7,442 matches
-
prima conflagrație mondială. Corpul Expediționar Britanic (BEF) avea 10 regimente de tunuri antiaeriene de 3,7 inch, care în acele vremuri erau cele mai moderne tunuri grele antiaeriene din lume și 7 regimente de tunuri antiaeriene de 40 mm. Fiecare regiment avea 3 - 4 baterii, adică aproximativ 300 de tunuri antiaeriene grele și 350 de tunuri ușoare. Belgienii aveau două regimente de artilerie grea antiaeriană și erau în plin proces de echipare cu tunuri Bofors de 40 mm. Olandezii aveau 84
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
vremuri erau cele mai moderne tunuri grele antiaeriene din lume și 7 regimente de tunuri antiaeriene de 40 mm. Fiecare regiment avea 3 - 4 baterii, adică aproximativ 300 de tunuri antiaeriene grele și 350 de tunuri ușoare. Belgienii aveau două regimente de artilerie grea antiaeriană și erau în plin proces de echipare cu tunuri Bofors de 40 mm. Olandezii aveau 84 de tunuri AA de 75 mm, 39 de tunuri vechi de 60 mm și 232 de tunuri de 40 și
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de defensivă de pe Meuse era formată dintr-o zonă fortificată cu o adâncime de 6 km, construită în conformitate cu principliile moderne ale artei militare pe pantele care mărgineau valea râului. Această zonă defensivă era întărită cu 103 bunchere, apărate de soldații regimentului 147 de infanterie. Pozițiile din adâncimea apărării erau ocupate de Divizia 55 de infanterie. Aceasta din urmă erau unda de „grad B”, fiind formată în principlal din rezerviști. Pe 13 mai, a sosit la este de Sedan și Divizia 71
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
o importantă superioritate în fața germanilor din punct de vedere al artileriei. Pe 13 mai, Corpul XIX german a forțat traversarea râului în trei puncte lângă Sedan. Traversările au fost făcute de "1. Panzerdivision", "2. Panzerdivision" și "10. Panzerdivision", sprijinite de regimentul de infanterie de elită "Großdeutschland". În loc să aștepte aducerea unor unități de artilerie care să restabilească egalitatea din acest punct de vedere, germanii au preferat să își concentreze atacul celei mai mari părți a avioanelor de luptă pentru crearea unei breșe
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
nu reușiseră să traverseze râul, singurele care asigurau succesul fiind doar șase plutoane de geniști de asalt. Debandada apărută la Sean a început să se răspândească rapid de-a lungul liniilor franceze. Pe 13 mai la ora 19:00, militarii Regimentului 295 al Diviziei 55, care apăra cea mai depărtată poziție de la Bulson, la 10 km depărtare de Meuse, au intrat în panică la auzirea zvonurilor unui atac la tancurilor germane, care s-ar fi aflat deja în spatele liniilor lor defensive
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
295 al Diviziei 55, care apăra cea mai depărtată poziție de la Bulson, la 10 km depărtare de Meuse, au intrat în panică la auzirea zvonurilor unui atac la tancurilor germane, care s-ar fi aflat deja în spatele liniilor lor defensive. Regimentul și-a părăsit pozițiile, lăsând o porțiune neapărată în frontul francez mai înainte ca măcar un singur tanc să fi traversat râul. Această „panică de la Bulson” a implicat și artileria divizionară. Germanii atacaseră pozițiile artileriei în acele momente și nici
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Manstein, în conformitate cu propunerile lui Guderian, trebuiau efectuate atacuri secundare în sud-est, la extremitatea Liniei Maginot, pentru inducerea în eroare a francezilor. Acest punct fusese eliminat din plan de Halder, dar Guderian a trimis trupelor de sub comanda sa, "10. Panzerdivision" și regimentul de infanterie "Großdeutschland" aflate în sud, ordinul de executare a atacului prevăzut în planul inițial. Cele două unități trebuiau să folosească singurul drum disponibil la sud prin podișul Stonne. Comandatul Armatei 2 franceze, generalul Charles Huntziger, a organizat la rândul
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
a asigurat acoperirea aeriană a operațiunii de evacuare, interzicând avioanelor "Luftwaffe" să intervină. "10. Panzerdivision" comandată de Ferdinand Schaal a atacat Calais pe 24 mai. În sprijinul apărătorilor au fost debarcate întăriri cu doar 24 de ore înainte de atacul germanilor - Regimentul al 3-lea de tancuri, echipat cu blindate ușoare și Brigada a 30-a de infanterie motorizată. Apărătorii Calaisului au rezistat cu dârzenie, deși fără succes, fiind conștienți că o capitulare prea rapidă ar fi deschis calea forțelor germane spre
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol. În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică rămâne unica sursă financiară. Are 21 de ani. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I - Vânători de gardă, de decazarmat. Figurează în programele de Radio. În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui
Gică Petrescu () [Corola-website/Science/302638_a_303967]
-
o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu. În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți. Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly
Gică Petrescu () [Corola-website/Science/302638_a_303967]
-
Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu. În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți. Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin
Gică Petrescu () [Corola-website/Science/302638_a_303967]
-
ofensate de umilirea înfrângerii de pe front și de capitularea care a urmat. Prima dată, va reuși să penetreze unitățile secuiești de 10-12 000 de militari și jandarmi din Transilvania. Îmbătat de acest succes, încearcă să treacă de partea lui și regimentele din Budapesta, dar este primit cu ostilitate și, în final, alungat. De asemenea, recrutează oameni nemulțumiți și puși pe căpătuială din care va forma gărzile roșii. Vrând să dovedească atașamentul pentru refacerea Ungariei Mari susține o vastă campanie teroristă în
Béla Kun () [Corola-website/Science/302685_a_304014]
-
de nord-vest a liniei de contact dintre trupele maghiare și cele române. Acest lucru a crescut prestigiul lui în rândul cercurilor politice maghiare care-l susțineau. Având această încurajare de natură politică, în ianuarie 1919 trece la pasul următor infiltrând regimentele budapestane cu sute de adepți pentru a le convinge să se răscoale. Încercând să rezolve acest lucru și pe calea armelor se transformă într-un eșec total care a dus la alungarea din unități și din Budapesta a lui și
Béla Kun () [Corola-website/Science/302685_a_304014]
-
afla, din anul 1867, sub stăpânirea Austro-Ungariei. La data 1 iunie 1889 Traian Moșoiu și-a finalizat cursurile Școlii Militare "Wiener Neustadt", pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. Moșoiu urmărea atent evenimentele legate de Vechiul Regat Român și Transilvania, și în 1891 trece Carpații și se înrolează în armata română. Un frate al său, profesorul Aurelian Moșoiu, a urmat aceeași cale și s-a stabilit
Traian Moșoiu () [Corola-website/Science/302712_a_304041]
-
bună pregătire militară. El a publicat în 1909-1910 două lucrări de teorie privind infanteria: „Spiritul ofensiv al infanteriei” și „Instructorii recruților de infanterie”. Participă la campania militară din Bulgaria în 1913, iar la 1 octombrie 1913 este numit comandant al Regimentului 30 Vânători de la Câmpulung, cu gradul de locotenent-colonel. Declarația de război a României contra Austro-Ungariei (14/27 august 1916) îl găsește în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt - Lotru. În ianuarie 1917, Traian
Traian Moșoiu () [Corola-website/Science/302712_a_304041]
-
din Bulgaria în 1913, iar la 1 octombrie 1913 este numit comandant al Regimentului 30 Vânători de la Câmpulung, cu gradul de locotenent-colonel. Declarația de război a României contra Austro-Ungariei (14/27 august 1916) îl găsește în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt - Lotru. În ianuarie 1917, Traian Moșoiu a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 12 Infanterie. Marele Cartier General l-a numit pe pe Moșoiu Guvernator
Traian Moșoiu () [Corola-website/Science/302712_a_304041]
-
sud", la conducerea căruia se afla noul comandant al Comandamentului Trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit în funcție la 12 aprilie 1919), în sarcina căruia cădeau obiective de ofensivă. În componența acestui grup intrau Divizia 2 Vânători și Regimentul ardelenesc "Beiuș", în linia întâi; Divizia 1 Vânători, în linia a doua; Divizia 18 ardelenească, în linia a treia, ca rezervă generală (această unitate fiind dislocată în zona Cluj-Alba Iulia) În urma bătăliei de pe Tisa (20-26 iulie 1919), armata română, victorioasă
Gheorghe Mărdărescu () [Corola-website/Science/302701_a_304030]
-
convoiului care i-a expus românilor pe Horea și Cloșca capturați a urmat următorul traseu: la dus, Alba Iulia-Vințu de Jos-Șibot-Orăștie-Deva, iar la întoarcere Șoimuș-Rapolt-Bobâlna-Geoagiu-Inuri-Vurpăr-Alba Iulia. Cei doi au fost transportați fiecare într-un car, escortați de 40 husari din Regimentul de Toscana și 35 soldați din Regimentul Orosz. Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea și-a scris testamentul pe 25 februarie 1785
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
Horea și Cloșca capturați a urmat următorul traseu: la dus, Alba Iulia-Vințu de Jos-Șibot-Orăștie-Deva, iar la întoarcere Șoimuș-Rapolt-Bobâlna-Geoagiu-Inuri-Vurpăr-Alba Iulia. Cei doi au fost transportați fiecare într-un car, escortați de 40 husari din Regimentul de Toscana și 35 soldați din Regimentul Orosz. Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea și-a scris testamentul pe 25 februarie 1785, în celula în care era deținut, documentul
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
dificultăți în localizarea flotei japoneze, deși le fusese dată poziția acestora. Avioanele care au decolat de pe "Hornet", comandate de colonelul Stanhope C. Ring, au urmat un curs greșit, la 263 de grade, în loc de 240 de grade cum raportaseră cercetașii. Astfel, Regimentul 8 Bombardiere a ratat portavioanele japoneze. Escadronul 8 Torpiloare de pe "Hornet", comandat de locotenent-colonelul John C. Waldron a rupt formația, l-a părăsit pe Ring și a urmat cursul corect. Escadronul lui Waldron a văzut flota japoneză la ora 09
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
petrece cu frații săi mai tineri un timp mai îndelungat în Dresda, într-un institut de educație militară. Din 1857 pana în 1866 a fost ofițer în Berlin, făcând parte la început din garda de artilerie, iar mai târziu în regimentul al doilea de dragoni. Și-a întrerupt serviciul de doua ori călătorind în S Franței, Spania și în Africa de N. A doua oară a stat in Bonn un semestru întreg ca să studieze. A mai făcut calatorii mai scurte în
Monarhia în România () [Corola-website/Science/302686_a_304015]
-
și istoria Bisericii Române Unite“, partea a II-a, studiul „Autenticitatea și genuinitatea manifestului de unire cu Biserica Romei din 7 octombrie 1698“, aratând că deosebirile dintre variantele „Manifestului“, redactat în cele două limbi, sunt nesemnificative. Guvernatorul Bukow a organizat regimentele de grăniceri de la Orlat și Năsăud. Grănicerii urmau să beneficieze de o serie de privilegii precum scutirea de toate impozitele în afară de „darea capului”, declararea lor ca oameni liberi, acordarea unei diurne pe timpul serviciului militar. Pe 10 mai 1763 recruții pentru
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
iar acei câțiva țărani din împrejurimi care îl însoțeau au fost spânzurați. Unele răscoale și mișcări de pribegie au avut loc pe toată frontiera, până în 1783, când împăratul Iosif al II-lea a permis și ortodocșilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situație tulbure a țării fusese favorizată și de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepția unei scurte prezențe a ierarhului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocși a rămas vacant până în 1783. În 1782
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
puțin și inadecvat. La începutul războiului, conducerea Gărzilor Albe avea o autoritate redusă asupra plutoanelor și companiilor Albe de voluntari, care se supuneau doar liderilor lor locali, dominanți. La sfârșitul lui februarie, Jägerii au început pregătirea intensivă a șase noi regimente de Jägeri, cu recruți. Chiar și batalionul Jägerilor era împărțit, la fel ca restul societății: 450 de soldați suspectați de afinități cu socialiștii au rămas staționați în Germania, fiind lăsați acolo întrucât exista riscul să dezerteze și să treacă de
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
Roșii din cartierele Pyynikki și Pispala ale orașului Tampere. În luptă, Roșii, aflați acum în defensivă, au dat dovadă de o importantă motivație de a lupta. Generalul Mannerheim fusese obligat să desfășoare părți din cele mai bine pregătite detașamente, noile regimente de Jägeri, pe care spera la început să le păstreze pentru a le folosi mai târziu în zona Viipuri. Luptele de la Tampere au fost un război civil pur—finlandezi contra finlandezi—întrucât mare parte din Armata Rusă se retrăsese în
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]