9,257 matches
-
încredere în el, șopti Sachs lui Bell. - Acum am încredere doar în tine, Amelia. Bărbatul trase mai tare de frânghie, scoțând curând la iveală două picioare îmbrăcate într-o pereche de pantaloni închiși la culoare, după care apăru din apă trunchiul unei femei. Era legată cu lanțuri. Săraca femeie, gândi Sachs. Măcar de-ar fi încă în viață! Se apropiau foarte repede, Bell vorbind tot timpul la stația de emisie-recepție pentru a solicita de urgență întăriri și personal medical. Alarmați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dar cauciucurile și motorul nu păreau afectate. Da, ar putea să-l ajungă din urmă. Sări în mașină și porni motorul. Atinse într-o secundă 5000 de rotații și apăsă accelerația. Mașina nu se clinti. Care era problema? Fusese și trunchiul distrus? Privi în oglinda retrovizoare și observă că roțile din spate erau suspendate în aer din cauza containerului care intrase sub mașină. Scoase un oftat și lovi cu disperare volanul cu pumnul. La naiba! Văzu apoi Mazda la câteva străzi distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
delicată decât am crezut, poate încearcă doar să-și facă curaj. Nu vrei să mănânci ceva? — Nu. Clinica privată în care lucrează Manlio se află într-o vilă de la începutul secolului, înconjurată de copaci înalți. Parcurgem aleea ce urcă printre trunchiurile întunecate până la peronul pe care se află și alte mașini. Italia privește construcția cu tencuială roșiatică. — Pare un copac. Știe ce trebuie să facă, i-am explicat tot, se va duce la recepție și își va spune numele, o așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
metalice ale mașinilor parcate, stâlpii care se aplecau furișându-se în propria lor lumină, până și terasele și streșinile. Ca și cum trupul său uriaș ar fi dominat orașul. Am îmbrățișat un copac. M-am trezit brusc cu corpul lipit de un trunchi mare și ud. Strângându-l, îmi dădeam seama că dorisem să o fac și alte ori, dar că numai acum o descoperisem. Poate s-a sinucis, de aceea nu mi-a răspuns la telefon. Mâna gri îi atârnă în afara vanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Colul uterin este deschis, dilatarea este de zece centimetri. Suntem aproape, zice Bianca, în timp ce își scoate mănușa de gumă și o aruncă în coșul metalic. Elsa s-a agățat cu toată forța de brațele negre ale moașei, puternice ca niște trunchiuri de copac. — Veniți să vedeți. Mă apropii și privesc. Sexul mamei tale a crescut, este larg și întins. Umflat de capul tău. Se vede ceva în mijloc. Un bumb negru. Părul tău, Angela. Primul lucru pe care l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
șoferul ei. Tapițeria și bordul din rădăcină de nuc, de culoare închisă, emanau un miros de santal. Am călătorit pe străzi vechi, peticite în mai multe locuri, traversând rariști în care se îndesau pâlcuri joase de pruni sălbatici, măslini cu trunchiuri strâmbe și câțiva palmieri care spărgeau pe neașteptate asfaltul. O vegetație care nu se supunea nici unui criteriu, răsărea sporadic și confuz ca și construcțiile pe care le întâlneam. Orice lucru care se detașa din panorama aceea părea arbitrar, pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
șoptit, foarte mult. Puțin mai târziu ne-am oprit pe o străduță de pământ alb, care ducea din strada principală, spre mijlocul câmpiei. Mașina neagră era parcată rău. Aproape de ea se afla un dud mare și eu mă sprijinisem de trunchiul cald, mult mai cald decât spatele meu. Plângeam cu capul în jos. Omul stătea în fața mea. Cu câteva clipe înainte se aplecase spre mine și mă îmbrățișase: „Curaj...“, apoi se îndreptase și auzisem pocnetul genunchilor lui pe pajiștea aceea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
absența aceea, a făcut ca și cum nu m-aș fi mișcat niciodată. Te-am pus în portbebe și am plecat acasă. Iar când ți-a căzut cordonul, ne-am întors în păduricea de pini și l-am lăsat în scorbura unui trunchi să-ți aducă noroc. Eu o iubesc, Angela. O iubesc pentru cum a fost și pentru cum suntem. Doi alergători bătrâni în drum spre o linie de sosire din țărână. Plouă ușor. Apă vaporizată care pare polen ud. Am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de unde îl împrumută și Unamuno, cu intenția de a-și lărgi orizontul narației și de-a face legătura cu alte compartimente ale operelor sale. Într-un text foarte concis și epurat cum e cel al Ceții, prezența altor mlădițe sau trunchiuri narative e foarte lesne sesizabilă. Rolul lor poate fi acela de fortificare a fluxului narativ principal prin mai buna luminare a unui personaj sau altuia sau acela de precizare a relațiilor dintre ele, cum ar fi povestea căsniciei și paternității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și se așeză pe bancă, nu înainte de a-i fi curățat șederea de foile uscate ce-o acopereau - căci era toamnă -, acolo, prin apropiere, se jucau ca de-obicei niște copilandri. Și unul din ei, punându-l pe altul lângă trunchiul unuia dintre castanii sălbatici, lipit cu tot trupșorul de el, îi spunea: „Tu erai prizonier, te prindeau niște hoți...“ „Da’ ce, eu...“, începu îmbufnat celălalt, iar primul replică: „Nu, tu nu erai tu...“ Augusto nu vru s-asculte mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a doua ceașcă de cafea, când am ajuns la pagina de decese. OTTO FRANK, TATĂL ANNEI, MORT LA 91 DE ANI Am pus jos ceașca și m-am holbat la titlul de lângă poza cu figura familiară, noduroasă acum, ca un trunchi de copac bătrân. Nu am putut să nu fac câteva calcule. Tatăl meu murise la 46. Mai tânăr decât eram eu acum. Dacă mai puneam un an, Otto ar fi trăit exact de două ori mai mult decât tata. Trăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
rămas ațintită în grămada de frunze de mai an, pe ceva boltit, de culoarea cobaltului. Acel ceva nu întrecea în mărime gămălia unui ac, dar în întinderea asta de culori de pământ și de vegetație, ce creștea continuându-se în trunchiuri și coroane de copaci și trecea mai departe peste crenelurile munților Jura, acest punct albastru-cobalt era atât de străin încât nu putea fi decât un vestigiu arheologic. Am cules acel ceva din pământ și acum ședeam aplecat deasupra palmei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca Erich Hackler, comisionarul firmei de utilaje constructoare pentru turnătorie și fabrica de mașini-unelte, nu fusese invitat niciodată la noi la cafea și ceea ce ne lăsa cu adevărat cu gura căscată era că mama îl servea plină de amabilitate. Din trunchiul masiv al bărbatului ieșea un gât ca un soclu de beton pe care se afla o față, un fel de fațadă, simplă și ușor de deslușit, dezvelindu-și privirile din ochii săpați în orbite adânci. În jurul gurii se schița un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
împrăștia în aer, împingea zăpada amestecată cu pământ și iarbă, făcea un mușuroi. Casa țărănească în care erau amenajate birourile tremura prin perdelele croșetate, care fuseseră dinainte aici. W. privea cum mașina smulgea merii bătrâni din rădăcinile lor, le strivea trunchiurile, le frângea ramurile. Producția de rezervă din șură nu mai ajungea, indicii de creștere și înmulțirea spectaculoasă a comenzilor făceau necesare noi hale de producție. Trebuiau construite într-un timp record. Hackler îi închiriase firmei de construcții cele mai moderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
steaguri albe de apă și, de la vacanța de vară, când familia călătorise de la B. împreună cu Onkel Curt la hotelul montan, împrejurimea nu se schimbase aproape deloc. Pârâul de munte curgea larg și liniștit printre arini, arțarii alpini se ridicau cu trunchiurile lor jupuite, argintii, printre colții stâncoși, gospodăriile țăranilor aveau, ca și atunci, mușcate la ferestre, iar fratele meu se simțea transpus în trecut, deoarece la capătul văii începea urcușul și tata mergea în față, o oră bună de mers pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
drumul spre Chasté, peninsula din Silsersee, respirând atât de greoi încât de pe fața lui parcă zburau zdrențe. Cărarea de deasupra malului am străbătut-o unul în spatele celuilalt, până în vârful peninsulei, unde ne-am oprit în dreptul unui golf. Din stâncă țâșnea trunchiul unui pin care se întindea ca un ștreang ruginiu și plin de forță deasupra apei, își desfăcea crengile cu acele prinse în smocuri, raze filigranate de verde, luminate de o dungă de zăpadă peste apa întunecată. Tata s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nudul băiețandrului fixat pe marele șevalet din clopotnița părăsită, unde-și făcuse atelierul peste vară. Îi lipsea capul dintre umeri, acestui trup arămiu și gingaș, superb în goliciunea lui armonioasă. Felul degajat în care se sprijinea cu antebrațul stâng de trunchiul retezat al unui arbore bătrân în luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără ciorapi, vârâte în niște ghete întoarse, diforme și scâlciate, cu gumilasticul ros de mărăcini. Când Peter Hille întârzia vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau perle de cântec păsăresc. Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul alb de la îndoitura dintre două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
neconsolat să vadă ciotul bătrânului dud răsturnat de furtuna năpraznică din iarna trecută. I se spusese despre el, desigur, la vremea potrivită, și Îi dăduse permisiunea lui Gammon să taie crengile și ramurile mai subțiri pentru butași, apoi să reteze trunchiul găunos În bucăți care puteau fi făcute lemne de foc. Dar priveliștea ca atare a hoitului dezmembrat al copacului iubit, la umbra deasă și foșnitoare a căruia stătuse atât de des În veri trecute, era cu totul altceva. — E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de lance. Dar din aparatura radio pe care o căram cu noi nu venea nici o indicație, doar o salată de cuvinte și foșnete. De ambele părți ale drumului, fondul forestier se juca de-a repetiția: pini, numai pini, pini cu trunchiuri înalte pe stânga, pe dreapta. E drept că nu aveam de cărat armament greu, numai că, pe drum, culesesem un bărbat în vârstă care, după brasardă, făcea parte din Volkssturm, precum și doi infanteriști ușor răniți care, ca și când ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aruncat în pădurea pe care, realmente și dintr-odată, ca la dorința mea, a început să o lumineze o lună în primul pătrar pe un cer parțial noros, în așa fel încât soldatul rătăcit nu se lovea prea des de trunchiurile copacilor. Mirosul lor de rășină l-a închis atât de tare în sine și l-a acoperit, încât el ar fi putut semăna cu acea insectă ce continuă să dureze în chihlimbarul meu și care pretinde că mă întruchipează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se și face că tot ceea ce se întâmplă mai departe dă rod în răsadnița presupunerilor bogate în substanțe nutritive. Lui i-ar plăcea să fie cutare sau cutare; eu, însă, văd numai un ins rătăcind fără țel și care, printre trunchiuri de copaci crescuți la fel de înalți și în spatele lor, devine uneori vag vizibil, acum dispare pentru ca, soldat cu o cască ce îi alunecă tot timpul pe-o parte, să poată fi prins tot mereu de căutătorul de imagini. Încă mai este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
căuta aici, în pădurea întunecată. Acum doarme, șezând cu spatele rezemat de un copac. Acum tresare, dar nu-i este frig, cu toate că ceva mai înainte simțea lipsa mantalei sale care s-a pierdut la Weißwasser. Acum, la lumina zilei, asemenea trunchiurilor de copaci, are și el umbră, dar nu reușește să găsească drumul care iese din pădure, se împiedică mergând fără să bage de seamă în cerc, scoate din săculețul de pâine ceva pesmeți sfărâmați, deșurubează capacul bidonului, bea, moment în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
între timp satul fusese evacuat. Ori locuitorii lui se purtau de parcă n-ar fi existat. Pe noi, căpitanul de cavalerie ori ne uitase ori, într-o melancolică schimbare de dispoziție, ne lăsase în voia soartei. Pe barajul anti-tanc, construit din trunchiuri de pini proaspăt tăiați, vrăbiile făceau gimnastică. Soarele dogorea. Mai că-ți venea să cânți. Pe lângă o latură a barajului, printr-o crăpătură, privirea ajungea pe câmpurile pe care se apropia, grupat în șiruri de trăgători, dușmanul, infanteria rusă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îmi mai așteptam hârtia ștampilată - era singurul act care îmi menționa numele -, caporalul a fost scos din sala de operații pe o targă pe roți. Nasul i se ascuțise și mai mult. Niciodată până atunci nu-l văzusem nebărbierit. Un trunchi împachetat, fără picioare, așa a trecut pe lângă mine îngerul meu păzitor. Dormea și lăsa în urmă întrebarea dacă o trezire din somnul său adânc era de temut sau de dorit. Era dus pe targa cu roți de-a lungul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]