4,720 matches
-
ministeriale și diplomatice face parte din recuzita guvernelor constituționale etc. Deși astfel de argumente ar putea fi controversate, ele merită un examen serios. Ele se bazează pe ideea de interes public, bine sau prost apreciat, și, în ceea ce mă privește, pledez mai mult pentre ele decât o fac mulți dintre epigonii noștrii contemporani ai lui Cato, mișcați de un spirit îngust de imunditate sau de invidie. Dar ceea ce revoltă conștiința mea de economist, ceea ce mă face să mă înroșesc pentru renumele
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
argumente și operații discursive utilizate pentru a face să fie admisă o teză, trebuie corelată cu limbajul natural, logica naturală, raționamentul dialectic, consistență relativă, este deschisă, situațională sau contextuală, având un pronunțat caracter practic (accentul căzând pe eficiența intervenției discursive). Pledăm pentru argumentarea ca strategie sau intervenție discursivă perlocuționară, la baza căreia stau mecanismele raționale ale performanței discursive, aceasta oscilând între două extreme: demonstrație pură și seducția discursivă, mecanismele pur raționale și mecanismele emoționale. În acest sens, Vignaux va afirma că
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
sintetizate astfel: metafora sau enunțul metaforic, fie poate persuada printr-o fericită combinație de semnificanți, a căror semnificație nu e decât un joc al intensiunilor ce eludează extensiunea, fie poate convinge printr-o inspirată sinteză între semn, sens și referință. Pledăm pentru un limbaj metaforic de tip peircean, ca produs estetic ce emerge din combinația semn-sens-referință, și mai puțin pentru unul de tip saussurean, ce are la bază modelul semnificant-semnificat, eliminând referința din ecuație. Ricoeur acreditează ideea că declinul retoricii se
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lui S. își asociază de regulă o retorică flegmatică, el disimulându-și personalitatea în tranșeele acestui dispozitiv din care sunt recrutate deopotrivă incisivitatea și deferența tonului. Deși modul cum susține o idee sau alta e transparent, iar poziția pentru care pledează este clară, va păstra tot timpul o rezervă. Impresia pe care o construiește retoric e că procesul care opune teza antitezei se dovedește mai important decât alegerea unuia din termeni. Faptul de a discuta un subiect sau altul îl crede
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
adevăr un realism straniu, care, luat de valul sarcasmului unilateral la adresa mulțumirii de sine a puterilor status quo-ului, incluzînd și țara de origine a lui Carr, nu se mai întreabă asupra legitimității politicii puterilor revizioniste și este astfel silit să pledeze pînă la urmă pentru o formă de conciliere. Altfel spus, scepticismul lui Carr se îndreaptă împotriva menținerii status quo-ului cu argumente ce ar putea fi la fel de bine folosite și împotriva celor ce vor să-l schimbe. Această critică unilaterală este
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
dispunea politica globală americană. Decît să se angajeze în acordarea directă de sprijin militar convențional oricărui regim amenințat de agresiunea comunistă, doctrina lui Nixon sau doctrina Guam (numită astfel după locul în care și-a rostit discursul din iulie 1969) pleda pentru încercarea de a regionaliza conflictele și de a limita implicarea directă a SUA: "În primul rînd, Statele Unite își vor respecta toate angajamentele prevăzute în tratate. În al doilea rînd, vom oferi protecție dacă puterea nucleară va amenința libertatea unei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
riscului unui război nuclear, sînt cele care au influențat agenda de lucru a disciplinei relațiilor internaționale. Teoriile realiste se concentrează asupra explicării comportamentului statului. Atîta vreme cît realismul presupunea distribuția puterii ca fiind caracteristica determinantă a sistemului internațional, el putea pleda pentru o politică rațională, unică, a interesului național. Și cum presupunea un unic "interes național", nu mai era necesar să se ocupe de politica internă, afară de cazul cînd aceasta putea fi considerată un obstacol în calea aplicării acelei raison d
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
să fie mai ușor de menținut decît de creat". El își propune să cerceteze în ce condiții perspectiva realistă (pe care o subsumează unei versiuni brute a teoriei stabilității hegemonice) și cea liberală/instituționalistă asupra cooperării sînt mai convingătoare. Keohane pledează la nivel teoretic pentru o sinteză a realismului și liberalismului, iar la nivel politic pentru posibilitatea unui management multilateral al regimurilor. O CRITICĂ A CELOR TREI TEZE Critica ce urmează se va concentra mai întîi asupra argumentelor teoretice ca atare
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
administrat prin cooperare. De asemenea, propunerea de către Gilpin (1987: cap. 10) a unei diviziuni tripartite a lumii într-o hegemonie americană, una vest-euro-peană și una japoneză, ca și argumentul lui Krasner (1985: 13, 30) pentru sisteme diferite de autosusținere colectivă pledează pentru o regionalizare a politicii, suficient de pro-nunțată pentru a permite existența unui nivel al interdependenței, dar suficient de protejată pentru a preveni efectele negative ale acestuia. O a doua atenuare a tezei hegemoniei a fost propusă tot de Keohane
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
poate fi dedusă dintr-un model al acțiunii raționale egoiste, în condiții anarhice. Aceasta ar fi o critică a neorealismului lui Waltz. Dar corespunde într-adevăr critica lui unei înde-părtări de realismul tradițional? Cu privire la conținutul teoriei, răspunsul este negativ. Keohane pledează pentru o definire a cooperării nu ca absență a conflictelor, ci "ca un proces care implică folosirea neînțelegerilor pentru a stimula ajustările reciproce" (Keohane 1984: 46). Acesta este în mare măsură un argument tradițional în favoarea balanței puterii. Keohane rămîne la
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
realiste din economia politică internațională. Ideea sa este să arate, dacă mai era nevoie, varietatea gîndirii realiste. Kindleberger vedea în declinul puterii SUA motivul pentru prăbușirea sistemului Bretton-Woods. Pe de altă parte, o interpretare realistă mai consecventă ar trebui să pledeze pentru continuitatea fundamentală a poziției de putere a Statelor Unite și pentru încercarea lor susținută de a rămîne neatinse de disciplina monetară internațională, așa cum a fost ea prevăzută inițial în sistemul Bretton-Woods. Într-un sistem care exprima balanța de bază a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Convergența gîndirii realiste cu cea structuralistă are loc mai ales în jurul conceptului de putere. Neomercantiliști ca Gilpin au încercat să înțeleagă problema dinamicii puterii, adică ce factori definesc istoric puterea și de ce marile puteri apar și dispar. Cercetătorii dependenței au pledat pentru un concept structural de putere, concentrîndu-se pe părtinirea sau construcția socială a opțiunilor din economia politică globală, care privilegiază sistematic anumiți actori (conform vechii zicale că "oricine e liber să mănînce la Ritz și să doarmă sub pod"). Susan
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a realismului și orbirea în privința "noii diplomații", în care statele trebuie, pentru însăși supraviețuirea legitimității lor interne, să negocieze cu firmele. Luînd în serios unele asumpții realiste, cum ar fi scepticismul și unele concepte realiste, cum ar fi puterea, ei pledează în favoarea proiectelor de cercetare care, în practică, devin mai apropiate de economia politică neomarxistă și gramsciană decît de neorealismul lui Waltz. Acest capitol va arăta mai întîi evoluțiile din cadrul unor abordări ale dependenței, înspre concepte de putere structurală, iar apoi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sectorul exportului capitalist și industrializat, al cărui beneficiu nu se răsfrînge asupra economiilor naționale înapoiate (Senghaas 1982). Soluția problemei se inspiră în bună parte din proeminentul economist liberal și constituționalist german din secolul al XIX-lea, Friedrich List, care a pledat pentru măsuri de protecție, care să permită industriilor germane incipiente să devină competitive în raport cu producția britanică. Soluția adoptată de Comisia Economică pentru America Latină a Națiunilor Unite (CEAL) a fost numită industrializare în vederea substituirii importului (ISI), care s-a dovedit în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a schimbat și natura conflictelor dintre grupuri. Apariția statului-națiune și a economiei de piață a determinat o nouă cerință pentru teoria realistă: ea trebuia să devină economie politică. Apariția statelor bunăstării în secolul XX, l-a făcut pe Gilpin să pledeze pentru o cercetare a economiei politice internaționale bazată pe o apropiere de preocupările neomercantiliste și marxiste. Noua economie politică internațională modernă Începînd chiar cu primele sale studii de politică tehnologică și industrială, Gilpin credea că odată cu apariția statului-națiune și a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Pe scurt, Pax Britannica a oferit cadrul politic pentru apariția economiei internaționale liberale și, în același timp, pentru liberalism (economic) ca doctrină. Această doctrină va fi în curînd criticată de către naționaliștii economici, cum ar fi Hamilton sau List, care vor pleda pentru o teorie dinamică a avantajului comparativ, în care dotările ar trebui create prin politici conștiente și protejate în faza lor incipientă; de asemenea, ea va fi criticată și de socialiști și de Lenin în teoria sa asupra imperialismului. În
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
pentru a încerca schimbarea. Scopul este "a interpune politica între schimbare și victimele sale" (Strange 1982b: 20). Susan Strange urmărește o critică a principalelor tendințe din economia politică internațională, anume teoria regimurilor și teoria stabilității hegemonice (vezi cap. 10). Ea pledează pentru o abordare structurală, ce își propune să integreze preocuparea marxistă pentru producție și preocuparea realistă pentru securitate într-o analiză mai largă a economiei politice mondiale, bazată pe un concept de putere structurală. Schimbări structurale în economia politică globală
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ceea ce a ajuns să fie descris ca o Realpolitik a războiului rece. Într-adevăr, mulți realiști și pe bună dreptate, cred eu ar putea găsi o ieșire catalogînd această viziune asupra lumii ca nefiind cîtuși de puțin realistă. Kissinger a pledat în repetate rînduri pentru necesitatea de a proteja cultura diplomatică atît de psihiatrii democrați, care consideră că conflictele sînt doar o chestiune de neînțelegere, cît și de misionarii republicani, care intenționează să facă imperiul răului să bată în retragere. Acest
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
agregat, ca putere generală. Barry Buzan a scris, și are dreptate, că "încercarea de a gîndi în termenii puterii agregate a dus, printre altele, la dezbaterea prea ambițioasă și fără finalitate asupra polarității și războiului" (Buzan ș.a. 1993: 61). El pledează în schimb pentru discutarea polarității dezagregate. Waltz s-a ferit de această mișcare, întrucît consecințele puterii dezagregate ar putea face mai problematică susținerea realismului sistemic. Și într-adevăr, o astfel de mișcare ar submina potențialul cauzal atît pentru balanța de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
caracterizări, prin vibrația evocărilor. Posibilități de cultivare a unor asemenea însușiri oferă, prin definiție, publicistica, memorialistica și oratoria. În toate aceste genuri I. a strălucit și e un scriitor în toată puterea cuvântului. Fie că exaltă dragostea de neam și pledează pentru conservarea tradițiilor, fie că recomandă sau denunță vreo carte ori prin radio dă „sfaturi pe întunerec”, fie că își rememorează anii parcurși ori comunică impresii adunate de prin „sate și mănăstiri din România” sau de „pe drumuri depărtate”, fie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
organizare a capitalismului industrial iar bazele acestuia au fost puse în anii 1930 ca urmare a evenimentelor catastrofale din jurul Marii Crize. John Maynard Keynes (1883-1946) a asigurat baza intelectuală pentru politicile economice care se aflau la baza statului bunăstării sociale, pledând în favoarea intervenției statului atât pentru a compensa căderea pieții cât și pentru realizarea rezultatelor economice pozitive, cum ar fi crearea de locuri de muncă pentru toți cetățenii. Social-democrații suedezi au venit la putere în timpul anilor 1930 și au înființat ceea ce
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în Manuscrisele din 1844) cu sociologia weberiană și psihanaliza freudiană. Acest marxism "critic" critica statul bunăstării sociale pentru suprimarea potențialului revoluționar al clasei muncitoare precum și a creativității libere a individului prin birocrația excesivă. Cel puțin câțiva dintre partizanii noii stângi pledau în favoarea dreptului la opinie al individului cu precădere la problemele legate de sexualitate.19 Alte mișcări precum existențialismul sartrian și psihologia radicală a lui R. D. Laing a reîntărit ideea potrivit căreia perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
prin urmare, a însuși statului bunăstării sociale. Chiar dacă nu formau o școală complet coerentă, acești gânditori erau uniți în refuzul lor împotriva statului, sau cel puțin al statului care devenea din ce în ce mai intervenționist în prima jumătate a secolului al XX-lea, pledând în schimb în favoarea libertății individului având posibilitatea de a alege piețele sau situațiile gen piață. După cum a argumentat Claus Offe,23 criticii de dreapta și de stânga aveau în comun un număr de puncte de vedere, cum ar fi pledoaria
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
noua dreaptă își dorea să abolească sau cel puțin să reducă serios importanța statului și să se bazeze doar pe piețe. Aceste perceperi ale politicii și ale statului au dus, de asemenea, la concepte diferite referitoare la democrație. Noua stângă pleda pentru democrația "deliberativă" în care cetățenii erau definiți, în sens republican, drept cei care participau la res publica. Pentru noua dreaptă, democrația se baza pe noțiunea de cetățean în calitate de consumator, făcând alegeri într-o situație de tip piață. După cum vom
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
care l-au avut scrierile lui polemice care erau satire acide la adresa instituțiilor politice franceze și Bisericii. Chiar dacă nu a fost un democrat în semnul că ar fi dorit ca oamenii de rând să participe la exercitarea puterii, Voltaire a pledat puternic în favoarea dreptului la cuvânt și a altor libertăți precum cele care puteau fi întâlnite în Anglia contemporană lui. Dar probabil că figura care a influențat cel mai mult Revoluția viitoare și organizarea teritorială a statului modern francez, a fost
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]