4,816 matches
-
al., 2005). Complexul de securitate poate fi privit deci drept rezultat al regionalismului, dar și doar ca element corelat acestuia. Această viziune nu era Însă neapărat o noutate. Pentru studiile cu privire la integrarea regională și, mai târziu, pentru cele dedicate relațiilor transnaționale, chestiunea interdependenței era evidentă. Politic, regiunea fusese deja definită ca fiind caracterizată de „un număr limitat de state legate geografic și de un anumit grad de interdependență” (Nye, 1968, p. vii). Totuși, În studiile de securitate această perspectivă este introdusă
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
se leagă cel mai mult dezvoltarea conceptul de complex de securitate (Wæver et al., 1993; Wæver, 1996; Buzan et al., 1998). Până În prezent, dezbaterile s-au concentrat În special pe raportul dintre identitate și securitate la nivel societal, național și transnațional 2, neglijând Însă dimensiunea regională. Chiar și recenta contribuție a lui Buzan și Wæver (2003) se limitează la reformularea teoriei complexelor regionale de securitate, În principal din punct de vedere al contextului generat de prăbușirea sistemului bipolar, fără a inova
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
și sprijinirea acesteia În drumul spre democratizare și spre o viitoare integrare În structurile europene și nord-atlantice. Principalele amenințări la adresa securității naționale sunt identificate ca fiind de natură non-convențională: terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere În masă, conflictele regionale, criminalitatea transnațională organizată, obstacolele În calea bunei guvernări și dezastrele naturale și amenințările de mediu. În vederea adresării acestor amenințări se aplică Întru totul principiile securității colective - Îndeosebi indivizibilitatea securității actorilor angajați În structurile europene și nord-atlantice. Importanța crescândă a zonei strategice a
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
acestei strategii, ceea ce va conferi, sperăm, un impact, dar și substanță veridică acestui document lipsit până În prezent de o considerare atentă și riguroasă din partea sistemului instituțional politic românesc. Doctrina se bazează semnificativ și pe apărarea și proiectarea sau diseminarea valorilor transnaționale liberale, democratice, capitaliste și integrative promovate de partenerii și instituțiile de care se leagă. În această perspectivă strategia și mecanismele ei de implementare trebuie gândite coordonat și integrat atât la nivel intern, cât și la nivel internațional. Astfel, politica externă
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
insecuritatea, inegalitatea, interesele private și percepțiile (Brzezinski, 1994; Buzan et al., 1998) 1. Din acest punct de vedere, elementul etnic este mai degrabă o formă prin care se manifestă unii din acești factori. Implicit, conflictele actuale sunt mult mai frecvent transnaționale și regionale. Totuși, aceasta nu exclude existența unor amenințări globale și a necesității cooperării internaționale În acest domeniu. După atacurile de la 11 septembrie, terorismul a fost identificat de o mare parte a comunității internaționale, În special la nivelul decidenților, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
cu aceleași provocări. Câteva din schimbările subsumate celei de-a doua epoci a modernității, ar fi, după Beck: * Mișcările globale de populație, ceea ce duce la intensificarea inegalității la scară globală și a diferențelor între state; * Migrația forței de muncă; * Schimbul transnațional de locuri de muncă între statele bogate și sărace; Apariția unui nou tip de comunitate, nelegat de teritoriu, bazată pe valori și percepții cultural divergente, care creează un spațiu moral ce se desfășoară dincolo de frontiere; * Circulația bunurilor culturale, transnaționalizarea acestora
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
creează un spațiu moral ce se desfășoară dincolo de frontiere; * Circulația bunurilor culturale, transnaționalizarea acestora, schimbarea proporției între bunurile culturale locale și străine; * Intensificarea schimburilor comunicaționale, acoperirea globală cu știri de ultimă oră și informații utile; * Apartenența la organizații și asociații transnaționale; * Terorismul global; * Crizele ecologice. Se poate vorbi și de o modernizare politică, care presupune trei eleente (Angelescu, 2006): egalitatea (un număr mare de participanți activi la viața politică, a căror activitate presupune nu doar exercitarea dreptului la vot), capacitatea (capacitatea
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
se referă la aspecte materiale și schimbări culturale, legate de comportamente, atitudini, modele de viață (Halman, 1997). Există în primul rând schimbări plasate în planul economic integrarea piețelor, apariția economiei fără greutate (Giddens) adică economia științei, dezvoltarea corporațiilor multinaționale și transnaționale și apariția unei interconexiuni la nivel mondial între piețe de muncă, capital, producție de bunuri materiale. Mai este amintită și o diviziune globală a muncii, în care țările mai sărace oferă forță de muncă ieftină țărilor bogate, ce monopolizează cercetarea
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
împărți în actori instituționali și actori sociali activi politic. Primii sunt, de exemplu, armata, administrația sau o parte a acesteia, eventualul partid unic; următorii, Biserica, grupurile industriale și financiare, proprietarii de terenuri, în unele cazuri chiar sindicatele sau structurile economice transnaționale care au importante interese în țară. Acești actori nu sunt responsabili politic după mecanismul tipic al liberal-democrației de masă, adică prin alegeri libere, competitive, corecte. Dacă "responsabilitatea" există, acest lucru este solicitat de "politica invizibilă" în relațiile reale, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
o coaliție între militari și civili. Pe scurt, modelul lui O'Donnell, care se referă în special la America Latină, și, mai ales, la Cono Sur, prezintă următoarele caracteristici: 1) baza socială a regimului este constituită din înalta burghezie oligopolistă și transnațională; 2) regimul este susținut de coaliția dintre militari, specialiști ai coerciției, și tehnocrați, al căror scop este "normalizarea" economică; 3) straturile populare, inițial mobilizate, sunt excluse din politică prin diferitele forme de represiune; 4) excluderea este politică sau economică: transnaționalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ele suferă de defectul opus: conflictul este una din temele de la sine înțelese ale tuturor științelor sociale, iar a trece de o graniță este ceva foarte vag. Pusă în fața necesității de a include tot mai mulți factori cauzali, interni sau transnaționali, pentru a fundamenta analiza comportamentului statului, disciplina relațiilor internaționale a intrat într-o dilemă. Fie accepta provocarea agendei din ce în ce mai încărcate și devenea o componentă internațională a altor discipline din cadrul științelor sociale, fie refuza să fie absorbită de acestea, dar atunci
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
progresist (deși brutal) în inițierea industrializării. Cea mai însemnată moștenire a ideilor lui Marx poate fi regăsită la nivel paradigmatic. Dat fiind faptul că forțele economice fundamentale ale schimbării nu țineau seama de granițe, Marx a reîndreptat atenția asupra naturii transnaționale a relațiilor internaționale (Merle 1982). Aceasta s-a produs, într-o oarecare măsură, cu prețul ignorării fenomenului naționalismului, ca posibil factor al schimbării în contextul relațiilor internaționale. Dar în această privință nici alte teorii din relațiile internaționale nu au înregistrat
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
1989: 91). Corelația forțelor ia în calcul forțele de clasă, materiale și morale și le atribuie un rol explicativ central în analiza politicii externe a statelor (micronivel) și a celei internaționale (macro-nivel). Ea ia în considerare fiecare stat, fiecare actor transnațional sau intern, precum și cones-cințele neintenționate sau neconștientizate ale acțiunilor acestor actori. Corelația forțelor este concepută în termeni dinamici. Ea se poate modifica fie datorită forțelor obiective, cum sînt numiți factorii internaționali, fie datorită forțelor subiective, referitoare la necesitățile politice interne
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
va fi capabilă să o perceapă. În practică, analiștii sovietici, atunci cînd stabilesc corelația forțelor, accentuează tot mai mult relațiile dintre state, în dauna concentrării inițiale asupra claselor. În consecință, integrarea actorului clasă în teoria sovietică seamănă cu integrarea actorului transnațional în teoria balanței puterii sau cu integrarea forțelor de piață în teoriile mai recente din economia politică internațională. Discuția următoare pe marginea conceptului de coexistență pașnică va arăta că integrarea acestor două niveluri ale analizei, clase și state, este departe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
forțelor de piață în teoriile mai recente din economia politică internațională. Discuția următoare pe marginea conceptului de coexistență pașnică va arăta că integrarea acestor două niveluri ale analizei, clase și state, este departe de a fi lipsită de ambiguitate. Politica transnațională versus politica interstatală: coexistența pașnică și îngrădirea Coexistența pașnică, la fel ca și îngrădirea, este o politică între două superputeri și aliații lor, bazată pe o strategie a cooperării și confruntării simultane (vezi capitolul 4). Chiar dacă motivele războiului sînt de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
imperialiste și cele antiimperialiste. Scopul ei pe termen lung este victoria acestora din urmă. Cu alte cuvinte, coexistența pașnică poate oferi un mediu propice pentru consolidarea socialismului internațional, timp în care starea politică și socială existentă este schimbată cu ajutorul relațiilor transnaționale. Această idee nu este foarte diferită de îmbinarea politicilor antagoniste cu cele cooperative, pe care politica de îngrădire, în varianta ei specifică perioadei destinderii, își propusese să o realizeze (vezi capitolul 7). Din păcate, dubla semnificație a acestei abordări, în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
acestei abordări, în realizarea ei practică, a făcut ca ea să devină autocon-tradictorie în două arene importante ale politicii internaționale. Prima problemă se leagă de politica sovietică privind lumea a treia. Pentru a armoniza tactica coexistenței interstatale cu strategia antiimperialismului transnațional sau internațional, Brejnev a declarat că coexistența pașnică nu se aplică mișcărilor de eliberare națională. Totuși, tocmai expansiunea sovietică în lumea a treia (și schimbarea implicită a balanței puterii) a fost cea care a provocat reacția SUA și încercarea de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de influență, într-o competiție bipolară de sumă zero cu elemente de antagonism și cooperare, unde diplomația prevalează în fața relațiilor pur militare. Ea împărtășește de asemenea cu realismul toate capcanele privind definirea exactă a conceptelor de bază, dificultatea integrării factorilor transnaționali și o perspectivă care privilegiază tot mai mult status quo-ul, mai ales în cadrul sferelor proprii de influență. INTERLUDIU CRIZA REALISMULUI 7. Politica destinderii: Kissinger și limitele diplomației "concertului" După criza rachetelor din Cuba, guvernul sovietic și-a modificat politica anterioară
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
57). De asemenea, sistemul intern reducea din ce în ce mai mult opțiunile diplomatice, datorită birocratizării politicii, care crea constrîngeri dăunătoare sub forma intereselor disimulate și a inerției organizaționale (Kissinger 1969: 20-3). O altă problemă în aplicarea noului sistem concertat era lipsa unei clase transnaționale care să împărtășească o socializare și reguli de conduită similare și care să poată controla politica externă. Aristocrația nu mai avea această funcție; de aceea reproducerea continuă a practicilor politice instituite putea fi periclitată de recrutarea inconstantă și atitudinea schimbătoare
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
universală, problema este exacerbată. Într-adevăr, comunismului îi este greu să se descurce în cadrul sistemului tradițional al concertului, pentru că el nu se bazează pe relații interstatale, ci pe relații între clase: granițele sale pătrund printre granițele statului și natura sa transnațională face imposibilă izolarea politicii externe de cea internă (Kissinger 1979: 68). "Cînd structurile interne - și conceptul de legitimitate pe care ele se bazează - diferă foarte mult, oamenii de stat se pot încă întîlni, însă capacitatea lor de persuasiune este redusă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Kissinger stă mărturie pentru faptul că elitele politicii externe pierduseră controlul asupra problemelor cruciale. Aceasta este de fapt o mare problemă pentru oricine încearcă să fundamenteze diplomația occidentală pe o mai mare răspundere a politicii externe față de alegătorii interni. Relațiile transnaționale au produs o fisură între principiile democratice, care delegă puterea de a controla un teritoriu, și politica globală, care se sustrăgea controlului alegătorilor (Kaiser 1969, 1971). Relațiile transnaționale subminează contractele politice și sociale care stau la baza ordinii internaționale consfințite
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
pe o mai mare răspundere a politicii externe față de alegătorii interni. Relațiile transnaționale au produs o fisură între principiile democratice, care delegă puterea de a controla un teritoriu, și politica globală, care se sustrăgea controlului alegătorilor (Kaiser 1969, 1971). Relațiile transnaționale subminează contractele politice și sociale care stau la baza ordinii internaționale consfințite de marile puteri. Văzută din perspectiva relațiilor internaționale ca disciplină, înfrîngerea eroică a lui Kissinger îndeamnă la o redefinire atît a diplomației, cît și a politicii. Așa cum am
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din prima dezbatere și behavioralismul în cea de a doua, era faptul că ele amenințau specificitatea disciplinei relațiilor internaționale. Din moment ce granițele disciplinei fuseseră atenuate, anomaliile au devenit domenii legitime de cercetare. Concentrarea asupra sistemului intern a făcut posibilă analiza actorilor transnaționali și a luării deciziilor în cadrul aparatului birocratic, ca să dăm un exemplu. Noile cuvinte cheie au devenit interdependența și transnaționalismul. Pentru unii, granițele deveniseră principiul organizator care dădea specificul disciplinei relațiilor internaționale: aceasta a devenit o lume a fluxurilor, depășind granițe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de cercetare, am ales deliberat un model de intrări-ieșiri de tipul celui elaborat de Easton. Partea centrală a disciplinei rămîne explicarea comportamentului statului în materie de politică externă. Dar variabilele cauzale semnificative au fost extinse la nivel internațional, guvernamental și transnațional. Postulînd o dilemă a securității în contextul unei anarhii internaționale, gînditorii realiști timpurii credeau că cunoașterea distribuției internaționale a puterii este suficientă pentru a explica comportamentul statului (pentru aceasta și pentru ceea ce urmează, vezi capitolul 3). Domeniul internațional a fost
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
descrise așa cum a făcut-o Wolfers, prin poli ai puterii și poli ai indiferenței. Cutia neagră a luării deciziilor la nivel guvernamental a fost deschisă de analiza politicii externe (capitolul 5). Abordările din perspectiva conexării continuau să opereze cu relațiile transnaționale dintre actori economici, dar și ne-economici. Singura cutie neagră rămasă era acum sistemul intern. Intervenția sa în procesul luării deciziilor era desigur cunoscută. Dar studiul relațiilor sociale sau al dinamicii politicii interne era lăsat pe seama sociologiei sau a științei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]