6,119 matches
-
cu prepoziții: cu acesta (Ac.), datorită acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului, meu, tău prezintă ca trăsătură semantică lexico-gramaticală - identitatea cu protagoniștii comunicării, din acest punct de vedere, general, al poziției în actul lingvistic - locutor sau interlocutor. Dacă ar aparține paradigmei pronumelui posesiv, termenii meu, tău ar trebui să-și păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se caracterizează numai prin sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, 83) DATIVUL ETICTC "DATIVUL ETIC" În limbajul popular, forma neaccentuată de dativ a pronumelui de persoana I și a II-a, singular, întrebuințate separat sau împreună, exprimă în mod frecvent participarea afectivă a locutorului sau atragerea afectivă a interlocutorului la desfășurarea conținutului semantic al textului; în aceste contexte, pronumele nu realizează funcții sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice: „Dară Greuceanu, sărind repede, unde mi-aduse și el pe zmeu o dată, mi-l trânti și-l băgă în pământ.” (P.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
PRONUMELE PERSONAL DE POLITE}E (REVEREN}|)" Pronumele de politețe este un pronume marcat, în planul său semantic, prin luarea în considerație a unor componente speciale aparținând coordonatei pragmatice a actului lingvistic concret: este expresie a atitudinii (deferente) a locutorului față de interlocutor sau față de „obiectul” comunicării, când acesta aparține câmpului semantic uman și este înscris, deci, în paradigma categoriei gramaticale a persoanei. Pronumele de politețe are forme pentru persoanele a II-a și a III-a, diferite în funcție de gradul de reverență și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gradul de reverență și de specificul situației de comunicare, variabil, parțial, în funcție de gen, număr și caz. Sub aspect semantic, identitatea specifică a pronumelui de politețe este dată de reflectarea atitudinii reverențioase a subiectului vorbitor, determinată de specificul relațiilor sociale cu interlocutorul sau cu „obiectul” comunicării marcat prin trăsătura + uman. Identitatea specifică a fiecărui pronume își are originea, ca și la pronumele personal (neutru), în protagoniștii și în obiectul comunicării. Pronumele de persoana a II-a este expresia lingvistică a interlocutorului considerat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu interlocutorul sau cu „obiectul” comunicării marcat prin trăsătura + uman. Identitatea specifică a fiecărui pronume își are originea, ca și la pronumele personal (neutru), în protagoniștii și în obiectul comunicării. Pronumele de persoana a II-a este expresia lingvistică a interlocutorului considerat din perspectiva atitudinii de reverență a subiectului vorbitor; dumneata= ‘tu’ + ‘atitudine de politețe’. Pronumele de persoana a III-a este expresia lingvistică a obiectului comunicării, considerat din aceeași perspectivă; dumnealui = ‘el’ + ‘atitudine de politețe’: Pronumele de persoana a II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este variabil în funcție de persoană, gen și număr. Persoanatc "Persoana" La persoana I, prin pronumele de identificare, subiectul vorbitor fixează identitatea cu sine însuși a locutorului: (eu) însumi; La persoana a II-a, subiectul vorbitor subliniază identitatea cu sine însuși a interlocutorului: (tu) însuți; La persoana a III-a, vorbitorul subliniază identitatea cu sine însuși a „obiectului comunicării”, aparținând de regulă câmpului semantic uman: (el) însuși. Sinonimia funcțional-stilistică în care intră cu adverbul chiar face posibilă întrebuințarea pronumelui de identificare și pe lângă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planuri în desfășurarea actului lingvistic: deictic și sintactic, rezultă suprapunerea eu (locutor) = eu (subiect gramatical) = mă (obiect gramatical). Pronumele reflexiv stă pentru un substantiv care nu poate fi, în text dialogal, la persoanele I și a II-a, locutor sau interlocutor și totodată subiect și obiect al acțiunii verbale. La persoana a III-a pronumele reflexiv stă în locul unui substantiv, care nu poate să realizeze concomitent două ipostaze sintactice, de subiect gramatical: Ion laudă și de obiect gramatical:...laudă pe Ion
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
suprapunerii din plan sintactic; este generat de raportul dintre locutor-subiectul-obiectul gramatical al verbului din textul lingvistic - obiect al comunicării. Persoana I: locutorul este concomitent subiect și obiect al verbului: Eu mă îmbrac. Persoana a II-a: subiectul vorbitor stabilește identitatea interlocutorului cu subiectul și obiectul acțiunii verbului: Tu te îmbraci. Persoana a III-a: subiectul vorbitor constată identitatea dintre obiectul actului lingvistic și subiectul și obiectul acțiunii verbale, circumscrisă, prin textul lingvistic, obiectului comunicării: El se îmbracă. Această dublă identitate diferențiază
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posesiune care determină, în plan sintactic, suprapunerea subiect-atribut, posesor al obiectului acțiunii verbale: „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-și bate frunza lin.” (Ibidem, p. 206) Când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer cazul genitiv, pronumele reflexiv circumscrie locutorului, interlocutorului sau obiectului (personal) al comunicării diferite coordonate ale actului lingvistic sau ale planului semantic al textului: Prin această atitudine am ac'ionat împotriva mea., Și-a adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posesor și protagoniștii actului lingvistic. La acest al doilea nivel, pronumele posesiv prezintă aceiași termeni corelativi: Persoana I: (al) meu; se caracterizează prin identitatea locutor (eu) - posesor (meu) ® al meu Persoana a II-a: (al) tău; se caracterizează prin identitatea interlocutor (tu) - posesor (tău) ® al tău Persoana a III-a: (al) său; se caracterizează prin identitatea obiect (uman) al comunicării (el) - posesorul (său) ® al său. Categoriile de număr, gen și caz au caracter biplan la pronumele posesive compuse. La pronumele simple
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 166), „Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?” (Ibidem, p. 133) Pronumele demonstrativ de depărtare situează indicial „obiecte” sau substituie anaforic substantive (sintagme nominale, sintagme propoziționale) din perspectiva interlocutorului sau a unei persoane absente, dintr-un alt spațiu și timp decât cele ale prezentului comunicării: „Aceea este vioara mea.” șaceea = vioara de lângă tineț, „O, nu-i umbra ei aceea...” (M. Eminescu, I, p. 51), „O mag, de zile vecinic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
25) Trăsătura semantică dezvoltată în interiorul opoziției apropiere-depărtare se împletește cu o altă trăsătură semantică - diferențiere în planul semantic al pronumelui de diferențiere: • cestălalt; diferențierea se realizează din perspectiva locutorului: Eu îl vreau pe cestălalt.; • celălalt; diferențierea se face din perspectiva interlocutorului sau a obiectului comunicării: „Încălecând pe una din iepe, mână pe celelalte în aerul întunecos și răcoare al nopții.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) Observații: În limbajul popular se întrebuințează și alte forme, unele cu caracter general (asta), altele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbilor indoeuropene, o categorie verbală prin excelență. Lingvistica (și limba) germană reflectă acest raport strâns, definitoriu pentru identitatea specifică a verbului, și prin termenul care denumește această parte de vorbire: Zeitwort (’cuvânt temporal’). Expresia lingvistică a protagoniștilor (locutorul: originea și interlocutorul: destinația mesajului) este reprezentată de conținutul, lexical și gramatical deopotrivă, concret al pronumelui personal (eu, tu) și de conținutul gramatical, abstract, al categoriei gramaticale persoană. Categoria gramaticală a persoanei, prezentă și la pronume, dar ca sens lexico-gramatical, este cea de-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prezumtiv: „Va fi fiind/fost bolnav de n-a venit.” 3. Irealitatea rămâne în afara opoziției certitudine - incertitudine și se combină cu implicarea subiectivă sau cu atitudinea de detașare; • acțiunea este dorită; subiectul vorbitor se implică afectiv sau implică afectiv pe interlocutor în desfășurarea acțiunii (stării) exprimată prin verb; este conținutul semantic al modului Optativ: „Aș pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se implică afectiv sau implică afectiv pe interlocutor în desfășurarea acțiunii (stării) exprimată prin verb; este conținutul semantic al modului Optativ: „Aș pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ: „Așează-te la pian și studiază această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic, termenii corelativi ai categoriei gramaticale a modului dezvoltă trei variante principale, unele distingând și subvariante. I. Moduri ale certitudinii • Indicativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el (ea) a cântat. Locutorul stabilește identitățile care dezvoltă conținutul categorial: • pers. I: protagonistul locutor este protagonistul (interpretat lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că Tu (interlocutorul) ai cântat. Tu = Tu • pers. a III-a: locutorul atribuie acțiunea verbului-predicat unui protagonist (interpretat ca subiect gramatical) din sfera obiectului comunicării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic ca subiect gramatical) acțiunii (exprimată lingvistic prin verbul-predicat): Eu spun că Eu (locutorul) am cântat. Eu = Eu • pers. a II-a: interlocutorul este relevat de către subiectul vorbitor ca protagonist (subiectul pronominal) al acțiunii verbale (predicat): Eu spun că Tu (interlocutorul) ai cântat. Tu = Tu • pers. a III-a: locutorul atribuie acțiunea verbului-predicat unui protagonist (interpretat ca subiect gramatical) din sfera obiectului comunicării, care nu participă la actul vorbirii: Eu spun că El (obiectul comunicării) a cântat. El = El. Persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și, în general, pentru limbile indo-europene). Având în vedere (1) actul lingvistic și totodată (2) enunțul sintactic, ideea de non-persoană poate sta în legătură cu dialogul, formă fundamentală, originară, a actului comunicării: numai persoanele I și a II-a, corespunzătoare locutorului și interlocutorului, sunt implicate în dialog și implică dialogul. Persoana a III-a se definește atunci (la verb, ca și la pronume), ca nefiind nici eu - locutorul, nici tu - interlocutorul. În același timp, însă, în planul obiectului comunicării, persoana a III-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
actului comunicării: numai persoanele I și a II-a, corespunzătoare locutorului și interlocutorului, sunt implicate în dialog și implică dialogul. Persoana a III-a se definește atunci (la verb, ca și la pronume), ca nefiind nici eu - locutorul, nici tu - interlocutorul. În același timp, însă, în planul obiectului comunicării, persoana a III-a se poate caracteriza, sub aspect semantic, prin trăsătura + uman și prin trăsătura - uman. Când obiectul comunicării aparține componentei caracterizate prin + uman a lumii, persoana a III-a este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror conținut semantic nu poate fi raportat la ființe umane; acțiunea exprimată de aceste verbe este raportată la un subiect, chiar agent-protagonist al acțiunii verbale, dar acest subiect nu-și poate asuma condiția dialogului, nu poate trece în locutor sau interlocutor: a lătra, a mieuna etc. Aceste verbe se pot conjuga și la persoanele I și a II-a, dar numai dacă se produc mutații în planul lor semantic; verbele se întrebuințează în sens figurat: „Latri toată ziua...” Realizează toate opozițiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor distincții impuse de componenta deictică. La persoana I, pluralul poate reprezenta pluralitatea protagonistului acțiunii verbale, reprezentat de locutor: „Vom merge la mare = $Eu spun că$$ Noi ® Eu și prietenii (copiii) mei vom merge la mare. sau poate reflecta asocierea interlocutorului la desfășurarea acțiunii verbale: Vom merge la mare. = $Eu spun că$$ Noi Eu și cu tine vom merge la mare. În funcție de aceste modalități de realizare a „pluralității”, se distinge între: - pluralul exclusiv (eu și prietenii mei) - pluralul inclusiv (eu și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se distinge între: - pluralul exclusiv (eu și prietenii mei) - pluralul inclusiv (eu și cu tine sau noi și cu tine sau eu și cu noi (noi și cu voi)). O distincție similară caracterizează și persoana a II-a: • pluralul inclusiv: interlocutorul (pers. a II-a) + obiectul comunicării (pers. a III-a): tu și el • pluralul exclusiv: pluralitatea interlocutorului, cu excluderea obiectului comunicării: șEu spun căț Voi (tu și prietenii tăi) veți merge la mare. Observații: Opoziția singular-plural poate caracteriza și planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și cu tine sau eu și cu noi (noi și cu voi)). O distincție similară caracterizează și persoana a II-a: • pluralul inclusiv: interlocutorul (pers. a II-a) + obiectul comunicării (pers. a III-a): tu și el • pluralul exclusiv: pluralitatea interlocutorului, cu excluderea obiectului comunicării: șEu spun căț Voi (tu și prietenii tăi) veți merge la mare. Observații: Opoziția singular-plural poate caracteriza și planul semantic al verbului considerat în sine, în afara raportului cu protagonistul acțiunii - subiect gramatical. Pluralitatea verbului își are
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul expresiei, cu originea în plan deictic și în plan sintactic, caracterizează verbul la diateza pasivă. La persoanele I și a II-a, opozițiile de gen corespund unei opoziții referențiale, la nivelul subiectului gramatical, prin raportare - extralingvistică - la locutor/interlocutor. șEu, Mihai,ț am fost trimis la Sinaia. șEu, Mihaela,ț am fost trimisă la Sinaia. La persoana a III-a, opoziția de gen este determinată de acțiunea principiului acordului; predicatul se acordă cu subiectul gramatical în persoană, număr și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziții interogative retorice: „Eu atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? Mă abat pe la tei...” (I. Creangă); „Să nu fi rămas eu încă o săptămână la Florența?” • uimirea, în fața unor îndoieli sau întrebări „de prisos” sau nejustificate ale interlocutorului; în propoziții interogative retorice care reiau, prin conjunctiv, verbul-predicat al unei propoziții interogative a interlocutorului: „- Atunci, o să mă-ntrebați, dumneata de unde o știi? - Cum să n-o știu, dacă o știe tot Țarigradul?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Semnul caracteristic al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]