6,924 matches
-
ci îndreptarea lor spre același țel și opintirea lor împreună hotărăște mărimea izbânzilor." Solidaritatea celor buni slăbește elementul rău, tot așa după cum dispersia lor îi stimulează expansiunea. Lipsa de activitate a părții alese privează națiunea de îndrumare și o expune mizeriilor de tot felul: "atunci se lățește crima de care e cotropită fapta frumoasă ce fuge și se ascunde; lingușirea ce caută câștig din orbirea celor lingușiți și înaintea căreia puterea de a susține privirea adevărului slăbește din ce în ce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ci un sistem instituțional care să asigure pluralismul. Nu e nevoie să ne căznim noi a defini ce înseamnă aceasta și la ce obligă factorii de putere în clipa de față. Orice manual de politologie ne poate edifica. După câtă mizerie am îndurat, fiindcă am permis să se experimenteze utopii pe seama noastră, e timpul să spunem nu oricărui voluntarism politic, indiferent de circumstanțele aduse în sprijin. Cine pretinde că alternativa formulei actuale, unica alternativă, nu poate fi decât haosul, manifestă o
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
vadă Bucureștiul noaptea. Era un fel de a mărturisi fascinația produsă de o metropolă a cărei vitalitate pitorească atrăgea numaidecât luarea-aminte. A fost așa până în anii dictaturii, când capitala a intrat într-un declin progresiv, înecându-se, odată cu țara, în mizerie, trivialitate și disperare. Mizeria există și acum, după atâta timp de la Revoluție, aspecte triviale se pot întâlni încă peste tot, numai disperarea face loc, vizibil, unei atitudini mai tonice, mai active, ceea ce conferă acestei metropole, centrului său îndeosebi, ceva din
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
un fel de a mărturisi fascinația produsă de o metropolă a cărei vitalitate pitorească atrăgea numaidecât luarea-aminte. A fost așa până în anii dictaturii, când capitala a intrat într-un declin progresiv, înecându-se, odată cu țara, în mizerie, trivialitate și disperare. Mizeria există și acum, după atâta timp de la Revoluție, aspecte triviale se pot întâlni încă peste tot, numai disperarea face loc, vizibil, unei atitudini mai tonice, mai active, ceea ce conferă acestei metropole, centrului său îndeosebi, ceva din însușirile seducătoare din vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cu mișcarea ideilor social-politice din restul Europei. Spectacolul acestei voințe colective merită să fie văzut oricum, în orice clipă, dar mai ales noaptea, până târziu după miezul ei. În lumina miilor de torțe improvizate se topesc, odată cu formele, teama, suspiciunea, mizeria morală acumulată în lunga perioadă a dictaturii. Nu mai e, acolo, decât un gând, acela de a îndepărta, pe cale pașnică, scoriile dictaturii comuniste și a pune la lucru, tineri și netineri, toate resursele pentru a ieși din situația existentă și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cei singuratici și tăcuți, ori pe cei care își strigă și la răspântii prețul vieții lor?" Alegere totdeauna dificilă, asemeni relației dintre individ și comunitate. Dificilă mai ales când e vorba de o comunitate al cărei suflet e atins de mizeriile unei lungi dictaturi. Când se refuză diagnosticul corect, procesul de însănătoșire nu poate fi decât anevoios și penibil. Este, din nefericire, cazul societății noastre, căreia puterea n-a făcut până acum decât să-i întrețină iluzia vindecării. "Sărăcia în gândire
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sistematică. Ele n-au avut altă grijă decât să întrețină pe de o parte iluzia reformelor ameliorative, iar pe de alta să împroaște cu noroi pe oricine stânjenea efortul legitimării prin verdict electoral. Verdictul s-a dat, urmarea se vede: mizerie pretutindeni, inerție în toate sectoarele, afară poate de pița neagră, și completă lipsă de orizont. Neliniștea a cuprins pături largi ale populației, iar scrutinul de la 20 Mai arată că această neliniște era nutrită mai ales de teama schimbărilor fundamentale într-
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
detaliu de problema rurală, la fel de presantă atunci ca și acum, și a propus soluții ameliorative pentru care i s-a adus chiar acuzația că agită spiritele, că instigă la revoltă. Răspunzând, el invita parlamentul să aibă în vedere mai curând mizeria sătenilor, lipsa de cultură, justiție, milă. "Iată la ce ar trebui să ne gândim cu toții..." În adevăr, pentru cine cunoaște cât de cât stările de lucru din țară, nimic mai actual decât acest îndemn, la fel de actual ca și programul său
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ne spune și ce avem de făcut după încheierea parantezei totalitare: muncă și credință! Muncă onestă, răbdătoare, atentă la nevoile aproapelui. Credință fermă în valorile care au modelat, de-a lungul vremii, sufletul acestui neam. Munca ne-ar sălta din mizeria în care ne-a împins cel mai aberant, fiind cel mai inuman, dintre toate sistemele. Credința ne-ar împăca, după atâta discordie, cu noi înșine, înlesnindu-ne un nou început, sub zodia valorilor perene. Cronica, XXV, 49 (7 decembrie 1990
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
din primul moment, îngreunând însă mai apoi procesul tranziției spre un sistem democratic. Tocqueville ne-a prevenit, din secolul trecut, că acolo unde vechile așezăminte și cutume au fost distruse credințele zdruncinate, valorile istoriei risipite, drepturile politice restrânse, confuzia și mizeria capătă dimensiuni alarmante 1. Este ceea ce s-a întâmplat în România după ultima conflagrație mondială, când aproape nimic din ceea ce asigurase mai înainte echilibrul social n-a mai fost valabil. Reînnodarea firului cu tradiția pluralistă era foarte dificilă. După entuziasmul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
termeni. Veacurile de suferință erau pentru Bălcescu veacuri de "lucrare a poporului român asupra lui însuși", de "evoluție istorică", de "mișcare providențială" în ordinea progresului. Istoria îi revela o lungă pregătire în sens mesianic. Secolul XVIII chiar, cu multele-i mizerii, a fost o "epocă de ispășire", una care a pregătit resurecția din deceniile următoare. "Când răul ajunge la culme, când poporul despuiat cu totul nu mai are ce să dea, când misia fanarioților de zdrobire a rânduielilor vechi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
așezată, deprinsă cu rânduiala, cu recunoașterea muncii oricui, pentru a încerca să pună temelie solidă culturii din patria sa. Jertfea performanța personală, de natură a mulțumi un orgoliu de rând, pentru a se înhăma la o trudă sisifică, ale cărei mizerii nu le punea nici bănui. Desigur, Maiorescu nu era primul silit la un atare sacrificiu. G. Lazăr, între alții, se recomandă numaidecât ca un destin analog. Kogălniceanu, ca să mai dăm un exemplu, se credea un "Prometeu manqué", capabil de performanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în bună măsură cu stăruințele depuse de acest neam pentru a-și păstra ființa în luptă cu adversitățile de orice fel, pentru a și-o înnobila continuu prin meditație și rugăciune. Putna a fost pe de o parte martoră a mizeriilor noastre istorice, iar pe de alta loc de întâlnire și cristalizare a speranțelor nutrite de atâtea generații. La 1856, când se încheia una dintre crizele orientale ce angajau de mult timp destinul românesc, s-a rostit clar ideea unei întâlniri
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
n-a fost "fără păcate", iar trecutul românesc nu se poate citi corect fără a ține seama de acele scăderi care îl îndrituiau pe Cantemir să fie atât de critic, iar pe Eminescu să scrie despre "neamul nevoii" și "neamul mizeriei". Lecția marelui Ștefan, perfect simbolizată la Putna, e una de ridicare continuă peste mizeriile clipei. O lecție de măsură și de tărie, însușiri atât de necesare în viața unui neam. A le aminti acum, în plin efort de reconstrucție, e
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a ține seama de acele scăderi care îl îndrituiau pe Cantemir să fie atât de critic, iar pe Eminescu să scrie despre "neamul nevoii" și "neamul mizeriei". Lecția marelui Ștefan, perfect simbolizată la Putna, e una de ridicare continuă peste mizeriile clipei. O lecție de măsură și de tărie, însușiri atât de necesare în viața unui neam. A le aminti acum, în plin efort de reconstrucție, e la fel cu a spune că durata unei opere e în raport direct cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
populațiunii rurale să-și conserve neamul și patrimoniul" (Ibid., 113). Ideea de a trezi și concerta spiritele apare la Pârvan ca o dramatică obsesie, cu accente de mesianism impacient și izbucniri de mânie punitivă. Ca și Eminescu, el nu ignoră "mizeria" noastră istorică și nu ezită a-și flagela compatrioții prea dispuși la atitudini lacrimogene, dacă nu lamentabile. Textul cel mai ilustrativ din acest punct de vedere, lăsând la o parte unele misive către Iorga și alți contemporani, e acea Scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
neamul, alții au a-și îndrepta silințele împotriva sărăciei poporului românesc, alții împotriva boalelor ce-l slăbesc și împuținează, alții împotriva trântorilor cari trăiesc din rodul muncii lor și în loc să-l ajute la nevoie îl îngroapă și mai amarnic în mizerie și în ignoranță. Căci realizarea idealului național atârnă, pe lângă cultură, care e farul luminător al tuturor celorlalte silințe către liman, și de îmbunătățirea stării economice, sociale și politice a unui popor", conchidea tânărul istoric, atent ca puțini dintre contemporanii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
experimente, însă angajând oarecum o planetă întreagă, e la ordinea zilei. Să ne bucurăm, dacă mai avem putere. Căci sfârșitul acesta (sfârșit de-ar fi!) e plin de melancolie. Milioane, zeci de milioane și-au pierdut viața în lagăre, temnițe, mizerie fără să-l poată măcar bănui, atât de teribil le-a fost destinul. Cum să ignori asemenea realități? Unii o fac, bucuroși că tăvălugul n-a trecut și peste ei sau că au scăpat ieftin din tragicul angrenaj. Nietzsche știa
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
revoltă contra întregului univers, el declară că, dacă ar fi Dumnezeu, "și-ar da demisia din fruntea acestei lumi", la fel ca si Schopenhauer, care spunea sentențios că "dacă Dumnezeu a făcut lumea asta, nu aș vrea să fiu Dumnezeu. Mizeria acestei lumi mi-ar face inima să sângereze"61; Cioran are, însă, și puterea de a contemplă lumea, aidoma vechilor înțelepți, retrăgându-se "superior" din ea. Viața că așteptare, prin umplerea golului lăsat prin moartea lui Dumnezeu cu Mitul Eternei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de a nu mai fi (o moarte voluptuoasa rămânând în viață)"34. Pentru Cioran, viața este un spectacol miraculos, chiar dacă absurd, dar de care nu se poate desprinde, desi teoretizează cu atâta patimă ideea sinuciderii. Viața poate fi plină de mizerii, Cioran nu-i vede nici un sens, însă se simte atras de surprizele ei. Cioran chiar avertizează omenirea asupra catastrofei către care merge această lume, ca și Sábato, pentru care lumea e gata să se dărâme, lumea asta, care, maximă ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
găsit, gândind pur omenește, acolo unde nu numai că există viață, dar această viață se află în deplinătatea sănătății și a forței"61. Romanticii nu făceau apologia sănătății omului, ci a bolii și morții sale. Dintre cele trei boli ale mizeriei umane enumerate de Kierkegaard (neliniștea, păcatul și libertatea), Cioran trăiește "neliniștea celui care vrea să fie el însuși"62. Pentru Cioran, a intra în moarte înseamnă a găsi în existența un drum către moarte, o regiune aparte a firii unde
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
numi la fel de bine și infern, locul acela unde suntem condamnați la eternitate"32. Parcă îl citim pe Schopenhauer, lectură preferată a lui Cioran: "Încă de pe când aveam șaptesprezece ani, înainte de a fi primit o cultură superioară, am fost impresionat de mizeria vieții, ca Buddha în tinerețea-i, când a văzut boală, bătrânețea și moartea. De atunci, el se leapădă de dogmă iudaica a providenței și vede în lume opera unui demon care a chemat creaturile la viață pentru a se desfată
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
vreme la ea, ca la una dintre icoanele acelea vechi care ne vorbesc de un Dumnezeu îndepărtat, dar ascuns undeva. În strălucirea ochilor lui pare că există ceva care s-a ridicat deasupra acestei lumi unde totul este groază și mizerie. Băiețașul acesta, în condiția lui umila de lustragiu, mi-l arată pe Dumnezeu. Un Dumnezeu în care n-am putut să cred mereu, desi mă consider un spirit religios"49. Pentru Sábato, Dumnezeu înseamnă valoarea intrinseca a ființei umane, este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o distrug: "Martín se așeza pe marginea patului și se uită la ea: la lumina lunii, putea să scruteze chipu-i convulsionat de cealalta furtună, cea din ea, pe care el nu va ajunge s-o cunoască niciodată. Ca si cum, în mijlocul mizeriei și a nămolului, printre întunecimi, ar fi aflat un trandafir alb și delicat. Și ce era și mai ciudat era că el iubea monstrul acela bizar: dragonprințesă, trandafirnămol, fetițăliliac. Da, pe ființă aceea casta, caldă și poate coruptă care tremura
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
trăi fără patrie, spune Sábato, fără un pământ de care să se lege, pe care să-l iubească, să-l simtă al lui, imigranții aveau nevoie de ceva solid și drag, de care să se agațe. Oamenii aceștia, alungați de mizeria satelor italienești și spaniole, ruse, poloneze, libaneze, si care veneau plini de speranță, se confruntă cu deșertul, cu o altă formă de sărăcie, "întunecată pe deasupra de singurătate, pentru că își părăsiseră mame, logodnice, frați. Și atunci, cum să nu se nască
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]