8,611 matches
-
profesională ca singurul mijloc de a dobândi siguranța stării de grație, a "poziției" lumești care să fie în acord cu grația divină. Vocația apare, în mediile protestante, ca exteriorizare a credinței potrivit căreia, neștiut de nimeni, Dumnezeu împarte grația și mântuirea; ea este o exteriorizare ce devine, prin raționalizare (conștientizare perpetuă a sensului divin al vieții omenești), muncă profesională. C. Rădulescu-Motru citează lucrarea lui Max Weber pentru a ilustra ideea că faptele religioase ca și cele morale, intelectuale etc. nu sunt
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
dezumanizat. Atingerea limitei de jos a umanului comite deicidul. Și, într-un fel, dacă urmăm logica eternei reîntoarceri, refacerea omului (reumanizarea lui) înseamnă reînvierea lui Dumnezeu. Regăsim aici, cred, termenii primari ai creștinismului, reprobat, uneori în termeni violenți, de Nietzsche: mântuirea ca re-umanizare și învierea ca act mântuitor. Atingerea condiției de creator face din om un fel de coincidentia oppositorum, pentru că el strânge în existența sa, pe lângă această condiție, și condiționarea naturală. Omul nu se află la cumpăna dintre condiționatul natural
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
metodă: Renouvier folosește metoda dialectică, C. Rădulescu-Motru, "metoda obiectivă", bazată pe metodele experimentale ale științelor, agreate de gânditorul român; în final, o deosebire de conținut: interesul lui Ch. Renouvier este identificarea unei atitudini care să-i înlesnească omului calea către mântuirea sufletului, C. Rădulescu-Motru urmărește procesul de naștere a per-sonalității, fiind interesat de felul în care se poate ajunge la formarea personalității energetice.286 La filosoful francez, finalismul este transcendent; Dumnezeu este cauza lumii; modelul său metafizic este pluralist. Filosoful român
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
A treia "creație" încă așteptată de om, potrivit lui Renouvier constă într-o reabilitate a omului prin personalizare, într-o reapropiere și chiar identificare a omului cu modelul divin; "personalitatea" rezultat al personalizării reprezintă tocmai constituția divină a omului, survenită prin mântuire, adică prin recâștigarea condiției pierdute datorită căderii în păcat. "Reîntoarcerea la starea de perfecțiune primitivă comentează Gheorghe Vlăduțescu ideea despre a treia creație -, de aceea ar echivala cu revenirea la Dumnezeu și la conștiința că libertatea și voința sunt răul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
iar a doua, naturală). Totuși, doar pare astfel, pentru că, în fapt, ea nu poate fi decât tot divină. Consecințele acestei observații vor fi discutate mai târziu. Modelul antropologic al lui Ch. Renouvier, foarte aproape de scenariul creștin privind nașterea, căderea și mântuirea omului, este legat și de filosofia kantiană prin ideea despre persoana ca entitate autonomă (desigur, cu foarte multe limite) și centru existențial (cel puțin în a treia creație). Dar acest model nu poate fi gândit, ca tip de explicație, pornind
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nu este posibilă decât la nivelul persoanei. Într-un fel, aceasta reprezintă și forma istorică a existenței umane, însă închisă în istorie, ea nu-și poate onora deplin "programul" (în esența sa, desigur, de natură divină). Istoria este contradictorie în privința mântuirii: "Istoria umanității, după originile sale cunoscute, pare a verifica experimental această dublă teză: că rațiunea vieții omului pe pământ este ucenicia justiției și că scopul acestei ucenicii nu poate fi atins individual, prin persoană, în sânul societății umane"289. Doar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ambele ei rosturi. Forțele naturii, opuse Absolutului divin, vor fi supuse de om odată recâștigată justiția divină. Omul-persoană împlinită, ca stăpân al naturii, nu are, totuși, nimic din natură. Ceea ce înseamnă că apropierea de divin îndepărtează de natură: la limită, mântuirea, ca reinstaurare a justiției divine, așază natura și omul în pozițiile opuse ale stăpânului și stăpânitului. Atâta vreme cât omul este căzut, iar istoria îi este scena vieții, el se află departe și de ordinea de "finalitate universală" (morală în esența sa
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
pe acestea atâta vreme cât zăbovește în istorie. Fiu al naturii, care vrea să câștige Absolutul fiindcă nu este aneantizată în el "substanța" divină a primei sale creații, supus luptei pentru existență și altor reguli rele ale condiției sale naturale, el râvnește mântuirea; dar el rămâne, în istorie, ca un fel de "conștiință nefericită": știe, măcar din când în când, unde trebuie să ajungă, însă este doborât de satisfacțiile găsite în fel de fel de practici. Tocmai un asemenea model de umanitate are
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Pe Giselda el o percepe că pe un înger al purității și virtuții. Rezumat : Păgâno a devenit pustnic după greșala de a-si fi ucis tatăl. În această arie el se referă la grația divină și la iertarea Domnului pentru mântuirea lui. Rezumat : Giselda se află în captivitate și s-a îndrăgostit de Oronte, un bărbat care nu numai că este fiul răpitorului ei, dar nu este nici macar creștin. Astfel, în prima parte a ariei, ea se roaga spiritului mamei sale
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
să se roage și să-și retragă blestemul, după care moare în brațele iubitului ei. Ultimile cuvinte ale Leonorei exprimă speranța de a se reîntâlni amândoi în Ceruri. Alvaro se decide să trăiască și să se roage mai departe pentru mântuire. Principalele arii ale operei La Forza del Destino Aria Me pellegrina ed orfana din actul I Rezumat : Leonora s-a hotărât să fugă cu iubitul ei, Don Alvaro. Tatăl ei este împotriva căsătoriei din cauza faptului că este metis. Ea se
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
fără jenă sau fără recunoașterea lui ca fiind ceva deviant, degradant, și, În consecință, prin asumarea unei penitențe pe măsură. În momentul În care ne lăudăm cu păcatele pe care le avem, ne situăm la distanță maximă de iertare și mântuire. Mâine, poimâine ne trezim că vor și legalizarea căsătoriilor dintre partenerii de același sex - Într-o anumită formă au și cerut-o - sau chiar dreptul de a crește și educa copii. Ce pedagogie ar Îngădui influențele educogene girate de o
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Manent, Istoria intelectuală a liberalismului, pref. trad., Bucureși, 1992 (în colaborare cu Mona Antohi); Alain Besançon, Anatomia unui spectru, București, 1992 (în colaborare cu Mona Antohi), Confuzia limbilor. Criza ideologică a Bisericii, București, 1992 (în colaborare cu Mona Antohi), Dilemele mântuirii. Criza Bisericii Catolice, București, 1996 (în colaborare cu Mona Antohi); Katherine Verdery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu, București, 1994 (în colaborare cu Mona Antohi); Mihai Șora, Despre dialogul interior, postfață Virgil Nemoianu, București, 1995 (în colaborare cu Mona
ANTOHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285384_a_286713]
-
Iisus, s-ar voi preotul acesta intolerant de felul său și absolutist în viziunile terestre și escatologice care îl posedă. Îndemnând socratic la cunoașterea de sine, el se ostenește prin „lucrarea cuvântului” să salveze sufletul celui care, lipsit de „coiful mântuirii” și de „pavăza credinței”, poate ajunge „vrăjmaș luiș”. Idealul său etic, dedus din experiența mirobolantă a personajelor biblice, se așază ca sub o „stea noao” sub raza unui umanism creștin, care este un sigiliu al epocii. Paradoxul ar fi că
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
o privire neagră de Meduză. Asta mărturisesc paginile lui Byron, Barbey, Baudelaire, Stendhal sau Proust. Așadar, cum? Luciferi definitiv căzuți? Sau, dimpotrivă, mesageri ai luminii divine? Spre marea noastră uimire, majoritatea celor care se avântă să scrie despre damnarea sau mântuirea dandy-lor le exaltă natura solară, Îngerească. Între cuvintele prin care Încercam la Începutul cărții să definim lapidar dandysmul, câteva se adună În jurul unui sens mai puțin previzibil până aici: „angelism”, „asceză”, „martiriu”, „mistică”, „ordin monahal”, „religie”. Baudelaire e cel care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
1978 : 251) ; " nos croix " (Aux lecteurs) (Loubière, 2003 : 15) ; " jocuri și răstigniri " " des jeux et des crucifixions " (Semne/Signes) (Miclău, 1978 : 305) ; " iscodim învierile în fața porților " " nous épiions leș résurrections devant leș portes " (Echinocțiu/Équinoxe) (Miclău, 1978 : 325) ; " setea de mântuire " " la soif du salut " (Sufletul satului/L'âme du village) (Miclău, 1978 : 281) ; " la soif de rédemption " (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 149) ; " la soif de rédemption " (L'âme du village) (Stolojan, 1992 : 43) ; " minunea " " le prodige " (Bunăvestire/Annonciation) (Loubière, 2003 : 63) ; " liturgic
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
important, sunt două tărâmuri inevitabil complementare. Poeta reușește să privească „prin inima copilăriei” (norii sunt chiar „ochi ai bucuriei”) și, în același timp, să convoace „părinți sfătoși”, învăluind himericu-i ținut cu „o lumină sperioasă”. Convinsă că blândețea stăpânește lumea, încearcă mântuirea prin confesiune. Luciditatea prezidează, însă, fără eclipse, actul poetic, aparent ascetic, aspirând spre lecția spirituală. D. face în contextul generației sale o figură aparte, cultivând un optzecism atipic. Nu supralicitează ironia și ludismul, nu face tapaj de autoreferențialitate, nu se
DIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]
-
cu valoare generală, a mizeriei și neputinței viețuirii omenești, dar și a eroismului nespectaculos, ivit din statornică onestitate lăuntrică. Prozatoarea recurge la procedeul identității glisante, incerte, multiple, acreditează o „convergență” a personajelor, acestea apărând ca variațiuni ale unei teme unice: mântuirea personală. C. a preluat mult din arsenalul Noului Roman francez, dar a făcut-o cu o finalitate specifică. În Miercuri, joi pe strada circulară (1998), ceea ce primează este viziunea (neo)existențialistă, romanul fiind cronica unei drame umane: cea a unui
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
Introducere în opera lui Cioran, Pitești, 1997; Stelian Tănase, Anatomia mistificării. 1944-1989, București, 102-111, 163-164; Dan C. Mihăilescu, Cioran și dreptatea tuturor, „22”, 1998, 25; Simona Cioculescu, Cioran sau Neliniștea de a exista, MS, 1998, 1-2; Ion Deaconescu, Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998; Fernando Savater, Eseu despre Cioran, tr. Sorin Mărculescu, București, 1998; Pro și contra Emil Cioran. Între idolatrie și pamflet, îngr. și pref. Marin Diaconu, București, 1998; Mariana Șora, Cioran jadis et naguère, Paris, 1998; Simion Ghinea
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
București, 2002. Repere bibliografice: Simion, Fragmente, II, 274-276; C. Stănescu, Un agent al fricii, ADV, 1998, 9 mai; Dan Stanca, În căutarea timpului trecut, RMB, 1998, 28 mai; Cornel Ungureanu, Literatură nonfictivă. „Amintirile unui laș”, O, 1998, 5; Gabriel Dimisianu, Mântuirea prin mărturisire, RL, 1998, 21; Călin Căliman, „Amintirile unui laș”, CNT, 1998, 50; Florin Bănescu, Pactul cu diavolul și eliberarea prin mărturisire, „Arca”, 1998, 4-6; Mira Feticu, O carte necesară, JL, 2000, 19-24. E.S.
CORBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286411_a_287740]
-
în poezia lui A. Un rezumat al ei e alegoria din Între două nopți. Între opacitatea destinului biologic (pământul), Deus absconditus și detașarea pe care o cere dobândirea cerului (muncă chinuitoare, ce „sapă”, destramă insul), omul nu mai poate reitera mântuirea lui Crist. Simbolul cel mai adevărat al eului arghezian acesta este: omul îndumnezeit, Iisus. Îndoindu-se și fugind de pe cruce (Duhovnicească). Jertfit întru eternitate, „singur și nemernic” (Psalm). Alături, disperarea muritorului de a nu afla așezare și odihnă: „Unde ne
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
existențelor umile, cu întâmplări mai direct legate de biografia lui A., are în centru, prin Ion Trestie, crescut pe „mâini vitrege”, ajuns laborant la o fabrică de zahăr, și prin Lina, frumusețea ivită din mocirlă, tot problema sufletului și a „mântuirii care domină nenorocul”. Transsubstanțierea, înălțarea din straturile obscure ale alcătuirii omenești la treapta inalterabilă a Spiritului, este figura care organizează destinul personajelor. Aventura simbolică a lui Trestie se luminează de sensul unui efort general: cel al materiei țintind a se
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
evlaviei creștinești. Aceste însușiri concură la definirea uneia dintre ipostazele întoarcerii, în poezie, după 1989, la spiritul religios. Ruga, oficierea ritualului creștin, exaltarea imnică a iubirii, rostirea răspicată a experienței lăuntrice a devoțiunii creștinești, a cucerniciei și a aspirației spre mântuire sunt realitățile omniprezente ale acestei lirici de exclamație și fervoare religioasă, formulată într-un lexic simplu (cel fundamental, cu împrumuturi din lexicul liturgic sau biblic), cu imagistică puțină, banală sau discretă. Forța acestei poezii încearcă să se impună prin intensitatea
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
impetuosului său erou, căruia îi întrerupe discursul delirant. Despre partea a doua, în legătură cu posibilele intervenții ale cenzurii, nu avem nici măcar informații colaterale. Oricum, un final în spirit creștin, cum crede Ion Ianoși, era imposibil pentru că, structural, această operă nu prevede mîntuirea. Un semnal în această privință îl găsim în refuzul comparației oamenilor cu niște clape de pian, comparație care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și psihice, dar obiectiv lipsite de importanță; b) un tip al comportării sufletești; bolnavul care se plânge medicului fără o întemeiere obiectivă. Omul “poate să fie ipohondrie” deoarece este o ființă “îngrijorată”. Grija referitoare la corp corespunde oarecum grijii pentru mântuirea sufletului - o caricatură a “anxietății existențiale” (Weitbre Cht.). Ipohondricul este incomod pentru medic. De exemplu: există ipohondricul capabil să sâcâie pe medic, dar și cel la care frica de boală se proiectează și asupra medicilor, examenelor remediilor etc. astfel că
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
pe acel sigil Cu care istoria nențeleasă, veche Pecetluit-a-n cartea lumei soarta Popoarălor?... Azi toți o știu... Învinsul Desfășură puteri atât de mari Încât povestea neamului de dac Pătrunde cartea, filele ei vechi, Ca-ntunecos și sânt de mântuire Mit *... La soarta noastră * Popoare-ntregi privesc ca la o stea. Ieri încă slabi... astăzi se grămădește Evul întreg în brațul nostru fier... Eu am fost puntul care-n marea lumei Cea liniștită m-am mișcat - și marea, Marea întreagă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]