4,697 matches
-
că și-a pierdut modestia și discreția adaptându-se moralei occidentale. S. are, în genere, „o bună așezare”, cum ar spune Noica, față de valori. În I. L. Caragiale vede un scriitor „abisal” de talie mondială, în Mateiu descoperă fastul și dulceața melancoliei, la Eminescu, Blaga, Iorga, Rebreanu observă ceea ce trebuie. Numește fundamentalismul, de orice fel, o „nebunie logică” și pe Hristos un „mântuitor cosmic”, în sensul dat de Teilhard de Chardin. Îi este dor de oameni ca Paul Zarifopol și Mihai Ralea
STEINHARDT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
17; Claudiu Constantinescu, Un dicționar, RL, 1993, 27; Dan C. Mihăilescu, „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”, LAI, 1993, 28; Al. Cistelecan, „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”, „Cuvântul”, 1993, 33, 34; Octavian Soviany, Postmodernism și melancolie, CNT, 1993, 34; Adrian Marino, O nouă istorie literară, JL, 1993, 37-40; Constantin Cubleșan, Deceniul literar nouă, ST, 1993, 10; Irina Petraș, Era personalizării, TR, 1993, 46; Tania Radu, „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”, RITL, 1994, 2
ŢEPOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290153_a_291482]
-
unor personaje, lumea pestriță și dezorientată a perioadei de după armistițiu. Numeroase sunt „însemnările periodice”, unele fiind notații cotidiene, relatări despre fapte culturale, simpozioane, conferințe, sesiuni sau comemorări, altele gânduri despre viață (despre plictis, relativism, certitudini, dumnezeire, fatum, absurd, moarte etc.), „melancolii solitare”, cum le numește în volumul Călătorii interioare (1998). Câteva evocări, precum Un personaj rabelaisian în redacția „Ardealului”, despre fostul director Anton Ionel Mureșanu, sau Colegul și prietenul Aladár, vădesc vocație de prozator. Paginile datând din anii ’70-’80 readuc
ŢEPELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
să-mi sublinieze, de știința pură, peste douăzeci de ani nu o să prea avem ce aplica”. O bună parte a discuției am consacrat-o „prezenței cadrului fizic în opera de artă”. Pornind de la acest criteriu, a ajuns la convingerea că „Melancolie” de Eminescu a fost scrisă la Valea Hogii, sat din comuna Lipova, în timp ce revizorul poet inspecta școala sătească. În sfîrșit, m a anunțat că și-a propus să scrie și alte articole, memorialistice, îndeosebi despre Ion Barbu. *Prețios și pedant
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unde recent avusese loc un masacru, apoi la atacul terorist de la Belfast. Dacă această discuție nu e gratuită, oare unde vor să ajungă?, m-am întrebat. După un moment de înviorare, C.V. Toma s-a instalat iarăși în prefăcuta lui melancolie: „N-ați fost aprobat din cauza dosarului”, mi-a spus, pe neașteptate, răsucind între degete o clamă, fără să mă privească. știa că „dosarul” e punctul meu cel mai vulnerabil. Amintindu-mi-l, spera să nu mai am nici un fel de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
gestul, am tăcut, ca să nu-i risipesc o iluzie: cred că sîntem simpatici cu cei ce pleacă ori din interes (cine știe, „deal cu deal se întîlnește!”), ori fiindcă ei răzbună „sedentarismul” nostru care a început să semene a iobăgie. *Melancolii de 21 mai. Cu excepția lui D. Mitulescu, care de la o vreme afectează un soi de cordialitate (ceva s-a clătinat în sufletul lui), nimeni din redacție nu m-a felicitat de ziua onomastică, de parcă toți ar fi uitat calendarul. A
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a sugerat că, odată publicată, s-ar mai rări dificultățile financiare, ar putea avea cel puțin o vacanță mai bună! La rîndul lor, „amicii”, înțelegînd că rolul meu la revistă s-a diminuat, au devenit mai „discreți”. Înțeleg cu melancolie ceea ce mi se întîmplă, dar nu consider că trebuie să mă schimb. *Curriculum vitae: promovat la 30 de ani, subestimat, marginalizat la 40. * Cînd și-a început slujba de paznic la cărămidărie, vărul meu Vasile Popovici era considerat (el e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că e inutil să combați asemenea inadvertențe. E ca și cum ai pune note de subsol la fiecare paragraf dintr-un basm. Ar însemna să spargi cheful, care cere complicitate. Poveștile sînt canavaua necesară. Fără ele s-ar cădea în plictiseală și melancolie sau, mai rău, în mizantropie. Tanța Rusu și Măgirescu au lucrat, cîndva, la Bază (BJATM). El a plecat de-acolo mai de demult. Ea a ieșit la pensie în urmă cu trei ani. întîlnindu-se la ziua „Bunicului”, își comunică astfel
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
el, apoi și pe „nenea Jean” (Apetroaie)! Nici vorbă să mă dau cu „dușmanii” săi; eu notez aci propriile-mi constatări, care, în acest caz, sînt mai rezervate, ca să nu zic critice. *„Mă, nea Căline, mi-a zis Sp. cu melancolie în glas. Conștiința dumitale e ca o față de masă albă, curată...” N-am putut să-i întorc întocmai complimentul. I-am spus numai: „Lasă, nea Vasile, că nici a dumitale nu-i prea pătată...” „Ei, mă, nea Căline, a oftat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în plus firea țărănească nu-i permite să fie brutal. Un altul, golan, i-ar fi spus: «A fost bine cît a fost, acuma, haide, fă pași pe covoraș!» Dar el nu se poate despărți!” Ironiile ei sînt dublate de melancolie: „Nu pot arunca la canal 15 ani de căsătorie!” în ciuda celor întîmplate speră să-l readucă la sine: „Sînt muiere tare, pot să lupt”. Dacă va trebui, îl va amenința că o să-i ia mașina, că o să-i ceară pensie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să devină efectivă cît mai încolo. De la cimitir, am plecat direct la gară. *Obligat de doctor să nu mai fumeze, căci „a contractat o pneumonie”, Cojocaru îmi spune că nu-și mai găsește locul și că are dese crize de „melancolie pernicioasă”. E supărat pînă-n adîncul sufletului pe copii că sînt risipitori. „Cînd eram studenți, mie și maică sii, ne ajungea mîncarea de la cantină. Nu cheltuiam un leu în plus peste bursă!” „Alte vremuri”, zic eu, dar nu se înmoaie. „Ei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
actori). Neavînd somn nici după această oră, au discutat despre „bărbații de la Zile”, cel mai atrăgător părîndu-li-se a fi timișoreanul Livius Ciocîrlie, un domn distins, suplu, cu o figură fină și un aer de nobil scăpătat, atins de spleen și melancolie. *Tovarășa Floareș, primărița Oneștiului, a împărțit invitații la „Zilele Culturii Călinesciene” în două categorii: cei de categoria I (bucureșteni, timișoreni, ieșeni) iau masa de seară în salonul din dreapta al restaurantului „Stejarul”, iar cei de categoria a II-a (băcăuani și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
A progresat sub raportul meșteșugului, dar nu și sufletește. E, cam peste tot, confortabil, n are lărgime, nici adîncime. „Eroul (său) liric” face gesturi absurde sau vagi. Micile explozii de vigoare se traduc prin cuvinte „grele”, nepotrivite. La fel și melancoliile. O scurtă reflecție (despre cum pătrund ca piatra în apă gîndurile negre în om) și cîteva note de peisaj sînt singurele lucruri bune pe care le-am reținut. *Carmen se imaginează o Vidră. „Dacă aș fi făcut teatru, asta aș
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
port însă pică trecutului, nici evenimentelor, nici oamenilor. Făcută cu „sufletul liniștit”, transcrierea diverselor note și însemnări e ca o trecere prin purgatoriu, te curăță de patimile pe care, fatalmente, textele le-au păstrat, încît ajungi să privești cu o melancolie senină, zîmbitoare, chiar și paginile compuse odinioară cu nervii încordați și maximă gravitate. Paradoxal, amintirea ratărilor poate fi la fel de consolatoare ca și cea a dorințelor și gîndurilor devenite fapte. Uneori, folosind o grilă larg comprehensivă, eu mă felicit pentru multele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
prin bogăția informațiilor, prin vivacitatea angajării În actualitățile culturale, prin nescăzuta convingere că, pe tărâmul muncii pasionate, nu există abandon, iar legea e ... eterna reîncepere. Ci prin dârza hotărâre de a „ne bucura de darurile acestei vieți”, fără a ceda melancoliei care ne amintește perpetuu de eternitatea de „dincolo”. Am citit aceste pagini ca pe o lecție de Înțelepciune și morală, ca pe un model pe care, noi, generațiile mai târzii, trebuie să ne impunem a-l urma, căci, se pare
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
București. Cobor pe Calea Victoriei și abia o pot dibui. Nici biserica Zlătari nu mai poate respira bine între blocuri. Mai fericită (căci fusese ferită pe vremuri, când s-au ridicat clădirile din jurul ei), micul juvaier arhitectonic, Stravopoleos, are, plin de melancolie, culorile amurgului. Biserica s-a întunecat, pereții s-au coșcovit, zugrăveala nu a mai fost de mult îngrijită cum se cuvine, zidul împrejmuitor al curții de alături se apleacă lent, semnele ruinei se arată peste tot, dar locul acesta, lucrătură
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
a Circului Totalitar. Ne aflam deja, amândoi, În afara României. Scrisorile m-au surprins la Început prin tonul extrem de afectuos și prin prietenia pe care nu o bănuisem a fi atât de limpede. Am fost mișcat, firește, și de deruta și melancolia depărtării, de nu și a „Înstrăinării” nedorite de țară, prin care trecusem și mai treceam eu Însumi. Știam ce Înseamnă brusca plonjare În neant, după neantul rutinei de acasă. Oricât de dură era situația În țară, aveai totuși senzația că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu viul animă această scufundare Între formele rebele sau plate ale compactei fluidități, pentru a scoate cheia, sensul, himera care să dea coerență și Întemeiere. Realul este trăit ca un vis care copiază perfect realitatea, mărginirile ei plicticoase și opresive, „melancolia de a fi unic și limitat, Într-o lume unică și meschin de aridă”... La Blecher, evaziunea din real nu este decât o altă poartă spre singura realitate cu care nu ostenește a se confrunta, asaltându-i tainele și râvnindu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
durabilă dintre tânărul și vârstnicul Cioran. Deja, la maturitate, el pare, atunci când scrie aceste „Însemnări”, mai sensibil la suferința umană, mai vulnerabil, chiar mai tolerant. Singurătatea și luciditatea se joacă și acum cu negația, Într-o formă oarecum frivolă, dar melancolia se adâncește, consecință a dureroasei presimțiri că sfârșitul aventurii sale lumești și păgâne era aproape. Pare acum, Într-adevăr, „mai Înclinat să accepte chiar și lumea vestică liberal-democrată, cu esențiala sa nedreptate, cu oameni de afaceri și comercianți, cu libertățile
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
țărmul de joacă al copiilor. Îmi aminteam, inevitabil, de anii când, student, mă acaparau științele hidraulice, dar și de romanul Atrium, În care destinul eroului central evolua simetric cu cel al râului În care se reflecta. Dinamica și zădărnicia schimbării, melancolia și trufia permanenței, fluiditatea, nemărginirea, senzualitatea selenară nu fuseseră, trebuia să admit, doar obsesii juvenile. A scrie, amintea conferențiarul, Înseamnă a „transcrie” ceva mai mare decât noi Înșine. Revenea, firesc, și În acest context, tema pribegiei, a rătăcirii, a Înstrăinării
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mie și una de Întâmplări neîntâmplate din viața secretă a lui Oblomov, sedentarul fără leac al pustiului estic. Dinamismul tânjea după terapia indolenței imaginare. Un mod de a se auto-nega, răscumpărându-și excesul de dăruire, reîncărcându-și rezerva de reverii și melancolie. * Când mi-am luat, precum melcul, casa, adică limba, adică patria, și am pornit În pribegia necunoscutului, primisem deja, din depărtări, un semn de Încurajare și recunoaștere: primul meu text publicat În Occident, În 1983, În revista din München Akzente
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
am văzut în viața mea. E bine făcut, iar cămașa și haina par gata să plesnească la prima încordare a mușchilor. Uneori închide ochii și se afundă în tăcere. O tăcerea uriașă. Nu îmi dau seama dacă este copleșit de melancolie sau dacă tăcerea lui e pusă în funcțiune de un resort intern. Când îl apucă, rămân nemișcat până își revine. După ce deschide ochii, mă privește absent o vreme, frecându-și degetele de genunchi de parcă ar vrea să ghicească de ce mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
apoi la Roșu și negru. Ce-am pierdut e bun pierdut. Oricât îmi bat capul, tot nu reușesc să mai recuperez nimic. Nici nu mi-aș fi dat seama că s-a întunecat dacă n-ar fi planat asupra mea melancolia lui Turgheniev și a lui Stendhal. Poate pentru că stătusem cuminte în pat, durerea provocată de tăietură m-a mai lăsat, deși simțeam din când în când câte o înțepătură. Am decis să nu mă mai gândesc deloc la ea. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai vechi ale autorului „demascat”: „poezie lipsită de sânge”; „Parfumurile acestei poezii nu mai trebuiesc astăzi decât la foarte puțini. Ele au fost plăsmuite în sere închise, acolo unde burghezia își închisese cântăreții și unde aceștia își dospeau langorile și melancolia, murind cu încetul.” La F. colaborează cu versuri A. Toma, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Mihai Beniuc, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, Dan Deșliu, Nicolae Tăutu, Petru Rezuș, George Lesnea, Mihu Dragomir, Vlaicu Bârna, Vladimir Colin, Traian Coșovei, Ion Brad, Petru Vintilă
FLACARA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
din rugii gălbui,/ simțind roua, puzderia de fire de nisip între dinți,/ pe limbă, în crăpăturile faringelui și, desigur,/ gustul acrișor al fructului adunat în ciorchine.” Poetul deține o rețetă prin care combină elementul ludic-livresc cu un intens vizionarism, o melancolie cunoscătoare (a descendenței) cu înfrigurarea exploratorului unor stranii tărâmuri, descriptivul de o simplitate ce mimează banalitatea cu fastul descrierilor aglomerat-baroce, cuvântul concret, mustos, cu înclinații spre registrul popular-arhaic și cuvântul abstract ori simbolic. Construcția urmează o rafinată tehnică a climaxului
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]