5,138 matches
-
chiar artistul (poetul creează din sine), care, în acest mod, încearcă să emuleze modelul divin. Iată de ce, fiecare este propriul lui creator. Pe de altă parte, Ion Barbu trebuie să fi regăsit aceeași idee și în speculațiile metafizice ale lui Henri Bergson: "[d]ans l'absolu nous sommes, nous circulons et vivons" [în absolut suntem, ne mișcăm și trăim]88. Mai mult chiar, acesta face din homo creativus chiar cucerirea supremă a progresului schițat în "Evoluția creatoare" (1907). Prin artistul adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
intemporal și ceresc [s.n.] că Ierusalimul ortodoxiei"115. Glosa barbiana pare să sugereze că "universalul" avut în vedere, nu se obține prin cristalizări analitice succesive, ci, direct, din experiența, prin intuiție (i.e., religioasă, în contextul dat), în felul în care Henri Bergson discuta natură genezei ideilor generale (idées générales) în "L'évolution créatrice", i.e., ca având, deci, un substrat ontologic, dar și unul material. "Potirul" nu apare, totuși, în "Prăbușirea Casei Usher", este deci o completare barbiana, pentru a se servi
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
precise ("certe geometrii"116). "Geometria" este o calitate a materiei, viața fiind o realitate spirituală care se face (se generează / multiplică neîntrerupt pe seama unei alte realități (materia), care se disociază continuu. Furor poeticus: inspirație, geniu "Creația semnifică, înainte de toate, emoție." Henri Bergson Spațiul poetic este, in lectură barbiana, "un spațiu topologic al ființei", deschis spre o experiență și o realitate mai profunde, pe care artistul, prin tatonări continue, se străduie să le fixeze în expresii simbolice, cât mai adecvate. Creatorul autentic
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ultime - plăcerea - prin care artistul încearcă să recupereze sensul armoniei universale și să redobândească apartenența lui organică la cosmos, pe care apoi să le creeze în cititor. Poezie și cunoaștere "Artă este, cu siguranta, o viziune mai directă a realității." Henri Bergson. În "Puterea cuvintelor", apologul, în care poetul american ajunge aproape de comprehensiunea orfica a lumii - "prin glasul meu am dat viața acestei stele neobișnuite" - "I spoke it [this wild star] into birth"1 - dar, mai ales, în "Revelația mesmerică", Edgar
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în achiziția cunoașterii"]3. Ion Barbu nu pare să gândească diferit în "Veghea lui Usher": Cunoașterea era aici locuire, canonica deplasare în Spirit. Verificare a gândurilor iubite, pe cai închise și simple că lăncile unui triunghi 4. Călăuzite de ceea ce Henri Bergson numește, bon sens, prin care trebuie să înțelegem "l'expérience continue du réel" [experiență continuă a realului (=duratei)]5, caracteristică artistului adevărat, mecanismele inițiatice ("închise) și directe ("simple") ale gândirii poetice definesc o nouă cale, o sinteză dialectica între
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
efectiv realizată de ființă vie"26, într-o mișcare de adaptare reciprocă, acel "joc secund, măi pur27" ("Din ceas dedus"), prin care o realitate nouă, imprevizibilă ia naștere. Spațiul operei este un locus mirabilis, un "espace milieu", cum ar spune Henri Focillon 28, între formal și informal, totdeauna în stare de transformare (în actul lecturii), care ascunde calitatea imutabila a unui adevăr mai înalt. Simbolul, căruia, la Poe, îi corespunde "the mystic or the undercurrent of meaning" [misticul sau curentul subteran
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
formulă foarte apropiată din articolul "Opera de artă că integrare" (1920), punctul liminar al acestui studiu (vezi mai sus) și care pune în lumina valoarea metafizica a creației artistice - problema comună marilor artiști și scriitori de la începutul secolului XX, căreia Henri Bergson i-a oferit o soluție întru-totul originală: acesta nu numai că atribuie artei capacitatea de rupe "voalul" ce separă cunoașterea noastră de durată, dar chiar vede în arta un exemplu al depășirii condiției noastre comune, pe care practică artistului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
este decât o condiție pregătitoare a cunoașterii ultime, prin care artistul recuperează sensul armoniei universale și redescoperă apartenența lui organică la cosmos 63. Mai aproape de Ion Barbu, continuând, parțial, linia de gandire kantiana, de la care se revendică și Edgar Poe, Henri Bergson crede că semnul distinctiv al genialității în arta constă în faptul că autorul percepe stări, experiențe, pentru care omul obișnuit și limbajul comun nu au o expresie adecvată. Filozoful francez stabilește, totodată, "Adevărul" operei, drept criteriu de măsurare a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
compoziții mai lungi. După o jumătate de oră, în cel mai bun caz, se diminuează, - se stinge - și este înlocuită de o reacție puternică, iar poemul, nu mai este, nici prin efect, nici în fapt, un poem84. La rândul său, Henri Bergson notează: "Artă urmărește să imprime în noi sentimente, nu să le exprime [s.n.]; ea ni le sugerează și devine în mod deliberat imitație a naturii, cănd găsește, în această mijloace mai eficace"85. În viziunea sa însă, emoția depășește
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
care reînnoiesc fundamental trăirile noastre. Artă aduce la lumină afectele noastre cele mai profunde, prin mijloace estetice și ritmice, printr-o creație liberă, ce reanima și dezvăluie o istorie personală, deschisă (precum "sentimentul naturii", creat de J-J. Rousseau, amintit de Henri Bergson, în Cele două surse ale moralei și religiei, 193292). Viziunea bergsoniana asupra artei legitimează, în bună măsură, influența profundă pe care a exercitat-o asupra artei și literaturii, în primele decenii ale secolului XX, inclusiv asupra lui Ion Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
bună măsură, influența profundă pe care a exercitat-o asupra artei și literaturii, în primele decenii ale secolului XX, inclusiv asupra lui Ion Barbu. Omenesc, mult prea omenesc "Să fii liber înseamnă că realizezi o operă care să-ți semene." Henri Bergson Imperfecțiunea metodei prin care, pornind de la principii poetice generoase - Frumusețea ideală ca unic "obiect" al poeziei, al cărei scop este să trezească în cititori Sentimentul Poetic, adică, viziunea armoniei și ordinii Naturii, preceptele consistentei și unității efectului, caracteristice construcției
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de cantitatea lucrurilor apărute, prin care omul de spirit trebuie să se reducă deliberat la un refuz indefinit de a fi ceva [s.n.]18. Înaintea lui Paul Valéry, aceeași idee, este admirabil exprimată, de Stéphane Mallarmé, într-o scrisoare către Henri Cazalis, din 14 mai, 1867: Ar trebui să adaug - iar tu nu ai voie să spui nimic despre asta - că prețul victoriei mele este atat de mare ca inca mai am nevoie să mă privesc în oglindă ca să gândesc; și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. În literatura, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie 22. Astfel înțeles, actul de creație, prezintă analogii evidente cu felul în care Henri Bergson definește intelectul 23 drept instrument al acțiunii eficiente. Numai că, în "Veghe" "exauția" vizează, în mod explicit, construcția viziunii poetice: ea mediază trecerea de la "percepția pură", caracteristică doar artistului adevărat, la reprezentarea acesteia (în materialitatea operei), cu condiționările și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Barbu atribuie "revoluției" poetice realizate de Moréas (desigur gradul de subiectivitate al aprecierii este mare!) un anumit caracter de necesitate ("fatalitate"), prin care evoluția poeziei se înscrie în tendințele, mai largi ale evoluției spiritului modern, așa cum erau ele schițate de Henri Bergson, în "L'Évolution créatrice" (1907). "Dialogul lui Monos și Una" (1841), la care enunțul "Șoptiri de la Monos, la Una!" (italice în originial)45, din "Veghe", face aluzie directă, în continuarea, pare să fie, în viziunea barbiana, unul din textele
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
bine-cunoscut motiv poesc, deoarece, angajându-se într-un dialog imaginar cu poetul american, el rămâne, totuși, un om al vremii sale și vorbește, astfel, indirect, contemporanilor săi. Sugestia și notă elegiaca caracteristică nu puteau veni decât de la filozoful modernismului european, Henri Bergson, care în "L'Evolution créatrice", face următorul comentariu: Intuiția mai există, dar vag și discontinuu. Este o lampă aproape stinsa, ce reînvie la intervale de timp, doar pentru câteva momente [s.n.]. Dar ea reînvie acolo unde un interes vital
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
o formă de exigenta analoaga sistemului nostru, dacă le integrăm în Tot. Dar trebuie să le reintegram [s.n.].110 Că direcția înțelegerii umane nu este, cum poate ar părea, întâmplătoare - dinspre poezie (intuiție) spre știință (cunoaștere intelectuală) - ne lămurește tot Henri Bergson: recunoaștem "unitatea vieții mentale" "numai plasându-ne în intuiție, pentru a merge spre inteligență, căci inteligență nu va trece niciodată în intuiție [s.n.]"111. Explicația este simplă: conștiința, semnul absolut al libertății noastre, nu poate să se înscrie în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
noastre, nu poate să se înscrie în materie direct, ci trebuie să se adapteze acesteia. Inteligență (știință) este tocmai expresia acestei adaptări 112. Invitație la călătorie "Artă unui scriitor constă, mai ales, să ne facă să uităm că folosește cuvinte." Henri Bergson Dezvoltând o sugestie din povestirea poescă "Manuscris găsit într-o sticlă"1, Ion Barbu lansează, în finalul "Veghii", une invitation au voyage ("să descuiem acele încăperi oceanice"2), o chemare la continuarea aventurii cunoașterii, pe noi coordonate, având drept
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
înlătura "placatul"?37 "În ce chip vei înlătura "placatul?" Formulă barbiana nu doar evocă subtil celebra definiție bergsoniana a comicului din Le rare (1900): "Du mécanique plaqué sur du vivant"38, dar ne invită să împărtășim și modul, specific lui Henri Bergson, de a înțelege și interpreta rolul limbajului în formarea viziunii noastre asupra lumii. "Placatul" barbian corespunde repetitivului, aspect definitor în concepția bergsoniana, pentru cunoașterea științifică a realității. Înlăturarea lui implică să "rupi legăturile cu habitudinile științifice, care răspund exigentelor
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
joc gratuit, ci semnifică o schimbare majoră de metodă, sau, cum spune poetul, un "mod imediat de gandire" (care este așadar, intuiție și analiza, intr-o relatie dialectica, ca și la Poe, de fapt), ce depășește orizontul "științei ancilare", căreia Henri Bergson îi face un adevărat rechizitoriu, incepand cu "Leș Données" (1888) continuând cu "Matière et Mémorie" (1896) și culminând în "L'Évolution crèatice" (1907). În lumina evoluțiilor din cosmologie (teoria relativității a lui Einstein), ori din fizica particulelor elementare (Poincaré
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
excepțională", i.e. audiție colorată (aluzie la teoria lui René Ghil78), ci o investigație științifică de tip nou. Reluând situația dramatică imaginata de Poe în Eureka, Barbu subliniază opoziția dintre cantitativ (Astronom) și calitativ (Poet), termeni ce ne aduc iarăși la Henri Bergson 79. Astronomul doar reconstituie un fapt deja consumat: proiecția lui se bazează pe calcul numeric, observație, raționament, pe repetiție. Poetul, în schimb, tinde spre o înțelegere care să armonizeze diversele elemente ale fenomenelor într-un ansamblu unitar, atenția să
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
care, "vizionarul", poet, ori savant, accede doar pe cai tainice, prin practicarea unei imaginații active, o experiență, la care, inteligență și memoria participa, de asemenea 86. Am definit, astfel, GNOZA! Încheiere " Scriitorul va încerca, cu toate acestea, să înfăptuiască irealizabilul." Henri Bergson Născut dintr-o lectură, atentă, dar idiosincrasică, a creației literare și esteticii lui Edgar Allan Poe, a căror "climă" îi este atat de familiară scriitorului român, încât poate pretinde drept de proprietate asupra unor din elementele ei, si, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Jeaune Enchanteur, Notices, Notes et Éclairgissements de M.Jaques Crépet, Louis Conard, Paris, 1917 [1869]. Bénichou, Charles, Le sacre de l'écrivain. 1750-1830. Essai sur l'avènement d'un pouvoir spirituel laïque dans la France moderne, Gallimard, Paris, 1996. Bergson, Henri, "Introduction à la métaphysique", "La pensée et le mouvant. Esasis et Conférences", în Henri Bergson, în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1903]. Bergson, Henri, "L'Évolution créatrice", în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
1869]. Bénichou, Charles, Le sacre de l'écrivain. 1750-1830. Essai sur l'avènement d'un pouvoir spirituel laïque dans la France moderne, Gallimard, Paris, 1996. Bergson, Henri, "Introduction à la métaphysique", "La pensée et le mouvant. Esasis et Conférences", în Henri Bergson, în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1903]. Bergson, Henri, "L'Évolution créatrice", în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
l'avènement d'un pouvoir spirituel laïque dans la France moderne, Gallimard, Paris, 1996. Bergson, Henri, "Introduction à la métaphysique", "La pensée et le mouvant. Esasis et Conférences", în Henri Bergson, în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1903]. Bergson, Henri, "L'Évolution créatrice", în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1907]. Bergson, Henri, "La vie et l'oeuvre
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Gallimard, Paris, 1996. Bergson, Henri, "Introduction à la métaphysique", "La pensée et le mouvant. Esasis et Conférences", în Henri Bergson, în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1903]. Bergson, Henri, "L'Évolution créatrice", în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par Henri Gouhier, Leș Presses Universitaires de France, Paris 1970 [1907]. Bergson, Henri, "La vie et l'oeuvre de Ravaisson", în Oeuvres, textes annotés par André Robinet, introduction par
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]