă încă nu-l ghiceam. Omul era un intelectual, categoric unul conștient de mizeria pe care trebuia s-o suporte zi de zi. Ai fi crezut că lucrează în Universitate, la fel ca prietena lui. Îmi plăceau luciditatea și-acreala mărturisirii, văicăreala se transformase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
al planetei sau, în orice caz, al Facultății de Litere. Mă învârteam prin încăperea în care preparatorii și asistenții nu îndrăzneau nici să bage capul, iar profesorii abia dacă se îndurau să-l mai scoată. Dedesubt, amortizat de covorul plușat, ghiceam zgomotul uzinei termice: un duduit monoton, din sute de pistoane fierbinți, ca-n Titanic. Deasupra, eram protejat de sala 120, despre care se povestea că-i îmbrăcată în beton armat: după unii, din rațiuni de securitate (dacă la cutremur cădeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scăpare. Am urcat pe scenă și m-am trezit cu monumentul în brațe. Mă treceau apele, dar nimeni nu trebuia s-o știe. Primul lucru care îmi venea în minte era cum să topesc premiul. Alții primeau plicuri (sub care ghiceai sulurile groase de bani) sau niște diplome în tuburi de catifea, cu cecul rulat înăuntru: eu, prestigiul și 5 kg. de fier masiv, bătute într-un piedestal de cherestea. Apoi m-am gândit ce-mi doream eu acolo, pe rampă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
rezistență de șase ore, pentru care îți trebuiau nervi de-oțel și-o pernă: Levantul, la „Bulandra“ și Numele trandafirului, la „Național“. Mai rămânea o problemă de rezolvat. „Ai întrebat, se-aruncă cu chestii?“ Maria a început să râdă. Îi ghiceam gura arcuită, cu V-ul micuț și sexos de pe buza superioară sărutând difuzorul telefonului. „Nu, prostuțule. E totul în regulă.“ „Prostuțul“ era pățit: în timpul Nopții furtunoase de la „Național“, Monica Davidescu scăpase o săgeată de darts la picioarele lui (imprudent, luasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scrie?“, am continuat să-l sâcâi. „De unde știu că nu scrii tu unul acum, cât vorbești cu mine?“ M-am uitat cu atenție la Mihnea. Era îmbrăcat normal, în blugi, cu cămașă cadrilată și-un pulover de lână maro. Nu ghiceai ce-i trece prin mintea aia a lui semi-cuantică. „Hai, termină odată de citit. Vreau un nume și-o adresă.“ „Da’ de unde! Ăsta nu-i prost, ne face din vorbe. O să fie greu să-i dăm de urmă.“ Și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
balustradă. M-am aplecat pe sfert, cât să nu fiu văzut. Indivizii roiau printre cărți, cuvintele se îngrămădeau, suprapunându-se: ai fi zis că oamenii se ceartă sau nu reușesc să deschidă gura corect. Capetele păreau mai mari, pe unele ghiceam începuturi de chelii sau smocuri răzlețe de păr, dar tot costumele dominau imaginea, ca într-un film cu mafioți. Nu erau deloc detaliile pe care mi le doream. La un moment dat, costumele s-au potolit, fiecare și-a ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]