4,649 matches
-
celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor pătimașe ale Președintelui cu Marguerite. Un bărbat, pe deasupra și Președinte al Republicii, care murea pentru că făcuse prea mult dragoste - tabloul acesta le era de-ajuns ca să fie extaziați. „Tehnocrații” erau mai sensibili la peripețiile intrigii psihologice. Ei voiau să știe ce se întâmplase cu Marguerite după scandalul amoros. Vorbeam atunci despre misteriosul omor dublu din impasul Ronsin, despre îngrozitoarea dimineață de mai în care fuseseră descoperiți soțul lui Marguerite, strangulat cu șnurul de la intrare, soacra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
limbajele acelea nu putea să recreeze farmecul misterios al dimineții înzăpezite de la marginea abisului vremurilor. Lumina ei, liniștea ei... De altfel, nimeni dintre colegii mei nu ar fi fost interesat de clipa aceea. Era prea simplă: fără atracții erotice, fără intrigă, fără jocuri de cuvinte. Întorcându-mă de la școală, mi-am amintit că niciodată, când le spuneam colegilor mei povestea Președintelui îndrăgostit, nu le-am vorbit despre pânda tăcută de lângă fereastra întunecată de la palatul Élysée. El, singur în fața nopții de toamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
II, 377a), sens care rezultă din cele două accepțiuni precedente; mit filosofic (Gorgias, 523a; Timaios, 26c și e; Politica, 274e). Dacă Platon este creatorul acestui ultim sens, Aristotel va propune un al șaselea sens, total nou, În Poetica - acela de „intrigă”, de „acțiune” a unei drame, În general, a oricărei opere poetice. Trebuie să subliniem Însă că celelalte sensuri platonice sunt și ele atestate În opera lui Aristotel (J. Bompaire, 1977, p. 31; vezi și analizele din F. Buffière, 1956; P.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transformărilor din lume. (P. Cohen, 1969, p. 337) Atunci când spunem mit, trebuie să ne referim la o povestire de un anumit tip. El este tradițional (a fost transmis oral, Înainte de a fi fost transcris), are anumite caracteristici, are o anume intrigă ș...ț, altfel spus, un Început, un mijloc și un sfârșit. (J. Fontenrose, 1971, p. 54) Alte definiții ale mitului pot fi găsite În: P. Bonte, M. Izard, 1999, pp. 438-441; P. Bidou, E. Désveaux, 1999, pp. 438-442; M.Géraud
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Așa cum succint se exprimă J. Fontenrose (1971, p. 54), „pentru cercetătorul serios al mitului regula este următoarea: dacă nu există poveste, atunci nu există mit”. Ceea ce Înseamnă că mitul apare În constructe bazate pe mecanismele narative, constructe ordonate În jurul unei intrigi. Conform definiției clasice a lui Aristotel, o intrigă conduce la organizarea materiei (evenimente și personaje) Într-o structură care are Început, mijloc și sfârșit. Într-un asemenea construct, relația dintre un „Înainte” și un „după” organizează conținutul, dă un sens
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
54), „pentru cercetătorul serios al mitului regula este următoarea: dacă nu există poveste, atunci nu există mit”. Ceea ce Înseamnă că mitul apare În constructe bazate pe mecanismele narative, constructe ordonate În jurul unei intrigi. Conform definiției clasice a lui Aristotel, o intrigă conduce la organizarea materiei (evenimente și personaje) Într-o structură care are Început, mijloc și sfârșit. Într-un asemenea construct, relația dintre un „Înainte” și un „după” organizează conținutul, dă un sens și explică răsturnarea pe care o va cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unei „raționalizări” moderne și plasează atitudinea despre mit În sfera ambivalențelor specifice uzajului din societățile În care mitul este activ: Povestirile despre coiot nu sunt simplu divertisment. Ele sunt construite În mod conștient În așa fel Încât să ofere o intrigă atractivă, care poate funcționa ca o poartă către considerații mai subtile și mai profunde. Astfel, povestirea și ascultarea povestirilor despre coiot este o treabă serioasă, cu consecințe serioase, indiferent de faptul că umorul l-ar putea face pe străin să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al căror nume este înlocuit prin substantive: Domnul, Feciorul, Sergentul, Impiegatul, Aprodul etc., procedeu preluat de Eugen Ionescu în Lecția, Delir în doi, O fată de măritat. Toate caracterizate prin "dezarticularea limbajului". Modernitatea intrinsecă a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
societății românești, elemente care, devenite rizibile printr-o prelucrare artistică de maestru, își pierd savoarea comică la transpunerea textului într-o altă limbă 43. Clasificarea tematică pune în evidență în sferele superioare ale generalității abstracte câteva categorii ale comicului: caracter, intrigă și moravuri. În jurul acestora, Henri Bergson brodează propria sa ramificație. Preocupat îndeosebi de identificarea și ilustrarea cauzelor care declanșează râsul comic, Bergson departajează mai întâi categorii precum: "comicul mișcărilor și comicul formelor"44 pentru ca apoi să insiste în capitole speciale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
după principiul dadaist al arbitrariului absolut: "Unul din motivele pentru care Cântăreața cheală a fost intitulată așa, este că nici o cântăreță cheală sau pletoasă nu-și face apariția. Amănuntul acesta ar trebui să fie suficient"107. Subtitlul "antipiesă" justifică atât intriga circulară, construită "prin aglutinarea de întâmplări mărunte, prin derularea mecanică a fluxului amintirii, prin asocierea spontană de detalii aberante"108, având un pseudopunct culminant, "marcat la modul parodic prin dinamica interioară a limbajului vidat de sens"109, cât și structura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin familia cărora încearcă să se impună protipendadei ardelene, Mitică Ionescu pușlamaua bucureșteană transferată în mediu politic de peste Carpați apare ca un mixaj intresant de homo politikon și Don Juan. Nu doar tipologia este caragialescă în această piesă, ci și intriga "sinusoidală" (Romul Munteanu). Intervenția lui Dogariu, întors de la București cu investitura de primar dar și cu rezultatele investigației vizându-l pe Mitică și pe pretinșii lui strămoși de viță domnească, pare a canaliza piesa spre o finalitate clasică, prin reașezarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De exemplu, poetica teatrului absurdului, realizată de Romul Munteanu în Farsa tragică, investighează aspecte care se regăsesc punctual printre elementele de modernitate reperate de I. Constantinescu în teatrul lui Caragiale: transformarea formei necirculare a dramei în formă circulară (favorizând crearea intrigii sinusoidale), diminuarea rolului acțiunii în teatru (prefigurându-se teatrul "așteptării"), înlocuirea prezentului "dramatic" cu trecutul, "disoluția" personajului, care nu mai este "logic" și demonstrabil, ci se integrează mecanismului de marionetă, prefigurarea personajului "lichefiat" care ia forma momentului și a stării
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă legătură cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecințe în planul dialogului care conține elemente de repetabilitate, "piruete verbale"30 ce anulează funcția de comunicare a limbajului. În comedii, în dansul ticurilor verbale sunt antrenate aproape toate personajele: Titircă Inimă-Rea dă aceleași dispoziții lui Chiriac în legătură cu "onoarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a lui Eugen Ionescu nu este cea dintre farsa clasică și farsa tragică. În acest sens, avem în vedere caracterul de "pseudofarse" al comediilor caragialiene 49 precum și, așa cum am menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este adevărat că sursa comediei caragialiene, ca și în teatrul comic de factură clasică, provine din discrepanțele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sărace de temperament și falșe în ton ale lui Dragomir ori Gheorghe nu se mai află urmă de Caragiale. Iar pitorescul nebunului, singura substanța artistică din această disparată ticluire teatrală, face o figură supărător de absurdă, încadrată cum este în intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
secolului trecut, însă nici în proporție covârșitoare și nici ca formulă estetică urmată îndeaproape în scopul afilierii la o direcție fie chiar "postabsurdă" europeană clar afirmată. Tipul de discurs haotic, delirant, incoerența episoadelor, fracturarea și amputarea mișcării dramatice a conflictului, intriga sinusoidală etc. sunt aspecte ale unei posibile poetici a teatrului absurdului care nu se regăsesc la dramaturgii români analizați 99. Receptivi însă la Noul Teatru, cel al deriziunii, aceștia au înțeles, pe de o parte valențele absurdului de a pune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stilul parantetic, melanjul de limbaje, etc., subordonate unei invenții epice uluitoare, sunt, în ultimă instanță, modalități de redare a caracterului incomprehensibil al vieții. Textul devine astfel profund neospitalier, incită la un joc de-a v-ați ascuns cu sensul, dezorientează, intrigă și irită. Starea de confuzie și de disconfort, provocată de o strategie auctorială malițioasă, care atrage și respinge deopotrivă, persistă, în ciuda frecventelor pasaje confesive și justificative, sau a celor care dezvăluie secretele scriiturii. Cititorul este simultan tras pe sfoară și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gata să sară asupra celui care ar Încălca câtuși de puțin conveniențele. În lipsă de alte ocupații, bârfelile ocupă cea mai mare parte din timp. Și cum fiecare funcționar are ambiția de a urca cât mai sus pe scara ierarhică, intrigile sunt la ordinea zilei. Relațiile depind de poziția socială, și populația este Împărțită În grupuri sau pături care locuiesc chiar În cartiere diferite. În ansamblu, Canberra este fără Îndoială cel mai puțin tipic și cel mai puțin democratic oraș din
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
cele mai multe, au existat aievea. Fără să manifeste o deosebită inventivitate, A. este totuși un bun povestitor. Stilul are o patina de vechime, iar limba, îngrijita, plăcută, vădește cultură. Tragedia Fernanda („Peleșul”, 1887-1888), cu o versificație destul de sigură, dar cu o intrigă ciudată, pare o traducere. Că traducător, A. nu e preocupat de calitatea literară a textelor, versiunile românești pe care le realizează fiind destinate scenei. A tălmăcit din Sofocle (prin Jules Lacroix), Euripide (prin Ernest Legouvé), Shakespeare (tot după un intermediar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285469_a_286798]
-
experiența politicii. Însă trebuie să precizăm sensul acestei afirmații. Dacă vom confunda experiența politică, pe de o parte, cu exercițiul funcțiilor judiciară, legislativă și de conducere (altfel spus, cu gestionarea puterii instituite) și cu luptele pentru cucerirea și conservarea puterii (intrigile de curte sau de partid), pe de altă parte, atunci afirmația despre o disjuncție între aceasta și experiența urbană este o absurditate. Jocurile puterii au influențat întotdeauna structurarea orașelor. În sensul cel mai larg al termenului, urbanismul "acoperă orice acțiune
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în discuție comportamentele depășite ale majorității persoanelor din conducerea locală, mai ales în materie de amenajare și de urbanism. Curentul modernist vedea în modelul administrației consultative posibilitatea de a neutraliza ostilitatea acestora față de dezvoltarea urbană. "Notabilii rutinați și iscusiți ai intrigilor electorale reprezentau tot mai rău "țara adevărată" nota G. Turin -, fiind prea puțin capabili să se deschidă către adevăratele elite ale grupărilor sindicale, profesionale sau culturale care reprezintă țara reală, precum și către promovarea animatorilor corpurilor intermediare 234". Viața politică municipală
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cu dezinvoltură. Stilul se păstrează în romanele Asfalt (În adânc) (1998) și Tancul (2003), acum însoțit de îngroșarea absurdului. În primul text, niște muncitori se ocupă cu săparea unor gropi tocmai când evenimentele din decembrie 1989 bat la ușa istoriei. Intriga celui de-al doilea roman se dezvoltă pornind de la faptul, puțin obișnuit, al intrării unui tanc, „într-o dimineață de iulie 2000”, în curtea „tânărului Nicolae Cârnu, zis Lae, cu domiciliu autoimpus în satul Păltiniș, comuna Paltin, din apropierea capitalei”. Situația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288714_a_290043]
-
Amphytrion. De asemenea, cea mai cunoscută comedie a lui Molière - Avarul- a avut ca model AululariaUlcica lui Plautus, în care bătrânul Euclio tremură pentru o ulcică de bani și bănuiește pe oricine că i-ar putea-o fura; până la urmă intriga se rezolvă prin căsătoria fiicei lui Euclio cu tânărul Lyconides, a cărui slugă găsise ulcica îngropată, așa cum la Molière, Harpagon păzește cu sfințenie caseta cu galbeni și dorește partide bogate pentru copiii săi, și va fi de acord cu căsătoriile
Caleidoscop by Gicuța Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93242]
-
1861-1922) publică monografia Shakespeare (1904) în care, printre altele, respinge ideea că Shakespeare își supune personajele unui destin conștient și inexorabil. Cordelia, spre exemplu, este un personaj anume născocit pentru situația dată, așa că o discuție pornind de la un personaj spre intrigă ar însemna răsturnarea înlănțuirii care a existat în mintea poetului". 1909 Primul film american cu Regele Lear, comprimat la zece minute; film 35 mm; NFA, în rolul titular și regie William Ronous. 1910 Filmul italian (de 17 minute) regizat de
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
literatură universală. 1966 R. Elton în King Lear and the Gods (Regele Lear și zeii) discuta ideile religioase ale lui Shakespeare. În Regele Lear, Shakespeare este un sceptic mai mult decît un creștin. Elton se ocupă și de legătura dintre intrigă principala și cea secundară: "...des înlesnind expansiunea multiplicității, intrigă dublă vine în sprijinul unității și menține interesul prin alternarea diverselor personaje și întîmplări care oglindesc problemele centrale... Dintr-un punct de vedere... intrigă Gloucester da formă intrigii principale, producînd un
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]