5,174 matches
-
Doctor citindu-i paginile e nemulțumit. „-Asta visezi tu?”-îl întreabă el. „-Cred că mai degrabă ai nevoie de un psihiatru.” „-Apare și psihiatrul” -îi răspunde tînărul V. fericit și sterp ca o lehuză. „-Ești și tu personajul meu!” Dar tresare imediat pentru că surprinde, ca o imagine suprapusă, chipul vulturului reptilian foarte aproape de sine, gata să-l înhațe pe cînd aici, în vitraliu, păsările își iau zborul pe traiectorii năucitoare, țipînd speriate. Dincolo de sticla timpului Doctorul îl întreabă din nou: „-Tu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe țărmul umed al telefonului, acest pansament între rănile noastre zvîcninde. Orice vibrație semnifică ceva. Mașinile noastre infernale se desprind încet, încet de chei. Fiecare merge spre altă țintă. Fiecare spre propriul său spital. Trupul lui V. întins pe pat tresare ritmic căci asta e clipa. Și nebunul de centralist a uitat să-mi spună dacă frumusețea ta e o excrocherie sau adevărul e chiar atît de înfiorător. Ce păcat că tu n-ai cum să vezi în viitor!... Adineaori mi-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
descoperi că ea e doar un prag. O vamă. Și dincolo va trebui să te orientezi printre aceleași valori, cu același țel și, poate, înmulțit efort. Atîta, doar, că n-o să-ți mai distragă atenția ziarul de dimineață... V. tînăr tresar. Pasărea cu ochi reptilian a apărut acum în cameră lîngă noi doi dar tînărul Doctor n-o vede. Stă liniștită și mă privește fix cu capul întors într-o parte. Dacă nu aș fi fost atît de tulburat de cele
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sperînd ca opera să le salveze hidoșenia. Îi spun că n-am intenționat asta „-Nu-i nimic, nu te mai scuza”-îmi răspunde. „Tu ai întrucîtva dreptate... Mă încăpățînez să caut valori cînd nici istoria nu tremură în fața acestora. Le nimicește. Tresare, numai cînd dă piept cu martiriul. Da’ las’ că-l rezolvă ea și pe ăsta. Consacră-i și-i vei nimici. Socrate, Hristos, Giordano Bruno. Doar lumea-i adulează pe cei mari dar nimeni nu-i cunoaște cu adevărat. Asteaptă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
viața să-și reia curgerea fiindcă aici, periodic, universul piere. Trupurile devin lacuri de sînge. Inimile bat ținute în mîini și mînjesc pereții pentru ca zidurile mîntuirii să nu se mai sfarme în nisip. Chipurile muribunzilor încremenesc palide și parcă zîmbitoare. Tresar căci pe una din mese zăresc chipul Elenei din care se scurge viața și se amestecă cu balta din jur. Deschid ochii și, cu toate că îl văd pe Doctor lîngă mine îmi persistă în nări mirosul dulce amărui al abatoarelor. Înfricoșat
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
că trupul ca și sufletul își sintetizează singur propriile morfine ce-i abolesc chinul. Știe că nici o durere nu poate dura o veșnicie. Cel mult, poate precipita o moarte. „-Nu-i strigător la cer?” -îl întreb la rîndu-mi. „-De ce să tresari doar cînd și cînd, luminat de descărcarea visului tău otrăvit de respirația morții, la urmă, cînd se termină totul? De ce, cînd durerea asta tremură în tine? Doar să-ți sufleci mînecile și să le scufunzi în propriul suflet. Și s-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o lași să te facă fericit!” „-Fericire?”-face mirat Doctorul. „-Cum mai vorbești de fericire, atunci?” Pasărea șarpe își ia zborul brusc de lîngă mine și curentul de aer format de mișcarea aripilor îmi răvășește părul și mă face să tresar speriat. Se înalță la cer și țipă acolo rotindu-se în jurul meu și a Doctorului. Probabil că acesta a văzut în clătinarea mea un semn de spaimă. Mă grăbesc să-i risipesc îndoiala. „-Durerea supremă nu e omenească”-îi spun-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de înserare, nedumerit. Îngrețoșat. Nu mă mai regăsesc în niciuna din propriile imagini iar trupul din pat îmi pare un manechin. E o emoție apăsătoare căci știu că va veni noaptea și după ea, o altfel de zi. V. tînăr tresar și vederea sinelui meu închis în cleștarul vitraliului dispare, cade ca un zgomot, ca un lest. Am senzația că Doctorul mă ocolește în ultima vreme. Cu fiecare replică a sa pare că se leapădă de mine. E speriat de cînd
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cred și mai tare că are dreptate. „-Ba, cred”-îi răspund și-mi place să-l văd cum se chinuie. „-Cred în unica și singura durere, de neîmpărțit, atotputernică și fără sfîrșit care, cuprinzîndu-ne, ne va mîntui.” Trupul din pat tresare. Vorbește. „-Apă! Apă!”spune el. Și imediat o soră îmi umezește buzele cu un tifon. Se strigă. Stetoscoapele se precipită spre pieptul meu și în încăpere intră medici pînă acum necunoscuți. „-Inexplicabil!”-găsește unul din aceștia. „-Va fi halucinat căci
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Năuc și neliniștit, așa-s și eu. Un șoarece beat căutînd nădejde.” Nu-mi mai urmez vorbele căci ele au ieșit nu din mine ci dintr-o instanță superioară. Poate că e însuși Judecătorul cel care mi le-a șoptit. Tresar reamintindu-mi gîndurile. Viața e-n timp. Există prin carne în clipa asta și nu-i nimic de tăgăduit. Și vocea acum distinctă, oarecum mai blîndă, mă face să mă întreb: Ce anume speră în mine? Gîndul, inima? Trupul? Îmi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ajuns sa crezi că toate gîndurile lumii sînt numai ale tale. De tine născute, de nimeni înțelese. Degeaba te-ai lovit. Uite, rănile tale au căzut asupra noastră.” Și văd părinți, copii, iubite sîngerînd... „-Iertați-mă!”-strig. „-Nu mă lăsați, judecătorilor!” Tresar și mă trezesc în semiîntuneric. Aceeași cameră care arată jalnic e pustie acum. Probabil că injecția pe care mi-a făcut-o a fost, totuși, un sedativ. „-Nu te amăgi! Nu te minți!”-răsună limpede vocea. Aș fi voit să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sticlă îți arată altfel și mereu altfel, lumea de neatins.” Și recunosc cît sînt de redus. Nu pot gîndi decît scăzînd sau adunînd și doar poezia mă ridică din starea de brută. Ingrata meserie de scriitor. Mîngîi femeia. Și ea tresare, parcă ar vrea să fugă. Dar rămîne încordată la atingerea corpului. Zîmbesc înăuntrul meu. Femeia și nașterea au fost ieșirea de serviciu. Căci, alegînd strîmb, căzînd spre moarte, omenirea ar fi pierit. Ne-am salvat prin trup. O haină de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
un UNIVERS înjumătățit de întrebări. Cine să fie pe acea PARDOSEALĂ A HAZARDULUI, dacă nu această noapte cu toate viețile ei de iubire, prin nesomnul vândut unui EXTAZ FLĂMÂND DE DORURI ȘI VIEȚI ÎNSINGURATE unde o simfonie a visului îmi tresare sufletul și-mi preschimbă întunericul în lumină. Dezordinea vieților albe într-o totală ordine și pentru ca să fiu, Eu, atât de CATEGORICĂ, voi aprinde această noapte a tăcerilor cu milioane de stele prin fereastra plânsă a dragostei albe și EA, DRAGOSTEA
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un praf triumfal ca pe o noapte ce-a lăsat în urma marilor bătălii, boala unei ființe agitate-n clopotele unei speranțe... Târziu își vor aminti de noi cei ce Vor veni să ne sacrifice într-o străveche mâhnire și vom tresări, în neființă într-o iubire înfricoșătoare. O RANĂ DE SUFLET ÎN JOCUL DE DRAGOSTE Domnului Eugen Rășchitor Iubitule, mi-au obosit zilele așteptându-te. Atâtea clipe mi se destramă în răcelile șoaptelor... Dragostea mi se sfarmă în cioburile stelelor și-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
privighetorii... cu pereții de fum ai întunericului. Iartă-mă, aveam altă părere, mai bună, despre capcane, știu doar c-am hotărât sinuciderea înainte de săruturile imposibile ale vremii. Gesturi furate în cuvintele întoarse pe dos ce bat cu pumnul în uși... Tresar în fața unui înger cu ochii și trupul bărbatului iubit, și-mi smulge otrava pregătită pentru toate speranțele mele astfel încât până târziu O groază în noapte se lasă; Cuvintele tale îmi arseră sufletul, mângâierile tale mi se păreau ploi de toamnă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
spre veșnicia iubirilor. Vaslui, 1994 NEVINOVĂȚIA SUFLETULUI lui Mihai Eminescu - Muzica oaselor mi-a uscat pârtia gândului în care era încălzit sângele visului. Mâlul anilor mi-a lăsat numai chipuri istovitoare în inima mea. Scheletele nopților m-au făcut să tresar în orice moarte a iubirilor ce mă apropiau și mă înfășurau în perdelele visului. Viața, ca o trecătoare de pătrundere, îmi stoarseră lacrimile ce nu mai aveau acea nevoie de mângâiere deoarece în cimitirile răilor am găsit cenușa de emoție
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nebunie calmă, Zile și nopți s-au prefăcut în dor Părea o amintire prin viața-mi arsă, faldă, Și-n plânsul timpului un cântec în decor. O, tu, nebun din clipe sfărâmate, Ce mă iubești și pari venit din stele, Tresari prin sărutări din vieți uitate Și-n clipele de geruri ești un REFREN DE ERE. Dar noaptea doare, pe un nor de ceață Și în surâsul ei doar trecători de sori Ca un luceafăr porți surâsul tău pe față Și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tristețe Că și-a pierdut iubirea în clipe fără nume Când doar copacii plânși în arderea zorită Au suferit prin vremea colinelor de spume. În camera sortită, O candelă mai plânge Prin patul alb de doruri, O umbră-n fericire Tresare în distanța, ce-n sărutări se stinge, Privirea legendară din ICOANA VIE n nemurire. O sete de iubire, O sete de-nceput Amorul irosit în clipe amăgitoare Tu taci și-n calmul Sfânt, O rodie te-a vrut, Să mai
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să te contemple-n măiastre Chemător de o iubire, pe-o distanță de scrum, Visele încep să se adape pe o inimă-n astre. E mult de-aici? să nu privești înapoi; Nu plânge durerea din dragostea albă, fereastra iubirii, tresare prin neștiute nevoi, Preschimbându-te-n raze și-n ființa prea calmă. Să nu te pierzi prin retrăiri de cuvinte, Răspunde-mi gândului în care tu zăbovești, Ca un prinț de iubire prin gerul ce se vinde, Nebunilor din HAZARDUL
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
voi face așternut Să pot iubi, iubirea din trupul de plăcere. Tu cel ce porți trecutul meu schițat, În mantiile albe de versete, Ești un pământ de vise, precum un Om sculptat Și-n frumusețea nopții ești templu de cuvinte. Tresari din cimitire, când o iubire minte Să facă jurăminte în țarina de dor, Pe brațul tău de somnuri din sărutări știute Sunt chinul legendar, în plapuma de nor. Și-n noaptea albă prin ciutura de scrum Mai dezveleam doar florile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
iartă. TRUPUL ALB DE VÂNT Prin trupul vieții din nou se face seară Și nu mai locuiește nici vântul de-amintiri. Din cimitirul trist vederii iar plecară Să bea prin ceruri otrava bolnavelor iubirri. Prin zborul blestemat de steaua ce tresare Din lacrimile grele privirea-i este rece. Bătrâna viață plânsă prin albe felinare. Când lumea-i nebunie și-n țipăt mai petrece. Eu stau o mărturie de sensuri ideale Și mai aștept o noapte de suflet și cuvânt Și în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Când streșinile plâng Elena Marin Alexe În noaptea asta streșinile plâng, comori de perle în palme se strâng, tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări hoinărea la verdele crud mă gândesc mereu și speranță port în sufletul meu. În noaptea asta streșinile plâng și cu jalea lor inima îmi frâng, adă Doamne iar verde pe câmpii
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
realizat că în urma acestei experiențe aș putea deveni o ființă mai bună, că o să fiu mai puternică, mai înțeleaptă și mai plină de compasiune. Dar nu imediat. —Taică-tu e un ticălos, i-am șoptit fetiței. Săritorul preot homosexual a tresărit. Probabil că mă auzise. După o oră, am început să coborâm spre aeroportul din Dublin. Ne-am învârtit deasupra câmpurilor verzi din nordul orașului și, cu toate că știam că fetița nu poate să vadă nimic deocamdată, am ridicat-o la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pace. Nu vrei să mănânci ceva? m-a întrebat în sfârșit mama. Am clătinat din cap. Dar trebuie să mănânci. Mai ales acum, că ai un copil de îngrijit. Trebuie să fii puternică. Vrei să-ți fac niște supă? Am tresărit involuntar. —La plic? am întrebat. —La plic, mi-a răspuns ea cu blândețe. Nu, sincer, mami, sunt în regulă. Poate că ar fi cazul să dau niște explicații. Abilitatea de a găti sare peste câte-o generație. Eu știam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă simțeam eu. Voiam s-o protejez împotriva durerii pe vecie. Dar nu aveam să fiu în stare să fac asta. Viața avea să aibă grijă să-mi contracareze planul. Tocmai atunci ușa de la dormitor s-a deschis. Amândouă am tresărit trezindu-ne din starea nenorocită în care ne cufundaserăm. Era sora mea cea mai mică, Helen. (Helen, optsprezece ani, intrată la mustață în primul an la universitate, avea dinți albi, micuți și egali, și studia chestii incredibil de utile cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]