KorAP: Find »[drukola/base=maestru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...175 176 177 ...745 >

18,601 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

atenți, supremația regizorului și a Maestrului fuseseră absolute. Loredana, ca și cum n-ar fi auzit corecțiile și taxările, cu privirea ei senină, strânge farfuriile adânci, de ciorbă, terminaseră de mult, le duce la bucătărie și le lasă în chiuvetă, era rolul Maestrului să le spele, totdeauna, în casa lor, el spăla vasele. Oftând, el se și ridică, traversează livingul spre bucătărie, se apleacă spre Loredana - vrea liniște în casă, cu femeia asta alcătuită din unghiuri ascuțite știe ce să facă și, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ce muzică să-ți pun, Căpșuno?, mai bine du-te tu la combina muzicală și rezolvă, eu trec la miel, să pun la cuptor friptura aia rară, îmbrac cotletele în fân, să vedeți ce parfumuri în farfurie... — Să ne cânte maestrul, nu vreau CD, eu vreau căldură, vocea caldă a Maestrului, se alintă Căpșuna, nu acuma, răspunde el cu ochii în jos, în chiuveta cu vase, încă e supărat din cauza vorbelor despre maică-sa, chiar nu pot să cânt acuma, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tu la combina muzicală și rezolvă, eu trec la miel, să pun la cuptor friptura aia rară, îmbrac cotletele în fân, să vedeți ce parfumuri în farfurie... — Să ne cânte maestrul, nu vreau CD, eu vreau căldură, vocea caldă a Maestrului, se alintă Căpșuna, nu acuma, răspunde el cu ochii în jos, în chiuveta cu vase, încă e supărat din cauza vorbelor despre maică-sa, chiar nu pot să cânt acuma, nu poți să cânți acuma?, un demon se răsucește în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nevastă și iubită, fredonează și regizorul, Ană, mândra mea frumoasă, prietenul lui cântă atât de frumos, că Laszlo ar vrea să plângă, amintiri vechi, tristeți de tinerețe, frânt între nevastă și Căpșuna. Se văd tristețile astea pe fața lui, și Maestrul, care știe bine toată viața prietenului său, înțelege greutatea privirilor, melancolia s-a născut dintr-un cântec, el știe, ca și Laszlo, cum e viața. Schimbă repede doina aia populară și cântă altceva, tare și lungind țigănește vocalele, chiar dacă știai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de mahala, o știu foarte bine, au lălăit-o de multe ori, îi trezește din melancolii. Vocea Maestrului e parcă de-acolo, din țigănie, Dumnezeule, mare actor!, cum de poate face așa de autentic pe nefericitul ăla de mahala? — Cânți foarte bine, complimenteză a nu știu câta oară Căpșuna, i-ar plăcea să-l aibă partener într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
din țigănie, Dumnezeule, mare actor!, cum de poate face așa de autentic pe nefericitul ăla de mahala? — Cânți foarte bine, complimenteză a nu știu câta oară Căpșuna, i-ar plăcea să-l aibă partener într-o piesă, să joci cu Maestrul într-o piesă, mamăăă, ce lovitură de imagine!, să-i spunem lui Laszlo, gândește fata. Și către Loredana: — Tu ai știut că bărbatul ăsta al tău cântă așa de bine? — Ei, știați de mult cum cântă, știe o lume, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
momentului, născut în Cordoba, dintr-o familie de țigani, solist al Baletului Național Spaniol, să știți, fetelor, că e, probabil, cel mai frumos bărbat în viață, mare-mare dansator, îi face costumele Jean-Paul Gaultier, are băiatul un corp... sabie, nu alta. — Maestre, eu o să-ți tai limba, cânți prea frumos!!!, se alintă Căpșuna, știe că are succes la bărbatul cu ochi albaștri și nasul mare. — Nu poți asta, numai Zeul e în stare, glumește doct Maestrul, râde, leagă-te de catarg dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
băiatul un corp... sabie, nu alta. — Maestre, eu o să-ți tai limba, cânți prea frumos!!!, se alintă Căpșuna, știe că are succes la bărbatul cu ochi albaștri și nasul mare. — Nu poți asta, numai Zeul e în stare, glumește doct Maestrul, râde, leagă-te de catarg dacă te seduc! — Poftim? Regizorul și actorul se uită iar lung la Căpșuna, apoi nu îndrăznesc să se privească unul pe altul, sunt însă solidari și trăiesc lângă fete mai departe, cine ar părăsi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
al tău e nebun, toate muierile pe care le știu sunt înnebunite după vocea lui, care te mângâie pe ovare și el visează mereu la nu știu ce ochi albaștri, că se vede și asta... — Ehei, cum eram eu odată!, exclamă trist Maestrul, mai trist ca toți ceilalți trei la un loc, apoi, tare, încercând să nu i se vadă melancolia, nu v-am spus că la mine în familie toată lumea cânta? Tata, Dumnezeu să-l ierte!, un preot frumos ca Apollo, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
din familia mea, am luat, probabil, vocea asta care place atâta lumii. Părinți care mă iubeau cu o dragoste sufocantă, n-au mai făcut copii din cauza asta: mă iubeau pe mine prea mult. Am rămas singurul lor copil. Unicul. Și Maestrul se uită lung la meseni, își amintește că Tina scrisese anul trecut pentru el un text, Bărbați și femei, cu care el avusese un succes de public răsunător, fusese pus în scenă de un alt regizor, un alt prieten al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
se uită lung la meseni, își amintește că Tina scrisese anul trecut pentru el un text, Bărbați și femei, cu care el avusese un succes de public răsunător, fusese pus în scenă de un alt regizor, un alt prieten al Maestrului, Titus Segovia (în tinerețe, regizorul își alesese acest nume de scenă și nimeni nu mai știa cum îl cheamă în realitate, nici nu mai conta), despre Titus curgeau bancurile studenților, care își făcuseră o părere despre valoarea artistică a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
alesese acest nume de scenă și nimeni nu mai știa cum îl cheamă în realitate, nici nu mai conta), despre Titus curgeau bancurile studenților, care își făcuseră o părere despre valoarea artistică a lui Titus, dar nu conta, bărbatul - prin Maestru se angajase și profesor la o facultate particulară de teatru conducea o clasă de studenți la actorie - punea în scenă Shakespeare și Brecht. Iar studenții, talentați și nebăgați în seamă, glumeau pe holuri: am văzut o piesă nouă, cu Victor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ei bine!, puii se vor ține după ea, după imaginea aia pe care o văd prima dată, poate fi o pisică, un câine, oricine poate deveni pentru ei „mama”. Prima imagine le ștanțează memoria. Așa se întâmpla totdeauna și cu Maestrul: fermeca sălile cu vocea lui caldă, publicul știa numai de el, îl avea în memorie numai pe el. Era un vrăjitor muzical, oamenii, străzile, copacii, casele se legănau în ritmurile lui, cântase despre tensiunea dintre lucruri, cum spunea Tina, despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
un vrăjitor muzical, oamenii, străzile, copacii, casele se legănau în ritmurile lui, cântase despre tensiunea dintre lucruri, cum spunea Tina, despre cum se transformă ea în cuvinte și cum vorbele devin muzică, despre vocea umană și cum devine ea muzică, Maestrul jura, în spectacol, că va fi al unei singure femei, că-i va fi el fidel acesteia, că nici o altă frumusețe nu-l va cuceri, poate să fie coadă la ușa lui, el nu. Toate femeile îl credeau și, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
să fie mințită duios și cald, glasul lui era ceva sigur, căci adevărul minciunilor pe care le cânta se lipea de inimile zburdalnice și de ochii alunecoși, CD-urile cu interpretările lui erau palpabile, puneai mâna pe ele și existau, Maestrul însuși, pe scena Teatrului de la Centrul de Creație „Cișmeaua Roșie”, exista, le dădea siguranță oamenilor, muzica e acolo!, își spuneau, credeau în el. Pentru mulțime, îi spunea Loredana, vocea ta este precum Graalul în Codul lui Da Vinci. — Păi, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
credeau în el. Pentru mulțime, îi spunea Loredana, vocea ta este precum Graalul în Codul lui Da Vinci. — Păi, de cartea asta îmi vorbești tu mie, mă, fată, mă?, la romanul ăsta mă raportezi tu pe mine, Octavian Iacob?, și Maestrul se uita lung la soția cu ochii de aur, se întreaba „de ce?”, cum de opțiunea asta la ea, doar căutăm în cărți ceea ce nu am trăit noi, o altă viață posibilă, dar ea?, ce caută ea în Codul lui Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
creștea iarba, amuțea privighetorile. Vocea lui. Cel mai mare mister al omenirii, vocea umană. Un spectacol care trebuia văzut și, mai ales, ascultat. Aplauzele curgeau ca apa Oltului, primăvara. Muzica însăși ieșise din corzile lui vocale, din inima și sufletul Maestrului, ca și cum s-ar fi născut demult, demult. Regizorii știau de succesele lui muzicale și-l distribuiau uneori în musicaluri, făcea săli pline și aducea bani... — Plângeți-l pe acel ce n-are viața și Moldova lui, mai fredonează el, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ca muierile, glumește el, țipă, dar sare pe mine!, e ca o femeie hoață, voi vedeți ce privire are?, ochi de curvă, măăă, privirea aia de femeie hoață, se uită dintr-o parte, când ți-o trage asta o limbă!!!, Maestrul se enervează deodată și o dă afară, ieși afară, să nu te mai văd!... și îi dă una la curul gras. Să te bat și să te iert!, râde Căpșuna, dar actorul cântă iar, încet, numai pentru el, în barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
replică din Apus de soare: O, Moldovă... După Paștele ăla plin de gafe, n-am uitat ce mi-a făcut Căpșuna cu vânzarea și cumpărarea casei de lângă noi, aveau proprietate acuma și o făceau pe nebunii?, ce, degeaba a muncit Maestrul?, nu l-am uitat pe babalâcul, mitocanul Cezarinei, câte beri?, una pe zi sau una pe an?, a întrebat ăla, ce viață duceți voi aici, la Snagov! Dar le-am plătit-o la amândoi cu arhitecta noastră, cea care ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
se sature. — În vara asta, noii noștri vecini s-au apucat de reparații, ați văzut, le-a aranjat tot al meu cu o echipă de muncitori de la firma noastră, cu Nicu Ciot, Nicu ăsta lucrează și la facultatea particulară a Maestrului, și la noi, că doar suntem în capitalism... Am intrat la teatru, eram o provincială grăsuță, îmbrăcată în rochii tricotate de mama, tata a fost fericit, pentru el mi-am păstrat numele de Buzescu, n-am luat numele Maestrului, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a Maestrului, și la noi, că doar suntem în capitalism... Am intrat la teatru, eram o provincială grăsuță, îmbrăcată în rochii tricotate de mama, tata a fost fericit, pentru el mi-am păstrat numele de Buzescu, n-am luat numele Maestrului, poate suna mai bine Loredana Iacob, dar n-am vrut, pentru tata, Dumnezeu să-l ierte!, mă cheamă astăzi Buzescu, bărbatul meu nu s-a supărat. I-am vizitat și după admitere pe amândoi, pe Maestru și pe nevasta lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
n-am luat numele Maestrului, poate suna mai bine Loredana Iacob, dar n-am vrut, pentru tata, Dumnezeu să-l ierte!, mă cheamă astăzi Buzescu, bărbatul meu nu s-a supărat. I-am vizitat și după admitere pe amândoi, pe Maestru și pe nevasta lui cu părul șaten, tot anul întâi am fost pe la ei, mâncam acolo, mă jucam cu Lord, câinele lor. Ați văzut câinele pe casetă, doamna Neli, un lord adevărat, mi l-a călcat mașina, a murit, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
n-am plâns eu degeaba după el, l-am iubit ca pe un bărbat, mai plâng și acum dacă mă uit pe imaginile cu ei, cu pisica și câinele de atunci. Și uite că-ntr-o zi, m-a invitat Maestrul la masa de prânz. Am intrat în blocul ăla pe care nu-l iubeam deloc, era murdar, locatarii erau aproape toți bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
locatarii erau aproape toți bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că ești la pământ, dar acesta nu te înghite încă, te priveau cu ochi „suficienți”, termenul e al Maestrului, erau fericiți de micimea lor de aprozar, râdeau degeaba, căci unii te privesc în față și râd, alții te vorbesc în absență și râd, te urmăreau unde intrai, cu cine și la cine, lăsau ușile deschise la intrare, o babă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
despre ciubucul la români... Ne-am întâlnit un an în casa lui, și nevastă-sa n-a știut nimic. Apoi, mergeam la o garsonieră, dar n-a durat mult și ne-am căsătorit. Asta a fost cu fata mare și Maestrul. Vichi, nevasta lui de-a doua, parcă dormea, a trebuit să forțez eu situația, am să-ți spun cum. Nu vă cred!, se miră grădinăreasa, adăugând poveștii un râs ascuțit și funiei pe care o împletește o ceapă aurie, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]