5,657 matches
-
întrebări : de unde vin, cu ce mă ocup, de ce nu a venit și soția cu mine, am copii, „să vină un bărbat așa singur la pelerinaj, nu prea s-a pomenit, doar dacă i s-a întâmplat un necaz sau o nenorocire...”. 23 iunie 2013 Ambianța generală. Discuția cu călugărul-librar : ce tip de carte religioasă caută pelerinul. Mă reîntâlnesc cu Vasile, vânzătorul de cute. Vizitez Muzeul de Istorie din Suceava și asist la fabricarea mitologiei naționale. Noi tendințe în destinațiile de pelerinaj
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
făceam un foc pe două cărămizi și se fierbea această supă și asta mâncam. Împărțeam la toți cinci câți eram și asta mâncam de două ori pe zi - și dimineața, și seara. Necazurile au fost că a venit iarna, o nenorocire: iarna din ’42 a fost groaznică. Și tatăl meu a zis: „Mă duc să caut ceva făină de mălai, ceva cartofi” - „Domnule, tu unde te duci?”, l-a Întrebat. „Dacă stau eu, murim toți, că n-avem ce mânca. Dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din partea mamei. Din partea tatei am avut un bunic, fiindcă bunica murise mai demult. Iar acest bunic fusese plecat În America la o fiică de-a lui, care emigrase Înainte de război. Și cu un an de zile Înainte de Începerea războiului, cu nenorocirile care s-au abătut asupra noastră, a venit Înapoi, singur, În Siret, unde mai locuia fiul lui, adică tata și Încă doi frați de-ai lui, adică doi copii ai bunicului. Și când a fost Întrebat: „Băi, da’ de ce ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
căpăta pastă de dinți - și eram foarte curată. De altfel, ambele aceste tanti - eu le spuneam și lor mama, deci eu am avut trei mame acolo: Sima, Bob și mama mea. Ele m-au Învățat, așa cum era situația, mizerie și nenorocire, ele țineau, totuși, curățenie. Deci era posibil să se păstreze igiena? Da, pentru că ele asta aveau În sânge. Și pe urmă, acum mi-am adus aminte, era o clasă de școală mare de tot, o școală distrusă, fără nici un fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fiecare: eu aveam 13 ani, sora mea avea 17 ani, bunicii mei - 80 de ani. Am trecut a doua zi prin Cernăuți, l-am văzut din fuga trenului, s-a oprit, dar n-au dat drumul nimănui. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, a fost și ploaie, zăpadă, cu toate că de obicei la Începutul lui octombrie e frumos. Ei, acum a fost și zăpadă, și frig. — Vagoanele erau descoperite? — Nu. Vagoane de animale, de obicei de vite, cai. De asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au mai avut putere să se mute de acolo, să ia Împrumut... Au rămas, săracii, acolo. Bine, soră-mea s-a măritat, la facultate și eu m-am măritat și ei, săracii, au rămas acolo. Astea au fost urmările acestei nenorociri. (februarie 2003) „Era obligatoriu să purtăm steaua galbenă”, interviu cu Ingeborg Goldschlager La Început aș vrea să-mi spuneți unde și când v-ați născut, despre familia dumneavoastră de atunci... Sunt Ingeborg Goldschlager, m-am născut la Siret În 1929
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mult, dar cei care nu aveau cerșeau de la alții... După un număr de zile am ajuns la Moghilev... Se pare că vreo două săptămâni a durat acest drum până la Moghilev, după care mergeam tot În convoi și se Întâmpla aceeași nenorocire: cei care nu rezistau cădeau și erau Împușcați... Rețin o scenă: am trecut pe lângă un lan de floarea-soarelui și mama, Împreună cu noi, am dispărut În acest lan. De ce ne-am dus acolo? Ori de frică, să nu fim Împușcați, ori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de pâine, pe care cei mai mulți o Înghițeau toată; alții Începeau s-o divizeze, nu știu, ziceau: pentru dimineață, la prânz, seara... Iar dacă nu aveai noroc ți-o mai furau... S-a Întâmplat și asta, ce să-i faci, din nenorocire. Noi mâncam, ca să nu se Întâmple așa ceva. La amiază iar ne dădeam ceva, dar eu sunt convinsă că era iarbă amestecată cu prundiș. Așa se simțea. Și atunci prietena asta a mea zicea: „Ce te uiți la ea? Nu contează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
kilometri În urma noastră. Așa am călătorit În vagoane. Am oprit undeva, la Gross-Rosen, să ne descarce, dar ne-au spus că nu este loc și ne-au dus mai departe, până la Ravensbruck: așa un lagăr, așa o mizerie, așa o nenorocire În viața mea... nici la Birkenau n-am văzut. Ne-au dat jos. Era un lagăr de femei, aglomerație: Într-o baracă mare-mare, nu știu câte mii să fi fost, dar era bine să stai oricum. În prima zi n-am intrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
murit și s-a mai eliberat. Era bine să stai mai la intrare, fiindcă dacă erai Înăuntru nu știai dacă nu te calcă cineva În picioare, așa aglomerație era. Până acolo n-am văzut, dar acolo... și păduchi, și toate nenorocirile... Nemții vă duceau spre vest? Da, asta era În ianuarie, dar noi ne-am eliberat În aprilie - mai era ceva din viața asta „frumoasă”. După un timp, două-trei săptămâni, iarăși au făcut o selecție și ne-au dus În alt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-istul a chemat un câine - și acum știu cum Îl chema pe câine, Edi, și l-a pus să mă muște. Știți, aveau câini care erau Învățați să muște ba de gât, ba de picior... Eu am avut noroc În nenorocirea, că m-a mușcat la un picior de trei ori, iar pe celălalt l-a făcut negru... Acolo am stat vreo săptămână fără mâncare, dar Înainte de a ajunge, niște soldați au văzut că nu pot să merg și au spus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
numere câți suntem. Dacă lipsea unu’ stăteam vreo trei ore, până Îl găsea pe ăla, viu sau mort. Mergeam la punctul de lucru cu trenul, la o fabrică de avioane, sub pământ, deci În mină. Acolo s-au Întâmplat multe nenorociri, cădea peste noi, condițiile de lucru erau foarte grele, mâncare mai nimic - medicii care erau cu noi, medicii evrei, spuneau că cu mâncarea asta nimeni n-o să reziste mai mult de trei zile. Ce să vă spun? Am devenit neoameni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
peste tot era așa. În altă parte se Împușca... Mergeam la mâncare, ne era foame, dar foarte mulți nu puteau mânca. Se culcau numai să uite. Se culcau, dormeau și dimineața, la cinci, o nouă zi, cu dramele ei, cu nenorocirile și greutățile ei. Era un lucru tragic... În intensitate, al doilea după pierderea părinților mei. Mureau acolo prieteni, cunoscuți de acasă... că ne adunam, cei din Târgu-Mureș, și ne ajutam reciproc. Era o problemă grea... Și mai era un aspect
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din dinți, mi-am tras mâna jos, am ieșit, m-am dus la duș, cât m-a lăsat, până când... n-am leșinat, dar am căzut neputincios. Fără apă, fără mâncare și atâtea zile În gerul acela, după 7 zile de nenorocire, și sufletește, și fizic eram... Am căzut sub dușul cald. M-a ridicat Herman, m-a dus să primesc haine, că În sala cealaltă se dădeau haine, tot vărgate. Trebuia să ieșim până se fac 500 de oameni - atâția intrau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
astăzi se văd, la radiologie, urmele loviturii și de atunci Întotdeauna simt frigul În jurul acelei verigi a coloanei. Mi-am revenit cu ajutorul lui Herman. La Buchenwald ne-au dat mâncare, am stat trei săptămâni... Nu era nimic deosebit acolo, aceleași nenorociri care erau În fiecare lagăr... Și de acolo ne-au dus În Turingia, ne-au selectat pentru construirea de cale ferată. Acolo, sub pământ, se fabricau avioane și piese de rachete, rachetele V1 și V2, care se foloseau Împotriva Marii Britanii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rău cuiva. Nici să lovesc pe cineva nu pot, darămite să omor. Și nici nu eram de acord cu asta. Nu așa se rezolvă problema? Dar nu poți opri o masă de oameni care au suferit ani de zile, atâtea nenorociri din partea SS-ului. Asta s-a lămurit. A doua zi vine camionul Crucii Roșii și ne aduce pachete, pentru fiecare un pachet de cinci kilograme, cu ciocolată de 100 de grame, cremvurști, lapte condensat, conservă de carne de porc, țigări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de la o mâncare ce nu le-a plăcut SS-iștilor - până la urmă s-a dovedit a fi stricată și ne-au dat-o nouă: s-au Îmbolnăvit peste o mie de oameni de diaree. În total erau 10 toalete - mare nenorocire a fost acolo! Dimineața trebuia să te prinzi, câte cinci În rând, de braț, pe margini erau SS-iști cu arma În poziție de tragere și cu câini-lupi dresați, cum v-am spus. Eu am pățit o chestie foarte neplăcută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
trăgeau de urechi - păr n-avea nimeni, nu? Mă trăgeau să mă duc, dar am zis că nu plec nicăieri. Atunci ne-au Închis În niște barăci și patru zile am stat nemâncați - vă Închipuiți ce-a fost acolo, o nenorocire! Mii de oameni Înghesuiți Într-un mare hambar, În care trebuia să stai ca niște sardele Într-o cutie, Înghesuiți și noaptea... Mai ales, când voia să iasă unul sau altul, nu-ți dădeau voie, făceau unul pe altul, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care Îl vedeți de multe ori prin poze. Nimic. Dar așa de aglomerată era baraca asta, că nu puteai sta decât așa, cu mâinile la piept. Noaptea puteai să ieși, dar trebuia să faci slalom. Era foarte greu, era o nenorocire. Această conducere aleasă, care era formată din țigani austrieci... Noi nu aveam de-a face cu nemții propriu-zis. Nu vreau să vorbesc de rău și nu știu ce, dar ăștia furau tot, ne terorizau... Erau o catastrofă... băteau, unii erau omorâți acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
lagăr a fost cazat și Sonderkommando - erau cei care lucrau la crematorii. Tot dintre deținuți. Niște aleși. Și la un moment dat, În lagărul de muncă apare scarlatina. Comandantul lagărului era un polonez - deținut. Deci apare scarlatina În baracă. Era nenorocire, că eu nu avusesem scarlatină și nu eram imun. Neamțul ne controla de două ori pe zi. Trebuia să te dezbraci până la brâu. Dacă aveai pete te scotea. Erau duși cu mașina - credeam că-i duce la spital, dar, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Am aflat ulterior că a fost selectată. Am văzut-o o singură dată, când am ieșit la sârmă. Ea nu mă vedea, că era mioapă și nu avea ochelari, dar eu o vedeam. Aici am stat cât am stat și nenorocirea a fost că iar m-au dus În lagărul de țigani. Țiganii nu mai erau. Ne-au dus pe toți copiii Înapoi acolo. - Cât ați stat În lagărul D nu vi se spusese că părinții au fost uciși? - Nu. Eram
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Dar atunci era să nu iertăm; În acel moment am avut o reacție de ură față de ei. - Ce Înseamnă lagărul pentru dumneavoastră? - Sigur că au trecut aproape șaizeci de ani. Nu credeam că o să se uite așa de repede, dar nenorocirea este că oamenii uită. Și astfel se pot repeta niște lucruri - asta e periculos. Nu neapărat cu evreii, că e mai greu să se repete - acum au țară, lumea s-a schimbat - dar anumite grupuri etnice pot să repete niște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
iau de negri se iau de alții, de țigani și de alte etnii care le cad sub mână. Depinde la cine se manifestă xenofobia În acel moment. Adică treburile m-au marcat. Aud la televizor anumite negări, anumite interpretări și nenorocirea e că o fac niște oameni care habar nu au, cer documente... Nu tot ce se Întâmplă apare și În documente. Pe mine m-au găsit În arhivele germane - sunt meticuloși, și pe morți i-au Înregistrat. Noi suntem mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ani, i-au dus la Auschwitz, iar fiica avea 15 ani și a murit și ea... Dar să meargă cu băiețelul Împreună... S-a dus cu băiețelul Împreună și În aceeași zi au ieșit ca fum. A fost o mare nenorocire. Au murit mulți acolo. A murit și un doctor de la Satu Mare, un prieten bun de-al meu, care terminase tot la Cluj, cu doi ani mai devreme decât mine. Și alții... Erau păduchi cu nemiluita la Dachau... - După ce s-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mâncarea? - Întâi mâncarea, pe urmă apelul. Când plecai de acolo plecai cu totul. Nu mai veneai Înapoi. Ce era? Era pâinea care se Împărțea seara pentru 24 de ore. Dimineața primeai un ceai sau o cafea... Pâinea fost o mare nenorocire pentru o parte dintre noi... Îmi aduc aminte că primeam un sfert de pâine... Era o pâine mizerabilă. Eu am avut ca vecin un medic din Cluj (n-a venit cu noi, a sosit Înainte sau după) cu fiul lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]