64,416 matches
-
se ocupă un colonel de Securitate, Pavel Segărceanu, si de care se interesează îndeaproape Alexandru Drăghici, constituie pretextul epic al examinării de aproape a comportamentului nomenclaturiștilor. Cu un remarcabil curaj artistic, Alex Mihai Stoenescu trece dincolo de imaginea convențională a unor personaje istorice, atribuindu-le o viață sufletească și, de fapt, atribuindu-le viața. El ignoră, decis, prejudecată că orice gest al acestora descris într-un român trebuie să fie atestat. Cu un salutar voluntarism, cu o justificată (estetic) autoritate, prozatorul îi
Gheorghe Gheorghiu-Dej ca personaj de roman by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17945_a_19270]
-
tocmai această voluptuoasa acceptare a perimării echivala cu o depășire a convenționalismului. La Eugen Uricaru chiar și prezentul devine trecut, printr-o tratare livresca a realității. La caracterul livresc al prozei sale, se adăuga atmosferă fantastică difuza în care înoată personajele. Totul pare scăldat într-o misterioasă lumină roșie, ca în laboratorul unui fotograf. Putem presupune că în această lumină scriitorul developează mai bine semnificațiile unor întâmplări de altădată. Dar mai putem presupune că este vorba chiar de amurgul românului istoric
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
exprimată politicos, ca și atracția față de sensurile ascunse ale evenimentelor. Povestea unui patriot rămas anonim Românul recent apărut, Stele călătoare, reprezintă de fapt o reeditare cu titlul schimbat, a românului Rug și flacăra din 1977. Spațiul în care se mișcă personajul principal al românului, Alexandru Bota este acela al unei Europe răvășite de revoluțiile din 1848. Pe autor l-au mai preocupat, ca momente istorice, răscoală lui Horea, Cloșca și Crișan (în românul 1784), ocupația germană din București, din timpul primului
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
descoperit în tot ceea ce există. Fă în așa fel încât să cunoști cât mai mult din ceea ce te înconjoară și nu te rușina de va trebui să te afli într-o stare sub rangul tău, căci ea este vremelnică.ă" Personajul se înrolează în oculta rețea din convingerea că poate face astfel servicii țării sale. El este un patriot, iar patriotismul sau este evidențiat cu finețe de Eugen Uricaru. Sandro, cum i se spune în Italia, își dorește la un moment
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
la Napoli) am consultat cartea lui Bolton King despre Risorgimento." Cartea este scrisă, într-adevăr, de cineva în temă. Totuși, farmecul ei (dureros) constă în altceva și anume într-o atemporalitate de vis, într-un fel de evoluție subacvatica a personajelor, al căror strigat de suferință nu răzbate până la noi decât că o pantomima lentă, plutitoare și grațioasa. Atmosferă seamănă cu aceea din Magicianul lui Fowles. Este însă mai voluptuoasa, măi feminină, în spiritul artei orientale. Eugen Uricaru, Stele călătoare, român
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
decât s-ar crede, si aceasta pentru că în finalul volumului d-na Dinescu enumeră sub formă de note la text ziarele și articolele la care face referire. Din nefericire, însă, rigurozitatea autoarei nu a fost dublată de cea a editorului: personajul colectiv "Grupul Editoria UNIVERSALIA", care s-a ocupat de tehnoredactarea computerizată, nu a avut doar scăpări mai mult sau mai putin scuzabile, cum ar fi confuzia cifrelor arabe cu cele române (!) sau plasarea greșită a ghilimelelor, ci și unele care
Ceea ce era de demonstrat, dar si de editat by Oana Boșca-Mălin () [Corola-journal/Journalistic/17933_a_19258]
-
Sacrificarea lui Viorel Oancea - explicată pueril, prin ăincompatibilitatea" funcției sale cu postura de om de afaceri - e un exemplu tipic prin care resentimentarismul țărănist înțelege să sfârșească o guvernare deplorabilă. Apărut din neantul slugărniciei, sigur că d-lui Ionescu un personaj care a dovedit, în momente tragice pentru țară, eroism, îi este suspect. Mă întreb de ce ministrul de Interne n-a luat nici o măsură împotriva subordonaților care au pătat haină militară dedându-se la furturi calificate: ce altceva decât hoție e
Buddhismul, variantă crestin-democrată by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17929_a_19254]
-
Cronicar Vămile posterității În rubrică din NAȚIONAL în care Dan Petrescu aduce la cunoștința nației punctul său de vedere acru și frustrat - răfuindu-se în special cu personaje mai cunoscute (și recunoscute) decît el ale intelighenției românești, cărora le bagatelizează, cînd nu le neagă, orice merit - s-a putut cîți de curînd (în episodul Cărți enervante - 10) că onirismul inițiat de Dimov și Tepeneag e o gogorița, o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17940_a_19265]
-
omului Dimov, relevarea prin analiza a valorii operei lui poetice și "moștenirea dimoviană" - modul cum se raportează la el poeții de azi. Din prima categorie, fragmentele de "amintiri cu Dimov" ale prietenului sau Dumitru Tepeneag lasă să se întrezărească un personaj fabulos, un cuadragenar adolescent cu gustul gratuitului periculos, un boem sociabil și mult mai mult decît toate astea. De fapt, cum era Dimov? Pentru prietenul lui bun, "Dimov era un om trist și plin de umor. Calambururile lui erau grozave
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17940_a_19265]
-
C. Rogozanu În Femei în fața oglinzii de Corina Ciocârlie "personajul" este oglindă și nu femeia cum ne-ar putea face să credem titlul. Autoarea urmărește de-a lungul românului românesc "anamorfozarea treptată a realului", "capriciile speculare din proza românească" și nu are intenția să contureze vreun inedit chip feminin. Așadar
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
și, de ce nu, a cumpărătorului?). Partea întîi, "Peripețiile oglinzii în lumea Alisei", cuprinde capitole despre autori din prima jumătate a secolului: Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Ibrăileanu și Blecher. De ce lumea Alisei? Un raspuns ar putea fi prezentă personajului feminin în toate situațiile comentate. Pentru celălalt răspuns am putea opera o dezambiguizare punînd în locul Alisei cuvîntul "narator". De fapt asta e miza Corinei Ciocârlie: să stabilească momentul producerii inversiunii, al travestiului Alisei în narator. Nu întîmplător a doua jumătate
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
Caragiale la piesă Răzvan-Vodă de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, s-a pliat pe multe din gîndurile și îngrijorările mele legate de ce se publică și ce se joacă că text românesc, ce se întîmplă la nivelul scriiturii, al construcției replicii, al relațiilor între personaje, al existenței story-ului și al tensiunii dramatice. "Nu orice poveste e dramatică, adică se poate constitui în piesa de teatru.(...) Trebuie să recunoaștem că noi, dramaturgii români contemporani, cădem adeseori din planul de dramă în planul de poveste, înșirînd boabe
Noe nu mai are Arcă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17952_a_19277]
-
-l relevă: și anume caracterul conștient al jocului. Nu doar de liberă voința e vorba: e obligatoriu că jucătorul să știe că se joacă. Oare Don Quijote știe? S-a discutat enorm pe această temă, dar mai ales din perspectiva nebuniei personajului: dacă e nebun, atunci nu știe, dacă se preface, atunci știe. Întrebarea însă merită să fie pusă direct. Huizinga e de părere că jucătorul știe, jucîndu-se, că nu e de-a adevăratelea. Chiar și copilul ar avea această intuiție, că
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]
-
că Don Quijote e mai aproape de joacă decît de joc. La el, e de-a adevăratelea. Între viață și joc (opoziție incontumabilă), nu e la el nici o linie despărțitoare. Am remarcat deja că jocul lui e nelimitat. Propunîndu-si să-și imite personajele preferate, Alonso Quijano chiar intra în pielea lor. Trece pragul dintre viață și ficțiune. Joacă lui e de-a cavalerii din române. Dar așa cum nu deosebește păpușile lui Pedro de niște ființe în carne și oase, tot așa nu deosebește
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]
-
moară că Alonso Quijano: e preferabil să spunem că se maturizează și pierde pofta de joacă. Ideea mea este că Alonso Quijano este un copil mare care, în loc să bată mingea, lucru inacceptabil la cincizeci de ani, se joacă de-a personajul literar. Dar pe bune, nu în glumă. Nu e nimic reprobabil în asta, nici măcar un sîmbure de nebunie: la fel procedează Cervantes, jucîndu-se de-a scriitorul și, îndefinitiv, toți cei că el pentru care literatura e Marea Joacă. Nu joc
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]
-
pomenește niciodată pe Quijote, iar pe Cervantes, doar o dată, în treacăt? Am vagă bănuiala că Huizinga ar fi fost de acord cu mine: jocul lui Quijote e o joacă de copil mare, așa cum este și joacă autorului sau. Pentru unul, personajele, pentru altul, literatura sînt de-a adevăratelea, că viața însăși. Această și deosebește jocul de joacă: jocul rămîne totdeauna joc, joaca devine totdeauna viața.
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]
-
care se întîlneau la biserică Saint Vincent de Paul (în care se relevă latinistul Hîncu), Pericle Martinescu, Pavel Chihaia și încă destui alții. Un loc special ocupă, în însemnările din jurnal, gruparea numită a uraniștilor (homosexualii) "printre care Negoitescu (incontestabil, personajul principal al jurnalului, datorită prieteniei sale calde cu autorul), Stere Popescu, Mihai Rădulescu, Petru Comarnescu, Ovid Constantinescu. Unii, ca Negoitescu, isi recunoșteau condiția, cei mai multi (că, de pildă, Comarnescu) o negau cu violența. Dar tipologia lor (vezi pagina 250 în al
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
Andreea Deciu Craiul cîmpiilor (Editură Univers Enciclopedic, traducere Anda Maxim) este un roman mai degrabă neobișnuit în contextul operei autorului sau, scriitorul Isaac Bashevis-Singer. Sînt o cititoare pasionată a lui Singer, îmi plac nespus umorul lui blînd, ironia discretă, farmecul personajelor lui, evrei înțelepți care își păstrează o stranie candoare senina dincolo de toată amărăciunea vieții pe care o duc. Nimic, sau aproape nimic din acestea nu le-am putut regăsi în Craiul cîmpiilor. O carte sumbră, cu o materie narativa vîscoasa
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
dar aș putea încerca o aproximare. Cel mai probabil este să fie vorba de o fascinație morbida a ororii, pe care Bashevis Sînger o notează pe un ton calm, aproape tern, cu acea constantă susținută a cronicarului resemnat din neputința. Personajele sînt plasate într-un timp care pare, prin vagul ce-l caracterizează, mitic, deși e probabil echivalabil cu un veac din întunecată medievalitate timpurie. Și sînt niște înși primitivi, pentru care viața presupune două reguli simple: atacă și ucide, sau
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
cutremurătoare: tot ceea ce pătrunde în acest univers brutal și primitiv explodează de-a dreptul, transformîndu-se într-o calamitate tulburătoare. Neînțelegerile etnice capătă proporții colosale, la fel disensiunile religioase, ori violența împotriva femeilor. Intoleranță de orice fel, odată stîrnita, devine apocaliptica. Personajele lui Isaac Bashevis-Singer din Craiul cîmpiilor au, pentru a menține articulațiile unui astfel de univers, o constituție interesantă: ele sînt niște fundamentaliști frenetici, oameni precari și tocmai de aceea apți de modificări radicale, imprevizibili altfel decît strict la nivelul reacțiilor
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
a lui Ben Dosa e priceputa în cheie seducătoare, femeile se îndrăgostesc de el, mai ales una anume, si evreul devine, la rîndul său, pricina de noi izbucniri de ură și violență. Sfîrșitul lui tragic e grăbit de apariția unui personaj care incearca și el să răspîndească între oameni credință, numai că de data această credință creștină. Spre deosebire de rabin, însă, care împărtășea o religie fără a sabota în același timp altele, mesajul creștin al episcopului Mieczyslaw este, implicit, tot un îndemn
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
subsidiarul acestui nucleu al poveștii merită să ne pună pe gînduri: acești indivizi barbari și violenți sînt deschiși creștinismului în mare măsură pentru ca le vorbește pe limba lor, o limbă a fanatismului și a violenței. Povestea e centrată pe trei personaje care împreună formează atît un trio conjugal, cît și nuclee virtuale, care se concretizează pe rînd, ale comunității în care trăiesc. Cei trei sînt Cybula, craiul leșilor, Cora, o femeie desfrînata, de vîrstă mijlocie, si Yagoda, fiica acesteia. Ambele femei
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
cît și nuclee virtuale, care se concretizează pe rînd, ale comunității în care trăiesc. Cei trei sînt Cybula, craiul leșilor, Cora, o femeie desfrînata, de vîrstă mijlocie, si Yagoda, fiica acesteia. Ambele femei sînt soțiile lui Cybula. Fiecare dintre aceste personaje simbolizează felul în care ar putea evolua lumea descrisă în român. Cybula e bătrîn, slăbit, neputincios și resemnat, chinuit de rele presimțiri, muncit de remușcări; el trece de la preocuparea de a supraviețui, oricum, numai să trăiască, la ispita morții, gîndul
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
demență și crimă, un univers fără Dumnezeu în care tocmai de aceea poziția divinității e disponibilă pentru oameni, însă cei ce ajung să o ocupe sînt sortiți singurătății, dezgustului și disperării, precum Ben Dosa sau Cybula. În fine, Yagoda este personajul tăcut, cel ce se supune fără să înțeleagă nimic din ce se petrece in juru-i. Dar și ea acționează în virtutea logicii locului, chiar fără să știe că o face, ucigîndu-si în final mama. Realizez că prezint românul acesta într-o
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
deprimanta. Dar, pentru cei ce se încumeta să citească acest român, de vreme ce tot au pacurs cronică atîtor atrocități, nu văd de ce nu ar cîți și Rasputinul lui Henri Troyat, care de altfel va apărea, într-o asemenea companie, drept un personaj mai curînd rațional, perfect stăpîn pe intențiile sale, insă care a trăit într-o lume asemănătoare celei din Craiul cîmpiilor. Troyat nu scrie, evident, cu tragismul lui Bashevis-Singer, ci dimpotrivă, cu ironie și verva de istoric pasionat de evenimentele pe
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]