6,653 matches
-
dacă tot spui ai trei luni libere și vrei să ajungi în Franța, bașca te și pricepi la navigație, loc avem, cabina de cart e goală, în două, trei luni sîntem sigur în Franța, mai avem de traversat Oceanul Indian, de ocolit Africa, și prin Gibraltar în Mediterana și gata." îți dai seama ce propunere? Cred că, de fapt, a făcut-o pentru că era sigur că o voi refuza, mai ales că din discuțiile purtate cu Vero noaptea trecută aflasem că, inițial
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
de acumulare a experienței. Când aveam puțini ani de viață și minte tot atât de puțină, părinții m-au învățat să muncesc, lucru ce mi-a fost de folos toată viața. Alți copii s-au deprins să nu facă nici un efort, să ocolească munca. Aceștia au învățat să fie leneși pentru totdeauna. Ca să supraviețuiască au trăit ca niște paraziți sau au recurs la minciună, la înșelătorie, furt. După o viață împovărată de muncă, de dificultăți am ajuns la concluzia că totul se învață
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
laudă, fără jenă, Că rezolvă orice problemă. Îți prezintă și liste complete Cu persoane mari și influente... Îți cere, în final, să-l creditezi Cu câteva bancnote verzi. Dacă ai ghinion să-l întâlnești, Fă tot ce poți să-l ocolești. Virgula Câteva cuvinte răvășite, De semne ortografice-nsoțite, Au convenit ca toate, reunite, Să-și capete-nțelesuri cuvenite. Dar când în propoziție s-au așezat, Cu surprindere au constatat Că virgula, cu tupeu, s-a strecurat Între subiect și predicat. Bine
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
țeava de cositor ieșind dintr-un cioc de vultur, îl face țăndări și desfigurează o fetiță care aștepta la rând, cu sifoanele ei în plasă. M-am întors atunci acasă pătat de sânge. La ceas întorceau și tramvaiele pe atunci, ocolind colosala statuie a lui Neculai Colentina. Mai târziu, linia lui 37 21 s-a prelungit până la benzinăria de pe Nicolae Apostol, unde a fost distrusă o frumoasă livadă de meri ca să se facă rondul unde întorc tramvaiele. N-aș fi știut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a văzut cu adevărat. Contactul ochi în ochi a lipsit între noi. îl respect așa cum respect tot ce mă depășește, ce nu intră în țeasta îngustă a ideii mele despre poezie. M-am temut mereu de poezia lui, așa cum furnicile ocolesc de departe capcanele de nisip ale leului furnicilor. Dar faptul că trăia undeva, la Comana, un patriarh al unei altfel de poezii a fost mereu important pentru mine. Iar dispariția lui dintre noi m-a întristat ca atunci când am citit
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
individual, erau ceva mai mult decât niște copii, cu 283 excepția liderilor, ale căror trăsături erau, unele cel puțin, dubioase rău. Dar era în ei ceva surd amenințător, ceva primitiv pe care trecătorii îl simțeau și care-i făcea să ocolească grupurile de microbiști. Din când în când, câte unul dintre aceștia răcnea înspăimîntător câte un slogan din cele de mai sus și era imediat urmat de un cor de urlete. Printre tineri erau și câteva fete, de asemenea liceene. Dumnezeule
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dădu seama că, dacă ar fi urmărit să-l omoare, putea s-o facă oricând până acum. Iahuben se aplecă să scoată țărușii cortului și iar se opri. Mai bine să-l întrebe pe sclav de-a dreptul de ce a ocolit atâta drumul, iar dacă nu-i va răspunde, să-l amenințe cu sulița, până va căpăta răspuns. Dar tocmai în clipa aceea Auta, care izbutise să aprindă focul, se apropie de el și, văzîndu-l cu mâna pe cort, îi spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat de ce nu ne întîlnim cu alte neamuri. Iată de ce: mi-a poruncit Puarem să le ocolesc. - Și dacă ne întîlneam cu neamurile de păstori, ce se întîmpla? - Nu știu, răspunse Auta. Știu numai că aceste neamuri nu sunt blajine ca păstorii voștri atlanți. Și deșertul, este al lor. Se așezară să mănânce. Somn nu le era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui era acum nehotărât. Cerul începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră în țarc. Acum ședeau toți patru pe iarbă. - Cum ați venit prin pustiul de nisip? întrebă Agbongbotile, ca să îndepărteze gândurile arcașului de la pierduta Ntombi. - Greu am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că știți. De aceea am ocolit toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și soldatul, porniră spre tabără. Oamenii rome, cărora li se luase câmpia frumoasă mărginită din două părți de pădurea de salcâmi și palmieri, iar din celelalte două de marea albastră și de râul cu desișuri de papirus și lotuși, o ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe. Își vedeau de îndeletnicirile lor nenumărate din luna semănăturilor a anotimpului pert, iar Puarem stătea în acest ceas pe țărm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de puține ori, doar ca să-și scuipe sângele scurs din buze. Cheful de vorbă îi pierise și lui Iahuben. Nici Auta nu mai vorbi. Puntea se umpluse acum și de alți oameni decât corăbierii. Iahuben ascultă șuierăturile de bici care ocoliră puntea, apoi simți ceva necunoscut în ochi, ceva fierbinte și umed, și când își dădu seama că sunt lacrimi se întoarse rușinat cu fața spre largul mării. Numai Auta văzu, dar de față cu slujbașii regești nu îndrăzni să-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm. Acum marea se liniștise de tot. Un slujbaș regesc ocolea puntea să vadă dacă totul era așa cum a fost. Când ajunse la Iahuben, rămase cu gura căscată: - Ce faci aici? Iahuben zâmbi șiret: - Vâslesc, nu vezi! - Dar sclavul unde-i? Ce, tu ești vîslaș? Unde-i sclavul? - L-a smuls
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și cu arbori care rămân totdeauna verzi. La stânga drumului curgea în puhoi puternic, împroșcînd stropi și curcubee, un râu cu apă rece. În dreapta săreau spume și clăbuci de abur pe treptele de bolovani, din apa unui râu fierbinte. Amândouă râurile ocoleau trunchiul muntelui puternic și se depărtau unul de altul, îmbogățindu-și apele, ca să se apropie apoi iarăși în fața Marelui Oraș, înainte de a se vărsa în mare. Dincolo de malurile acestor râuri, până la palatul sclipitor, se ridicau pe grumajii muntelui grădini cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că ai să te întristezi pentru ceea ce am să-ți arăt; zise Marele Preot. Dar dacă ai destulă tărie, poate să te facă să și râzi. Vreau să-ți arăt darul pe care mi l-a trimis ieri Tefnaht. Auta ocoli privirea bătrânului, știind că aceste cuvinte aveau numai rostul de a-i îndepărta gândul de la răspunsul așteptat. Bătrânul ridică dintr-un colț al raftului lângă care i se afla jilțul un toiag de lemn negru, al cărui mâner ușor încovoiat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în stare să priceapă de unde veneau. Poate din stele? Dar stelele sunt atât de mici... sau, cine știe, și corabia regească de două sute de coți se vede de departe cât o floare de iarbă-neagră... Curajul i se întoarse. Porni să ocolească piatra sau turnul. Poate că ceea ce i se păruse că erau ferestre luminate nu erau decât niște pietre de preț care sclipeau. Ajunse la câteva zeci de pași de turn. Privi locul unde se afla așezat acest turn: turnul ciudat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înălțase la cer din fața lui. Și după ce sfârși rugăciunea, se duse să se privească în oglinda unui iezăr din apropiere. Era mândru de sine și acum se socotea sfânt, de vreme ce zeii l-au ales să i se arate. CAPITOLUL XIX Ocolind în zbor Piscul Sfânt, străinul vârstnic se gândi că totuși le-ar fi de folos să cunoască palatul Marelui Preot. Auta era și bucuros și îngrijorat, dar nu avu răgaz să cerceteze care din cele două simțăminte e mai puternic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei ziceau că nu au căpetenii, i-a spus o dată că nu știa cum să strămute luntrea mare în pisc. "Nu poate zbura?" l-a întrebat Auta nedumerit. "Poate, între stele. Ar trebui să ne urcăm foarte sus și să ocolim de mai multe ori pământul vostru ca să ne așezăm din nou în locul ales. Și asta ar fi pentru noi risipă nesăbuită a puterii de mișcare a luntrei", i-a răspuns străinul. Iată deci că acest străin înțelept, în vârstă de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai avea răgaz și poate nici nu îndrăznea să se întrebe ce fac zeii cerești cu ciudatul lor turn și unde anume îl duc. Corabia pluti întîi spre miazăzi trei zile și trei nopți, apoi tot atâta spre răsărit și, ocolind munții de unde făcuse Iahuben rost de arme, cârmi spre miazănoapte pe o mare fără prea multe furtuni supărătoare, unde pluti încă șase zile și șase nopți până se apropie de țărmul Muntelui Vulturilor. Împingând cu ajutorul celor o sută douăzeci de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cârmaciul se apropie de Hor: - Cred că am să vă scot din încurcătură, zise el. Auta merge întîi cu mine în luntrea mică, să alegem locul în pisc. Apoi vă spun ce am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să ajungă pe acolo în țara lor, ocolind Ta Kemet. Omul cu barbă neagră intră în vorbă cu niște negustori din insula lui. Iar Utnapiștim porni din oraș în oraș, către răsărit, spre țara sa așezată între două mari râuri care cuprindeau între albiile lor pământul bogat unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șapte se îndreptară spre pasărea lor ciudată, cuteză și el să-și încalece asinul și urmări apoi îndelung zborul ei argintiu prin aer, până nu mai zări nimic. Abia atunci se întoarse în Țoar. Luntrea pluti deasupra țării Ta Kemet, ocolind orașele mari și așezîndu-se lângă un orășel mic de la miazăzi unde nu păreau a se găsi nici soldați, nici alte primejdii. Aflară de la robii care tăiau piatră că murise Mener și că i se făcea un mormânt în chip de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au fost un veac al vostru. - Atunci de ce ai îmbătrînit? îl întrebă batjocoritor un ins din mulțime. - Tinerețea fără bătrânețe aș fi putut-o câștiga acolo, dar am pierdut-o aici. Soția mea a murit, moartea nu m-ar fi ocolit nici pe mine. Și am vrut să mi se întoarcă trupul în pulberea pământului care mi-a dat viață. - Și cum ai venit îndărăt? întrebă râzând același ins. - Cei care m-au dus cu ei mi-au împlinit și această
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foarte bine, trezindu-se foarte ușor, ba chiar amintindu-și visul în care se făcea cum că Ramona Plopeanu îl însoțea acasă la părinții lui. întrucât avea timp suficient în loc să meargă pe drumul obișnuit și care era mai scurt, el ocoli și se duse pe o cărăruie ce se făcea pe lângă un pârâu. Era o dimineață cu ceață, pe cărăruie era plin de frunze moarte, căzute de pe crengile sălciilor și a altor arbori care umbreau vara malul acelui pârâu. îi plăcea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fiind aproape ora trei dimineața. -Foarte bine, sunt sigură că ei abia așteaptă să te revadă. Ramona, pentru a schimba subiectul, observându-i seninătatea pe care nu dorea să i-o tulbure cu amintiri dureroase, i se adresă puțin distrată, ocolindu-i privirea care o contempla cu o anumită adorație: -Radu, eu am un frate. -Cum se face?, întrebă el uimit. -în timp ce eu eram internată în spital pentru operație la picior, la noi acasă a venit un bărbat la
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]