4,886 matches
-
într-adins m- așează cu fața spre opera lui - știe bine cât îmi place.” Într-adevăr, în film avem scena în care Pampon se holbează la opera de sensibilitate sămănătorist-pășunistă, un kitsch grosolan, fără a avea câtuși de puțin înțelegerea ironică a naratorului din Un artist. Spectacolele improvizate cu cocoși loviți de etilism cronic și câini dresați pe post de patriotici roșiori în acompaniamentul marșurilor militare sunt luate din aceeași schiță. „Artistul meu avea odată doi cocoși, pe cari-i deprinsese
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
În același spirit ludic am refăcut Ubu la New York mai târziu, când am lucrat pentru prima oară la „La Mama“ cu actorii americani. Scena „La Mamei“ era tot plină de gunoi, personajele mișcându-se ca niște păpuși mecanice sub privirea ironică a unui Jarry care În America amintea de Chaplin, și el vizând distrugerea tabuurilor oficiale prin deriziune. Totuși, În comparație cu explozia de scatologie ubuescă și anarhie veselă a spectacolului românesc din Institut, la New York ceva Își pierduse viața. Gunoaiele masive ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ei avea Întâietate vreo rudă săracă aproape la fel de grasă ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri În semn de dispreț), atunci, simțindu-se jignită, Își schimonosea gura Într-un așa-zis zâmbet ironic, iar când vreun vecin naiv Îi Întorcea zâmbetul, scutura repede din cap, ca și cum s-ar fi trezit dintr-o meditație profundă, afirmând: „Escusez-moi, je souriais à mes tristes pensées“. Și de parcă natura n-ar fi dorit s-o cruțe de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-a dovedit a fi ultimul număr al unui săptămânal ieftin ce conținea o relatare senzațională a provocării la duel lansate de tata, cu comentarii stupide asupra ofertei făcute de el adversarului, de a-și alege armele. Se făceau aluzii ironice la faptul că reînvia un vechi obicei feudal pe care-l criticase În scrierile lui. Se vorbea de asemenea foarte mult despre numărul servitorilor și al costumelor lui de haine. Am aflat că Își alesese ca secund pe cumnatul lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o ruptoare. Suntem blăstămați s-avem parte d-aiastă spiță de-i zice muiere: cu voi rău; fără voi și mai rău. Diavolițe! Uit și de ruptoare, și pe ce lume mă aflu, uit... Sărăcuții de voi! îl căinează ea ironică, batjocoritoare. Năpăstuiții! Oropsiții!... Haida-de! Cum o mai sucești, cum o mai învârtești... Mare hoțoman ești unchiule! Țamblac râde încă, dar se potolește. Apoi, șovăitor, căutându-și cuvintele, încearcă s-i explice: Uite, vezi tu Marie... Cum să spun... Nu neg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Senatului Venețian, am fost trimis în Moldova să duc tratative cu Ștefan Vodă. Îi vom zdrobi într-un uriaș clește! se entuziasmează Alexandru. Marile Puteri ale Europei nu vor îngădui... Marile-micile Puteri ale Europei, îl întrerupe Țamblac cu un zâmbet ironic. Îi cunosc bine. Aceste "Mari Puteri" nu-s decât niște gogoașe umflate cu vânt. Ia înțeapă-le! Ai să vezi că numaidecât fac pfff... Gura-i mare la ei, adaugă el și apoi tace încruntându-se, bântuit de amintiri. Turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-o ajuta Bunul Dumnezeu să ne plătim, cândva, datoria! Ștefan, dezarmat, o privește lung, în tăcere, apoi obosit, sec, vorbește răgușit: Îmi pare rău, n-ai înțeles. Voia la Domnia ta... Eu ce-am avut de spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
niște petice de hârtie. Am plătit și-am iscodit. Iată "Scrisorile Sanctității sale cu Mathias-Rex"... Să te crucești, nu alta, adaugă el cu furie și i le întinde lui Duma. Cetește tu, ochii mă lasă... Duma, cu o voce gravă, ironică, bombastică, citește: "Tu, rege Mathias, te-ai acoperit de o glorie nepieritoare întru apărarea Creștinătății prin distrugerea turcilor crânceni, că, sub conducerea Înălțimii tale regești, la Podul Înalt, ai repurtat "o strălucită izbândă!..." Ceeee?!!... Cine?!!... se răsucește Ștefan mânios, gâtuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu mândrie: Măria sa nu s-a atins de mine! Nu s-a atins! Cine?! Ștefan?! Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de trei ori peste cap și m-am făcut o zână, ba, că-s o mâță plouată... Râde de mine. Maria, în panică, schimonosită, vrând să fie ironică: Nu s-a atins de tine?" Ștefan?!... Mira-m-aș! Haida-de! Lui nu-i scapă niciuna!... Jur! Să jur pe icoana Sfintei Fecioare?! țipă Voichița. Maria pălește: Adică... adică vrei să spui că Ștefan... Asta înseamnă că Ștefan te... Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Turcia..." Că "Ștefan acela", o fi vreun arhanghel! O năvălire în... în Turcia?!?! "...Să-l îmboldești să facă război! Să meargă pe drumul sfânt al luptei pentru Cruce, ca la "Podul" acela... cum îi zice..." urmează Mihail cu voce solemnă, ironică. Măi să fie! se dezlănțuie Ștefan. M-au pus sub epitropie! Știu ei cât am plătit pentru "Podul acela"?... Eu am dat partea mea: sângele! Partea lor e mai ieftină: aurul! În schimb, mă cinstesc cu palavre, cu "ambasadori"!... Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aveam tractate, jurăminte, aurul Papii, primejdia comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș aista n-a înțeles că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări. E în joc "Creștinătatea"! spune cu un zâmbet ironic. Suntem doar ,,Oștenii lui Hristos"! hohotește el batjocoritor. Că mult îi arde lui Mateiaș de război, de "Creștinătate"... E obosit, ca mirele după nuntă în luna de miere, hâhâie Mihail cu subînțeles. Încă un pumnal înfipt în spate, oftează Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cea care ar fi fost domnița soția lui Bogdan... Acu, strălucirea lor deșartă mă otrăvește cu amintirea vieții de odinioară... Și-apoi, se cheamă că "lupt și eu"! Nu-i așa? Nu sunt eu "Doamna țării?!" zâmbește ea cu o ironică infatuare. Acolo unde plec, altele-s odoarele mele... Și... și chiar te-ai hotărât? Te retragi la mănăstire? întreabă el cu durere. Mai gândește-te, Maria... Nu se poate! Nu se poate!... Nestrămutat, unchiule! În umbra Preacuratei și Binecuvântatei Fecioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cerșetor! Privește-mă! Trufie! Și nu te mai biciui! se revoltă Daniil. Ai făcut tot ce omenește era posibil! "Ați luptat singuri... Ați murit singuri"... Aista ne e Destinul! Nu poți porunci Sorții! Destinul?... Da! spune Ștefan cu un zâmbet ironic. Am încercat să întorn aist Destin vitreg după dorința, după voința mea! Se spune că "Soarta" ține cu cei ce îndrăznesc... Am cutezat! Am sfidat-o chiar! Se vede treaba că am fost pedepsit... Nu m-am bizuit niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate constata degradarea gustului. Prin izbitoare comparație. Pretutindeni la îndemână. Piramiduța de sticlă din măreața incintă a Luvrului mă indignează. Părăsesc furios clasicele locuri batjocorite de modernitate (sau postmodernitate), sub - anomaliile continuă - ploaia de foc a unei zile toride de ironică vară pariziană. * Statuia din Paris a lui George Washington nu este - mai mult ca sigur - cea mai faimoasă statuie din marele oraș. Cu toate acestea, dintre cele văzute de mine, e cea care m-a impresionat cel mai mult. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acolo un asasinat (o execuție colectivă, de fapt, cum au fost atâtea în timpul războiului civil, care deja se declanșase în Rusia - n. trad.), iar sângele victimelor stropise bustul lui Dostoievski aflat pe o consolă” (s.n. V.Cr.). Cumplită - și cumplit de ironică - confirmare a profețiilor dostoievskiene! Bustul autorului Demonilor stropit de sângele victimelor urmașilor acelor „demoni”... * Din prozele mele nescrise. „Cu toate că de 33 de zile și nopți ploaia nu se oprise nici măcar pentru o clipă, dictatorul refuza să abdice...” Aceasta ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
absolve) și pseudo eleganță. De fapt, eseul pretinde o competență totală în cel mai ignorat domeniu, cel al umanului (în care antropologia e rareori competentă, și atunci destul de puțin). Cuvântul „eseu”, impus, cum se știe, de Montaigne, exprimă o prudentă (ironică) modestie, înțeleasă, cum am mai spus și altădată, ca o virtute nu morală, ci tehnică, și mai înseamnă nevoia de a testa realitățile, de a încerca, de a supune unei verificări experiența și gândirea, de a mărturisi despre încercările prin
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de opinie și de opțiuni diverse sau opuse în cadrul unui regim stabil : acestea pot provoca uneori între prieteni nervozități trecătoare, ridicări de ton și ofense mai mult sau mai puțin suportabile și de regulă mici zgândăriri de nuanță epigramatică și ironică, aproape niciodată de natură să întunece prietenia. Dar marile crize politice, lovituri de stat, revoluții, război civil pot arunca buni prieteni în tabere opuse. În asemenea cazuri, adversitățile sunt ireductibile nu numai pentru că pasiunile se exacerbează extrem, cu consecințe sumare
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
său, „puteai discuta cu el ca cu un profesor de universitate”. Extrem de inteligent, foarte cult, cu o mare putere de muncă, cu un farmec personal irezistibil (sau aproape : unii i au rezistat) : ochii lui albaștri aveau o privire învăluitoare, ușor ironică, deosebit de atașantă. Ceea ce a făcut pentru cultură în cei zece ani de domnie a fost într-adevăr remarcabil, cu o perfectă competență, cu discernământ în alegerea oamenilor (dar numai în acest domeniu). Ei bine, acum, citind cartea lui Mircea Ciobanu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
-l, o imensă iubire. Asta dacă ai destulă cuviință, dacă ai destulă inteligență. Dacă nu, îți poate inspira, desigur, și alte sentimente. Dar nu teamă. Discipolii lui Machiavelli, luându-l ad litteram, fără a-i percepe o totuși ocultată nuanță ironică, disprețuiesc un principe care nu inspiră teamă ; de fapt îl disprețuiesc pe Dumnezeu, care nu le inspiră teamă („Teama de Domnul, aceasta e înțelepciunea”). E drept că de la Renaștere încoace (și chiar înainte, dar rar și nu fără riscuri, civilizația
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
net cancanului, nu e totuși irelevant, deoarece Matei și-a investit, cu relativă discreție, în această creație, adevărul inimii, pe care în jurnalul intim încerca să-l minimalizeze ca o simplă fixație, curabilă printr-o terapeutică dietetică. Lena, înfățișată cu ironică duioșie, ca o făptură fermecătoare și fără prea multă minte, e o bună cântăreață : privirea ochilor ei albaștri e copilăroasă și emoționantă. Lena (Elena) Ceptureanu, de la Ceptura, județul Prahova, aproape de Băicoi ; Liza, sau Lischen, cum i se zicea, (Eliza) Băicoianu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
apocaliptică, adresând un avertisment umanității în ultimul ceas sub iminența pieirii ei, nu în ordinea demografică, statistică, dar în cea propriu-zis umană. Morala vestitei fabule a lui La Fontaine îi dădea câștig de cauză furnicii doar prin antifrază, în mod ironic, dar a fost comun acceptată în sensul literal, care flatează mentalitatea filistină și autoriză utilitarismul cel mai mărginit, din totdeauna dominante, și pentru care greierul reprezintă trândăvia, indisciplina, inutilitatea și dezordinea. Mentalitatea aceasta și-a anexat în lumea modernă mijloacele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
suflet. Acum câțiva ani, când era în curs de apariție seria de Opere ale criticului, din care tocmai cumpărasem două volume, mă întâlnesc în oraș cu un tânăr prozator care, văzându-le sub brațul meu, mă întrebă intrigat (și ușor ironic) : „Ați luat astea ! se mai poate citi azi Ibrăileanu ?”. Nu mai știu ce i-am răspuns, dar am rămas perplex și întristat : se poate așadar pune azi o asemenea întrebare ! Da, se poate ; de altfel știam asta, o știam demult
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
volumul de poeme Crow (Corbii). Aici ai o fotocopie după unul dintre poemele sale, „Love song”, pe care-l găsesc extraordinar în simplitatea lui foarte complicată. Este ora patru după-amiaza, și secretara a venit să mă anunțe, cu un surâs ironic, că nu e nici o scrisoare pentru mine. Păcat. Păcat că nu-mi pot controla chipul - care se înroșește, tresare -, inima care-mi bate mai repede decât de obicei, mâinile și subsuorile îmi transpiră, ca și cum aș fi înfruntat o frică subită
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
din politețe. Dintre toți, Andrei (Bart) e cel care mă sună cel mai mult, dis-de-dimineață, asigurându-mă că este prietenul meu cel mai bun, apoi încearcă să mă trezească din somn și să primească de la mine un fel de stare ironică, plină de humor bun, pentru a porni cu curaj în ziua de lucru de la Centrul nostru de Presă de pe Fredsgatan 6. Dar, dacă mă gândesc mai bine, în această lună neînsemnată în caiet am făcut un lucru de mare importanță
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]