5,550 matches
-
ce albă era noaptea înecată în pietrele mărilor... LACRIMI ARSE DE TOAMNĂ în memoria prof. Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se încolăcesc în străfundul vinețiu al depărtărilor? De ce-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se rupeau liane, în albele strigări Pe un tărâm de vorbe O stea ce mă alintă. Am prețuit atunci o nebunie calmă, Zile și nopți s-au prefăcut în dor Părea o amintire prin viața-mi arsă, faldă, Și-n plânsul timpului un cântec în decor. O, tu, nebun din clipe sfărâmate, Ce mă iubești și pari venit din stele, Tresari prin sărutări din vieți uitate Și-n clipele de geruri ești un REFREN DE ERE. Dar noaptea doare, pe un
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
puternică umbră arzândă de șoapte, De voi petrece timpul prin sălile de dor Cu dulci priviri de soare și de lună Voi fi pământul lege prin trupul unui nor, Ce se contemplă-n zile și-n sufletul de zână, Și plânsul serii mi se duce-n veri, Culcat pe-o rază a dimensiunilor astrale Eu sunt o lacrimă arzândă sub pământ Ce mi-a furat iubirea, dintr-un nor de zare. Trupul mi-e străin în frunzele de toamnă Și parcă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
strivită-n seri Te învelesc iubire, prin AERUL DIN VIEȚI. 19-12-2007 AȘCHIE DE STEA Am plâns prin sufletul de noapte Pe cel ce l-am iubit cândva, Zac în tăceri privirile încrustate, Din lumile de cețuri, O simfonie grea, Și plânsul parcă îl ascult Ca o tristețe din vecii sfidate, Și beau din cupa neagră a unui sfânt Ce mi-a vegheat durerile-n serate. Orașul parcă a adormit în CER, La un pian o mână execută Cu degetele întrezărite-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Și dau uitării viața trăită-n nebunii, Înscrise sunt în Biblia răscrucilor de timpuri. Renunț la așa clipă născută din urgii Și trag la XEROX sufletul venit din alte CÂNTURI. IMAGINEA INFINITULUI Dacă cineva în vis te-a dorit Și plânsul ți-e tălmăcirea de ceață, Din privirea de dragoste a norului sfânt Versul rămâne carnala iubire în viață... Dacă cineva în timp s-a născut Din povestea universului de sfere, Pământul rămâne purificarea-n tumult Cu sufletele legendarelor ERE... Dacă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o șoaptă flămândă așteaptă mirifice unde-n cuvânt și-n zări devorate sunt ochiul de de umbră, suspinul de cer prin brațe de sfânt. IUBIRI DIVINE Te iubesc, iubire, și-n durerea înnoptărilor din noi te iubesc, iubire, și-n plânsul surd al dragostei pierdute Te iubesc, iubire, că noaptea s-a desprins din noi Pe-o trecătoare a dorului prin sferele nuntite Te iubesc, iubire, prin cerul de sărut Când te priveam, cum deveneai iubire Erai un prinț din veacul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Din viața de profeți Eu îi rugam să o ajute Și-n timp să mă despart de ea Dar moartea rea pe neștiute A dus-o-n nori de stea. NEAMUL VIEȚILOR AMARE În singurătățile ce vin Voi adormi în plâns amar Și-n cuvinte-am să revin Cu nopțile trecute în zadar. Și-n gustul toamnei sidefie Eu n-am știut să prețuiesc, Din cer aștept să mai învie Să-i spun cât de mult o doresc... Și-n simțul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
îi arată Vasile cerul. — Dar eu n-o văd pe ea. — Tu n-o vezi, dar ea te vede. Fetița stătea cu privirile ațintite spre înălțimi și în timp ce rostea „mamă! mamă!” lacrimile-i curgeau șiroaie pe obraz. Vasile, stăpânindu-și plânsul, lua fetița în brațe și-o potolea. Nu mai plânge că mamei, când te vede că plângi, i se rupe inima de durere. Vrei s-o faci să sufere? — Nu vreau, șoptea Teofana ștergându-și lacrimile. Mi-e dor, dor
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
de noi, lăsându-ne pe planul al doilea. — Nu-ți face griji, țâfnoasa! Când vei ține un copil în brațe, eu altul, nu va mai putea încăpea în noi atâta fericire. — S-o crezi tu. Când ne vor asurzi cu plânsul, cu strigăte, n-ai să știi pe unde s-o apuci și atunci ai să te răzbuni pe mine, mă vei și lovi poate, mă vei împinge, mă vei arunca la câini, ha! ha!ha!râde Teofana. — Te voi arunca
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
care îmbrăcata arata perfect, dar, după desțolire, îi mai apar totuși șunculițe. Mi-am dat seama de jena ei când m-a rugat să sting lumina. Avea gust de lapte. A început să plângă. Am terminat împreună cu sughițurile ei de plâns. Nu putea să vorbească, hohotea cuvinte pe care le înțelegeam cu greu. Mi-am dat seama cât de mult a suferit din cauza pietății mele, când mi-a povestit de fapt toată odiseea căsătoriei noastre din punctul ei de vedere. Uluitor
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
am grijă de mai mult de o persoană, adică eu. A venit imediat la mine și mi s-a aruncat în brațe. Eram total nepregătit și parcă nu aveam curajul să o țin și eu în brațe. Ea hohotea de plâns atârnată de mine, iar eu stăteam inert, cu mâinile pe lângă corp, fricos de căcat, nici măcar să o consolez în brațe nu aveam curaj. Mi se părea că nu am nici o obligație din moment ce nu o futusem. De căcat. Eram de căcat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ei și ținuta impertinent impecabilă au salvat-o de la o japca sigură. Noaptea a petrecut-o în gară, la limita puterilor. Când mi-a povestit ce a îndurat în gară, nu m-am mai putut ține și am izbucnit în plâns. Nu-mi venea să cred că cineva poate să facă așa ceva pentru altcineva. Ce forță te mâna spre asemenea gesturi, de unde vine dorința asta nemaipomenită de a face orice pentru a-ți atinge scopul? Mi-aduc aminte o dată când eram
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
posibil, să nu mă mai faci "găinușă", că... Că ce? Căă... Și Ilinca nu mai putu continua. Simți deodată că o părăsesc toate forțele, că nu mai găsește nici cuvinte, că... în sfîrșit, se văzu dezarmată total și izbucni în plîns. Plînge Ilinca! șopti mai mult pentru el Tomiță. Da' ce-i, bre, cu voi? se auzi întrebarea autoritară a lui Vlad. Virgil nu observase încă nimic pînă atunci. Auzindu-l însă pe Vlad vorbind și, mai ales, ajungînd pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui o și vedea pe sărmana fată cu un deget zdrelit... ori cu o rană adîncă la picior... ori mușcată de o viperă... Dar imediat alungă din minte astfel de vedenii groaznice, ca nu cumva să izbucnească și el în plîns. Ce ai, Ilinca? mai întrebă o dată. N-am nimic! Lăsați-mă-n pace! răspunse Ilinca printre sughițuri și-și șterse ochii cu mîneca treningului. De ce plînge? îl întrebă Vlad încet pe Bărzăun. Pe cuvînt de onoare că n-am habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și după aia să te legăn, să te alint, să te pocnesc, să te las naibii să putrezești și să te cobor din lift pe tocuri cui, vopsită cu Londa și cu oja sărită. Să te port prin tramvaie cu plânsul în gât și să te mărit cu sacoșa de piață, dacă am chef. Dacă am chef... Să fii răvășitoare. Cu ciorapii tăi colorați. Cu rochia ta de seară. Scurtă. Strâmtă. Scurtă. Aiureală. Cu voce gâjâită. De roșcată, fie. De roșcată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
soții de seniori ascunse în fortăreața de la Úbeda, îi sfâșia hainele negre, îi înăbușea țipetele cu fâșii de postav transformate-n căluș. După o noapte plină de hohote în iatacul lui improvizat, avea să-i taie gâtul, plictisit de atâta plâns. Dreaptă, fără un cuvânt, Omalissan a înțeles să-și poarte safirul ca pe o chezășie a faptului că nu va sfârși ca Blanca, cel puțin nu în noaptea aceea. Musa, mai puțin sângeros, a lăsat-o să-și lepede singură
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
arme al stăpânului lui e deja o stafie. Cuvintele lui vin din trecut. — Atât. Oare știe că pe ea o cere Tariq? Idris și Tayyib, oamenii lui de încredere, pregătesc deja de drum darurile lui Musa. Printre măslini, se aude plânsul Rimei. E îmbrăcată în văluri aurii și poartă bani de argint la glezne. Nu are mai mult de șaptesprezece ani. E mai tânără și mai frumoasă decât Omalissan. Ahmet îi aude podoabele clinchetind stins pe alte pardoseli, captive în jurul unei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
i se dezlipiseră dureros despărțite de vis de sforăitul lui François. Se întorsese după două zile, parcă întinerit, cu un apetit sănătos și câteva idei bune de desert. O găsise pe Dominique în bucătărie. Cocea cartofi. Avea ochii roșii de plâns și chipul subțiat ca de boală. Îi zâmbise ca-n alte anotimpuri, dar refu zase blând să guste din vinul adus de el. Seara, când creta galbenă se terminase pentru prima oară după mult timp, Ivan își stâlcise mintea cum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
murit în patul ăsta corabie; mai târziu i l-a dat mamei, care și-l scotea, din când în când, de pe deget și mi-l dădea să mă joc cu el) în întuneric, geamănă cu ochii mamei, albăstriți de un plâns neîntâmplat, sticlos ațintiți către o prerie a ei. David adormit la ea în brațe, cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în spectator, în Alex
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în spectator, în Alex Hriavu, care păstrează imaginea unui băiețel cu tricou în dungi și ochii roșii de plâns cuibărit între cearceafuri undeva, pe un memory stick abandonat (și el?) deocamdată. Deocamdată, am spus. Și ce se întâmplă mai departe? Ei, uite, asta e o întrebare bună. Idioată, în esența ei, dar bună la suprafață. Întotdeauna am urât obsesia
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
marți oarecare, o găsesc răsfoind un album cu poze. Nu știam de el. Îl scosese dintr-o cutie de pantofi, din cămară. Fac urât. Ca un proprietar jefuit de o identitate misterioasă. Bat, marital, cu pumnul în masă. Rememorez fulgurant plânsul ei cu sughițuri de acum câteva luni. Iat-o în culpă, scotocind într-o casă care nu e a ei, vulnerabilă, gata să se simtă prost, să-și ceară scuze. Hybris. Da, și eu pot fi intelectual... — Eu am să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să-l scrie pe rusul din poveste în marele roman francez care i va purta semnătura. Și poate că va fi chiar în seara aceasta. Poate. — Mai explică-mi o dată. — Ți-am explicat... — Mai explică-mi. Ochii roșii, umflați de plâns. — Ne-am întâlnit acolo... — ...în Maroc? — În Maroc. Eu m-am dus la el, în holul hotelului, l-am văzut, m-am dus la el și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți.“ El mi-a spus: „Nu, nu sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și ar da orice să se trezească, să fie ieri și să facă planuri de mers împreună la Fez și el să-i povestească despre limba urdu, dar nu, nu e ieri, e aproape dimineață și a adormit de atâta plâns și se trezește năucă, năucă de tot, de parcă ar fi ajuns și el nu e, el nu mai e pe vapor, dar vaporul nu a oprit nicăieri și ea plânge și mai tare și nu știe cum să anunțe că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]