5,260 matches
-
mai putut spune cine e și Încotro voia să meargă. și, pentru că părintele Constantius e un om foarte Înțelept, a priceput că cea mai bună doctorie ar fi să veniți Înălțimea Voastră la căpătâ iul lui. De aceea mi-a poruncit să las veșmintele pentru Säckingen și să vă caut cu mare grabă la sihastrul cel nebun, unde aveam să vă Întâlnesc cu siguranță. Să vă spun totul cu fereală, ca să nu vă sperii. și eu, cu capul meu cel prost
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toată mânăstirea ce minciuni prostești mi-a suflat Sa tana la ureche! Adelheid izbuti să murmure doar atât: — Trăiește? După ce grăsanul o asigură Încă o dată că Bodo e În viață, neuitând să adauge că trebuie să se grăbească, fata Îi porunci s-o ducă la mânăstirea lui și o trimise pe Bertha Înapoi la castel, pentru a-i da de veste părintelui Bernhard. — Sau poate că Între timp s-a Întors unchiul meu Conrad. Du-te și spune-i că am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se Îndreptă spre Lenzkirch. În cele din urmă, uneltirile izbândiseră. * * * În timp ce, din porunca starețului Urban, Heribert se Îndrepta spre chilia sihastrului, un curier ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii la fiecare han, așa cum i se poruncise, curierul ajunse fără Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a casei impu nătoare de pe malul lacului. Jupân Urs era acasă, aplecat asupra hârțoagelor lui, ca de obicei. Când slujitorul lui Îl Încunoștință de sosirea unui trimis de la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a casei impu nătoare de pe malul lacului. Jupân Urs era acasă, aplecat asupra hârțoagelor lui, ca de obicei. Când slujitorul lui Îl Încunoștință de sosirea unui trimis de la mânăstirea Sfântul Petru, porunci ca acesta să fie adus pe loc. Cel mai bogat negustor din Zürich, a cărui putere era mai mare decât a tuturor falnicilor cavaleri din burgurile Împrăștiate ca ciupercile pe culmile muntoase din acest binecuvântat de Dumnezeu ținut, avea o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
al podului se desprinse de lemnul cu care parcă se contopise și-l urmări cu fereală. Când Îl văzu intrând pe poarta casei, umbra se Întoarse din drum și dispăru În Întunericul mohorât al iernii. Urs o chemă pe doică, porunci să Încingă focul și să aducă lapte cald. — Doică, spuse el, jură-mi că nu spui nimănui nimic. Jură pe mântuirea sufletului tău! Eliberă pruncul din toate valtrapurile În care era Înfășurat. Era un băiețel dolofan, Învelit În scutece scumpe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
au adus În asemenea stare, prin Înșelăciune infamă! — Degeaba mă bănuiești, nobilă domniță. Nu eu am pus la cale această infamie, cum o numești domnia ta. Ca dovadă, am venit să te salvez. — Minunat, răspunse Adelheid, care nu credea o iotă. Poruncește atunci să ni se dea cai, pentru mine și camerista mea, care a fost smulsă cu forța de lângă mine, ca să ne putem Întoarce neîntârziat la castel. Sunt sigură că ducele Își face mari griji și că a poruncit să fiu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o iotă. Poruncește atunci să ni se dea cai, pentru mine și camerista mea, care a fost smulsă cu forța de lângă mine, ca să ne putem Întoarce neîntârziat la castel. Sunt sigură că ducele Își face mari griji și că a poruncit să fiu căutată! — O, nobilă Adelheid, asta ar fi o mare imprudență. Să las două tinere doamne singure prin aceste ținuturi nesigure? Vrei să se repete răpirea, sau poate și mai rău? Nu, doamna mea, fără o protecție sigură nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și tăcuți au și pornit să cerceteze, așa cum știi că se Întâmplă mereu. și urează-i lui Bodo multă sănătate. Spune-i că vreau să joc la nunta lui cât mai curând... Urs Își chemă sluga de Încredere și-i porunci să scoată cei mai iuți cai din grajd și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și buzele cu o nă fra mă curată muiată În apă și-i ceru fratelui Heribert, care veghea la căpătâiul bolnavului, să facă mereu același lucru. Îi dădu o punguță de pânză În care se aflau buruieni uscate și-i porunci să facă o fiertură din care bolnavul să soarbă de mai multe ori pe zi. De asemenea, să-i ungă din când În când rănile cu o alifie puternic mirositoare pe care o păstra Într-o cutiuță de argint. — După ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rât, ca să aștepți noutățile. XI După convorbirea cu părintele Bernhard, În care acesta Îi spuse despre răpirea copilei și atacul asupra lui Bodo, Conrad se retrase tulburat În odăile sale. Ca de obicei, chipul lui nu trăda nici o emoție. Întrucât poruncise să nu fie deranjat, Haro cel credincios puse un soldat cu halebarda la ușă, ca s-o păzească aidoma unui arhanghel la poarta raiului. Curtenii erau obișnuiți cu aceste momente de reverie și până și măritul stăpân Bertold le respecta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gazda Își pofti musafirul să iasă din colibă și, după ce făcură doi pași, se opri sub un alun cu ramuri până la pământ, atât de stufos Încât părea o scorbură. Nu ne aude nimeni? șopti Conrad. Nu, mărite stăpâne, suntem singuri. Poruncește, știu că n-ai venit degeaba la mine. Ce trebuie să fac? Ascultă bine, Johannes, știu că-l iubești mult pe minis terialul Eglord. Cupa fărădelegilor lui s-a umplut, așa că s-a apropiat timpul socotelilor. știu că aștepți de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noștri“. Vai lor dacă nu vin cu intenții cinstite! Rămas singur, Conrad trimise În grabă un curier la ministerialul Hildebrand, cu porunca fermă ca acesta să-și adune de-ndată toți slujitorii și să vină la castel. Să pornească degrabă, porunci Conrad, spune-i minis terialului că doresc să-l văd aici mâine În zori, sau chiar În noaptea asta, dacă mai e timp. Spune-i că nu mă pot lipsi de el și că Împrejurarea e deosebit de serioasă! Curierul, un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iar, dacă nu vine, atunci e clar că e un trădător. Oricum noi suntem pregătiți.“ Meticulos ca de obicei, Conrad pregăti totul pentru a doua zi. Cei patru ministeriali credincioși se Înfățișară la timp, Înarmați până-n dinți, așa cum li se poruncise. Îl cunoșteau prea bine pe tânărul lor stăpân.... Acesta se arătă mulțumit, le destăinui unele lucruri, le spuse ce aveau de făcut și, către seară, o luă iar pe calea ascunsă pe care mersese cu câteva seri Înainte ca să-l
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Doamne, nu era domnița noastră. O cerșetoare bătrână care doarme acolo la grajduri i-a văzut leșul. Era o fată cu părul negru... Bătrâna a spălat-o și a cusut-o Într un sac de pânză, cum i s-a poruncit. Asta e treaba ei și-o țin acolo tocmai pentru asemenea Îndeletnicire. Spală morții și-i coase În sac. Adalbrecht cel generos nu cheltuiește cu sicrie pentru slujitorii morți. Câte leșuri a spălat și-a cusut În saci bătrâna e
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
descoperi nimic, oricât dă duse raită prin toate Încăperile, ciocănind pe la colțuri și pi păind să descopere mânere ascunse. Nici un pe rete nu se clintise din loc și nici o spărtură tainică nu se ivise În zid. Totul se făcu după cum poruncise Conrad, care, după ce cercetă cu de-amănuntul copitele cailor Înfășurate În cârpe, Își puse oamenii să facă un ocol prin curte, Încre dințându-se că nu se auzea nici un zgomot. Apoi dădu poruncă de plecare. Ceata se puse În mișcare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
departe. Arnold cel cu ochii de pisică călărea În frunte, cu pri virea Încordată, cu toate simțurile la pândă, pentru a prinde cel mai mic semn de primejdie. Toți tăceau, pătrunși de gravitatea situației. Chiar dacă ducele Conrad n-ar fi poruncit liniște deplină, nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să sporovăiască. Acesta călărea alături și se străduia să-și amintească cuvinte, gesturi, Întâmplări pe care le cunoștea și care În aparență nu aveau nici o legătură Între ele. Dintr-odată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
timpul și dispărură În Întunericul nopții. Călăriră preț de un ceas și deodată Arnold se Întoarse spre stăpânul lui și-i șopti: — Doamne, acolo În dreapta, În pădure, sclipește ceva. Pare a fi un foc care tocmai se stinge. — Descălecați repede, porunci Conrad. Lăsați caii aici, În pază. Trei oameni ajung. Ceilalți Înaintăm cu băgare de seamă. Hildebrand, iei o treime din oameni și ocolești prin dreapta. Nikolaus, la stânga cu altă treime. Eu merg Înainte cu restul. Fiți cu băgare de seamă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
meu credincios. I-au smuls pielea de pe corp până le-a mărturisit unde și de ce l-am trimis. Apoi l-au lăsat așa. Voiau să facă același lucru cu mine, de Îndată ce v-ar fi ucis pe Măriile Voastre. Eglord a poruncit totul și a stat de față până la sfârșit. Apoi a plecat râzând. Aceeași pedeapsă i se cuvine și lui! Conrad era palid ca un mort. Așa ceva nu mai văzuse. — Fii sigur, Neidhard, că nimeni nu scapă de dreapta sa osândă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
retezat trădarea de la rădăcină. Din păcate, doi dintre capii conjurației au scăpat și s-au refugiat pe Stouff. Deci domnul duce a pornit cu armata să-i scoată pe nemernici din bârlog, ca să-și primească pedeapsa bine meritată. Mi-a poruncit să vă spun, adăugă el cu voce joasă, că va fi nevoie de multă prudență, Întrucât domnița Adelheid e prizonieră acolo și nu vrea să-i primejduiască viața. A trimis un om de Încredere În sălașul asasinilor, care va cerceta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trece. Stăpânul nu vrea să-i scape pe cei doi ticăloși, Eglord și Adalbrecht, care au târât cinstea cava lerească În noroi și s-au făcut vinovați de fărădelegi nemaiauzite. Veștile Îi umplură pe toți de neliniște, astfel că starețul porunci să se pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care tocmai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-mi fie recunoscător că acum a rămas singur să conducă ducatul... Da, planul nu-i rău, mai ales că fata mi-a căzut singură În mână! și, oricum, se va ști cum s-a purtat Eglord cu ea!“ Așa că porunci ca Simeon să fie aruncat Într-una dintre firidele din beciul castelului, promițându și să-l tortureze după pofta inimii de Îndată ce va avea timp, iar pe Adelheid, cu toată curtenia de care era În stare, o Întoarse Înapoi În castel
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Simeon văzu cum se Întunecă dintr-odată chipul necunos cutului și cum Își Încleștează pumnii uriași. Gândul că ar putea să-i simtă și el În jurul gâtului Îi dădu fiori. — Eu sunt Johannes, supusul credincios al ducelui Conrad. Mi-a poruncit să mă strecor În cetate ca să vă găsesc pe amândoi, În timp ce ei o asediază și n-au timp de altceva. N-a fost greu să pătrund aici, cine se sinchisește de un cerșetor? Hai, trebuie s-o găsim pe domniță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care iese În apropiere de mânăstirea Sfântul Trudpert. E așa de bine ascuns, că nu știe nimeni de el. Bunica mea Mathilde l-a construit. Îi era tot timpul frică să nu trebuiască să fugă vreodată de la castel, așa că a poruncit să se sape tunelul, iar pe cei care l-au construit i-a ucis după aceea. Fugim toți trei, nimeni n-o să bage de seamă... continuă el. Oamenii o să lupte mai de parte, o să țină piept atacului. Câteva ore tot
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Sunt oamenii mei de Încredere. Hai, spune repede ce ai de spus, nu avem mult timp. — Măria Ta, ai dreptate, nu aveți mult timp. Trebuie să vă grăbiți. Am să vă spun pe scurt despre ce-i vorba și, dacă porunciți, voi povesti altă dată toate amănuntele. Într-adevăr, timpul e puțin... Stăpâne, eu sunt fratele Ulrich de la mânăstirea Sfântul Trudpert, de aici din preajmă, un călugăr simplu și fără școală. Când am aflat ce se petrece aici, am fugit din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pus să-i pardosească drumul până la biserică cu pâini, ca să nu-și murdărească picioarele. și asta În timp ce șerbii ei mureau de foame... Am auzit și eu despre povestea asta, spuse Conrad nerăbdător. Povestește mai departe.. — Da, pe dată. Mathilde a poruncit să se sape un tunel foarte lung pe sub pământ, de la castel până În apropiere de mânăstirea noastră. Blestemata de muiere se temea ca nu cumva Într-o zi să se răscoale cei obidiți și s-o omoare. Deci a poruncit slujitorilor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]