10,086 matches
-
să ofere găzduire încălțărilor noastre se afla la o distanță frumușică de susnumitul monument. Un templu hindus nu seamănă nici pe departe cu celelalte locuri de cult din lume. Incinte după incinte, terenul ocupat de curțile succesive este uriaș, pe hectare întregi, iar drumul de la prima intrare și pînă la cea a templului propriu zis este nesfîrșit. La aceasta se adaugă faptul că lepădarea încălțărilor nu se face în momentul intrării în edificiu ca în moschei, în templele budiste, în sinagogi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
vizitat parcuri cu flori senzaționale și păduri cu arbori din cei mai diverși, spre o mare bucurie a ochilor. Dar dacă există ceva care, pînă astăzi, mă încîntă doar cînd îmi amintesc, sunt nesfîrșitele întinderi de... trifoi. Sute, mii de hectare de trifoi, cît vezi cu ochii numai trifoi de un verde puternic, strălucitor, electric, ca o uriașă explozie de speranță în această țară atît de încercată de soartă și de Istorie. Și pentru ca tot acest decor strălucitor să iasă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
restul anului. Aș vrea să petrec un post al Paștilor acolo, numai ca să asist la această zugrăveală generală. Ce roboteală grozavă trebuie să fie! Dar cîmpurile... Ei, da, cîmpurile sunt acoperite cu cimbru! În locul trifoiului irlandez, circulam printre mii de hectare de cimbru cretan. Cimbrul care, alături de portocali și de măslini, formează bogăția insulei. Odată florile de portocal dispărute, văzduhul nu mai miroase decît a cimbru. Așa cum Provența franceză are văzduhul încărcat de parfumul lanurilor de lavandă, Creta miroase a cimbru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
sale și așa se face că nu știu unde se afla locul de la care a plecat neamul meu. Părinții bunicului au cumpărat de la Sf. Episcopie a Hușilor loc pentru vie care se afla pe dealul Dricului înspre Valea Rece, loc de câteva hectare cu pădure, cu preț de patru galbeni mari și patru găini plocon. Pădurea a fost repede scoasă și în loc repede plantată vie, care mai târziu, după moartea bunicului, a fost împărțită între cei patru feciori și o fată mătușa Irina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
fost invitat la Fălticeni de o persoană foarte interesantă, Nicolae Comino, președintele tribunalului de acolo, amator de pictură, pianist de mare pricepere, talentat, cu o discotecă deosebit de bogată. Curtea lui, de om bogat, era așezată într-o livadă de câteva hectare, cam în marginea orașului, nu departe de strada Rădășeni, unde locuia M. Sadoveanu. Această ședere a mea de câteva luni în casa acelui om foarte cultivat a avut asupra mea mare influență. Ascultam zilnic muzică de Beethoven, Mozart, Liszt, Wagner
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
Ridichelor Întoarse pe gâtlej. Curat murdar, murdar curați/ Pe stradă, la sclavie ori acasă/ Asimilam În lucruri anturați/ Mirosul de politică-pucioasă”. Din surse sigure (va rog să mă credeți) știu că Cineva a dorit să-i doneze În Bărăgan 500 hectare de pământ de mână Întâi. Cu mare demnitate a vrut să le accepte dar În același timp a refuzat. Tot din surse sigure știm că Alexandru Tăcu, În vremurile ticăloșiei staliniste, s-a Împotrivit și a fost trimis la Canalul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
gard format din trei rânduri de sârmă ghimpată și prevăzut cu o mulțime de posturi de pază și se Întindea pe o lungime de aproximativ 800 de metri și o lățime de aproximativ 400 de metri (adică aproximativ 32 de hectare). Cei care cunoșteau locurile spuneau că, Înainte de robia comunistă, terenul aparținuse familiei Brătianu, lucru confirmat și de faptul că săpând la canal prin anul 1951, Într-o fântână fără apă, s-a găsit un ceas de aur, de buzunar, cu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
primul război mondial umblau ca și acum în căutare de alimente - au venit și au cumpărat, la marginea de nord și vest a satului Rădiu (Fălciuă, un rest de moșie rămas neexpropiat. Pe acest teren, în suprafață de cca. 200 hectare, și au întemeiat la marginea septentrională a vechiului sat Rădiu, o mică mahala - mahalaua bucovineni. Aici șiau construit gospodării după chipul și asemănarea celor pe care le avuseseră în satele lor de munte: case și grajduri cu pereții de bârne
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
brad, cu garduri de scândură și cu fântâni cu roată și acoperiș în fața locuințelor. Aplicând noului teren cumpărat, agricultura îngrijită practicată de ei pe ogoarele pietroase și cu sol sărac din regiunile de munte, coloniștii au reușit să obțină la hectar un randament cu mult superior celui obținut de localnicii care făceau și fac încă o agricultură rudimentară. În timpul liber apoi, unii dintre ei, pricepuți în meșteșugul lemnăriei, lucrau în satele vecine - Idrici, Rădiu, Albești, Roșiești etc. - la construirea acoperișurilor de
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
din Banat. Negăsind o altă soluție, familia Patraș a luat drumul Banatului și s-a oprit în satul Grabăț. Zona a fost populată cu familii de refugiați, cărora li s-au dat spre folosință case temeinic construite și câte 5 hectare de pământ ce stătea pârloagă. Pământul bun și bine lucrat a dat roade. Tatăl, vânător iscusit, vâna iepuri, care în acea zonă erau din abundență. Și așa, încet, încet au început să trăiască decent. Cei doi copii mai mari au
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
el, Ekaterina a II-a va exila și ea aici mulți miniștri și boieri. În secolul al XX-lea, prim-ministrul Piotr Arkadievici Stolîpin (1862-1911) va decreta în 1906 împroprietărirea țăranilor ruși. Statul oferea atunci 200 de ruble, 45 de hectare și transport gratuit oricărei familii de țărani care accepta să plece în Siberia. Două milioane de țărani au beneficiat de avantajele acestei legi, care a dus la o colonizare masivă a Siberiei, dar și la sfârșitul lui Stolîpin, asasinat de boierii
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
și de est, în Belgia, în nord-estul Italiei, în Serbia, în România, în Rusia, infrastructura industrială, mijloacele de comunicații, regiuni agricole, toate au avut foarte mult de suferit. În Franța, sînt aproape 300.000 de case distruse, 3 milioane de hectare de pămînt arabil nefolosite, o parte chiar irecuperabil. Retrăgîn-du-se, germanii au inundat minele din nord Pasul Calais și cele din Lorena reducînd cu aproape 60 % producția de minereuri de fier și la cantități aproape infime pe cea de cărbune. Anglia
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
de modernizare intensă. Creșterea randamentelor a fost realizată prin reducerea suprafețelor însămînțate, datorită folosirii intense a îngrășămintelor, a mecanizării și motorizării: se estimează existența unui tractor la 20 de ha de pămînt cultivabil în Anglia și în Elveția, la 140 hectare în Franța, la 210 în Italia, iar din 1950 pînă în 1963 în toate țările occidentale numărul acestora a crescut de patru ori. Dar investițiile din agricultură sînt cu mult mai mici față de cele din alte sectoare și eforturile de
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
în Grecia). Și în cadrul acestei clase sociale, diversitatea situațiilor împiedică tendința de uniformizare, diferențele de statut, de venituri și de mod de viață etc., fiind considerabile între proprietarul sau fermierul ce exploatează un domeniu de mai mult de 50 de hectare în bazinul parizian, Anglia de Sud-Est din cîmpia fluviului Pô sau Pad, posesorul unei suprafețe modeste exploatată de familie și practicînd creșterea animalelor asociată cu policultura care se confruntă adesea cu grave probleme de supraviețuire și salariatul agricol angajat numai
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
mai ales pentru cei refugiați în 1940, motivat de “necesitatea reîntregirii familiei“. Așa ne-am refugiat și noi, cu puține lucruri din gospodăria noastră, norma era de 70 kg. de persoană. Ne-am stabilit aproape de graniță, acolo unde aveam un hectar de pământ, restul a rămas în parte ocupat. Acolo ne-am ridicat o mică casă la circa 3 km. de comuna părăsită, puteam vedea de acolo casa noastră, cimitirul unde era îngropată mama. Tata, chinuit de gânduri și nevoi, s-
POVESTE TRISTĂ DAR ADEVĂRATĂ. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ianos () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1689]
-
îndatoririle arătate la articolele de mai sus vor putea dobândi gratis și în deplină proprietate (întru cât proprietarii acelor așezăminte vor întruni condițiunile cerute de Constituțiune pentru a dobândi proprietăți rurale) sau în posesiune până la 90 ani, unul până la 5 hectare de pământ, exceptând căderile de apă, pe orice proprietate a Statului, a comunelor sau a Domenielor Coroanei. Este bine înțeles că pământuri [de] pe proprietățile comunelor nu vor putea fi cedate decât în conformitate cu prescripțiunile legii comunale. Nici o despăgubire nu se
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
Costache Toma, avea 21 de ani, iar mama, Leonora, născută Bradu, avea 19 ani. Părinții lor, bunicii mei, erau țărani cu gospodării destul de bine organizate, care le asigura un trai decent. Părinții au primit de la bunicii mei ca zestre câteva hectare de pământ, doi boi buni de muncă și un loc de casă pe malul pârâului Enoaia. Pe acel teren - locul de casă - părinții, ajutați de bunicii mei, într-un an de zile și-au ridicat o casă cu pereți din
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
era Menendez Beheti, fostul consul onorific al României. În localul administrației moșiilor sale avea pe un perete întreg o hartă a Argentinei. Pe această hartă erau înfipte zeci de stegulețe, care marcau diferitele lui "estancias", toate de la 10 mii de hectare în sus. Cultura cerealelor era mecanizată și se făcea pe anumite porțiuni din țară. Acolo aglomerările de oameni formau un fel de orașe. Țară de emigrație, locuitorii ei sînt originari din toate țările lumii. Români erau puțini. Mai toți proveniți
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
nu avea pomi. Grădina ei era pre mică. Verona Moloci era căsătorită cu Ion, un gospodar de frunte al comunei. Avea la ochi o umflătură mare, nevindecabilă (ereditară). Nu-l deranja la vedere. Țineau multe animale și păsări, având câteva hectare de pământ la Haraiț. Aveau doi copii: Laurica și Ghiță. Ghiță a rămas moștenitor în gospodărie, iar Laurica s-a căsătorit cu Isopescu Gh. și locuiește în Rădăuți. A prestat serviciu la cofetăria "Macul Roșu" și acum este pensionară și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
din sat. În curând a adunat o avere demnă de invidiat. Avea stâna sa de oi (merinos), multe vite, vreo doisprezece mânji, gâște "americane", câțiva câini foarte agresivi și lucra "sesia" care se întindea nu mai puțin de vreo douăsprezece hectare de pământ. Cultiva cereale, plante tehnice, furaje și toamna avea hambarele pline cu de toate. Dar, de ce avea, de aceea-și dorea și mai mult. Vorba aceea: "Lăcomia măsură n-are". Mie mi-a rămas în minte păunul și păunița
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Pentru ca recolta sătenilor să fie în siguranță, primăria Costișei a angajat câțiva paznici de câmp, distribuiți pe anumite sectoare (Haraiț, Țahanău, Întrepăreie, Hlineț, Șvarac, Mitoc, Topicean, Lan etc.). Avram Olinici, răspundea de ogoarele din "Întrepăreie", unde și noi aveam un hectar. Pământul era deosebit de bun, cernoziom și recoltele obținute nu se lăsau așteptate. Era socotit unul din cele mai roditoare sectoare ale satului. Paznicul era și el un bun gospodar, serios și harnic. Locuia chiar în acel sector. Purta armă și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
romantică, visătoare, cu o voce de soprană neîntrecută. A avut o viață grea. De timpuriu și-a pierdut tatăl, mama ei rămânând cu cinci copii și întreaga gospodărie. Fratele cel mare Ion Buzilă a luat în serios munca celor câteva hectare de pământ, toate pe terenul Costișei. Avea doi cai ca nimeni altul în Frătăuții Vechi și toate muncile agricole le coordona el. Toader, după cele patru clase de liceu de la Suceava, a fost nevoit să se retragă, ocupând funcția de
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Cubei am început și școala, clasa a VI-a. Tatăl s-a îmbolnăvit și s-a pensionat. Pentru că nu ne ajungea salariul, tata a făcut cerere la București să fim ajutați. În anul 1942 am primit o casă mare, 25 hectare de pământ, animale, grajd, păsări în localitatea Echendorf. Munceam din greu pe câmp și la animale pentru a ne asigura hrana, dar în anul 1944 la 30 martie am fost nevoiți să părăsim totul și să plecăm iar în refugiu
MEMORIU DESPRE REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ortansa I. Bălan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1673]
-
în orașul Tighina, cu familia mea, Alexandru Cârlig tatăl, mama Evdochia și fratele Aurel de 7 ani. Duceam o viață liniștită și îndestulată. Tatăl meu, salariat la Ocolul Silvic Tighina, și mama, casnică, proprietară a unei averi importante (zeci de hectare de pămînt arabil, livadă cu pomi fructiferi, vie, casă și acareturi în comuna Cobusca ș.a.), puteau să asigure un trai decent și un viitor promițător nouă copiilor. Într-una din zilele de sfârșit de iunie ale anului 1940, liniștea generală
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
așezat într-o oază de liniște și frumusețe sublimă, grădinile ce-l înconjoară fiind declarate monumente ale naturii. Nu departe de palat se află templul Meiji-Jingu, renumit prin pitoresc, așezat într-un loc sacru ce este înconjurat de zeci de hectare de copaci și de o floră variată și exotică. Pentru turiști, orașul reprezintă un real spectacol, viața tumultuoasă din centrul aglomerat contrastând cu liniștea din parcurile pentru care japonezii au făcut un adevărat cult... Când vizitezi un astfel de parc
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]